Pe aceeași temă
Dacă ceremoniile de decernare a premiilor Oscar ar purta în fiecare an alt titlu, ediţia 2016 s-ar numi cu siguranţă Discriminarea. Nu neapărat pentru a ilustra o stare de fapt, cât pentru a reflecta tema care a dominat atât discuţiile dinaintea ceremoniei, cât şi discursurile (şi glumele prezentatorului Chris Rock) din timpul galei, în care s-au deplâns categoriile defavorizate: non-caucazieni, femei, homosexuali etc. Absenţa artiştilor de culoare de pe lista nominalizaţilor importanţi (actori şi regizori) a fost cea mai dezbătută, inflamând o mare parte a media, care s-a grăbit să pună eticheta de „Whitewashing“ peste întreaga selecţie din acest an a Academiei Americane de Film. Acum, erau artişti de culoare care ar fi putut fi nominalizaţi? Sigur că da, pornind de la tânărul regizor Ryan Coogler (care a revitalizat neaşteptat de bine seria Rocky cu filmul Creed) până la performanţele actoriceşti ale unor Samuel L. Jackson (în The Hatefull Eight), Will Smith (în Concussion), Idris Elba (în Beasts of No Nation) sau Tessa Thompson (în Creed). Dar au fost ei mai buni decât fiecare dintre cei nominalizaţi? Eu zic că nu. Sigur, discriminarea de la Hollywood e o realitate (mai ales în privinţa onorariilor pentru starurile de sex feminin, care primesc sensibil mai puţini bani decât bărbaţii cu aceeaşi cotă actoricească), dar, strict pentru selecţia din acest an, discuţia despre „Whitewashing“ mi se pare artificială.
Trecând acum la premiaţi, nu putem spune că avem un câştigător clar. Teoretic, Spotlight ar fi trebuit să fie vedeta galei, după ce a primit premiul pentru cel mai bun film. Dacă luăm în calcul faptul că a mai primit doar încă o singură statuetă (pentru cel mai bun scenariu original), atunci nu cred că poate fi numit filmul anului. Spotlight spune povestea echipei de jurnalişti de la cotidianul The Boston Globe care, în 2002, au dezvăluit flagelul pedofiliei în rândurile preoţilor catolici. E genul de film „bun pentru că e important, nu important pentru că e bun“ (după cum spunea cineva despre altă peliculă), în care subiectul ia faţa realizării cinematografice. Nu mă înţelegeţi greşit, Spotlight nu e un film rău, ci doar corect, bine făcut, cu o distribuţie solidă (Mark Ruffalo, Michael Keaton, Rachel McAdams, Liev Schreiber, Stanely Tucci). Singura consolare (care se poate transforma repede în speranţă deşartă) este că un film despre o anchetă jurnalistică făcută ca la carte a luat marele premiu într-o perioadă în care jurnalismul de investigaţie este din ce în ce mai greu de făcut şi în care publicaţii cândva serioase coboară ştacheta ca să se lupte pentru supravieţuire în epoca digitală.
Cele mai importante premii |
---|
• Cel mai bun film: Spotlight |
Din punctul de vedere al premiilor mari, The Revenant al lui Alejandro González Iñárritu pare a fi campionul anului, după ce a primit statuetele pentru cel mai bun regizor, cel mai bun actor şi cea mai bună imagine. Singurul meritat pe deplin ar fi doar cel pentru imagine obţinut de Emmanuel Lubezki (aflat la al treilea Oscar consecutiv!): The Revenant este o peliculă despre pionerii Vestului Sălbatic şi a fost filmat folosind doar lumină naturală, ceea ce-l face să fie unul dintre cele mai frumoase filme din punct de vedere vizual al tuturor timpurilor. Iñárritu a primit şi el al doilea Oscar consecutiv pentru regie, deşi poate că premiul ar fi trebuit să meargă la George Miller (Mad Max: Fury Road). În fine, Leonardo DiCaprio a luat în sfârşit premiul pentru cel mai bun actor principal (era deja a cincea nominalizare) pentru un rol extrem de fizic, dar cu prea puţină fineţe - DiCaprio ar fi meritat mai degrabă Oscarul anul trecut, pentru The Wolf of Wall Street.
Cele mai multe premii au fost adjudecate de Mad Max: Fury Road, însă, paradoxal, acesta este unul dintre marii perdanţi ai galei. Cele şase Oscaruri sunt de importanţă secundară (montaj, costume, machiaj, decoruri şi ambele premii pentru sunet), însă au fost primite pe merit, filmul fiind o adevărată orgie vizuală şi sonoră. Dacă vizionarul George Miller ar fi primit premiul pentru regie, Mad Max: Fury Road ar fi fost considerat filmul anului. Şi tot la capitolul perdanţi ar trebui trecut şi Ex Machina, unul dintre cele mai originale şi profunde filme de anul trecut, care a primit, evident în compensaţie, doar premiul pentru efecte vizuale.