Pe aceeași temă
De pe cel mai inalt varf al muncii individuale, Ion Tiriac a contrazis taciturn toata enciclopedia vesela a talentului impresurat de neseriozitate la romani. Uneori, in zilele senine, de acolo se vedea, deja, drumul care avea sa-l duca pe Tiriac, infasurat in mistica muncii, spre succesul in afaceri. Ion Tiriac nu ne-a spus niciodata cum a cucerit Vestul, dar noi, cei tintuiti acasa, am banuit mereu ca victoria sa era o scrisoare dramatica si rebela. O trimisesem noi, romanii condamnati la conformism si subvaloare, anume prin Ion Tiriac, cel mai atipic dintre compatrioti, sportivul care castigase reputatia de accident genetic intr-o lume invinsa de o banalitate de silex. Scrisoarea era scurta: "Nu suntem toti la fel. Putem si noi sa fim ca voi. Priviti-l pe purtatorul scrisorii!". Nu ne facusem o socoteala gresita. Intr-adevar, urmand vechiul sau obicei istoric si moral, primitorul a privit catre purtator si a vazut ceva ce i-a placut: o plosca de acizi tari, un haiduc balcanic cu mustata din alt secol si energie multinationala, un modern necrutator, crestat folcloric dupa obiceiul neguroasei Romanii, un Baba Novac businessman. Vazand acestea, Vestul s-a bucurat, dupa care si-a deschis bratele, conturile si libertatile. Trimisul nostru a fost primit si rasplatit. Noi puteam trai, mai departe, cu speranta secreta ca, in lipsa banilor, am facut, totusi, o investitie importanta in viitor. Candva, in vremuri la care nici nu indrazneam sa gandim, trimisul nostru se va intoarce si fostul accident genetic va deveni regula lumii noi. Apoi, Ion Tiriac, presedinte al Comitetului Olimpic Roman, ne-a trimis, la randul lui, o Scrisoare. Ea a fost publicata sambata 31 ianuarie, in cotidianul Gazeta Sporturilor. E o scrisoare prea mult. O scrisoare scurta, cu continutul ascuns printre randuri. Cine citeste atent va afla urmatorul mesaj: "Sunt la fel ca ceilalti. Stiu sa arat altfel, dar nu stiu sa gandesc altfel. Priviti-ma si renuntati la iluzii! Incolonati-va!". Semnat: Ion Tiriac, Maestru Emerit al Sportului. Semnatura e desigur mai lunga. Nu au mai incaput in pagina cuvintele: "Ambasador Plenipotentiar si Extraordinar al Subdezvoltarii de Sine".
Deva profunda - Daciada Park
Presedintele Comitetului Olimpic Roman protesteaza. Scrisoarea publicata in Gazeta Sporturilor ataca dezvaluirile ziarului asupra abuzurilor fizice si morale la care sunt supuse gimnastele aflate in centrul de pregatire de la Deva. Faptele nu sunt o noutate. Ele nu aveau cum sa deruteze ierarhia birocratica de varf a sportului romanesc si nici nu aveau cum sa uimeasca opinia publica, de vreme ce primele dezvaluiri au fost publicate cu destui ani in urma. Atunci era vorba de batai si fals in acte. Aflam, pur si simplu, ca fetele trimise la Deva pentru gimnastica erau prizonierele unui lagar pazit de adulti violenti. Aflam, de asemenea, ca adultii erau si notari viciosi: pasapoartele fetelor fragezite in sala de antrenament erau falsificate, in asa fel incat "fetele noastre", de-a binelea minore si junioare, sa prinda competitii de senioare. Acum, afam ca lucrurile au ramas pe loc la Deva. Ne-am chinuit inutil sa atragem investitori pentru Dracula Park. Avem ceva mai grozav: Daciada Park, un spatiu istorico-mental, inghetat in timp si perfect conservat.
Locul traieste vioi dupa legile RSR, gandeste cu salbaticia mizera a "societatii noastre multilateral dezvoltate" si are, in loc de suflet, patriotismul intunecat al anilor ’80. Nimic nu s-a schimbat la Deva si, prin urmare, ultimul scandal, sosit clandestin, prin marturisiri de fugar, ca marturisirile fugarilor care treceau Dunarea inot, ceva mai jos, la Orsova, nu ar trebui sa mai mire. Federatia Romana de Gimnastica si Comitetul Olimpic Roman stiau cum stau lucurile, nu aveau cum sa nu stie cum stau lucrurile. Ultimul scandal Made in Deva poarta numele Oana Petrovschi, adica numele unei gimnaste care povesteste lucrurile mai insemnate ale ultimilor ei patru-cinci ani de viata: batai, controlul corespondentei si, logic, controlul jurnalului personal, infometare, injectii pentru intarzierea ciclului menstrual si, logic, grija parinteasca pentru biologia intima ("Nu esti virgina!" - striga antrenoarea Mariana Bitang). Scandalul Petrovschi e, de fapt, continuatorul unui sir vechi si bine documentat de scandaluri care au murit in pagina de ziar. Si totusi, presedintele Comitetului Olimpic Roman a decis ca e cazul sa protesteze.
Ce se interzice
Scrisoarea lui Ion Tiriac nu e un studiu, ci un gest scurt de autoritate, nu e un act de raspundere, ci o actiune brutala. Presedintele COR nu are multe de spus, ci doar multe de interzis. Astfel: 1) Ion Tiriac cearta Gazeta Sporturilor ca face asemenea dezvaluiri "intr-un an olimpic", 2) Ion Tiriac sustine ca sportul de mare performanta comporta riscuri, inclusiv pentru copii. Iar riscul exista peste tot - explica Maestrul Emerit al Sportului - chiar si in viata cotidiana a copiilor, de pilda "atunci cand traverseaza strada ca sa mearga la scoala de 100.000 de ori, exista un risc", 3) antrenorii Octavian Belu si Mariana Bitang, acuzati de abuzuri grave si sistematice, trebuie lasati "sa-si faca treaba asa cum considera ei". Mai mult, "ei au libertatea sa-si aleaga metodele proprii pentru dezvoltarea unui sportiv si se bucura de toata increderea mea in acest an olimpic". Asta are de interzis Ion Tiriac si asa intram intr-unul din cele mai ciudate si instructive capitole de istorie si mentalitate contemporana romaneasca. Intram, de fapt, in compartimentul secret al unei uriase deziluzii sociale, acel fenomen inexplicabil pe care il presupunem atunci cand ne intrebam mereu: oare de ce nu se misca lucrurile nici macar atunci cand incap pe mana unor romani veniti din Occident? Cazul Ion Tiriac e, probabil, cea mai spectaculoasa dovada de eficienta a unui mecanism social care a infirmat toate presupunerile noastre logice si in acelasi timp naive: forta centrului, puterea inertiala a vetrei istorice socialiste nu sunt de gasit la muzeu, ci sunt, si astazi, principalul generator de atitudini. Aceasta forta nu a scutit pe nimeni si a impregnat definitiv pana si pe cei ce au lasat impresia ca i s-au sustras. Chiar atunci cand revin acasa, aureolati de nimbul unei experiente contrare, de tip occidental, multi dintre cei odinioara plecati adopta rapid limbajul si regulile locului, cu o abilitate neverosimila. Mai intai, cateva cuvinte, exact atatea cate merita, despre Scrisoarea in Plus semnata de Ion Tiriac. O scrisoare care era, mai bine, pierduta.
Anul Olimpic 1945-1989
Observatiile presedintelui COR sunt usor de respins. Nu e nimic anormal in fragilitatea acestor observatii, din simplul motiv ca nu avem de-a face cu argumente, ci cu enunturi complet false si fara legatura cu problema Deva. Astfel: 1) Gazeta Sporturilor are dreptul sa publice orice dezvaluiri daca e convinsa de temeinicia lor. Presedintele COR nu poate interzice publicarea lor. El poate doar accepta sau respinge faptele, in nume personal. In cazul in care dezvaluirile se intind pe parcursul mai multor ani si sugereaza existenta unui abuz sistematizat, presedintele COR poate cere declansarea unei anchete. Ion Tiriac nu a recurs la acest instrument clasic in relatiile institutionale occidentale, dar a decis, in schimb, sa faca un gest extras din arsenalul administrativ al Romaniei autoritare: demascarea, sub pretextul incalcarii interesului national. Presedintele COR face caz de problemele pe care scandalul Petrovschi l-ar putea provoca "intr-un an olimpic". Scandalul Petrovschi devine astfel una din problemele, cu o formula celebra, "nereprezentative pentru societatea noastra".
Una din problemele pe care cetatenii patrioti ar trebui sa o nege sau sa o ascunda, asa cum erau ascunse cozile la carne in spatele blocurilor. Presedintele COR ne scrie de undeva de la mijlocul anilor ’80, vremea in care asemenea argumente erau religie de stat. De notat, spre buna informare a presedintelui COR, ca, dupa 1989, nici o perioada de timp nu a fost declarata, oficial, perioada extralegala. Nici macar "anul olimpic" nu are, inca, statut exceptional de interval care nu se supune normelor legale si raspunderii penale. Desi onor cuplul Belu si Bitang ar putea intelege din interventia presedintelui COR exact contrariul. 2) Ideea dupa care copiii care vor performanta sportiva de varf trebuie sa accepte riscuri e o cugetare strict personala a domnului Ion Tiriac. Ea nu poate fi o pozitie publica a presedintelui COR. In anii ’80, da, copiii erau trimisi de parintii saraci, la Deva, sa faca pe dracu’ in patru pentru a nu repeta un destin nenorocit si mizer. Daca presedintele COR e adeptul teoriei "cartea cu bataie se invata" e treaba lui, dar, daca vrea sa sustina public asemenea zicatori, trebuie sa se intoarca in anii ’80. Sau sa declare ca admirabila sa initiativa de a organiza si finanta Casa Copilului de la Brasov e un moft (occidental).Trebuie adaugat ca paralela risc in sport, risc la traversat strada e valabila doar daca ne plasam intr-o lume in care soferii nu circula, ci ies de fapt pe sosea la vanatoare de copii.
3) Afirmatia dupa care antrenorii Belu si Bitang au voie sa-si faca treaba "asa cum considera ei" e, dupa comparatia favorita a presedintelui COR, totuna cu ideea ca soferii au voie sa urce pe trotuar, daca asa ajung mai repede la serviciu. Adevarul elementar e ca d-l Belu si d-na Bitang nu au voie sa faca orice le trece prin cap, decat daca ne lasam dusi, din nou, de mana, in plin patriotism socialist: acolo unde fetele pot fi calcate in picioare de tov. Belu si tov. Bitang, daca asta inalta tricolorul pe cel mai inalt catarg etc. Intr-o asemenea lume nu exista vieti si drepturi individuale, ci doar "imaginea Romaniei". Din acest punct de vedere, tot spre buna informare a presedintelui COR, toata perioada 1945-1989 a fost un foarte reusit "an olimpic".
Capcana tricolora
Continutul Scrisorii in Plus semnata de Ion Tiriac e, de fapt, absolut imaterial. Nu exista acolo idei sau argumente. Exista in schimb un mecansim mental fascinant care spune aproape tot despre puterea neintrerupta a vremurilor vechi asupra oamenilor si vremurilor noi. Acesta e de fapt singurul unghi din care Scrisoarea in Plus a presedintelui COR merita o discutie prelungita. Avem in fata un document istoric in care putem studia, aproape fara lupa, expansiunea modelului impus, la mare adancime, in aproape 50 de ani de dominatie comunista. El pare sa fi distrus cu totul practica libertatii individuale, generalizand in schimb raporturi obligatorii de servitute. Cu alte cuvinte, cel mai important produs al epocii pe care credem ca am depasit-o se afla printre noi si nu e o persoana sau un obiect finit, ci un reflex: dependenta. Incapacitatea de a admite dreptul la autonomie personala sau de grup si nevoia de subordonare, incurajata in numele unor interese colective mereu superioare: inflorirea Patriei, mersul inainte, "anul olimpic". Acest model a intrat in expansiune mascata dupa 1989 si Scrisoarea lui Ion Tiriac ne face serviciul trist de a ilustra practic puterea aproape nelimitata a acestei formule de viata.
E greu de spus de ce anume merg lucrurile asa (cine vrea sa citeasca un autor infinit mai priceput in materie are la dispozitie Secera si Ciocanul, cartea sociologului Alina Mungiu-Pippidi). Putem insa afla din epistola mult mai modesta a lui Ion Tiriac lucruri pe care le-am ignorat prea mult timp. Putem afla, de pilda, ca exista o relatie de transformare care face posibila trecerea de la libertatile garantate persoanei in Vest, la aceeasi persoana care garanteaza apoi cuplului Belu-Bitang "libertatea sa-si aleaga propriile metode" si refuza, din mers, dreptul la justitie si dreptul la viata privata al copiilor care fac greseala sa calce in capcana tricolora de la Deva. Putem afla, de asemenea, ca trebuie sa ne mai gandim o data atunci cand vorbim de imunitate. Mai precis de imunitatea roman-romanesc. "Nimic din ce e rau romanesc nu mi-e strain" - striga, fara cuvinte, Scrisoarea semnata de Maestrul Emerit al Sportului. Iar daca lasam, o clipa, la o parte scrisoarea si privim in jur, vom intelege ceva inca mai interesant: nimic din ce e occidental nu e strain celui ce vrea sa intareasca raul romanesc.
Anul propunerii indecente
Ceea ce ne aduce la un procedeu invatat de Ion Tiriac, probabil, in marile batalii ale business-ului occidental si adaptat de acelasi pentru nevoi de dominatie cat se poate de romanesti. Presedintele COR nu e cel mai iscusit autor de epistole, dar e un manager cu viziune. El crede, de pilda, ca sportul romanesc poate merge mai bine daca trece, cu federatii cu tot, sub controlul Comitetului Olimpic Roman. Care se afla sub controlul lui Ion Tiriac. Asa a aparut ideea dizolvarii Agentiei Nationale pentru Sport (ANS). Atributiile ANS ar urma sa fie preluate de COR. Ideea nu a fost niciodata explicata suficient, dar a circulat cu o insistenta extraordinara. Lansata de Ion Tiriac, ea a a gasit un promotor hotarat in insusi presedintele ANS, d-l Octavian Morariu. Cu alte cuvinte, ANS se declara gata de sinucidere rituala pentru a face loc organizatiei condusa de Ion Tiriac. Manevra seamana, de departe, cu ceea ce se numeste, in repertoriul business, "takeover" (preluare, inghitire). Viteza de actiune si lipsa de rezistenta a "victimei" sugereaza ca ne aflam in fata a ceea ce se cheama, tot in repertoriu business, "hostile bid" (propunere agresiva, ostila sau, cum ar zice altii, indecenta). Asta inseamna ca autorul propunerii are o forta economica atat de mare incat, pur si simplu, tinta propunerii nu poate refuza targul. Acest gen de tranzactii e relativ frecvent in raporturile de piata ale companiilor occidentale si nu e imposibil ca Ion Tiriac sa fi invatat abc-ul acestei tehnici chiar la sursa. Insa operatia care ar duce la preluarea sportului romanesc, in urma unei propuneri agresive a COR, nu are nimic din logica occidentala a pietei. Instrumentul e, intr-adevar, occidental, dar operatia nu are nimic din aerul marilor tranzactii moderne. In primul rand, autorul propunerii nu are nici un fel de forta in bransa. Cartea sa de vizita e complet falsa.
E cumva Comitetul Olimpic Roman o forta de elita in domeniu, o "firma" ale carei rezultate duc la concluzia ca sportul romanesc ar trai mai bine odata preluat in portofoliu? Raspuns: anul 2003 a trecut fara ca sportivii romani sa fi cucerit o medalie de aur la disciplinele olimpice. Apoi, takeover-ul sportului romanesc nu ar face din COR unul din liderii de piata (ceea ce se intampla in urma unui takeover occidental), ci ar pune organizatia condusa de Ion Tiriac in postura de monopol. Singurul rezultat al unei asemenea operatiuni ar fi, deci, formarea unui centru unic de putere sub controlul lui Ion Tiriac. Daca si de ce isi doreste Ion Tiriac o asemenea pozitie e, din nou, o chestiune personala. Presedintia COR nu poate deveni insa vehicol de promovare personala. Sportul romanesc e un bun public. Si "in anul olimpic" si in afara lui. Povestea acestei operatiuni (promovata fulgerator si discutata in sedinta de guvern din 22 ianuarie) e, ca si scrisoarea semnata de presedintele COR, un exemplu spectaculos de adaptare la mentalitatea dominanta, de data asta prin pervertirea unui instrumentar occidental. Presedintii Federatiilor care ar putea deveni subordonate COR au avut onoarea de a fi informati asupra proiectului de reorganizare a sportului romanesc in regie Tiriac abia in ziua de 2 februarie, adica la 12 zile dupa ce Proiectul fusese prezentat guvernului. Aceste date masoara exact diferenta intre uzantele mediilor de afaceri occidentale pe care Ion Tiriac le-a frecventat si absolvit cu succes si practicile aceluiasi in lumea sportului romanesc.
Exista reeducare?
Scrisoarea in Plus si Preluarea la Purtator nu pot face bine sportului romanesc, intr-un moment in care dinspre stadioanele noastre se aude un murmur slab, de muribund. In alt plan, acolo unde se vede sau nu se vede cum ne despartim sau cum ne adancim in trecut, cele doua documente de mentalitate pomenite mai sus fac altfel de victime. Intre cazutii din primul rand (medalie postuma, de aur), gasim ideea dupa care modelul nostru de subdezvoltare interna poate ceda in fata importului de persoane "reeducate" dupa model occidental. N-ar trebui, poate, sa abandonam cu totul aceasta idee. Macar in parte succesul ei tine si de date intime, imprevizibile. Insa in cazul lui Ion Tiriac, fost mare sportiv, actual manager de calibru, ideea a cazut cu totul. Esecul a transformat figura odinioara exotica si simpatica a haiducului balcanic intr-un produs mixt care nu mai respecta reteta occidentala. O Baba Novacola, pe post de bautura nationala. Din pacate, Ion Tiriac a ajuns la destinatie.
