Opera de la București devine o scenă europeană

Săptămâna trecută, melomanul bucureștean a avut parte de satisfacție sau, mai sobru spus, a intrat în normalitate. Mai exact, a mers la Opera Națională București, la reprezentația cu La Traviata și s-a simțit ca oriunde în capitalele europene la un spectacol liric.

Un meloman autentic caută să asculte mu­zi­ca pe care o iubește în cele mai bune in^­ter­pretări și în cele mai bune condiții. De aceea, în cazul muzicii de operă, îl veți auzi mereu că vă vorbește despre în­re­gistrări istorice, de pe scene de prestigiu, în partituri care reprezintă pentru el referințe bine ierarhizate și mai ales ar­gumentate.

Pe același meloman îl veți ve­dea căutând cu asiduitate in­formații despre actualitatea in­ternațională. Vi se va tân­gui că visează să fie spec­ta­tor la reprezentațiile în care in­ter­pre­ții, orchestra și dirijorul sunt din pri­ma li­nie sau, cum se spune, din topul in­ter­na­țional.

Pentru un meloman român, lucrurile sunt mai complicate. El se poate simți bine în timpul Fes­tivalului Enescu, atunci când vin la noi în țară marii dirijori, soliștii adulați oriunde și marile orchestre ale lumii. Atunci, nu este ni­cio diferență între a fi meloman de București și a fi meloman de Berlin, Amsterdam sau Londra. Cu opera, lucrurile sunt și mai com­plicate. Lumea melomanului nostru se închide între colecția de CD-uri, DVD-uri și Mezzo. Mai merge la cinema, la preluări grandioase de reprezentații, mai ascultă serile de operă de la Radio România Muzical. Cu re­pre­zen­ta­țiile ascultate pe viu, într-o sală din România, mai rar se poate declara mulțumit.

Săptămâna trecută, însă, melomanul bu­cu­reș­tean a avut parte de satisfacție sau, mai so­bru spus, a intrat în normalitate. Mai exact, a mers la Opera Națională Bu­curești, la reprezentația cu La Traviata și s-a simțit ca ori­unde în capitalele europene la un spectacol liric.

Opera din București a trecut printr-un proces de renovare de amploare. 8 milioane de euro au fost cheltuiți pe re­condiționarea sălii în an­sam­blul ei, care a însemnat și îm­bunătățirea acusticii, dar și șle­fuirea tuturor detaliilor arhitecturale, de la ornamentele marmurei până la detaliile de mobilier, astfel că șederea în sala cu aproape 1.000 de locuri a devenit decentă. Renovarea teatrului liric bucureștean a însemnat însă și amenajarea a două noi săli de repetiții, a re­frișării fosei, reconstituirea în culorile și aran­jamentele originale a foaierelor.

Imagine din spectacolul La Traviatta de la Opera Română

Ceea ce este însă important este ambiția de a reconfigura spectacolele acestei stagiuni. La finele săptămânii trecute, în patru seri s-a pre­zentat o nouă producție La Traviata, în două distribuții diferite. Traviata, cea plină de hituri, să îndrăznim să spunem, una dintre ce­le mai iubite opere, este un stâlp în rep­er­to­riul oricărei scene lirice. În actuala stagiune, rețeta Operei bucureștene nu a lăsat pe di­nafară niciun detaliu care compune atmosfera unui spectacol de bun gust. Întreaga echipă de producție a fost importată, dacă se poate spu­ne așa. Regizorul Paul Curran, un britanic șco­lit la Sydney, este cunoscut pe scenele din Eu­ropa și Statele Unite. Din portofoliul său nu lip­sesc directorat la Opera din Oslo, montări la Covent Garden și în multe orașe europene. Pentru a ilustra anvergura carierei sale, re­le­vantă este menționarea următorului său an­ga­jament pentru această stagiune - La donna del lago de Gioachino Rossini la Metropolitan. Scenografia lui Gary McCann pentru Traviata bucureșteană se va înscrie între contractele pe care britanicul le are pentru lunile ur­mă­toare la Opera de Stat din Viena, la teatrele lirice din Dallas și Amsterdam.

Viziunile lor asupra creației verdiene mai bine să fie lăsate în seama criticilor, pentru un me­loman bucuria de a urmări montarea lor ră­mâne cel mai prețios atribut al spectacolului. Însă marea atracție se împarte între prezența di­rijorului Alexander Prior (născut la Londra în 1992) și a distribuției.

Aurelia Florian, soprana căreia i s-a în­cre­din­țat rolul Violettei, este un nume pe care ar tre­bui să-l reținem. După ce a absolvit, la Bra­șov, la Universitatea Transilvania, a urmat pa­șii pe care-i fac mai toți absolvenții școlii de canto de la noi, însă, în primăvara acestui an, i-a surâs norocul. La Opera din München se căuta o înlocuitoare pentru Violetta, iar la re­comandarea lui Ioan Hollender s-a prezentat la audiție. După ce a fost acceptată, a apărut alături de o stea a muzicii de operă actuale, Rolando Villazon (care interpreta Alfredo), și de o legendă, Leo Nucci (Georgio Germont). A primit contract pe doi ani pe această scenă și apare, de asemenea, în același rol, și la Oslo, și la Tel Aviv. Mai mult, la Tel Aviv, unde va pleca în curând, va interpreta rolul Magdei în montarea pe care o va pune în scenă aici Ro­lando Villazon, la partitura lui Puccini, La Ro­n­dine, alături de un alt nume mare, Joseph Cal­leja. Regizorul Paul Curran spunea, la pre­miera de la București, că avem montat aici, la noi acasă, un spectacol de talie mondială, pentru că, în opinia sa, Aurelia Florian se află la începutul unei cariere de anvergură in­ter­națională. Melomanul bucureștean probabil că nu poate să nu adauge că și Ioan Hotea, tânărul de 26 de ani care-l interpretează pe Alfredo, cel care, mai nou, este distribuit de Pla­cido Domingo în montări europene, con­tribuie semnificativ la performanța acestui spectacol. Dacă pare ușor encomiastic tonul acestui articol și dacă nu credeți că vă veți simți ca oriunde în Europa mergând la spec­tacolul La Traviata de la București, nu vă ră­mâne decât să vă înscrieți pe listele de aș­teptare, căci reprezentațiile până în luna ia­nuarie se anunță, cum bine le stă lucrurilor bu­ne, sold out.  //

CITIȚI ȘI

• Ipocrizia manipulării TVR, după 22 de ani
• Disputa pe controlul CNAS nu e leacul pentru sănătate