O carte-elixir despre îndepărtatul trecut recent

Teodor Baconschi | 13.10.2015

SHARE 1

De­și digeră în fundal mii de do­cu­mente, arhive și texte canonice legate de istoria mentalităților, tex­tul d-nei Constanţa Vintilă-Ghi­țulescu  curge la tim­pul prezent, cu anecdote po­li­crome, ritmări dramatice, întor­sături funambulești și mai ales un soi de tandrețe ușor ironică, deloc opusă spiritului obiectiv și erudiției.

 

Constanța Vintilă-Ghițulescu își continuă explorările de istorie ro­­mânească publicând, tot la Hu­ma­nitas, volumul Patimă și des­fătare. Despre lucrurile mă­run­te ale vieții cotidiene în so­cie­ta­tea românească 1750-1860. Au­toarea s-a impus ca specialistă în perioada menționată, când Ță­rile Române ieșeau dintr-un Ev Mediu otoman, cu tușe post-bi­zantine și accente de Renaștere brâncovenească, pentru a pă­trun­de, cu ezitări și entuziasme deo­potrivă elocvente, în aria mai re­liefată și mai exigentă a mo­der­nității. Această perioadă călare pe secolul XVIII și XIX rămăsese, deși relativ apropiată de noi, prea puțin cunoscută. Și tocmai de aceea munca de arhivă și sin­tezele realizate de d-na Cons­tan­ța Vintilă-Ghițulescu merită elo­giate cu titlu de pionierat isto­rio­grafic.

 

Evident, studii punctuale au tot apărut în revistele românești de balcanologie și studii sud-est eu­ro­pe­ne. Au existat și alți istorici atenți la Școala Analelor, pre­cum Andrei Pippidi, Andrei Cor­nea  sau Daniel Barbu, care, încă din anii ’70 și ’80, au studiat ba pictura, ba mentalitățile politice sau instituțiile caracteristice, gro­s­so modo, domniilor fanariote. Vo­lumul despre care vorbesc aici este, așadar, nou ca exercițiu de istorie a vieții cotidiene (la nivel public și privat), dar și înrudit in­telectual cu precedentele sem­nalate. Chestiunea cea mai acu­tă, aici, nu mi se pare gradul de pertinență în ancheta istorică sec­torială, destinată cercurilor pro­fe­sioniste. Istoricii (ca și pa­tro­lo­gii sau fizicienii cuantici) se ci­tesc între ei, se critică, se laudă – și totul se petrece sub un clopot opac. Adevărata problemă e ace­ea de a desțeleni teritorii pe care istoriografia din comunism nu le atingea (cine se ocupa pe atunci, bunăoară, de istoria furculiței în Valahia?), dar și de a reda citi­torilor cultivați o imagine reală, nemistificată ideologic, despre societatea noastră, supusă unui nesfârșit val de experimente mo­dernizatoare, mereu trau­ma­ti­za­tă, dar și mereu refondată. Exi­s­tă în acea lume – evocată fan­tasmatic și în Aferim!, filmul lui Radu Jude – un soi de alteritate recentă, cu al cărei orientalism majoritar ne jenăm, tocmai pen­tru că occidentalizarea României nu s-a încheiat nici acum.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1334/carte_baconschi.jpg

Incredibil de rudimentar este - și asta se vede din sutele de documente citate în volum – însuși stadiul de dezvoltare a limbii române în perioada de referință. O limbă pastorală, să­tească, violată de valurile mi­gra­torii ale neologismelor logic sau absurd adaptate, pentru a per­mite accesul la idei, concepte, pe scurt, la gândirea abstractă fără de care cultura urbană, ins­tituțională și elitistă nu poate func­ționa. O societate polarizată în trei stări perfect inegale, cu o țărănime statistic majoritară, să­racă, analfabetă, zguduită de boli infecțioase, subnutriție și un creștinism nu atât „cosmic“ (în versiunea idealizantă a unor Mir­cea Eliade sau Lucian Blaga), cât evident superstițios. Sigur, ca și în Occidentul european, docu­mentele – de la foi de zestre, ac­te contabile, rapoarte ale poliției până la registre parohiale și cro­nici domnești sau ecleziastice – privilegiază clasa sus-pusă, bo­ie­rimea autohtonă și cea im­por­ta­tă pe filieră rusă, poloneză, aus­triacă, greacă sau sârbă. Iar bu­că­tăria, medicina, igiena, ves­ti­men­tația, lecturile, evlavia, co­res­pon­dența, felul de a-și pe­trece tim­pul liber fac din această boierie moldo-valahă un ames­tec fas­ci­nant de grosolănie des­potică, fi­nețe franțuzită, pro­to­naționalism romantic, elan mo­dernizator și intrigăraie oto­ma­nă, pe care au­toarea cărții îl sur­prinde cu ta­lent epic oarecum călinescian. Ca dovadă că epoca vizată e la mo­dă, voi aminti aici și sofisticatul roman al Doinei Ruști, Ma­nu­scrisul fanariot (Po­lirom, 2015) care ficționalizează „patimi și desfătări“ similare. Aceste cărți, texte, perspective noi trădează nevoia firească de re­cuperare a istoriei naționale des­figurate sau caricaturizate de propagandiștii lui Ceaușescu. O nouă generație s-a născut în li­bertate (cu de­mo­crația, desigur, mai avem ceva de lucru) și aceas­tă generație este la rândul ei avidă de cu­noaș­tere a trecutului: anticipez că, pen­tru a satisface acest segment de piață, elita cre­a­toare va spori în viitorul apro­piat numărul de cercetări, bio­grafii și romane des­pre secolele XVII-XIX.

Mi se pare obligatoriu să oma­gi­ez uriașa bază bibliografică pe ca­re stă demersul d-nei Vintilă-Ghi­țulescu și talentul ei narativ: de­și digeră în fundal mii de do­cu­mente, arhive și texte canonice legate de istoria mentalităților, tex­tul domniei sale curge la tim­pul prezent, cu anecdote po­li­crome, ritmări dramatice, întor­sături funambulești și mai ales un soi de tandrețe ușor ironică, deloc opusă spiritului obiectiv și erudiției. Nu prea am întâlnit această capacitate de a face ști­in­ță și totodată literatură de op­ti­mă calitate, cu excepția marilor spirite din descendența unor Brau­del, Le Goff sau Gilbert Da­gron, pe care autoarea i-a citit, desigur, pe când își elabora teza doctorală, obținută la EHESS.

 

Sunt unii care susțin că acest tip de carte e o lec­tură perfectă de vacanță. Nu-i deloc adevărat! Pa­timă și desfătare e mai curând o plăcere de fotoliu, la lumina unui lampadar olandez, cu cre­ionul în mână. N-am vrut să-mi asezonez recenzia cu citate (e foarte greu să alegi!) și nici nu m-am apucat să mimez, prin ar­haisme pitorești, atmosfera so­cială, decorul psihologic și cul­tural pe care cartea îl pune în scenă cu migală și savoare. Vă invit pur și simplu să o citiți și să sperați, alături de mine, că d-na Constanța Vintilă-Ghițulescu își va continua drumul her­me­ne­u­tic pe care s-a consacrat.

Comentarii 1

scriitorul - 10-13-2015

comparatiile cu mari autori care nu sunt decat tangential pe subiect si tot felul de opinii paralele si generale nu fara excese de elogii dauneaza enorm in loc sa ajute calitatea unei recenzii sau unui autor!!!! e napta ca nu se intele asta de multe pene intelectuale din Romania!...

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22