Pe aceeași temă
Săptămâna trecută, melomanul bucureștean a avut parte de satisfacție sau, mai sobru spus, a intrat în normalitate. Mai exact, a mers la Opera Națională București, la reprezentația cu La Traviata și s-a simțit ca oriunde în capitalele europene la un spectacol liric.
Un meloman autentic caută să asculte muzica pe care o iubește în cele mai bune interpretări și în cele mai bune condiții. De aceea, în cazul muzicii de operă, îl veți auzi mereu că vă vorbește despre înregistrări istorice, de pe scene de prestigiu, în partituri care reprezintă pentru el referințe bine ierarhizate și mai ales argumentate.
Pe același meloman îl veți vedea căutând cu asiduitate informații despre actualitatea internațională. Vi se va tângui că visează să fie spectator la reprezentațiile în care interpreții, orchestra și dirijorul sunt din prima linie sau, cum se spune, din topul internațional.
Pentru un meloman român, lucrurile sunt mai complicate. El se poate simți bine în timpul Festivalului Enescu, atunci când vin la noi în țară marii dirijori, soliștii adulați oriunde și marile orchestre ale lumii. Atunci, nu este nicio diferență între a fi meloman de București și a fi meloman de Berlin, Amsterdam sau Londra. Cu opera, lucrurile sunt și mai complicate. Lumea melomanului nostru se închide între colecția de CD-uri, DVD-uri și Mezzo. Mai merge la cinema, la preluări grandioase de reprezentații, mai ascultă serile de operă de la Radio România Muzical. Cu reprezentațiile ascultate pe viu, într-o sală din România, mai rar se poate declara mulțumit.
Săptămâna trecută, însă, melomanul bucureștean a avut parte de satisfacție sau, mai sobru spus, a intrat în normalitate. Mai exact, a mers la Opera Națională București, la reprezentația cu La Traviata și s-a simțit ca oriunde în capitalele europene la un spectacol liric.
Opera din București a trecut printr-un proces de renovare de amploare. 8 milioane de euro au fost cheltuiți pe recondiționarea sălii în ansamblul ei, care a însemnat și îmbunătățirea acusticii, dar și șlefuirea tuturor detaliilor arhitecturale, de la ornamentele marmurei până la detaliile de mobilier, astfel că șederea în sala cu aproape 1.000 de locuri a devenit decentă. Renovarea teatrului liric bucureștean a însemnat însă și amenajarea a două noi săli de repetiții, a refrișării fosei, reconstituirea în culorile și aranjamentele originale a foaierelor.
 Imagine din spectacolul La Traviatta de la Opera Română |
Ceea ce este însă important este ambiția de a reconfigura spectacolele acestei stagiuni. La finele săptămânii trecute, în patru seri s-a prezentat o nouă producție La Traviata, în două distribuții diferite. Traviata, cea plină de hituri, să îndrăznim să spunem, una dintre cele mai iubite opere, este un stâlp în repertoriul oricărei scene lirice. În actuala stagiune, rețeta Operei bucureștene nu a lăsat pe dinafară niciun detaliu care compune atmosfera unui spectacol de bun gust. Întreaga echipă de producție a fost importată, dacă se poate spune așa. Regizorul Paul Curran, un britanic școlit la Sydney, este cunoscut pe scenele din Europa și Statele Unite. Din portofoliul său nu lipsesc directorat la Opera din Oslo, montări la Covent Garden și în multe orașe europene. Pentru a ilustra anvergura carierei sale, relevantă este menționarea următorului său angajament pentru această stagiune - La donna del lago de Gioachino Rossini la Metropolitan. Scenografia lui Gary McCann pentru Traviata bucureșteană se va înscrie între contractele pe care britanicul le are pentru lunile următoare la Opera de Stat din Viena, la teatrele lirice din Dallas și Amsterdam.
Viziunile lor asupra creației verdiene mai bine să fie lăsate în seama criticilor, pentru un meloman bucuria de a urmări montarea lor rămâne cel mai prețios atribut al spectacolului. Însă marea atracție se împarte între prezența dirijorului Alexander Prior (născut la Londra în 1992) și a distribuției.
Aurelia Florian, soprana căreia i s-a încredințat rolul Violettei, este un nume pe care ar trebui să-l reținem. După ce a absolvit, la Brașov, la Universitatea Transilvania, a urmat pașii pe care-i fac mai toți absolvenții școlii de canto de la noi, însă, în primăvara acestui an, i-a surâs norocul. La Opera din München se căuta o înlocuitoare pentru Violetta, iar la recomandarea lui Ioan Hollender s-a prezentat la audiție. După ce a fost acceptată, a apărut alături de o stea a muzicii de operă actuale, Rolando Villazon (care interpreta Alfredo), și de o legendă, Leo Nucci (Georgio Germont). A primit contract pe doi ani pe această scenă și apare, de asemenea, în același rol, și la Oslo, și la Tel Aviv. Mai mult, la Tel Aviv, unde va pleca în curând, va interpreta rolul Magdei în montarea pe care o va pune în scenă aici Rolando Villazon, la partitura lui Puccini, La Rondine, alături de un alt nume mare, Joseph Calleja. Regizorul Paul Curran spunea, la premiera de la București, că avem montat aici, la noi acasă, un spectacol de talie mondială, pentru că, în opinia sa, Aurelia Florian se află la începutul unei cariere de anvergură internațională. Melomanul bucureștean probabil că nu poate să nu adauge că și Ioan Hotea, tânărul de 26 de ani care-l interpretează pe Alfredo, cel care, mai nou, este distribuit de Placido Domingo în montări europene, contribuie semnificativ la performanța acestui spectacol. Dacă pare ușor encomiastic tonul acestui articol și dacă nu credeți că vă veți simți ca oriunde în Europa mergând la spectacolul La Traviata de la București, nu vă rămâne decât să vă înscrieți pe listele de așteptare, căci reprezentațiile până în luna ianuarie se anunță, cum bine le stă lucrurilor bune, sold out. //
CITIȚI ȘI
