Nu dau verdicte, doar constat si descriu

Interviu Cu Eugen Negrici | 13.10.2003

Pe aceeași temă

N. 28 noiembrie 1941, Rm. Valcea - Scoala generala si Liceul Teoretic in Ramnicu Valcea (1948-1959) - Studii filologice la Universitatea din Bucuresti (1959-1964) - Debutul in 1964 in Gazeta Literara - Carti publicate: Antim, Logos si personalitate (Minerva, 1971; ed. a II-a revazuta, DU Style, 1997), Naratiunea in cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin (Minerva, 1972, Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti; ed. a II-a, DU Style, 1998), Expresivitatea involuntara (Cartea Romaneasca, 1977), Figura spiritului creator (Cartea Romaneasca, 1978, Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Imanenta literaturii (Cartea Romaneasca, 1981), Introducere in poezia contemporana (Cartea Romaneasca, 1985, Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Sistematica poeziei (Cartea Romaneasca, 1988; ed. a II-a, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1998), Poezia unei religii politice (Editura Pro, 1995), Poezia medievala in limba romana (Vlad&Vlad, Craiova, 1996, Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, Premiul Soros), Literature and propaganda in communist Romania (The Romanian Cultural Foundation Publishing House, 1999), Literatura romana sub comunism - Proza (Ed. Fundatiei PRO, 2002).

Am incercat sa descriu confruntarea dintre scriitori si Putere

Comentatorii Literaturii romane sub comunism au remarcat in studiul dvs. cateva disproportii in sensul ca unii scriitori sunt tratati pe larg, altii doar in trecere, in vreme ce cativa autori importanti nu apar deloc. Ati avut in intentie o noua ierarhizare a literaturii romane postbelice?
Am avut, pe vremuri, bunul obicei de a lasa, ca din intamplare, undeva in corpul cartilor mele, pasaje lamuritoare argumentate metodic si indeajuns de explicite spre a le fi de folos recenzentilor nostri mai totdeauna grabiti, bucurosi sa-si incheie treaba repede si sa-si ofere satisfactia descifrarii. Imi dau seama insa ca, scrisa expeditiv si in sila, ca dupa un efort strivitor (mii de pagini indigeste, prafuite la propriu), "precizarea" de la sfarsitul Literaturii romane sub comunism a fost intr-adevar prea scurta si ca studiul se termina abrupt, fara prea multe explicatii, ca si regimul despre care vorbeste.

Daca eram precaut, as fi fost astfel scutit de spectacolul numararii paginilor destinate cutarui sau cutarui prozator (ca proba a pretuirii), al obiectiilor - totdeauna posibile - legate de scara valorilor, de predilectia pentru o anumita literatura, pentru o anume generatie, de ignorarea unor texte pretioase, de intrebarea daca e vorba sau nu de o istorie literara. Numarul de pagini dedicate unuia sau altuia sunt mai multe sau mai putine, in functie de cat mi-au servit mie acei scriitori demonstrarii felului in care au reactionat ei la presiunile ideologiei de partid: au cedat partial sau total sau au inventat mijloace, tactici, stratageme prin care sa faca sa functioneze cat de cat institutia literaturii.

Am facut, de pilda, din Al. Ivasiuc un scriitor de... 17 pagini nu pentru ca il consider un scriitor de talent (as zice ca dimpotriva), ci pentru ca proza lui mi-a oferit ocazia exceptionala de a decela in ductusul textelor sale imaginea scriitorului roman aflat in incomoda, dar tipica lui postura deliberativa din comunism, cand, din pricina echilibristicii si replierilor succesive, se trezea in situatia de a-si impinge in esec cartea, cu "adevarurile" ei cu tot.

Nu l-am reabilitat (cu un curaj tardiv, ca orice curaj intelectual romanesc) pe Eugen Barbu acordand Princepelui o atentie "exagerata" (in raport cu Morometii, de pilda), ci am sporit si adancit analiza pentru ca, tiparit in 1969, inaintea "Tezelor din iulie 1971", romanul dezvolta, cu un bizar simt anticipativ, portretul unei tiranii balcanice. Am intins argumentatia doar acolo unde mi s-a parut ca o anume directie artistica si prozatorii care o ilustreaza a fost subestimata (de pilda, realismul magic) de criticii intrati in jocul politicii compensarilor si al rasplatirii "curajului" politic, cat ar fi fost el de neinsemnat. Spre uimirea mea, aceasta "lungire" a demonstratiei a fost luata de unii comentatori drept semnul pretuirii artistice si al validarii.

Bref, nu am avut altceva in intentie decat sa descriu tabloul dramatic al infruntarii - de-a lungul unei jumatati de secol si a unor etape distincte - a fortelor afirmative si a celor prohibitive, pierderile si victoriile de pe teatrul de operatiuni al literaturii, caile prin care s-a evitat un dezastru absolut in inclestarea inegala cu Puterea si cu armele propagandei ei. Propaganda care a avut totusi nevoie de scriitori si de literatura spre a putea actiona modelator (la inceput) sau spre a putea avea, de ochii lumii si ai Occidentului, o vitrina cu obiecte de lux (mai tarziu). În aceasta batalie de durata s-au inventat, cum am mai spus, metode de camuflaj, au existat destui poltroni, numerosi diversionisti si provocatori, cativa agenti dubli, cativa eroi, dar si destui insi care, fara sa caute prilejul unor fapte eroice la vedere, au lucrat onest si adesea eficace in transee, in vizuini, nebagati in seama sau socotiti inofensivi de combatantii de deasupra.

Nu ma preocupa impunerea unui nou canon

Asa cum apare in cartea dvs., portretul scriitorului roman postbelic nu e deloc magulitor: n-a fost in stare sa lupte fatis cu sistemul, mai degraba las decat sinucigas, literatura lui a creat mai intai mentalitate, apoi, prin cultivarea jumatatilor de adevar, a legitimat comunismul...
Nu e corect - cred - sa deducem din miscarile extraordinar de complexe inregistrate in acest jurnal de front (care e cartea mea) un "portret al scriitorului roman postbelic", unul singur si acela "deloc magulitor" - pentru a prelua sintagmele din intrebare. Sunt prozatori si prozatori, etape si etape si, nu de putine ori, aceiasi scriitori care la inceput au contribuit la sovietizarea culturii au devenit, in alta etapa, opozantii regimului ceausist. Cand vorbiti despre "paradoxala ei fecunditate", despre strategii care au inaltat involuntar literatura, cand despre "nereusite abia acum vizibile". Avem de-a face cu niste contradictii, asa cum au afirmat unii comentatori? Are acest eseu pretentia de a se substitui unei istorii literare, de a impune un nou canon?
"Fecunditatea" unei perioade (cum e aceea de dupa "Tezele din iulie") poate fi considerata paradoxala in raport cu viguroasa campanie de re-ideologizare initiata de Ceausescu. Asta nu inseamna ca scriitorii au devenit mai performanti, ci ca au produs in pofida noului val al restrictiilor.

M-am apucat, cam in sila, de aceasta carte dupa ce am asteptat zadarnic 12 ani pentru ca acei critici importanti care au fost cu adevarat in miezul lucrurilor sa faca ordine in zestrea lor exceptionala cu articole si cronici la zi, dupa ce am constatat ca uraganul revizuirilor anuntat de tinerii postdecembristi s-a transformat intr-o (biata) boare inofensiva. Si mai ales dupa ce am remarcat ca studentii mei, care aveau 6-7 ani la Revolutie, ignora in bloc perioada comunista, nu cred in amploarea ororilor ei si sunt gata sa o puna intre paranteze.

In trecere fie zis, nu sunt putini intelectualii care fie ca o trateaza ca pe o perioada normala in continuarea celei interbelice (nerecunoscandu-i autonomia si legile specifice), fie ca ar dori sa fie repede si pe deplin uitata ca un cosmar producator de monstri si monstruozitati, de parca o literatura tanara ca a noastra si-ar putea permite sa renunte la a treia parte a istoriei ei.

Asadar, numai celor care, marcati de vechi abitudini interpretative, au vazut in carte o istorie literara mascata si o tentativa perfida de reasezare a ierarhiilor literare le-a fost dat sa remarce contradictiile ei. Sigur, nu m-am putut abtine ca, en passant, sa observ anomalii situative si sa temperez exaltarile unor exegeti de odinioara, cand ele se dovedeau a fi fost strict conjuncturale, si chiar sa-mi eliberez tentatia exegetica, cand ceva din structura unei carti ma fascina. Dar fara sa ma preocupe impunerea unui nou canon. Daca nu ar fi fost astfel, as fi lasat, oare, deoparte scriitori ca Radu Cosasu, Ioan Grosan si altii?

Cartea mea nu incrimineaza

Era, in acele vremuri, solutia disperata a tacerii, a refuzului de a scrie o cale mai eficienta (caci mai onorabila era cu siguranta) de a te opune sistemului? Pana la urma in ce masura suntem indreptatiti sa-i judecam pe acei scriitori care au acceptat orice altceva, numai protestul pe fata, nu?
Au fost, cum spuneam, vremuri si vremuri. In vremea stalinismului integral, onesta ar fi fost tacerea, si nu grabnica punere in serviciul ocupantului si al agenturii lui cu nume de partid. In epoca liberalizarii diversioniste si in cea a izolationismului ceausist, optiunile s-au putut diversifica (si la aceste lucruri se refera, in fond, cartea mea). Dar nu la refuzul de a scrie m-am referit eu, ci la acela de a nu te grabi sa publici atunci cand stii ca, vegheat de cenzor, ai de parcurs o cursa dezonoranta a cedarilor, mai mari si mai mici, care mutileaza, desfigureaza, emasculeaza textul, istoveste si arunca in confuzie constiinta si te face sa pierzi marea miza a prozei, pe care o ating doar cei transfigurati de strania maretie a imprudentei.

Daca medicul nu-si poate permite sa nu-si faca - in orice conditii si cu promptitudine - meseria, sa nu salveze o viata (oriunde s-ar afla el, chiar si intr-o puscarie), scriitorul poate alege tacerea si rabdarea. El nu salveaza nimic si nici macar nu se salveaza cand se precipita sa scoata pe piata o carte falsa. Dar, ma rog, poate ca, intr-adevar, nu ar trebui sa judecam cu ochii de astazi nici macar aceasta graba: sa nu uitam, totusi, ca nimeni nu a crezut cu adevarat atunci ca vom cunoaste in timpul vietii noastre gustul libertatii! Si acest amanunt - ignorat adeseori in disputele morale postrevolutionare - schimba accentele problemei si micsoreaza intrucatva responsabilitatile. E ca si cum ar trebui sa-i punem la zid pe cei care, iesiti in 1964 din iadul puscariilor comuniste, distrusi si infricosati, au fost obligati sa colaboreze cu Securitatea. Cartea mea nu incrimineaza, nu da verdicte, doar constata si descrie.

Interviu realizat de Marius Chivu

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22