Obsedanta transparenţă

Serenela Ghiteanu | 16.07.2019

Transparenţa de Radu Vancu este romanul de debut al unui poet care se situează direct printre scriitorii care sunt capabili să dea într-o carte măsura nu doar a talentului, ci şi a unei viziuni.

Pe aceeași temă

Naratorul este un bărbat ajuns la capăt de viaţă - deşi nu are mai mult de patruzeci de ani - şi care rememorează o tinereţe pe cât de zbuciumată, pe atât de cuprinzătoare. Nu are nume, are doar un nume de alint din partea iubitei lui, Mega, iar locul în care trăieşte este oraşul Sibiu. Tinereţea eroului şi a iubitei lui, studenţi la Litere, se petrece în anii ’90 şi, în ciuda unui antifesenism declarat, a unui antiiliescianism feroce, anii postâdecembrişti nu sunt descrişi în manieră realistă. Nimic mai străin, de altfel, de Radu Vancu decât realismul.

Romanul începe cu o frază din tinereţea eroului, care doreşte să marcheze o anumită direcţie în viziunea despre lume a autorului: „... eu nu cred în realitatea lumii“. În aparenţă banal fizic, eroul narator are o capacitate ieşită din comun, aceea de a se decorporaliza în anumite stări, extreme, fie pozitive, fie negative, are deci capacitatea de a ajunge la ceea ce el numeşte „transparenţă“, din cauza unor celule guanine din corpul lui. În adolescenţă, şi-a găsit tatăl spânzurat, iar acest eveniment nu e doar o traumă, ci anunţă şi o adevărată epopee a morţii, care e romanul însuşi pe care îl scrie eroul. Iubita lui, Mega, are şi ea o traumă din copilărie, când şi-a văzut mama înecându-se în mare. Apoi, din dragoste, în timpul liceului, a încercat să se spânzure, dar a fost salvată in extremis. Avem, astfel, un duel redutabil între o metaforă pentru evanescenţă (pentru că „transparenţa“ nu e nefiinţă, ci un alt mod de a exista) şi concreteţea morţii. Această idee revine în teoriile personajului Vancu, profesor şi poet care nu întâmplător poartă numele scriitorului, personaj care îşi va lua viaţa, în plus, organizând o mizanscenă absolut grotescă: în holul Academiei Române, el se va spânzura având grijă să plonjeze în propriile-i excremente, alături de transcrierea unui vers din poetul-fetiş al autorului, Mircea Ivănescu: „ce frumoasă e moartea“.

Naratorul o cunoaşte pe Mega pe scările facultăţii, în timp ce cântă din Jim Morrison. Ea i se alătură şi îl va părăsi abia peste mulţi ani. Idolii lor sunt figuri-cheie ale unei arte a spleen-ului, dacă nu a chiar ale depresiei, de la The Doors, Led Zeppelin şi Pink Floyd, la Syd Barrett şi Portishead. După ce îşi ecartelează trupul cărând greutăţi pentru o plată modică, naratorul va accepta să trăiască dintr-o rentă oferită de tatăl Megăi, zis şi „el capitan“. Fost ofiţer de Securitate, devenit „elefant alb“, adică tras pe linie moartă, dar încă respectat pentru cariera de dinainte de ’89, „el capitan“ se ocupă după ‘90 cu un joc de tip Caritas care îl va duce departe.

Cei doi tineri îşi petrec timpul citind, făcând sex cu disperare, frecventând taverna numită de el „Graalaj“ sau „subpământa“, unde patroana Karina îşi selectează clienţii în funcţie de nivelul lor de cultură sau de experienţa de viaţă. Dar mai ales ei se plimbă prin Sibiul care, în literatură, avea o oarecare imagine mitică, graţie Cercului de la Sibiu, de exemplu, sau a evocării târzii a lui Cioran, şi care la Radu Vancu devine un labirint al Lumii înseşi. Ei deambulează pe străduţe şi prin pieţe pietruite, vechi, dar cărora nu frumuseţea le e pusă în valoare, ci mai degrabă un mister rău prevestitor. Deasupra tuturor domneşte biserica evanghelică, cu al ei turn, evocată mereu de naratorul care stă la fereastră şi rememorează melancolic un trecut nu foarte îndepărtat, dar care pare ca atare din cauză că a fost retezat de o Apocalipsă.

Romanul are un prim strat, destul de subţire, politic, prin referirile la realitatea din anii ’90, a haosului democratic, în care domină rânjetul lui Ion Iliescu, privit ca o realitate înfricoşătoare, fără ca eroul să uite de sărăcia şi de urâţenia fizică a societăţii din acea perioadă. Este un timp al degradării, chiar al extincţiei, un timp care pare luat dintr-o piesă de Samuel Beckett.

Există apoi un strat autobiografic, iar romanul, dacă dăm termenului „autoficţiune“ sensul de amestec liber de autobiografie şi invenţie, se poate încadra în acest gen, cu originalitatea că autorul se divizează în persoana eroului narator şi a personajului Vancu, deopotrivă.

Cârciuma „Graalajului“ este o revizitare a ideii de cafenea literară, într-o variantă postmodernă, iar personajele care o populează sunt pe măsură: de la nimfomana şi bisexuala Sabra la spionul Reini, de la fostul securist Sorinache la Ilie şi Codruţa, figuri potrivite pentru desfăşurarea de retorică pe care o fac în faţa lor - şi la care îi invită să participe - performerii principali: naratorul, Mega şi desigur Vancu. În Graalaj, situat pe strada C. Noica, fostă Moscovei, se bea mult alcool, coctailuri fistichii şi se fac multe digresiuni filozofice şi eseistice, care ne trimit la Thomas Mann, scriitor menţionat de altfel de autor ca fiind printre maeştrii săi. Radu Vancu îşi asumă maeştrii în romanul Transparenţa, iar pe lângă autorul Muntelui vrăjit îi găsim pe Cărtărescu şi pe Mircea Ivănescu. Printre autorii preferaţi, pe Ezra Pound, Céline, Yeats şi Dylan Thomas. O anume geografie spirituală. În tot romanul găsim meditaţii asupra condiţiei umane, la limita misticii, dar şi a ştiinţificului, ceea ce face originalitatea textului. Autorul face dovada unei erudiţii în genetică, dar şi în istoria artei, iar pasajele acestea sunt, de la un punct încolo, cam prea lungi şi pretenţioase.

Desigur, este şi un roman erotic, iar în viaţa eroului există un timp „înainte de Mega“ şi un altul după ea. Dincolo de scenele de sex destul de violente, în care trupurile celor doi se metamorfozează, simt ei, când spre „transparenţă“, când spre concreteţe, iubirea naratorului pentru Mega ne trimite cu gândul la iubirile suprarealiştilor. Mega e văzută ca femeia-totală, o Gala a anilor ’90, un amestec ameţitor de erotism şi inteligenţă şi care e marea iniţiatoare pentru erou.

Cât despre viziune, aceasta e tributară tipului de viziune pe care îl ştim din romanele lui Mircea Cărtărescu. Transparenţa este o lume aparte, în care cititorul intră prin discursul maniacal al naratorului, care vede enorm şi simte monstruos, pentru a-l cita pe Caragiale. O lume în care urâtul e învins doar de frumuseţea creată de poezie, muzică sau pictură, o lume în care Dumnezeu e văzut mai degrabă ca un „mauvais démiurge“, iar referirile la Cioran nu lipsesc, o lume încărcată de mistere negre şi grele, printre care te mişti ca printr-un coşmar. Alcoolul, sexul şi creaţia artistică sunt singurele care ajută la supravieţuire.

Spre final, „el capitano“ (totuşi, mult prea erudit pentru un fost securist...) va părăsi rolul secundar în care a fost ţinut pentru a urca la amvonul catedralei evanghelice şi va ţine o prelegere demoniacă despre puterea Banului. Avem o altă scenă grotescă şi „terminatoare“, pentru că discursul fostului securist care îi mulţumise şi manevrase pe toţi atotputernicii zilei, dându-le bani înzecit prin Caritas-ul lui, va fi întrerupt de o... Apocalipsă parţială. Catedrala se va prăbuşi peste întreaga audienţă şi, din zece locuitori ai Sibiului, cel puţin doi vor muri astfel, printre care „el capitano“ însuşi. Un fel de scenă din Márquez, mai sumbră însă şi mai puţin exotică. Mega va fi grav rănită şi va avea un final oarecum previzibil.

Se ajunge la acest eveniment, numit de narator „catastrofa“, după ce imaginea catedralei gotice a fost cultivată mult în text, în diverse forme. Catedrala gotică este nu doar o privire, la Radu Vancu mai degrabă un ţipăt ascuţit (şi la propriu, şi la figurat) către Cer, este şi o viziune asupra lumii. O lume stratificată şi ale cărei taine sunt doar parţial descoperite de ştiintă şi de artă. Romanul însuşi pare construit după modelul catedralei, prin înglobarea unor niveluri foarte diverse de teme, de imagini, de personaje, de mize.

Lăsată la nivelul unor discuţii nedezvoltate e ideea literaturii ca terorism, tema lucrării de licenţă a Megăi, avându-l ca îndrumător chiar pe profesorul şi poetul Vancu. În schimb, episodul „naşterii“ oraşului Sibiu, prin forţa herculeană a preotului sas Hermann, e antologic. Sibiul e reinventat într-un mod original, văzut ca printr-o lentilă prăfuită: „... Sibiul chiar era, literal şi în toate sensurile, manifestul practic al decadenţei. Iar ce îmi plăcea tot mai mult, ce mă hipnotiza de-a dreptul era că în fiecare zi se mai prăbuşea un fragment de zid, mai cădea o tencuială, se mai năruia un acoperiş; încetul cu încetul, grandoarea se eroda, se subţia, se făcea tot mai transparentă, tot mai invizibilă. Sibiul era un splendid oraş invizibil in the making; ceea ce, pentru un invizibil under cover ca mine, nu putea fi decât cea mai bună dintre lumile posibile (...) Ăsta era paradisul meu electiv...“. Cioran ar fi fost încântat de acest elogiu al decadenţei, văzută ca premergătoare a unui binecuvântat Apocalips!

Aşa cum Proust spunea că în prima sa carte orice scriitor aduce un omagiu maeştrilor săi literari, Radu Vancu face acest lucru regăsind stilul lui Thomas Mann (prin miza erudită şi filozofică), Cărtărescu (prin dilatarea eu-lui şi percepţia halucinată) şi Mircea Ivănescu (prin tuşa barocă şi obsesia morţii). Ceea ce e o realizare de excepţie. La finalul lecturii, romanul apare, la o privire panoramică, o construcţie în care există, desigur, scene inutile sau prelungite inutil, dar care are o fundaţie „nemţească“ şi o miză foarte ambiţioasă. Riscând un joc de cuvinte, am putea spune că, din obsesia „invizibilului“, autorul a scris o carte cu o prezenţă masivă, prin amplitudine, forţă narativă şi simbolistică. //

RADU VANCU

Transparenţa

Editura Humanitas, 2019,440 pp.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22