O carte eveniment: Reinventarea tradiției

Destinul lui Alexandru Sturdza păstrează pentru noi o surprinzătoare actualitate, pe care cartea Stellei Ghervas o pune în lumină cu o elegantă erudiție. Datorită acestei excepționale cărți, Alexandru Sturdza devine contemporanul nostru.

O carte eveniment a fost lansată recent la Târgul Gaudeamus de la București, după ce se bucurase cu câteva zile mai înainte de o elogioasă prezentare la Chișinău: este vorba despre volumul Stel­lei Ghervas, Reinventarea tradiției: Alexandru Stur­dza și Europa Sfintei Ali­an­țe, apărut în condiții re­marcabile la Editura Car­tier, în traducerea Gabrielei și a lui Alexandru Șiclovan. Este greu de exagerat im­portanța acestei cărți des­pre una dintre figurile cele mai fascinante ale culturii est-europene. Scrisă inițial în limba fran­ceză și publicată la Editura Honoré-Cham­pion la Paris în 2008, cartea lui Ghervas a fost distinsă în 2009 cu prestigiosul Pre­miu Guizot al Academiei Franceze, a câș­tigat Premiul Xenopol al Academiei Ro­mâ­ne (2010) și a fost nominalizată pentru pres­tigiosul Premiu Chateaubriand (2010). Apariția cărții în limba română va fi ur­mată de publicarea în curând a unei tra­du­ceri engleze la editura Universității Cam­bridge.

Marele merit al Stellei Gher­vas, care a studiat la St. Pe­tersburg, București și Ge­neva și care se află în pre­zent ca cercetător invitat la Universitatea Harvard, e de a fi scris o carte extrem de solidă din punct de ve­dere academic (volumul numără nu mai puțin de 600 pagini și beneficiază de o bi­bliografie exhaustivă și numeroase note ex­plicative). În mod surprinzător, însă, această biografie intelectuală se citește, așa cum remarcase de altfel unul dintre comentatorii săi, ca un pasionant roman istoric și o frescă vie a unei lumi se­du­cătoare prin cosmopolitismul său. Este sur­prinzător cât de puțin s-a scris la noi (cu câteva excepții: Alexandru Duţu, An­drei Pippidi și Ioan Irimia) despre Ale­xandru Sturdza, în pofida operei sale con­siderabile. Cu toate acestea, Sturdza pare să cunoască de câțiva ani încoace un anu­mit reviriment. În 2011, a fost organizat un colocviu științific despre opera sa la Uni­versitatea de Stat din Chișinău din inițiativa lui Petre Guran, președintele de atunci al Institutului Cultural Român „Mi­hai Eminescu” de la Chișinău, care a lan­sat și programul de studii avansate „Ale­xandru Sturdza”.

Alexandru Sturdza reprezintă ceea ce as­tăzi numim Europa cosmopolită a elitelor fără frontiere. Cartea Stellei Ghervas con­ține opt capitole și e construită ca un con­cert în care, după propria sa mărturisire, solistul principal este Sturdza, iar or­ches­tra e formată de epoca în care a trăit. O fascinantă prezenţă este chiar sora pro­ta­gonistului, Ruxandra Edling-Sturdza, care ar merita ea însăși o biografie, dată fiind poziția privilegiată de care s-a bucurat la curtea din St. Petersburg și corespondența bogată pe care a avut-o cu persoane de prim-plan ale epocii, de la marea ducesă Maria Pavolvna (la Weimar) la Sofia Sve­china și marele critic literar Saint-Beuve. Primele două capitole ale cărții oferă de­talii despre educația lui Alexandru Stur­dza, cu accent pe perioada trăită la St. Pe­tersburg. Dialogul intelectual cu con­temporanii săi, de la Franz von Baader și Jung-Stilling la doamna de Krüdener și Joseph de Maistre, for­mează substanța capitolelor 3-5. Angajamentul filoelen al lui Sturdza este descris și comentat în detaliu în capitolul 6. Ultimele două ca­pitole discută filosofia re­ligioasă a lui Sturdza, îm­preună cu opera sa literară și memorialistică, adunată în cele cinci volume ale operelor complete publicate pos­tum la Paris de fiica și ginerele lui Sturdza, între 1858 și 1861.

Născut în Iași în septembrie 1791 dintr-un tată român și o mamă fanariotă, Ale­xan­dru Sturdza a avut parte de o educație cu adevărat multiculturală, care i-a deschis de timpuriu accesul la marile culturi euro­pene. Interesele sale intelectuale au fost neconvenționale, el fiind atras în același timp de drept, politică, mistică, literatură și filosofie. După ce familia s-a mutat la St. Petersburg și apoi la Moghiliov (ac­tual­men­te în Belorusia), tânărul Alexandru a devenit un apreciat diplomat, care a ajuns în scurt timp consilierul țarului Alexandru I. În această calitate, Sturdza a jucat un rol im­portant în redactarea tratatului Sfintei Ali­anțe în 1815. În spatele acestei alianțe stă­tea ideea unei unificări a Europei pe baza creștinismului, văzut ca singura soluție pen­tru regenerarea Europei după aven­turile militare ale lui Napoleon și episodul con­troversat al Revoluției Franceze. Stur­dza a rezonat cu ideea țarului de a încerca o asociere frățească a tuturor bisericilor creștine pentru dezvoltarea armonioasă a Europei.

Așa cum arată Ghervas, „nu exis­tă nicio urmă de îndoială că, prin apărarea tentativei ța­rului de a aplica preceptele creș­tine în politica și în di­plomația marilor puteri, Sturdza nu fă­cea altceva decât să își dezvolte propriile idei conservatoare în cadrul unei forme de teologie politică” (p. 186). La baza aces­teia din urmă se află cartea care l-a făcut celebru, Considerații despre doctrina și spi­ritul Bisericii Ortodoxe, apărută în 1816 și care a primit ulterior un răspuns critic (în Du Pape) din partea lui Joseph de Maistre, marele conservator savoiard, autor al Considerațiilor asupra Franței (1797), care a petrecut mai bine de un de­ceniu ca ambasador la St. Petersburg. Ul­terior, Sturdza s-a implicat în problema independenței Greciei, carea avea să fie, în cuvintele Stellei Ghervas, marea dramă a vieții sale diplomatice și care l-a de­ter­minat să părăsească temporar diplomaţia rusă, pentru a scrie o carte-manifest, Gre­cia în 1821 și 1822, devenind consilierul lui Ioan Capodistrias, cel care avea să de­vină primul președinte al Greciei și pe ca­re-l cunoscuse încă din 1809 în St. Petersburg (corespondența dintre cei doi a rămas inediă până astăzi). Lui Sturdza i-au lipsit însă machiavelismul oportunist al lui Talleyrand și pumnul de fier al lui Metternich. El a părăsit definitiv lumea di­plomației în 1829, retrăgându-se la Odesa, orașul cosmopolit de pe malul Mării Ne­gre, unde își va dedica restul vieții stu­diului și activităților cultural-caritabile. Una dintre cauzele pentru care a luptat în ultimele două decenii de viață a fost răs­pân­direa valorilor religiei ortodoxe în Ves­tul Europei, dominat de civilizația pro­gre­sului material. Așa cum arată Ghervas, Stur­dza nu a uitat niciodată tărâmul unde s-a născut. La vârsta de 21 ani, el a re­dac­tat regulamentul pentru o Basarabie au­tonomă, vis spulberat, din păcate, de anu­larea autonomiei Basarabiei în 1828.

Un umanist conservator oriental atașat valorilor ortodoxiei, Sturdza a fost, în același timp, un foarte bun cunoscător al marilor operele ale Iluminismului și autor a două cărți despre Montesquieu (Eseul des­pre legile fundamentale ale societății, 1811-1812) și Rousseau. Critica pe care Sturdza o aduce principiilor Iluminismului în aceste cărți se deosebește însă, în multe privințe, de poziția ultraconservatoare an­timodernă a lui Joseph de Maistre. Așa cum arată Ghervas, Sturdza s-a aflat într-o dilemă fundamentală. Ca gânditor con­servator, el nu putea fi de acord cu pri­n­cipiul autonomiei voinței individuale și cu secularismul Iluminismului, care se afla în tensiune cu necesitatea păstrării di­men­siunii spirituale a omului și a societății. În același timp însă, Iluminismul îi oferea lui Sturdza posibilitatea unei necesare mo­der­nizări a tradiției politice și culturale or­to­doxe, care nu mai putea fi amânată fără ris­curi majore. Această încercare de sin­teză avea să fie piatra de încercare a lui Sturdza și ea explică tensiunile și para­do­xurile pe care le întâlnim în opera sa, care este conservatoare și liberală în același timp. O figură cosmopolită, Sturdza și-a pus întreaga operă sub semnul unui mare pariu: crearea unui pod între Est și Vest. De aceea, în pofida conservatorismului său religios, el a trebuit să se despartă la un moment dat de filosofia con­tr­ar­ev­o­luționară a lui Maistre și Bonald. Lumea din care venea i-a impus necesitatea de a fi în același timp „modern” și „oriental”, deschis progresului și tradiției.

Viaţa şi opera lui Alexandru Sturdza au avut până la capăt, în opinia Stellei Ghervas, o „co­erență remarcabilă” (p. 521). Europa la care a visat căr­tu­ra­rul născut la Iași era unită, în pro­funzime, prin creștinismul său ce ar fi tre­buit să permită ortodocșilor, catolicilor și pro­tes­tanților să se unească pentru a combate la unison secularizarea lumii mo­derne. În ultimii ani de viață, pe măsură ce visul unei Europe unite se destrăma încetul cu încetul, iar principiile Sfintei Alianțe erau contrazise de ambițiile po­litice imoderate ale suveranilor europeni, Sturdza a con­ti­nuat să lupte pentru afir­marea idealului unui spațiu ortodox, de­finit simultan de cultura bizantină și va­lorile modernității iluministe. Rezultatele nu au fost însă pe măsura ambițiilor căr­turarului. În această privință, destinul lui păstrează pentru noi o surprinzătoare ac­tualitate, pe care car­tea Stellei Ghervas o pune în lumină cu o elegantă erudiție. Da­torită acestei excep­ționale cărți, Alexan­dru Sturdza devine con­temporanul nos­tru.

STELLA GHERVAS - Reinventarea tradiției: Alexandru Sturdza și Europa Sfintei Alianțe

Traducere Gabriela și Alexandru Șiclovan

Editura Cartier, 2014