Pe aceeași temă
În 17 mai, la galeria „Forma“ din Deva a avut loc o nouă expoziție marca Ion Barbu, un eveniment din seria mai multor inițiative incluse într-un proiect unic la noi: o colonizare culturală a orașului minier Petrila, începută cu câțiva ani în urmă. Acest fenomen amplu de transformare urbanistică a recurs la mai multe strategii: artă intervenționistă obiectuală și ambientală, fuziunea între semnul grafic și cel vizual în pictograme deștepte și ludice aplicate pe materii și materiale dintre cele mai ignobile, afișe, narațiuni de tip cartoon mioritic și politic, muzeificarea unor spații private (Casa Memorială I.D. Sîrbu, Muzeul Mamei, Muzeul Instalatorului Român și chiar propria casă a lui Barbu), happening-uri, performance-uri, film documentar cu aportul regizorului Andrei Dăscălescu sau festivaluri inedite (Bad man, Festivalul de teatru subteran). Ion Barbu și-a propus și a reușit să facă din mina ajunsă ruină o „planetă“, patronată de figura lucid-amară și resemnată a lui I.D. Sîrbu, cu mai multe centre la fel de surprinzătoare (Foarte Micul Paris, Pompadou), a colaborat cu o echipă de arhitecți în cadrul proiectului de salvare prin cultură a patrimoniului industrial, Shrinking cities, inițiat de Ilinca Păun Constantinescu; mai mult decât atât, Barbu a atras personalități din diverse domenii, mai ales scriitori și artiști plastici valoroși precum Darius Hulea, cu sculpturile lui din sârmă, care exhibă forma atât din perspectivă exterioară, cât și interioară, le-a acordat tuturor cetățenie simbolică și i-a împroprietărit cu câte un metru simbolic din grădina din jurul Casei Memoriale a lui I.D. Sîrbu.
„Ordinul căștilor colorate“ continuă lanțul inepuizabil al ideilor lui Barbu: de a transforma căști minerești într-o colecție impresionantă de obiecte artistice prin contribuția celor care au acceptat să le „coloreze“ în abordări și stiluri diferite. De fapt, cel care i-a dat pontul lui Barbu a fost Dan Perjovschi, implicat în experiența neașteptat de profitabilă a licitării altor căști, de data asta din domeniul construcțiilor, pentru obținerea fondurilor necesare ridicării Spitalului oncologic de pediatrie. Inițial, și expoziția lui Ion Barbu a avut ca scop vânzarea obiectelor, cu gândul la suma necesară cumpărării minei Petrila, pe care statul român nu a demolat-o, dar nici nu se sinchisește de conservare, preferând să facă ce știe el mai bine: lăsarea în paragină.
Forma semisferică a căștii a fost o adevărată provocare pentru toți cei solicitați și implicați; a inspirat cele mai surprinzătoare practici, materiale, metode și concept, depășind toate așteptările: de la cea figurativă a caricaturii (celebrul zâmbet al lui Iliescu, în maniera Dalinei Bădescu și a lui Cătălin Zaharia, grimasa Adinei Florea surprinsă de Răzvan Tenie Brădean), la postmodernitatea subversivă și recuperatoare a unor pattern-uri clasice, pop, junk și contemporane, narațiuni vizuale circulare sau de tip spirală (Maria Malcomete, cea mai tânără artistă, în vârstă de doar 10 ani, Mani Gutău), continue sau discontinue (Sorina Vazelina), cu jocularitatea în care excelează Barbu însuși, autorul celui mai mare număr de căști (inepuizabil în deturnarea semantică a omonimiei minei: „O, rămâi, rămâi la mine!“), grafica minimalistă multiplicativă (Dan Perjovschi, cu ochiul stilizat al mișcării civice sibiene Vă vedem), colajul (Carmen Mavrea), reciclarea, modelarea (Ana Toma a transformat suprafața plană într-una de tip arici, închizând forma în ea însăși pentru a o proteja de tentația unei perceperi facile, așa cum Ovidiu Toader a atașat un corn frontal ascuțit cu același scop), pictură și grafică abstractă (Elisabeth Ochsenfeld, Ana Kun, NewClearFairy, care aduce cu Keith Haring, Dan Ion Cârjoi, cu efectul gestural spontan a la Pollock), intervenționism cu monezi, figurine achiziționate de la second-hand, obiecte miniaturale scoase din banal sau derizoriu (Ion Barbu, Daniel Bălănescu, autorul „Lumii minunate“), seria căștilor „înflorite“ (Florina Sacară, Andrei Rosetti, Suzana Dan), bandă desenată (Florin Arhire), ready-made cu ceasuri (Ioana Palicica), mapping sau cartografiere ludică („Big Bangul“ lui Adrian Bighei), sculptura spațială deschisă a lui Darius Hulea, decorativul minuțios (Doina Reghiș Ionescu), hiperreprezentarea, autoreprezentarea (Mariana Șerban, cu figura expresiv/expresionistă a minerului) sau contrareprezentarea cu dinamica fâșiilor de bandă adezivă (Mircea Modreanu).
Lucrurile nu se opresc aici, Ion Barbu a anunțat un nou ordin: cel al „Lopeților colorate“. Există deja una în formă de inimă, I love Stalin, numai bună să dea startul altei colecții, care se anunță cel puțin la fel de spectaculoasă ca cea a căștilor.
