Pe aceeași temă
Am avut ceea ce numiti dumneavoastra succes si inainte, cu celelalte spectacole: Maestrul si Margareta, Sa imbracam pe cei goi, O dimineata pierduta, Yvonne, principesa Burgundiei; insa starea asta de succes, de interes a publicului, s-a mentinut si probabil ca a si iritat, intr-un fel, anumite spirite. Cu Pescarusul, care a avut destule comentarii rautacioase la premiera, am luat pana la urma toate premiile din tara: pentru regie, interpretare si pentru cel mai bun spectacol; am avut o critica exceptionala in Italia si Spania - de fapt a fost spectacolul pe care l-am jucat atunci cand am primit, la Sicilia, Premiul pentru intreaga cariera. Pe urma am facut Sase personaje in cautarea unui autor, tot la Teatrul Bulandra, ca un omagiu adus lui Pirandello, apoi am pus un spectacol si la Budapesta care se joaca si acum cu casa inchisa. Am facut din Pirandello un autor de succes, desi unora le e antipatic.
Turandot a avut de asemenea o critica, n-as putea spune controversata, dar a avut o critica foarte buna si una foarte proasta si nu a fost selectionat la Festivalul I.L. Caragiale. Am fost selectionata cu un alt spectacol de la Braila care nu era, poate, la fel de bun. Am avut insa o critica extraordinara la toate festivalurile internationale la care am participat: la Budapesta, la festivalurile Uniunii Teatrelor Europene, la Salonic - unde s-a jucat de trei ori intr-o sala de 700 de spectatori... Presa franceza a scris atunci: "cine a pierdut acest spectacol a pierdut, probabil, spectacolul ultimelor decenii". "Splendida performanta a Teatrului Bulandra" - era titlul cronicii.
Nu stiu ce se intampla la premiera, am ajuns ca realmente sa-mi fie frica de o premiera pentru ca intotdeauna se nasc tot felul de forte ostile care induc o stare de conflict si de panica in jurul unui spectacol. Asa s-a intamplat si cu ultimul meu spectacol, cu Odiseea, care a fost o experienta unica nu numai in tara noastra. Pentru noi a fost o proba de initiere, nu un turneu ci, realmente, o calatorie cosmica; am avut senzatia ca participam la o incursiune intr-un alt spatiu, intr-un univers paralel. Si acest spectacol a fost, nu pot spune controversat pentru ca nu erau cronici contradictorii, dar a fost extrem de blocat - asta este cel mai bun cuvant. Iar in Festivalul I.L. Caragiale a fost ales iarasi un alt spectacol al meu de la Teatrul Big Spirit, probabil pentru ca punea in evidenta performanta unei singure actrite, a Valeriei Seciu. Acest spectacol a fost foarte bine primit de critica strainilor din festival si a fost selectionat pentru festivalul de la Grenoble, iar la Radio France International a avut de asemenea o critica extraordinara.
Nu stiu de ce se intampla asa; imi amintesc cand am pus in scena Pelicanul - un spectacol de asemenea cu mare succes de public - a fost intampinat atunci cu ostilitate, s-a spus ca este un spectacol mediocru, pentru ca apoi in Spania sa fie o mare revelatie a festivalului si sa se scrie ca e vorba de "un geniu coplesitor". Sigur, se referea la mine aprecierea, dar era in legatura cu spectacolul. M-a uimit pentru ca s-au folosit cuvinte ca geniu, magie, "putere de seductie"... Lucrurile astea le aud de foarte multa vreme - de la Romeo si Julieta pe care l-am jucat in Anglia - insa asemenea superlative ma uimesc si pe mine in egala masura cu starea de blocaj care se petrece in tara.
Nu credeti ca Odiseea 2001 a fost, totusi, un spectacol prea dificil pentru publicul nostru?
Daca pentru publicul nostru a fost dificil, atunci ce putem spune despre publicul din Africa de Nord sau din insule, din Corsica, din Sardinia!... Nu cred ca era un spectacol dificil. Mitologia se invata la scoala, iar spectacolul acela era foarte vizual. S-a spus ca a avut foarte mare succes pentru ca era in aer liber. E-adevarat! (Acum am terminat si filmul si romanul dupa acest periplu.) Daca telespectatorii vor vedea spatiile si conditiile uneori ingrozitoare in care am jucat...! Nu era vorba de vant cu briza, ci de vanturi ingrozitoare; am prins Mistralul in nordul Africii, in Maroc, unde actorii erau pur si simplu ridicati in aer, zburau la propriu si peste tot s-a spus ca erau niste "ingeri albi", niste "extraterestri"... In Algeria, de pilda, am avut succes intr-un amfiteatru de 5.000 de locuri. A fost ceva uluitor! Eu eram obisnuita cu spectacolele in aer liber, am facut Don Quijote in Spania, am jucat numai in spatii deschise, in piete, aveam cate 2.000 de spectatori, dar 5.000 n-am avut niciodata si nici uralele de la sfarsitul spectacolului!
Criticii isi schimba uneori atitudinea
Care este, pana la urma, relatia dumneavoastra cu critica dramatica de aici, fiindca vad ca aveti multe nelamuriri legate de felul cum au fost intampinate spectacolele?
Tocmai de-asta ma uimeste ce se-ntampla la premiere. Relatia mea cu majoritatea criticilor este foarte buna; unii dintre ei mi-au fost colegi, altii mi-au fost studenti in timpul cand am predat si eu la facultate. Ei isi schimba uneori atitudinea. Nu e vorba de faptul ca eu nu accept sa mi se critice un spectacol sau ca nu vreau sa existe si pareri diferite, niciodata nu m-am suparat pe nici un critic care a avut o opinie defavorabila fata de un vreun spectacol al meu si am ramas in continuare in relatii foarte bune fara sa cer nimanui nici un fel de compromis... Dar pe urma se creeaza o oarecare animozitate, un fel de atmosfera de neincredere. Un spectacol ar putea fi bun sau ar putea fi chiar un eveniment. Cel putin in cazul Odiseei au existat multe actiuni, asa le-as numi, ale colegilor mei care ar fi vrut poate sa participe si ei la acest eveniment si s-a intamplat ca responsabilii din cadrul Institutului Mediteranean sa imi ofere mie onoarea de a face spectacolul. Nu pot spune ca a fost criticat pe nedrept de ceva anume, dar nici nu pot afirma ca aceasta avalansa de atacuri, chiar inainte de premiera, se poate numi critica dramatica.
In ceea ce priveste Lolita, intr-un moment cand, practic, nici macar nu fusese vazut spectacolul, au aparut deja atacuri pe tema pedofiliei si a stilului porno. De data asta prejudecata a functionat de la autor, de la Nabokov, pentru ca romanul a fost oprit la cenzura, dupa cum bine se stie.
Nu vreau un succes datorat scandalului
Vom reveni la acest subiect. As vrea sa va intreb, pana la urma, daca preferati sa montati afara sau in tara?
In ultima vreme ma gandesc ca ma costa atata energie fiecare spectacol de aici, incat nu stiu daca mai merita. Ma gandesc daca are rost, daca nu cumva sunt inutila in acest moment. Intotdeauna mi-am dorit sa fiu de folos aici, sa lucrez aici, in tara, si chiar in momente foarte grele, nu ca acum cand e, totusi, libertate. Acum nu mai functioneaza cenzura si uneori, nu spun ca e pacat, dar ne confruntam cu o inflatie de imagini intr-adevar porno in toate ziarele, chiar in ziarele care ma acuza pe mine sau pe Nabokov din cauza unor trupuri goale si tot felul de texte care nu se refera la pornografie. Nu inteleg, care-i adevarul? Un mare autor, un mare text...
Asta inseamna ca nu mai putem pune in scena absolut nimic din istoria teatrului universal? Nu mai putem pune Oedip pentru ca eroul s-a casatorit cu mama lui si a facut 4 copii, nu mai putem pune Cehov fiindca Nina Zarecinaia e o fata tanara si se indragosteste de Trigorin, un om care a depasit de mult 40 de ani... E chiar situatia din Lolita, Nabokov a fost destul de influentat de acest scriitor. De altfel, toate piesele lui Cehov au asemenea relatii intre personaje, de pilda, in Trei surori, Kulighin s-a insurat cu Masa, care era eleva lui; in Unchiul Vania Serebreakov s-a casatorit cu Elena, care era de asemenea studenta lui... Relatia asta dintre un creator mai varstnic (pentru ca despre un creator este vorba) si o fata foarte tanara este intotdeauna cuprinsa in operele majoritatii marilor artisti. Nabokov insista foarte mult pe relatia dintre Dante si Beatrice care avea 9 ani, intre Petrarca si Laura care avea 12 ani... De pilda, referiri foarte multe la el si Virginia face insusi Allan Poe in poemul Annabelle. Nabokov se identifica, intr-un fel, cu acesti mari creatori care, ca si Faust, au simtit nevoia unei reimprospatari a alchimiei corpului lor.
Cum ar fi, totusi, ca aceste spectacole sa treaca neobservate si sa nu se discute toate aceste probleme?
Nu stiu daca e vorba de a trece neobservat, dar un scandal sau un succes care se construieste pe asemenea baze este unul foarte precar, mizerabil, as putea spune. N-as vrea ca succesul acestui spectacol sa se datoreze scandalului din presa. Eu privesc personajul Humbert ca pe un personaj shakespearean, Stefan Iordache joaca ceva intre Hamlet si Regele Lear. Or ca sa cobor totul la un asemenea nivel pe care-l intalnim in foarte multe dintre spectacolele de la noi din tara si nu numai de la noi (ca sa nu mai vorbim de textele pieselor care se scriu acum si care folosesc un limbaj foarte dur, ceea ce nu e cazul lui Nabokov, caci nu exista nici macar o singura descriere obscena, nu exista nimic cu iz vulgar), eu n-o voi face niciodata.
Exista un personaj care ar putea fi incriminat si care este dublul, ingerul negru al lui Humbert, care intr-adevar practica o filosofie a viciului si o industrie porno prin ceea ce face, prin ceea ce scrie si aduna in jurul lui... Confruntarea cu un asemenea tip de relatie o distruge pe Lolita, dar pe de alta parte ea isi gaseste demnitatea prin casatoria cu Dick. In cele din urma ea plateste cu viata nebunia care s-a intamplat.
Cred, totusi, ca ar trebui sa facem o distinctie intre presa care e intotdeauna in fuga dupa senzational si dupa astfel de subiecte si critica dramatica care nu stiu cat caz face de asemenea lucruri, mai ales ca nu e primul spectacol de acest fel.
Nu stiu inca, nu am avut o critica a spectacolului. Sper ca, in orice caz, critica va fi mai in cunostinta de cauza si in ceea ce priveste autorul, pentru ca mi s-a luat un interviu in care reportera nu stia nici macar numele autorului sau al eroului principal. Sigur ca e si o stare de subcultura la noi in jurnalistica, desi eu sunt pentru libertatea presei si cred ca e singura mare cucerire obtinuta la Revolutie in afara de desfiintarea cenzurii. Nu acuz si nici nu impun ca presa sa scrie ce vreau eu despre mine, ar fi absurd, dar nici sa naclaiasca totul in aceasta balta de sex si pornografie. (...)
interviu realizat de Marius Chivu
