Pe aceeași temă
După ani de inerție, anul 2023 este viu și divers. Ai de unde alege: galeriile și Muzeul de Artă abundă în expoziții, teatrele și Opera au program și festivaluri nonstop, operatorii culturali oferă proiecte mari și mici, de la concerte stradale la teatru independent și de la conferințe la festivaluri de film.
Universitățile s-au dat peste cap să aducă laureați ai premiului Nobel și să lege știința de artă, Filarmonica Banatul a găzduit orchestre renumite, Revoluția din ‚89 e resuscitată la Memorial, iar Pepiniera cu 1306 plante din centru a înverzit de jos până sus, în pofida controverselor.
Nu ai cum să participi la toate, dar, desigur, nu îl ratezi pe John Malkovich, pe violonistul David Garrett, pe chitaristul Steve Hackett de la Genesis sau Béjart Ballet Lausanne, așa cum nu poți rata la sfârșitul lui septembrie deschiderea mult așteptatei expoziții Brâncuși.
Pe Semenic, la festivalul de jazz de la Gărâna
Pentru mulți timișoreni și reșițeni, dar și pentru iubitorii de jazz din Europa și din lume, perioada din iulie, când pe munte, în Poiana Lupului, începe Gărâna Jazz, este rezervată cu luni, uneori cu un an înainte. Pensiunile și locurile de cazare se ocupă până la refuz, la fel campingul. Anul acesta, festivalul a fost organizat între 5 și 9 iulie.
Marius Giura și întreaga familie, soția Gabi, fiicele Simona și Cristina, precum și fiul Caius sosit din Cehia unde e profesor, se adună în jurul proiectului magnific pe care l-au dezvoltat timp de 27 de ani. Festivalul a acumulat reputație internațională prin standardul ridicat al concertelor și prin numele mari care au urcat pe scenă. „Toată lumea bună a jazzului vrea să vină la Gărâna”, notează în treacăt Marius Giura.
Sunt ultimele două seri când publicul așezat pe buturugi îi poate aplauda pe polonezii de la Marcin Pater Trio și pe Leszek Mozdzer în Seara poloneză, amânată cu trei zile fiindcă s-a rătăcit vibrafonul pianistului Marcin Wasilewski în nebunia de pe Aeroportul din Belgrad. „Pe lângă alte dificultăți pe care le avem ca organizatori, ideea de a folosi aeroportul belgrădean n-a fost norocoasă. Ei pur și simplu nu răspund dacă se pierd sau se rătăcesc bagajele”, explică Giura.
Sunt și alte încurcături, mai grave. Cu patru zile înainte de deschiderea festivalului, ICR a anunțat că nu poate da banii la care se angajase de la începutul anului, fiindcă nu are buget. „Aici e diferența între felul cum sunt sprijiniți artiștii din Polonia față de România. Seara poloneză este susținută de Institutul Adam Mickiewicz, omologul ICR-ului, iar noi aplicăm degeaba la ICR. Am invitat anul acesta 30 de ziariști străini, 12 directori de festival din Europa, nu facem destulă promovare culturii române?”, se întreabă dezamăgit Marius Giura.
Pe fundal se aude vocea dramatică a Natașei Mirkovic într-o tripletă de succes cu francezul Michel Godard la tubă și italianul Luciano Biondini la acordeon. E noapte cu stele, fără pic de nori, de care organizatorii se tem în fiecare an. „La primul său concert acum câțiva ani, Marcin Pater Trio a prins o ploaie torențială. Atunci a avut opt spectatori. Acum are câteva mii”, își amintește Giura.
Ultima zi începe cătinel, fiindcă spectatorii fideli ai jazzului stau până spre dimineață înfofoliți în pături să nu piardă nicio notă. Este munte și nopțile sunt friguroase. Special la festivalul de la Gărâna este nu doar că se organizează în aer liber, ci și publicul numeros, între 3 000 și 4 000 de spectatori pe seară.
Abia spre prânz încep să se încingă grătarele și să se arate fețe somnoroase în Poiana Lupului. Cine vine la Gărâna Jazz vine pentru muzica bună, pentru a respira aer curat și pentru a se vedea cu prietenii, ceea ce este de preț într-o lume plină de ostilitate.
Anouar Brahem
Programul serii e exotic, fiindcă pe scena mare va urca Anouar Brahem Quartet cu instrumente ca oud, darbouka și bendir. Cvartetul are o alcătuire internațională: Brahem este tunisian, saxofonistul e german, chitaristul suedez, iar la darbouka evoluează un libanez.
Ascultăm sunetul fin al instrumentului cu coarde numit oud, un fel de cobză arabă frumos încrustată. Anouar Brahem a adus instrumentul lipit de piept, ca pe o iubită. Facem fotografii din belșug. Finalul aparține norvegienilor, jazzmeni de mare talent, ca Daniel Herskendal compozitor și interpret la tubă sau un trio al tinerilor sub 25 de ani, The Side Effects, cu Stian Carstensen la chitară și banjo, Marius Neset la saxofon și Thomas Stronen, cel mai bun baterist al Norvegiei.
E noapte senină și acum. Deasupra poienii se văd licărind luminițe în cimitir. Sunt spectatori fără bilet așezați pe morminte, printre fantomele îndrăgostite de jazz.
Pictorul Romul Nuțiu, redescoperit
În pregătirea anului Capitalei Culturale Europene, Muzeul Național de Artă din Timișoara a trecut prin transformări substanțiale pentru a putea găzdui expoziții de anvergură internațională. Infrastructura a fost îmbunătățită, scenografia și iluminarea expozițiilor a primit un aspect profesionist.
„Acum se poate vedea cât de mare artist este Romul Nuțiu, pentru că au putut fi puse în valoare etapele creației sale și culorile sale expresive”, mi-a explicat cu entuziasm Joana Grevers, una dintre organizatoarele expoziției Jocul cu hazardul: Romul Nuțiu. O retrospectivă, aflată pe simezele Palatului Baroc în august.
Joana este medic și locuiește la München, dar pasiunea sa este arta. Galeria 418 înființată în 2008 s-a mutat de la București la Cetate, în Dolj, în satul de pe Dunăre al strămoșului său, boierul Barbu Drugă, iar conacul recuperat cu greu s-a transformat în spațiu pentru tabere de artiști și pentru expoziții nonconformiste.
Parcurgem împreună sălile expoziției aranjate pe etape de creație, pentru care curatoarea Andreea Foanene a realizat o documentare consistentă. „Drumul către obiect, drumul către gravură, drumul către arta murală sunt absolut extraordinare și arată toate fațetele prolifice, curajul, talentul și sinceritatea artistului față de el însuși”, avea să-mi povestească Joana Grevers la o cafea.
În 2023, Nuțiu ar fi împlinit 90 de ani. După ce s-a stins în 2012, galeria Joanei și familia s-au ocupat să organizeze expoziții cu opera sa prolifică. Până la final, Romul Nuțiu a experimentat, a trecut prin stiluri și tehnici diverse, pentru a testa limitele artei și pe sine.
Cele 120 de lucrări expuse – pictură, sculptură, grafică – îl descriu „ca pe unul dintre cei mai interesanți artiști ai Europei Centrale și de Est, consolidând identitatea lui culturală”, cum notează curatoarea Andreea Foanene.
În sala Universului Dinamic, Joana îmi arată cum obținea pictorul efecte acvatice: „Avea niște recipiente cu apă, turna culori și amesteca să vadă cum le îmbină hazardul apei. Asta îl inspira”. Descoperirea artistului ca expresionist în perioada anilor ’70, când arta abstractă nu era agreată politic, a fascinat-o pe Joana Grevers, care a organizat întâlniri importante menite să întărească recunoașterea internațională a lui Romul Nuțiu. În 2017 la Pollock-Krasner House and Study Center și în 2018 la Steinberg Museum of Art s-au organizat expoziții care arătau că a existat artă abstractă și protestatară dincolo de Cortina de Fier. Într-un eseu important, criticul de artă american Helen Harrison face referire la fenomen.
„Până în 2007 n-am știut nimic despre Romul Nuțiu. Făceam parte din Comisia de achiziții a Muzeului de Artă Contemporană din București și am văzut acolo mai multe lucrări. Am fost copleșită. L-am sunat, ne-am întâlnit la Timișoara unde eu călcam pentru prima dată. Atelierul era copleșitor: lucrări din anii ’60-’70-’80 și mai noi, pline de energie, de viață, inovative, structurate, niște compoziții fantastice în culori extraordinare, o forță mare de artist”, își amintește Joana.
Îl redescoperim și noi, trecând fascinați de la „bănățenele” sale la sculptură, la expresionism, apoi, spre finele vieții, la artă fantastică. Ne întâlnim cu fiica, Simona Nuțiu, artistă și ea, precum și cu fratele octogenar al artistului. Simona rememorează cum stătea în copilărie și desena alături de tata, în atelier. „Era foarte prezent pentru mine, deși stătea mai mult în atelier. Era un profesor răbdător”, își amintește. Simona a documentat timp de doi ani opera tatălui său, a făcut fotografii, a strâns afișe, broșuri, schițe etc. Joana Grevers a făcut documentare timp de 12 ani. Vitrinele de la capătul expoziției conțin o serie de cataloage și alte mărturii ale prezenței artistului în lume. Catalogul coordonat și publicat de Joana este impresionant pentru felul cum recuperează o viață de artist.
„Nu știu cât de conștient a fost Romul Nuțiu de valoarea sa, dar eu l-am înțeles, l-am apreciat și am făcut cât am putut ca el să fie recunoscut ca mare artist”, a conchis Joana Grevers.
Ieșim la lumina puternică a verii care estompează culorile baroce ale Pieței Unirii. Pe retină persistă însă culorii vii și universul fascinant al unui mare pictor.
Expoziția Jocul cu Hazardul - Romul Nuțiu
