Pe aceeași temă
Simetria este una dintre componentele structurale ale lui Parasite. Familia săracă, formată din părinți, fiu și fiică, cu toții șomeri, are un corespondent de sens opus într-o familie înstărită cu componență identică. Bong Joon Ho îi pune față în față într-o poveste amuzantă despre clase sociale și despre cum acestea se pot întrepătrunde. Autorul simpatizează cu ambele tabere și ni-i prezintă pe toți participanții la acțiune într-o lumină pozitivă. Finalul filmului, care nu este concluzia unei analize, este radical și ne provoacă să medităm asupra propriei condiții.
Uneltirile familiei Kim
Familia Kim, cea săracă, locuiește într-un demisol cu ferestrele la nivelul trotuarului și veceul într-o poziție care provoacă mirare. Ei folosesc semnalul wi-fi al unei cafenele din apropiere pentru a verifica dacă au primit mesaje pe WhatsApp de la un posibil angajator (o pizzerie pentru care, sporadic, familia Kim împachetează cutii). Un prieten îi oferă fiului posibilitatea să lucreze ca profesor de engleză pentru fiica familiei înstărite, care se pregătește pentru un examen important. Cu ajutorul surorii sale, specialistă în Photoshop, el își falsifică diploma care l-ar califica pentru acest post. Odată angajat, o recomandă pe sora lui drept profesoară de arte plastice pentru fiul familiei, traumatizat după ce, cu un timp în urmă, a văzut o fantomă în casă. Doamna Park, soția bogată, se arată încântată de propunere, cu atât mai mult, cu cât fiul său, în urma lecțiilor, se transformă și devine mai ascultător și mai cooperant.
Uneltirile continuă, iar șoferul familiei este bănuit de o partidă de sex în Mercedesul pe care îl conduce. Astfel, domnul Kim este propus pentru a-l înlocui, iar testul pe care îl trece are legătură cu cafeaua domnului Park, care nu trebuie să depășească marginile cănii în timpul unui viraj.
Eliminarea și înlocuirea menajerei sunt o sarcină mai dificilă. Aceasta lucrează în casă dinainte ca familia Park să o ocupe. Totul pare perfect în ceea ce o privește, însă creativii Kim reușesc să o facă suspectă de tuberculoză, situație în care devine indezirabilă. Doamna Kim este angajată imediat, la recomandarea domnului Kim. Bineînțeles, soții Park nu bănuiesc relațiile de familie existente între cei care lucrează pentru ei, iar pe noi, privitorii, filmul ne face complici la această situație, cu atât mai mult, cu cât angajații par să-și dea silința să-și îndeplinească foarte bine atribuțiile.
Filmul are ritm și abundă în situații comice. Bong Joon Ho ni-i face simpatici pe membrii familiei Kim, în inventivitatea și originalitatea de care dau dovadă pentru a-și atinge scopurile. Domnul și doamna Park, aparent naivi, sunt mulțumiți de această stare de fapt și, mai mult, sunt încântați de noii lor angajați.
În acest moment al filmului, lucrurile iau o întorsătură bruscă datorată într-o măsură fostei menajere. Acesta, spre surpriza tuturor, sună la interfon în timp ce familia Park este plecată într-o excursie, iar familia Kim își sărbătorește succesul în casă. Tot acum, casa însăși devine un personaj, dovedind că, la fel ca personajele însuflețite, are propriile secrete. În plus, furtuna care tocmai a început este o forță care parcă încearcă să restabilească o ordine fracturată, să pună oamenii și lucrurile la loc, așa cum erau înainte. Potopul face ravagii. Demisolul în care locuiește familia Kim este inundat, iar ei sunt nevoiți să-și petreacă noaptea, alături de sute de oameni, într-o sală de sport amenajată pentru această criză.
A doua jumătate a lui Parasite continuă să ne țină cu sufletul la gură, cu atât mai mult, cu cât acțiunea devine mai alertă și mai captivantă. Este vorba despre eforturile familiei Kim de a-și păstra statutul proaspăt dobândit, față în față cu amenințarea venită din măruntaiele casei.
Conviețuirea dintre parazit și parazitat
Titlul filmului capătă mai multe semnificații și înțelesuri, iar ideea de parazit se extinde în noi și noi metafore. Simbioza dintre corpul parazit și cel parazitat implică, printre altele, conviețuire. Parasite ne face să ne întrebăm până la ce punct am fi dispuși să considerăm suportabilă această conviețuire. Probabil că acesta este motivul pentru care filmul este considerat o critică socială. Cât de mult se pot întrepătrunde clasele sociale, ținând cont și de idila în plină dezvoltare? Care sunt limitele simbiozei dintre membri ai aceleiași specii? Poate exista cu adevărat această simbioză?
În film, asocierea de tip parazit-parazitat nu implică rolul de parazit atribuit celor săraci, iar pe cel de parazitat celor din pătura superioară. Aflăm că acest tip de relație poate avea forme variate, unde un membru al oricărei clase poate avea orice rol, sau că parazitarea poate funcționa în ambele sensuri.
Meditație asupra condiției umane
Lucrarea lui Bong Joon Ho are marele merit de a putea fi consumată cu diferite niveluri de intensitate din partea spectatorului, ea are mai multe straturi. Filmul poate fi luat drept comedie de situație, asemănătoare pe alocuri cu vechile comedii franțuzești. La capătul opus se află o meditație abisală asupra societății și a condiției umane. Drept exemplu stă scena de sex dintre soții Park: în uriașul living al casei, cei doi se iubesc, întinși pe canapeaua de dimensiuni impresionante. În același timp, întinși sub masa din fața canapelei, lipiți unul de altul, cei din familia Kim fac eforturi să rămână neobservați. Domnul și doamna Park privesc în grădina casei prin fereastra de dimensiuni apropiate locuinței celorlalți, iar aceștia din urmă, ca într-un sicriu, așezați pe spate, pot vedea de la câțiva centimetri dedesubtul mesei. Cadrul este secționat orizontal, pe jumătate, de masă.
Segregarea claselor este evidentă pentru familia Kim. În schimb, pentru cum văd lucrurile cei din familia Park, primim o explicație: mirosul. Mezinul familiei spune despre noii angajați că toți miros la fel. Domnul Park îl caracterizează pe noul său șofer drept un om respectuos, până la mirosul pe care îl emană. Acest miros depășește lipsa de bun-simț pe care domnul Park o poate tolera și este asemănat cu mirosul oamenilor care circulă cu metroul: săracii.
Toate cadrele din film sunt atent construite. Această construcție se face remarcată încă de la începutul filmului și pe parcurs ne trage de mânecă, spunându-ne: „uite, aici se mai află ceva de care poți ține seama!”. Simetria și geometria sunt cuvintele care descriu cel mai bine modul cum arată Parasite. Stările generate privitorului sunt puternic influențate de liniile drepte, orizontale sau verticale, pe care le vedem permanent. Aceste linii, uneori angoasante, par să întărească ideea de segregare, ele subliniază și separă acțiuni ori, cu o identitate proprie, spun o poveste paralelă. Alteori funcționează ca semne de punctuație în discursul cinematografic.
Este interesantă aplecarea lui Bong Joon Ho spre analiza societății ca structură. Parasite este o poveste despre societate, fie ea din Coreea de Sud, Statele Unite sau Europa. El nu vorbește despre inechitate, dar ne sugerează nouă, privitorilor, să ne gândim la acest lucru. Nu ține partea nimănui, dar pare să critice întrucâtva eforturile uriașe pe care le fac cei săraci, în comparație cu rezultatele obținute și pare să simpatizeze cu naivitatea de care dau dovadă cei bogați în viața confortabilă pe care o trăiesc. Probabil că Parasite este apreciat egal, indiferent de pătura socială în care se află privitorii.
Prestația actorilor este remarcabilă și este ușor de intuit modul în care au colaborat cu regizorul.
Filmul a obținut distincții importante la marile festivaluri, dar este și marele câștigător al premiilor Oscar din 2020. Lucru nemaiîntâlnit până acum, a luat premiile pentru cel mai bun film, cel mai bun film străin, cea mai bună regie și cel mai bun scenariu, toate aceste categorii fiind semnate de Bong Joon Ho. La acest succes trebuie adăugat faptul neobișnuit că în Statele Unite filmul este difuzat cu subtitrare. Parasite ar putea fi un deschizător de drumuri pentru filmele considerate străine în America, dacă luăm în calcul valoarea celor de la festivalurile internaționale. //
