Note de vacanță

Codrut Constantinescu | 25.08.2020

Bulgarii știu (cum) să facă turism, în timp ce noi suntem niște bieți amatori, disperați să-i spoliem pe turiști într-un prim și ultim mare tun.

Pe aceeași temă

Am crescut în limba bulgară, dar chiar dacă am făcut-o, mare lucru nu s-a prins de mine. Tata a achiziționat, prin pilele pe care le avea la Casa Cărții din micul nostru oraș, un dicționar româno-bulgar/bulgaro-român, marfă rară în acele vremuri cenușii. Când meciurile de fotbal veneau de peste Dunăre, plutind ușor în sufrageria blocului nostru. Era o tragedie când cerul era senin sticlă și o mare bucurie când era înnorat. Tata totuși mai înțelegea bulgara, căci făcuse vreo 12 ani de rusă, chiar și la Politehnică. Având în vedere greutatea de a te strecura în Grecia, anul acesta am decis să nu mai riscăm și să alegem o destinație mai sigură și mai apropiată. Cum prețurile de pe litoralul românesc ni s-au părut nesimțit de astronomice, ne‑am orientat către litoralul bulgăresc. În România, patriotismul celor din domeniul HORECA se oprește la prețuri. Multe opinii neutre concordă asupra faptului că acesta este mult superior celui românesc. Și chiar așa este, aveam să o redescoperim, după o pauză de 5-6 ani, în cazul stațiunii Sunny Beach (Слънчев бряг), în fapt un lung apendice al orașului Nesebăr, cam cum este Mamaia față de Constanța. În ambele cazuri, construcția a început în timpul regimurilor populare, însă asemănările se cam opresc aici. Prețurile sunt mai mult decât decente. All inclusive-ul bulgăresc este atractiv, fără îndoială, chiar dacă te leagă cumva de hotelul respectiv. În schimb, nu ai de ce să alergi după alte și alte plaje, pentru că nu există decât una singură. Lungă de opt kilometri și lată de cincizeci de metri, cu un nisip foarte fin, nivelată noaptea de trei-patru tractorașe. Distanțarea socială pe plajă nu este o problemă, având în vedere hectarele de nisip. În plus, mulți turiști preferă nenumăratele piscine la care se pot lăfăi ca niște termite la soare. Chiar dacă hotelul unde ne-am cazat avea propriul spațiu cu șezlonguri gratuite, nu m-am abținut să caut o plajă privată, aflată în apropierea micului petic de plajă unde stăteam, pentru a observa care sunt prețurile pentru închirierea unui șezlong și a unei umbrele. Nu mi-a venit să cred: 4 leva pentru un șezlong și tot atât pentru o umbrelă, deci 12 leva pentru două șezlonguri curate și o umbrelă, aproximativ 30 de lei, de trei ori mai puțin decât în fițoasa Mamaia. Însă nu ești obligat să închiriezi șezlong și umbrelă, dacă ai chef, poți să-ți întinzi în mod gratuit cearșaful, salteaua sau prosopul pe mai multe segmente din imensa plajă, care sunt gratuite. Muzica nu duduie, abia dacă se poate auzi în barurile care se află în apropiere și care nu intră prea mult în zona plajei, având acces la aleea asfaltată a promenadei, unde seara mii și mii de turiști se plimbau de sus în jos și invers, fără cine știe ce măsuri de protecție. Stațiunea Sunny Beach, ca și celelalte stațiuni de pe litoralul bulgăresc, nu rupe gura universului prin cine știe ce construcții sofisticate, dar ea se caracterizează printr-o unitate arhitecturală, hotelurile de cel puțin patru stele înșirându-se unele după altele, toate având o înfățișare plăcută. Renovate sau relativ noi. Nu prea există construcții începute și neterminate, așa cum se întâmplă pe litoralul românesc. Nu știu cum au făcut bulgarii, dar nu ai senzația de haos urbanistic.

Mândria de a fi român ne împiedică să facem turism cu adevărat. Este greu, dar trebuie să recunoaștem că bulgarii știu (cum) să facă turism, în timp ce noi suntem niște bieți amatori, disperați să-i spoliem pe turiști într-un prim și ultim mare tun, iar litoralul lor este de departe mai atractiv decât cel românesc, chiar dacă Dobrogea noastră este mult mai bogată din punct de vedere istoric.

Mulți tineri (unii par a fi chiar liceeni) lucrează din greu în turismul bulgăresc estival, debarasând mesele de miile de farfurii pe care turiștii și le încarcă până la refuz cu mâncarea all-inclusive-ului. Care este atât de atractiv pentru estici pentru că oferă mâncarea atât de drămuită în timpul regimurilor comuniste. Ăsta da (alt) paradox: capitalismul odios și exploatator oferă ceea ce comunismul glorios promitea doar programatic, dar care eșua mereu să ofere. Mâncarea nelimitată era mai degrabă un mit în comunism. Un mit și o armă de ucidere în masă. Se știa totuși că sunt țări unde se pot cumpăra alimente fără cartelă. Unde anume, nimeni nu știa.

Simpatice sunt unele prosoape de plajă. Modelul cu mesaj geopolitic cel mai explicit este cel în care un Vladimir Putin imens ține în brațe un Donald Trump bebeluș. Undeva alăturat se află plasat și un steag al URSS. Spune multe despre dragostea față de America a bulgarilor. Pe de altă parte, astfel de mesaje au și rațiuni comerciale, având în vedere numărul turiștilor din Maica Rusie. Care la o primă impresie nu mi s-au părut majoritari față de cei occidentali. Lăsându-i la o parte pe cei români, care par a domina indiscutabil toate stațiunile de pe litoralul bulgăresc, mai ales de când a devenit dificilă ajungerea în Grecia. La sutele de tarabe care străjuiesc aleea de promenadă se comercializează aproape în exclusivitate produse contrafăcute în Republica Populară Chineză. Fake-uri ieftine, foarte ieftine, urât mirositoare, dar care satisfac foamea celor săraci de a purta brandurile celor bogați. Măcar din această perspectivă, războiul comercial sino-american are logica lui. Totuși, nu se poate ca noi să nu mai producem baterii, jucării, becuri, prelungitoare, chiloți. Amplă discuție. Cert este că am devenit mult prea dependenți de un regim totalitar comunist, iar acest adevăr nu mai poate fi eludat.

Nesebăr – Dubrovnikul Bulgariei

Nesebăr a fost o mare surpriză plăcută. Știu, probabil că suntem ultimii români care îl vizitează, dar asta nu-i diminuează frumusețea. În orașul vechi, aflat în patrimoniul UNESCO, ai senzația că te afli într-o mică așezare elenă și nici nu ești departe de adevăr, având în vedere atât faptul că grecii au întemeiat portul Mesambria, acum mai bine de două mii de ani, dar și pentru că s-a păstrat ceva din inefabilul balcanic, care a fost demolat cu buldozerul la noi. Magazine cochete, vânzători amabili (unul știa și puțină română), taverne simpatice, unde erai îndemnat să mănânci de experți în PR deloc agresivi (dacă nu vii acum, cine știe, poate data viitoare) și același regim de construcție ca acum câteva sute de ani în Balcani (P+1). Niciun bloc comunist nu distruge ansamblul arhitectural. Probabil că nu e exagerat numit Dubrovnikul Bulgariei. În afară de Nesebăr, în zonă nu sunt multe alte atracții turistice. O mică grădină zoologică particulară găzduiește vreo zece cămile, câteva duzini de găini, cocoși, iepuri, ponei, măgari. Căldura teribilă din câmpia aridă pare a prii cămilelor, care dau din coadă așteptând bucățile de morcov incluse în prețul destul de piperat. Urmând șoseaua către Dobrogea românească, străbătând Cadrilaterul, trecând pe lângă fostul Bazargic, mă întrebam cu nostalgie dacă se mai păstrează vreo urmă a trecerii noastre prin zonă (cele două județe au făcut parte din Regatul Român în perioada 1913-1916 și 1918-1940) și mă gândeam că ar merita o cercetare amănunțită, la care s-ar putea înhăma doar un antropolog cu calități de reporter precum Mirel Bănică. Sub auspiciile Academiei Române. Vise. Punctul vamal Kardam-Negru Vodă este o adevărată vamă balcanică, debranlată, întortocheată, mizeră. Controlul vamal era făcut în comun de un vameș bulgar fără mască și o suplă româncă având mască. Însă, odată intrat pe șoselele românești, conducătorul auto răsuflă ușurat – măcar la nivel de calitate a asfaltului, cele românești nu suferă comparație cu cele bulgărești. Intri în Europa rutieră.

Enisala

După ce am admirat modul cum bulgarii au pus în evidență vestigiile istorice ale vechii Mesambria, vizitarea cetății Enisala nu a fost decât o altă dezamăgire. Amplasată într-o poziție strategică, oferind o panoramă sublimă a Dobrogei (cea mai amplă și de succes colonizare romană din toate timpurile), ridicată de genovezi, nevalorificată de români. Un proiect european din 2015 a restaurat-o parțial, însă de atunci se pare că nu s-a făcut absolut nimic. Incinta cetății nu a fost nivelată, astfel că ai toate șansele să te împiedici în vreun dâmb. La intrare nu te întâmpină nici măcar un panou care să‑ți explice, pe scurt, istoria locului. Care poate fi descoperită într-o clădire laterală, un pseudo-muzeu de nivel sătesc. Iar Enisala este și sat. Un conațional nemulțumit explica altuia furios: „Dom’le, eu am fost în Albania și are aia o cetate la fel ca asta, dar a dat-o unui privat, care a făcut un restaurant foarte fain, a renovat cetatea, a reparat-o, a pus lumini, vine lumea buluc. A adus ăla și două tancuri, dar nu se compară cu locul ăsta părăsit. Se vede Tirana sau Durres, nu mai știu, ca în palmă, stai și mănânci în cetate”. Dacă ăsta este nivelul de așteptare al românilor, nu ai cum să speri ca autoritățile să aibă o altă abordare. Pentru români, istoria este o fata morgana.

Tulcea

După Nesebăr, Tulcea ne-a impresionat negativ. Un oraș asupra căruia comunismul și-a pus amprenta în mod masiv, în plus, pare și un oraș de care nu s-au prea îngrijit primarii pe care i-a avut. Simpatic este prenumele doamnei care candidează din partea PSD, doamna Andalusia. Pardon, Andaluzia. Un oraș cu un potențial turistic enorm, doar e poartă de acces spre Deltă, dar care nu pare a trăi din turism. Turiști puțini, stingheri, care au aflat nu se știe cum de splendoarea Deltei Dunării. Pe faleză, promenada orașului, dalele sunt mâncate de ploaie și sparte. Puțin mai sus de comunistoidalul Hotel Delta, renovat pentru trei și patru stele, dar cu un hol parcă scos din tunelul timpului din anul 1988, se lucrează la un proiect european care ar resuscita zona. Când, rămâne de văzut. Măcar să lase în urmă ceva trotuare demne de anul 2024. Multe străzi prost asfaltate, denivelate. Accesul către portul Tulcea Aval se face întrebând în stânga și în dreapta („O țineți tot în stânga, tot în stânga”), urmând niște indicatoare vopsite pe garduri. Impresie de cras amatorism. Cea mai frumoasă clădire pare a fi palatul construit de otomani în perioada 1863-1865 și care acum a fost transformat în muzeu de artă (Conacul Pașei). Se pare că după preluarea administrației de către Regatul Român, ar fi fost transformat în palat administrativ. La ce nebunie este prin lume, o plimbare printre cele veșnice, să sperăm, prin natură pare recreerea perfectă.

Am primit de la înaintași (expresia preferată a istoriografiei național-ceaușiste) o țară diversă și fascinantă, de la Maramureș la satele lipovenești, din Timișoara șvabă (dar fără șvabi) la satele tătărești, de la Oradea austriacă la prăfuitele și sărăcăcioasele porturi dunărene precum Giurgiu sau Călărași. Nici măcar comunismul nivelator al lui Ceaușescu nu a putut să o pună la pământ, în ciuda blestematelor lui blocuri. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22