Orb ca Gazza

Traian Ungureanu & Tru | 24.02.2003

Pe aceeași temă

Povestea lui Paul Gascoigne s-a incheiat la marginea desertului Gobi. Ce va urma nu mai intereseaza. Curand, Gascoigne nu va mai fi celebru si tot ce i se va intampla de acum inainte il priveste. Nu vom afla daca acest geniu demontat va sfarsi in desertul pe care il poate privi deja de la fereastra hotelului sau - cum e mai probabil - va fi gasit intr-o dimineata geroasa intr-o rigola puturoasa din Newcastle.

Deocamdata, pentru o luna sau un an de acum inainte, Gascoigne e inca vizibil. Un dezastru vizibil. Mai mult decat atat. Gascoigne e istoria tragica a oamenilor care nu isi merita soarta, dar trag cu dintii sa ii devina victime. Un om singur, dar gregar tocmai din spaima de singuratate; un talent fara margini care stie asta si, ca sa aiba margini, se autodistruge. Gascoigne, despre care sunt atatea de spus si degeaba, repeta povestea unui anume fel de om mare care s-a nascut asa in copilarie si n-a mai crescut. Gascoigne a fost pe la inceputul anilor ‘90 unul din primii trei fotbalisti ai lumii. Si unul din primii ei trei copii. Tribunele l-au iubit, dar au descoperit devreme ca iubitul lor e un copil. Prin urmare, i-au gasit un nume de copil. Paul Gascoigne a devenit Gazza.

Dar sa incepem odata Povestea lui Gazza, pentru ca altfel o sa ne inecam in emotie. Vom plange si ce rost are sa plangem si noi langa fotbalistul care a plans cel mai frumos.

Un Geordie plange

Paul Gascoigne a aparut in fotbal la Newcastle, un oras de muncitori cand beti, cand beti. Gascoigne a crescut intre parinti cand ca mai sus, cand ca mai sus si a batut mingea pana a ajuns in prima echipa. La Newcastle United Paul a ajuns repede celebru pentru dribling si pentru glumele sclipitoare lansate in cel mai pur Geordie (dialect ininteligibil din zona).

A urmat primul contact cu engleza urbana, la Tottenham, marele club londonez, unde s-a ales cu numele de Gazza, si de acolo la Roma, unde a jucat doi ani (1991-’93) pentru Lazio. De ce au vrut italienii un englez necioplit?

Din doua motive. Mai intai, pentru ca Gascoigne juca fotbal cu o usurinta de clovn. Mijlocas ofensiv, parca un pic durduliu, Gascoigne gusta fotbalul ca un copil care musca razand dintr-o felie de pepene. Vals derutant cu mingea la picior - asta s-a mai vazut. Dar vals cu pase de rock si inselaciuni de reggae - asta nu s-a mai auzit. Prin 1988-’90, Gazza juca fiecare minut de fotbal ca un Maradona cu tonaj, ca un profesor amabil care da mereu teme irezolvabile elevilor adversari. Al doilea motiv pentru care italienii au strigat in cor "Vieni, Paolo!" a fost ceva ce s-a intamplat la Cupa Mondiala Italia ‘90. Atunci, dupa penaltiuri si un esec ilogic, cu Germania in semifinale, Paolo a plans ca un copil pierdut. Imaginea va ramane si dupa ce politia va gasi un betiv tinerel in rigola la Newcastle. Cu fata ingropata intre leii de pe tricoul nationalei engleze, Gascoigne plange cu lacrimi mari, fara ciuda, in Geordie, atat de sincer si istovit incat, in Anglia, o natiune intreaga a redescoperit sentimentul, iar Italia n-a mai putut fara sa-l imbratiseze. Insa italienii s-au inselat; Paolo era mult mai mult decat un siroi de lacrimi. Gascoigne era o drama.

Fara mila!

Au urmat, ca treptele pe care apuci sa le numeri in cadere in timp ce iti rupi sira spinarii: Middlesborough, Glasgow Rangers si Everton. Pana aici vorbind de fotbal. Dar, de aici incolo urmeaza munca de circ. Cand a ajuns la Everton, Gazza era deja alcoolic. Si bulimic. Si depresiv. Si nu mai stiu cum se numeste boala de cap care nu il lasa pe Gazza sa iasa din casa fara sa verifice de 4 ori gazele si de 44 de ori robinetele. Si, totusi, de ce ne-ar fi mila? Dar cine a cerut mila? Gazza trebuie citit asa cum trebuie citit un poem fara speranta despre greutatea de a trai. Adevarat, Gazza e un om vesel, dar orb. Gazza nu vede nimic din ce vedem noi, oamenii practici. El nu a vazut niciodata obstacolele de care am invatat sa ne ferim noi, cei adaptati la mediu si la lume asa cum e ea. Doriti ceva? 10 lire, o masina, 30.000 de lire? Nici o problema, ii cereti lui Gazza si el va da.

Gazza e orb pentru ca nu vede. Si nu vede pentru ca nu vrea sa vada lucrurile urate, toate acele deprinderi si ascunzisuri care fac din om o fiinta sociala. A fi orb ca Gazza nu e chiar simplu. Gascoigne a crescut (adica n-a crescut) obsedat de dorinta de a fi iubit, mancat de nevoia de a fi recunoscut cu orice pret, convins ca exista o viata fara adversitate. Ceea ce nu se poate. Iar cand afla asta, Gazza bea si/sau fumeaza, se pedepseste si se iroseste.

Cel mai vesel si iubit dintre fotbalisti e mistuit de o durere cumplita, de o nepricepere in viata la fel de mare ca priceperea din teren. De aceea, Gazza nu se simte bine in viata, ci numai in afara ei. In jocul de fotbal.

(Paranteza)

[Asa prost si copilaros cum il vedeti, Paul Gascoigne e un sfant. Adica un om care nu poate trai pentru sine. E un sfant vesel, betiv si fara carte dar sincer si pagubos cum numai sfintii pot fi ("Iti trimit imediat cei 50.000 de dolari, numai nu ma lasa, am nevoie de tine!" - scrie intr-unul din mesajele disperate trimise de Paul fostei sotii, o fata cam smechera si aspiratoare de bani).

Sfintii n-au ce cauta in lume si de aceea pleaca de la noi dupa ce fac ceva nemaiauzit pe pamant. Se sacrifica, se duc de rapa sau, daca vorbim de Gazza, se rateaza.]

F.C. Oriunde

Ratarea lui Gazza a inceput la Burnley, clubul de divizia a doua pe care orice om fara condamnari trebuie sa-l evite pentru a-si pastra cazierul curat. Dupa Burnley a inceput iesirea din realitate. Prin ianuarie 2002, Gazza a inceput sa strige in toate directiile ca nu poate trai singur.

Ca nu poate trai la 35 de ani fara fotbal si ca e gata sa joace oriunde. Absolut oriunde. Intre timp, Gazza a lasat la Park Lane Hotel din Londra o nota de consumatie de 15.000 de dolari. Bautura pentru el si prieteni pe 10 zile. Apoi a plecat la Washington. Dar D.C. United din localitate i-a spus ca nu are ce face cu un geniu care nu mai poate alerga.

Gascoigne a deschis atlasul si a discutat apoi cu Auckland Kingz, o trupa de padurari neozeelandezi care pozeaza sambata in fotbalisti. Aceeasi problema. S-a anuntat imediat Sankt Pauli, divizia B germana, Hamburg, cartierul cu fete, lanturi, droguri, bere si iar fete in bere. Dumnezeu l-a ferit pe Paul de Pauli.

Oferta urmatoare a venit de la Lokomotiv Plovdiv. S-a vorbit chiar de Universitatea Craiova. Ce mai lipsea? Ei, cum ce mai lipsea? China!

Made in England
(Destroyed in China)

Liaoning Bodao e unul din cluburile tari ale primei divizii chineze. Bani Yang Tzi (garla). Oferta: 15.000 de dolari pe luna, tocmai buni de platit pensia alimentara pe viata pe care Sf. Paul a acceptat-o dupa divort. Insa Gazza a ajuns la Beijing doar pentru a afla acolo un alt club pus pe educatie fizica. Respins pe motiv de insuficienta atletica, Paul a primit cateva zile mai tarziu o oferta irezistibila. Gansu Tianma, ei da!, nici mai mult nici mai putin decat Gansu Tianma, ii oferea lui Paul 12.000 de dolari pe saptamana pentru postul dublu de jucator si antrenor secund. Gansu Tianma ocupa ferm ultimul loc in a doua divizie chineza si perfectioneaza aceasta preocupare sportiva in orasul Lanjou, unul din cele mai poluate orase ale lumii.

O Copsa Mare, la marginea desertului Gobi. Aici se va incheia ce a mai ramas din (cariera lui) Gazza: Made in England. Destroyed in China!

Paul Gascoigne a semnat, cu siguranta, ultimul contract din viata lui. Ce se va intampla mai departe e treaba lui. Nefiind decat un un geniu demontat, un ratat, un ilogic si un tembel generos, Paul Gascoigne poate alege intre Gobi si rigola din Newcastle. Nefiind decat un om tragic, Gazza s-a ales cu acest articol de care nu va afla niciodata. Pe lumea asta.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22