Orient şi Occident, marca Elif Shafak

Nazperi (Peri) Nalbantoglu are 35 de ani, e măritată cu Adnan şi are un copil de 12 ani, pe Deniz. Este „o soţie, o mamă, o gospodină, o cetăţeană şi o musulmană modernă minunată“. Trăieşte la Istanbul o viaţă liniştită şi prosperă, iar debutul romanului o surprinde la volanul maşinii sale, un Range Rover, aşteptând într-un ambuteiaj, cu fiica ei pe scaunul din dreapta. Suntem în primăvara lui 2016, adică doar cu vreo două-trei luni înainte de aşa-zisa lovitură de stat care-i va permite preşedintelui Erdoğan să transforme ţara într-o autocraţie din ce în ce mai dură.

Cel mai recent roman al lui Elif Shafak tradus la Editura Polirom în 2017  se numeşte Cele trei fiice ale Evei şi e o carte pe care o citeşti animat de la bun început de nostalgia acelei Turcii pe care, dacă ai vizitat-o, ştii că nu o să o revezi curând aşa cum a fost până în 2016, iar dacă o ştii doar din literatură, devii foarte melancolic la ideea că nu ai apucat să o vizitezi încă. Scriitoarea Elif Shafak nu mai are nevoie de nicio prezentare, când deschizi un roman scris de ea, ştii că ai făcut o achiziţie pentru care vei fi recompensat.

Stând, deci, în maşina ei luxoasă, Peri îşi lasă geanta pe bancheta din spate, uitând că nu a închis portierele, astfel că nu o poate împiedica pe o cerşetoare să îi fure geanta într-o clipă. Fără să stea pe gânduri, Peri îşi scoate pantofii cu toc înalt, îi strigă lui Deniz să rămână în maşină şi începe să fugă, în urmărirea cerşetoarei. Ajunge pe o străduţă izolată şi are de înfruntat destinatarul real al genţii sale, un vagabond care se droghează cu prenadez. Se luptă cu el corp la corp, cu o furie care îi dă puteri nebănuite, şi reuşeşte să își recupereze cele mai importante lucruri din geantă. Unul dintre acestea e o fotografie mai veche, de când fusese studentă la Oxford (fără să–și termine studiile). Din ea zâmbesc trei tinere şi un profesor. Peri îşi continuă drumul, cu Deniz, la petrecerea unde se află deja Adnan, într-o vilă luxuoasă, dar fotografia a precipitat revenirea unor amintiri care fuseseră destul de bine ferecate până atunci.

Capitolele oscilează din acest moment între petrecerea de oameni bogaţi, din primăvara lui 2016, din Istanbul, cu planul copilăriei lui Peri, ataşată de tatăl ei, Mensur, materialist convins, şi comunicând foarte greu cu mama cea bigotă, asistând la înţepăturile lor zilnice. Dintre cei doi fraţi mai mari, Umut e arestat şi închis pentru că aderase la o mişcare comunistă, iar Hakan se lasă de şcoală. În acest mozaic familial, fetiţa Peri nu ştie pe cine să imite dintre cei mai în vârstă decât ea şi începe să scrie un jurnal în care i se adresează lui Dumnezeu, numit aşa pentru că aşa îl numea tatăl ei, care nu credea în El. Apoi intră în scenă amintirile de la Oxford, unde Peri se duce să studieze la insistenţele aceluiaşi tată, care vrea să îşi vadă fiica

emancipată şi capabilă să-i emancipeze şi pe alţii în Turcia.

Toate poveştile sunt pline de exotism, de la descrierea soţiilor aferate ale afaceriştilor prezenţi la petrecerea din 2016 până la atmosfera anilor copilăriei lui Peri şi ajungând la începutul anilor 2000, la Oxford, unde lumea studenţească e pestriţă, iar eroina se apropie de două tinere cu care nu are prea multe în comun: Shirin, născută în Iran, dar occidentalizată, feministă şi extravagantă, şi Mona, o musulmană ferventă. La insistenţele lui Shirin, Peri va frecventa cursul despre Dumnezeu ţinut de profesorul Azur, un dascăl foarte nonconformist, care îşi alege studenţii astfel încât la final formează o grupă de zece studenţi, după criteriul diferenţelor dintre ei şi promisiunea, deci, a unor polemici de nerezolvat.

Peri se îndrăgosteşte de Azur, iar acesta manifestă multă bunăvoinţă faţă de ea, o gratulează cu câteva complimente, suficient ca să îi trezească speranţe. După ce se mută într-o casă cu chirie, alături de Shirin şi Mona, Peri bănuieşte că ideea acestui trio i-a aparţinut lui Azur, care vrea să facă experienţe cu ele. Shirin şi Mona se ceartă nonstop, iar Peri începe să suspecteze o relaţie amoroasă între Azur şi Shirin, dincolo de cea de mentorat. Personalităţile tuturor sunt foarte expresive, iar tabloul e îmbogăţit cu figura lui Troy, student care e îndrăgostit fără speranţă de Shirin şi care îl spionează pe Azur, după ce acesta îl dă afară de la cursul lui.

Faimosul curs despre Dumnezeu e, de fapt, o permanentă provocare la gândire proprie şi la alungarea certitudinilor de orice fel, pentru tinerii care asistă. Astfel, Azur ar putea fi asemuit cu Nae Ionescu al nostru, pentru că – în plus - se spune despre el că ori îl adori, ca profesor, ori îl deteşti. Shirin, Mona și Peri sunt de fapt trei tipuri: „Păcătoasa, Credincioasa şi Nehotărâta“.

La petrecerea din 2016 apare, la un moment dat, un medium şi acesta îi oferă o hârtie lui Peri, care nu crede în capacităţile lui, pe care sunt desenate trei siluete de femei, având scris sub prima: „A văzut Răul“, sub a doua „A auzit Răul“ şi sub a treia „A făcut Răul“. Peri e şocată. Pendularea între trecut şi prezent capătă note de suspans, pentru că cititorului i se spune abia în ultimul moment ce Rău a putut face, la Oxford, în tinereţea ei, nevinovata şi încântătoarea Peri.

Pe lângă parfumul oriental al poveştilor, printre care se strecoară când citate din poeţi sufiţi, când din scriitori occidentali, poveşti care includ şi o întâmplare nefericită de la nunta lui Hakan, fratele „incult“ al lui Peri, care îşi acuză mireasa, în noaptea nunţii, că nu e virgină, iar mama acesteia o duce pe loc la un medic (în anul 2000), pe lângă situaţii redate cu mult umor şi ironie sau cu fior poetic, cum e apariţia benefică a „copilului ceţurilor“, romanul are ca miză descrierea unei lumi care, situată între Orient şi Occident, a reuşit în sec. XX să se modernizeze masiv, graţie lui Atatürk, dar a rămas în acelaşi timp o lume fidelă tradiţiilor ei milenare, fie că e vorba de religie şi de statutul femeiii, fie de modul de a face comerţ şi afaceri în general.

Copleşită de amintirile de la Oxford, când „a făcut Răul“, Peri îi sună, după mulţi ani, pe Shirin şi pe Azur, ascunsă fiind într-o debara din vila luxoasă, care e luată cu asalt, târziu în noapte, de nişte mafioţi, dornici să regleze nişte conturi cu proprietarul, afacerist dubios. Petrecăreţii sunt luaţi ostatici, iar Peri, din debara, cheamă Poliţia şi totodată încearcă să regleze şi ea nişte probleme din studenţie, când fusese o tânără foarte confuzionată, în căutarea identităţii.

Cele trei fiice ale Evei de Elif Shafak oferă o lectură ce seamănă cu şampania franţuzească frapată: e spumoasă prin invenţie, erudiţie, îndrăzneală şi farmec.