Omul-DAns, între spiritul de poezie şi spiritul de geometrie

Andreea Nanu | 20.08.2019

Prin poezia lui Tzara, dansul interpretat de Gici Căciuleanu şi Lari Giorgescu îşi arată vocaţia de a construi un univers relaţional între două feluri de-a fi, două traiectorii existenţiale posibile.

Pe aceeași temă

Am descoperit recent două spectacole semnate de coregraful Gigi Căciuleanu, avându-l ca protagonist pe DansActorul Lari Giorgescu. L’Om DadA, la Teatrul Naţional, şi Eine Kleine Nachtmusik, la teatrul independent Unteatru. Două spectacole-felii de viaţă, desprinse din viaţă, dans transfigurate poetic, prin mişcare şi cuvânt. E dificil să scrii despre dans, artă care se construieşte din mişcare şi tăcere. E cu atât mai copleşitor să surprinzi în cuvinte esenţa a ceea ce înseamnă „faire de Gigi“. Pentru că aceasta presupune să te ridici la înălţimea poeziei care-i hrăneşte dansul, să te desprinzi de baza fixă a rutinelor impuse de cotidian pentru a te abandona cu pasiune celui mai greu exerciţiu, acela de a fi liber şi de a te descoperi pe tine însuţi. „Sunt un om care dansează.“ Un fidel autoportret, dar şi un posibil indiciu despre „omul“ care ne aşteaptă la capătul dansului, omul liber, dublul care ne priveşte din oglindă, după dificila traversare a aparenţelor. „Dansul este Gândire, este cumva răspândit în toată fiinţa mea.“ Dansul ca geografie afectivă şi spirituală, ca devenire prin mişcări sublimate, într-un legato care conferă spectacolelor sale un extraordinar suflu poetic, o energie a clipei ce pune făptura în mişcare, declanşând legile microuniversului care suntem; un microunivers fragil, personal, în relaţie cu noi înşine şi cu ceilalţi, purtaţi de curentul vital al bucuriei de-a fi, al curiozităţii, al întrebărilor, al nevoii de-a cunoaşte şi de-a înţelege. Pentru ce trăim? Pentru ce dansăm? Avem nevoie de dans? „Să dansăm, altfel suntem pierduţi.“ O discretă pledoarie pentru secundar şi pentru asumarea existenţei în prezent, un dans revelator, un DansAcum.

Producţie a Teatrului Național București, Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava“, „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company“ și Fundația Art Production, L’Om DadA, a cărui premieră a avut loc în 2016, porneşte de la textul lui Tristan Tzara, Omul aproximativ. Un spectacol suprarealist care vorbeşte despre noi într-un limbaj contemporan, arătând că există o permanentă sincronicitate a omului cu sine indiferent de contextul istoric, o actualitate a întrebărilor, a căutărilor care-l definesc în raport cu sine şi cu ceilalţi. „Bat clopotele“, acum şi într-o veche pieţetă în care, poate, ecoul lor era ascultat şi de Tristan Tzara. „Bat clopotele fără rost, la fel şi noi.“ DansActorul extrage esenţa tare a cuvintelor făcând din ele o nouă tărie, o boltă poetică capabilă să cuprindă lumea mai mult decât absurdul, frica, opresiunea, violenţa, alienarea. Poate că prin poezia lui Tzara, dansul interpretat de Gici Căciuleanu şi Lari Giorgescu îşi arată cu cea mai mare limpezime forţa dialogală, vocaţia de a construi un univers relaţional nu doar între doi solişti complementari, ci între două feluri de-a fi, două traiectorii existenţiale posibile. „Omul cotidian“, omul tabieturilor care despătureşte tacticos ziarul în căutarea ştirilor, traversând în diagonală evenimenţialul, mai mult sau mai puţin sensibil la cauze şi efecte, la reverberaţiile propriilor acţiuni asupra celorlalţi. Evenimentele şi oamenii, la fel ca dangătul clopotelor, trebuie mai întâi ascultate pentru a putea fi descifrate, înţelese. Întruchipând „omul poetic“, Lari Giorgescu dă gesturilor simple, obişnuite, intensitatea emoţiei în imagini plastice care îmblânzesc asperităţile, omogenizează mişcările şi energiile uneori contradictorii, urmând întocmai dialectica interioară ce ne conduce, în artă şi în viaţă. Gigi Căciuleanu reconciliază, în coregrafia cu totul specială a omului Dada, spiritul de geometrie şi spiritul de poezie. Există rigiditate în căutare atunci când aceasta îşi pierde sensul; dar rigiditatea (geometria!) devine formă deschisă spre posibilitate atunci când căutarea e animată poetic, recăpătându-şi dimensiunea transcendentă. Ecoul clopotelor într-o zi de duminică. Poate că Dumnezeu a făcut din odihna celei de-a opta zile, a infinitului, un dans; un dans care, la capătul zilelor de creaţie, exultă într-o celebrare universală.

Lumea ca teatru. Un teatru coregrafic, realizat la Unteatru în coproducţie cu Fundația Art Production, Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, Kult Studio și JTI: Eine Kleine Nachtmusik. Muzică de Mozart şi un fragment de scenariu original de Comedia Dell’Arte aparţinând chiar compozitorului, poeme de Gigi Căciuleanu, scenografia realizată de Vladimir Turturică şi light design-ul conceput de Dragoş Mărgineanu, toate aceste ingrediente creează un spectacol de o frumuseţe tulburătoare, un regal al imaginaţiei. Putem fi oriunde, putem fi oricine. Dar, mai ales, putem călători departe, chiar în lumi extraterestre, acolo unde „oamenii (încă mai) au aripi“. Chiar dacă Eine Kleine Nachtmusik e un onemanshow, Lari Giorgescu evidenţiază, cu aceeaşi sensibilitate inteligentă, substanţa dialogală a coregrafiei concepute de Gigi Căciuleanu. În planul rostirii, spectacolul are o vocaţie, ne adresează o chemare prin actorul-poet, pe care actorul-dansator o duce mai departe, prin regia-coregrafie. În planul mişcării, aceeaşi deconcertantă reconciliere a contrariilor. Conversând cu materia rece, piramida şi cubul din aluminiu, Lari Giorgescu converteşte geometria în poezie, mişcarea adeseori atletică în fluiditate, fragmentarul liniilor şi al frazelor capătă un legato de o mare intensitate a emoţiei, susţinut prin muzică.

Pe măsură ce spectacolul îşi expune sensurile, ca seminţele ţâşnind dintr-un fruct copt, întunericul sălii creşte în luminozitate; o luminozitate secretă, secretată de cuvinte şi obiecte, de gesturi banale care, odată extrase din contingent, îşi redobândesc misterul. Un fel de nouă cunoaştere apofatică, în care penumbra invită, pornind de la discreta reflexie a chipului în oglindă, la autoreflecţie. „Nu visez. Nu merg. Nu strig. Nu zbor. Nu plutesc.“ Dacă nimic din toate astea, atunci ce? „Dansez“, răspunde coregraful. A trăi pentru a-ţi povesti viaţa. Sau pentru a traduce existenţa într-o coregrafie generoasă şi totodată lucidă, realistă, dar animată de pulsaţiile idealului, păstrând intacte elanurile intimităţii într-un scenariu care provoacă şi încurajează confesiunea. Gesturile convertesc fiecare obiect de recuzită într-o metaforă. Semn că fiecare entitate materială are, într-o ordine diferită a existenţei, un dublu imaterial. Fiecare gest concret îşi are un dublu poetic, fiecare element pe care-l considerăm secundar poate juca un rol principal într-un scenariu diferit de viaţă. DansActorul pune în evidenţă tocmai această calitate a spectacolului ca posibilitate infinită, ca şansă de „reluare a clipei“, ca invitaţie la devenire în orizontul unei permanente deschideri. Actorul începe prin a se privi în oglindă. Între mască şi demascare e un drum lung, cu întrebări şi căutări. Lari Giorgescu insuflă viaţă coregrafiei lui Gigi Căciuleanu construind momentele spectacolului ca pe o sumă de tablouri într-o expoziţie, al căror înţeles nu e dat de cronologie, ci, dimpotrivă, de o căutare comună, ghidată de capriciile memoriei afective. Ca într-un labirint, Artistul e pe rând copil, personaj, filosof, adult, se joacă, se întristează de trecerea timpului, se descoperă pe sine într-o melancolie a trecerilor de la o stare la alta, într-un clar-obscur al înţelesurilor şi imaginilor. Dialoghează cu el însuşi, cu spectatorii, cu personajele şi cu Dumnezeu. Interlocutorii sunt egali în demnitate, atât timp cât întrebările sunt sincere. Fiindcă „mica noapte“ mozartiană este, în spiritul de joc serios al genialului compozitor, şi un exerciţiu de sinceritate, de purificare. După ce poartă toate măştile, actorul le scoate una după alta, până la golirea finală. Până la descoperirea de sine. La finalul spectacolului şi al vieţii, rămânem goi, faţă către faţă cu cel mai dificil public: noi înşine. Lăsăm în urmă un fir roşu, care poate fi un covor al gloriei trecătoare sau doar pulsul propriei vieţi, o cortină care se ridică şi coboară, o amprentă a trecerii noastre prin lume. Dintre toate metaforele, oglinda funcţionează şi aici ca un splendid catalizator, marcând intrările şi ieşirile din scenă, trecerile din cotidian în lumea transfigurată poetic, glissando-urile din amintire în prezent.

Există o gravitate scăldată în umor, un grotesc atenuat prin lirism, o reverie susţinută prin rigoare, o simplitate dincolo de care se ghiceşte o atentă decantare, o sobrietate a situaţiilor dramatice aureolate de spirit ludic; simţi o relaţie puternică, intimă, între elementele jocului şi realitatea secundă la care fac aluzie, o osmoză a tempourilor traduse în acţiune fizică, în act, punct în care suntem cel mai aproape de teatru care înseamnă to act. Forma nu e o construcţie intelectuală, ci o emanaţie a spiritului, o concretizare a emoţiei. Spectacolul creşte în spaţiul de la Unteatru ca o impresionantă catedrală a imaginaţiei. O imaginaţie înţeleasă nu ca refugiu în iluzie, ci ca putere a spiritului de a proiecta, construind pentru a revela. Din această perspectivă, spectacolele coregrafiate de Gigi Căciuleanu îmi evocă o puternică dimensiune cehoviană. Dacă la Cehov adevărul e în replică, aici e în mişcare. Învăţăm să fim acum, aici, prin dans ca artă deplină a corpului şi a spiritului, animat de inteligenţa sensibilă.

Să fii „în stare“ de dans, stare fiinţială, aşa cum o re-creează, cu fiecare dintre spectacolele sale unice, Gigi Căciuleanu. Să fii în stare de dans, având capacitatea de a converti în acţiune fizică fiecare moment, cu virtuozitatea unui solist DansActor de talia lui Lari Georgescu. Să fii prezent, într-un DansAcum ca mod plenar de-a fi în lume. Omul care spune „DA“ vieţii, DAnsând! //

Lari Giorgescu în „Eine Kleine Nachtmusik”, Unteatru

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22