Pe aceeași temă
Maylis de Kerangal este o scriitoare francezã contemporanã multipremiatã pentru literatura sa, o scriitoare ale carei origini duc la o veche familie aristocraticã din Bretagne. Dupã studii de istorie, filozofie şi etnologie, Maylis de Kerangal lucreazã în anii ’90 la Ed. Gallimard, apoi, în anii 2000 debuteazã în literaturã.
Sã-i reparãm pe cei vii este un roman care a apãrut în Franţa în 2014, a obţinut cinci premii şi a fost tradus la Ed. Litera, de cãtre Laurenţiu Malomfãlean în 2019.
În Normandia, în zilele noastre, trei tineri se trezesc cu noaptea-n cap, ca sã meargã sã facã surfing într-un anume loc, într-o anume dimineaţã, când au aflat cã valurile sunt foarte prielnice. Simon, Christophe şi Johan sunt trei bãieţi plini de viaţã, care înfruntã valurile, într-o experienţã-limitã, periculoasã, pe care o gustã aşa cum numai marii pasionaţi ştiu sã o facã. Cititorul simte din descrierea surfingului lor, pentru cã totul este excesiv, cã urmeazã sã se întâmple ceva dramatic, dar se înşealã asupra naturii accidentului care apare ca iminent. Odatã partida de surfing încheiatã, cei trei pornesc spre casã, în camioneta cu care au şi venit, iar la un moment dat Christophe, cel care conduce, pierde controlul volanului, din cauza oboselii, şi maşina intrã într-un stâlp. Christophe şi Johan scapã cu leziuni uşoare, în vreme ce Simon, care nu purta centura de siguranţã, e proiectat în parbriz. Dus la Urgenţe, se constatã cã e în moarte cerebralã şi nu se mai poate face deci nimic pentru el. Dar aici începe şi adevãrata poveste.
Romanul Sã-i reparãm pe cei vii este despre ceea ce se poate întâmpla când inima încã bate într-un trup aflat în moarte cerebralã : când trupul aparţine unui tânãr sãnãtos, problema transplantului de organe apare imediat.
Scriitoarea Maylis de Kerangal ne propune un roman polifonic în care naratorul e omniscient: îi preia, pe rând, pe toţi cei implicaţi în cazul Simon şi le descrie viaţa profesionalã dar şi pe cea privatã, felul în care, în cele 24 de ore care urmeazã aducerii lui Simon la Urgenţe, se desfaşoarã operaţia de preluare de organe şi de inserţie a lor în alte trupuri, felul în care îi afecteazã acest lucru pe toţi.
Pãrinţii lui Simon, Marianne şi Sean, sunt surprinşi în şocul teribil în care abia ce aflã de moartea fiului lor trebuie sã ia şi decizia de a accepta - sau nu- sã-i fie prelevate organele vitale. Thomas şi Cordelia, asistenţii doctorului Pierre Révol, au abordãri diferite : dacã Cordelia, intratã în job de 2 zile, face greşeala de a-i vorbi lui Simon (în moarte cerebralã) de faţã cu pãrinţii lui, confuzionându-i, Thomas are un întreg protocol retoric de a le propune pãrinţilor acceptul pentru transplantul de organe.
Fiecare dintre cadrele medicale are propria lui viaţã, care pãtrunde uneori în viaţa lor profesionalã şi avem astfel nişte personaje asemãnãtoare acelora din serialele TV americane care au ca subiect viaţa medicilor din spitalele de urgenţã: profesioniştii care salveazã vieţi sunt şi ei oameni, au slãbiciuni, au probleme etc.
Dintre organele vitale care vor fi transplantate, inima e cea asupra cãreia se concentreazã autoarea. Inima lui Simon va prelungi viaţa lui Claire, pariziancã de 50 de ani, care aşteaptã de ceva vreme şi care are probleme de conştiinţã înainte de operaţie, gândindu-se la donator, deşi medicul nu i spune prea multe despre acesta.
Romanul se citeşte cu ochii mãriţi de uimire, am putea zice, şi de emoţie, pentru cã e vorba despre viaţã şi moarte într-o poveste în care limbajul medical, rebarbativ, l-ar îndepãrta pe cititor dacã nu ar fi amestecat în permanenţã cu un limbaj foarte poetic. Scriitoarea spune aceastã poveste ca şi cum ar realiza un documentar- atunci când vrea sã explice ce se întâmpla exact cu trupul lui Simon, ca un filozof- atunci când mediteazã asupra destinului uman, ca o poetã- atunci când ne lasã sã intuim emoţiile devastatoare ale personajelor. Acest stil face din roman aproape o capodoperã, pentru cã drumul inimii tinere din pieptul lui Simon cãtre cel al lui Claire este în egalã mãsurã o lecţie ştiinţificã foarte riguroasã cât şi un spectacol grandios, ca o simfonie.
Iatã cum este descrisã durerea pãrinţilor şi a surorii mai mici a lui Simon :”…trei corpuri amestecate cu pleoapele închise ca în monumentele dedicate memoriei naufragiaţilor înãlţate în porturile din sudul Irlandei-, apoi se întorc pe canapea, se mutã pe diagonalã fãrã sã se dezlipeascã, o triada romanã ce se apãrã de lumea exterioarã, acolo se ghemuiesc în rãsuflarea şi în mirosul pielii lor…şi e prima oarã când îşi recapãtã suflul de la aflarea catastrofei, prima oarã când îşi fac un cuib de reculegere în mijlocul deprimãrii…”. Fraza lui Maylis de Kerangal este lungã, asemeni unui val imens oceanic, care creşte adunând alte valuri şi care odatã revãrsat creeazã liniştea de dupã marile mişcãri ale Naturii.
Inima este obiectul unei meditaţii asupra misterului Vieţii şi în momentul ei de maximã graţie este onoratã ca atare : ”Inima este extrasã din corpul lui Simon Limbres. Poate fi vãzutã în aer, o nebunie, pentru un scurt moment i se poate mãsura masa şi volumul, poţi încerca sã-i captezi forma simetricã, dubla proeminenţã, frumoasa culoare carmin sau vermilion, poţi cãuta sã vezi în ea pictograma universalã a iubirii.. ”, dupã care e vãzutã medical : « Virgilio o prinde şi o cufundã imediat într-un borcan plin cu lichid translucid, o soluţie de cardioplegie asigurând o temperaturã de 4 grade Celsius- este vorba de a rãci rapid organul, pentru a-l conserva… ». Scriitoarea nu uitã niciun moment din aceastã aventurã umanã, prezentând în detaliu inclusiv felul în care, odatã prelevate organele vitale, trupul lui Simon este umplut cu diverse materiale, apoi cusut cu grijã, spãlat şi aranjat, pentru cã trebuie sã-i fie înapoiat familiei ”Ad integrum”. ”E frumos?”, o întreabã Thomas pe Cordelia la final, iar ea rãspunde ”da, foarte”. Transplantul de organe, subiect încã delicat, este descris în roman ca ceva foarte natural, executat impecabil de cãtre profesionişti care sunt în acelaşi timp eroi şi oameni oarecare, iar felul în care autoarea ne prezintã aceste 24 de ore din viaţa lor este magistral. Un roman despre durerea extremã, despre renaştere, despre posibilitatea miracolelor înfãptuite de oameni.
