Pe aceeași temă
Joachim Cotaru
Moara Veche din Hosman te întâmpină cu porțile deschise. E un fel de instituție în Valea Hârtibaciului, nu departe de Sibiu. Mai recent, a găzduit expoziția „Peisaj Deschis ACUM! Doar prin diversitate”, care a reunit o mulțime colorată de invitați regionali și internaționali. Pe 8 iunie a celebrat 20 de ani de existență.
Regiunea Podișului Hârtibaciului, renumită pentru bisericile sale fortificate impresionante, a devenit faimoasă ca peisaj cultural caracterizat de Evul Mediu. Peisajele pastorale pitorești, cu turme de oi și stejari solitari uriași, se întind pe sute de kilometri de terenuri colinare. De când România a aderat la UE în 2007, întreagă zonă a fost protejată, în conformitate cu directivele europene Natura 2000 pentru conservarea păsărilor și a speciilor speciale de plante și animale. Cu toate acestea, investițiile agricole vest-europene s-au strecurat încă din anii ’90. Profitând de emigrație, precum și de prețurile scăzute ale terenurilor, aceștia au cumpărat mii de hectare de terenuri arabile și pășuni în regiune – inițial, prin intermediul unor oameni de paie. Ceea ce inițial a fost luat în râs a devenit urât în ultimii zece ani: gardurile pentru turmele mari de vite Black Angus taie întregul peisaj ca niște cicatrici hâde, blocând potecile și forțând mamiferele mari, în pericol de dispariție, cum ar fi lupii și urșii, să facă ocoluri periculoase. Ca urmare, așa cum o descriu diverse voci, conflictul dintre animale și oameni se intensifică.
În paralel, există povestea migrației regionale: când România a aderat la UE în 2007, mulți tineri au plecat pentru a obține salarii mai mari în țările occidentale. Bătrânii au rămas fără succesori și fără forță de muncă. În această situație, au început să vândă terenuri agricole. Cu toate acestea, odată cu îmbunătățirea situației economice, mulți se mută înapoi, iar unii vor să se întoarcă la agricultură, dar nu mai există terenuri de cumpărat. Prețurile au crescut și din cauza faptului că firmele internaționale au început să monopolizeze terenurile agricole. Micii producători au deja foarte puține șanse de a cumpăra o parcelă. Agricultura țărănească nu este nici suficient de apreciată și nici sprijinită de politicile care vizează liberalizarea piețelor funciare, agricole și alimentare. Toate acestea duc la o înstrăinare treptată a comunităților sătești, de peisaj și de pământ, și la o transformare a regiunii într-o zonă de producție agroindustrială. Asociația țăranilor și țărăncilor din România Eco Ruralis avertizează de mai mulți ani asupra fermelor uriașe și solicită o schimbare de mentalitate în politică. Transformarea zonelor rurale într-o zonă de producție agroindustrială comportă pericole enorme. Deoarece necesită foarte multă putere de muncă, nu aduce nicio îmbunătățire economică pentru populația locală, ci privează regiunile rurale de perspectiva dezvoltării.1
Dar Podișul Hârtibaciului a primit și un număr de imigranți, în ultimele două decenii. Majoritatea tineri – meșteșugari, dar și academicieni și alte persoane din clasa de mijloc – au fost infectați de „virusul transilvanicus”. Acești oameni nu pot fi respinși ca niște maniaci romantici – mulți dintre ei sunt dedicați noii lor patrii în diferite moduri. Bineînțeles, aduc cu ei și noi discursuri.
În acest context, în urmă cu câțiva ani, ONG-urile regionale au început să își exprime primele obiecții față de îngrădirea peisajului descris mai sus, care în unele cazuri capătă proporții grotești și este tolerată, dorită sau – mai rău – ignorată de autorități. În ultimii doi ani, datorită finanțării din partea Programului norvegian de cetățenie activă, s-a creat cu Forumul Peisaj Deschis
(www.peisajdeschis.ro) o platformă care are ca scop să facă publică această dezbatere și să utilizeze mijloace activiste, juridice și de altă natură pentru a determina schimbări în interesul conservării patrimoniului cultural. Vocea forumului este, de asemenea, una nouă în regiune. Arhitecta peisagistă bavareză Viktoria Luft a ajuns în Transilvania într-un mod ocolit, cu puțin timp înainte de izbucnirea pandemiei de COVID. Ea a recunoscut rapid că îngrădirea brutală a peisajului cultural reprezintă o amenințare la adresa oportunităților de dezvoltare a populației locale. Interesele publice erau puse în pericol de interesele economice private.
Ca parte a activității lor, echipa Peisaj Deschis a vorbit mult cu oamenii din regiunea Podișului Hârtibaciului. „Am realizat vreo 70 de interviuri în multe sate din zonă”, relatează Viktoria Luft. „A fost foarte interesant pentru noi. Un peisaj cultural nu poate fi conservat fără oamenii care lucrează pământul. Din păcate, nu este tocmai ușor să rămâi pe linia de plutire ca mic fermier sau producător în zilele noastre – există prea puțin sprijin. Turismul oferă o oportunitate de a câștiga niște bani prin marketing direct sau alte oferte turistice și de a obține mai mult pentru produse.” Membrii activi ai forumului Peisaj Deschis nu caută turismul de masă, ci mai degrabă să își completeze oportunitățile locale de venit – unii ca instructori de echitație, alții – crescători de oi de lapte. Această dezvoltare începe treptat să ocupe un loc serios în structura economică locală – există numeroase pensiuni, rețele de mici producători locali, tururi de echitație și ciclism, oferte culturale și multe altele. Cert este că încă există un mare potențial în ceea ce privește produsele și satele locale. Factorul decisiv va fi modul în care ambele părți pot fi reunite într-un mod favorabil.
Expoziția „Peisaj Deschis ACUM!” a reușit să ilustreze toate aceste probleme și abordări pentru diverse posibilități de dezvoltare. Videoclipurile (fiind accesibile și online) arată amenințarea la adresa peisajului, a animalelor și a oamenilor reprezentată de dominația necontrolată a agroindustriei, precum și posibilele modalități de ameliorare a situației. Un gard de mari dimensiuni face tangibilă experiența drumurilor blocate. Între ele, „arta aplicată”, cum ar fi desenele lui Dan Perjovschi pe peretele
curții și o instalație a lui Cristian Creștincov. Interviurile cu agricultori locali oferă o perspectivă asupra puterii capitalului împotriva performanței individului. În Șura Culturală, care găzduiește de obicei ateliere și seminare, au fost celebrate diversitatea și bogăția meșteșugurilor culturale și a naturii. Iar o secțiune cu produse regionale arată potențialul economic al regiunii, dincolo de următorul burger Black Angus.
Gazdele de la Moara Veche (www.moara-veche.ro) au creat un cadru reușit pentru expoziție. Este vorba de asociația Hosman Durabil, ai cărei activiști trăiesc și lucrează împreună în forma unui colectiv. Este un grup internațional, de diferite vârste, care își creează locul între activism, organizarea de evenimente și un pic de agricultură din nou în fiecare zi și care apreciază comunitatea solidară a satelor românești, ca fiind un element esențial pentru dezvoltarea viitoare. Grupul face parte din mica mișcare „Cooperativa Europeană Longo Mai” (www.prolongomai.ch), din care fac parte puțin peste 200 de persoane. Rețeaua, care a apărut în urma mișcărilor studențești vest-europene din 1968, include aproape o duzină de ferme din mai multe țări din Europa de Vest, dar și din Ucraina și România.
Bineînțeles, rămân întrebări. Tulburările sociale și economice își lasă amprenta asupra peisajului unic al Podișului Hârtibaciului. Viitorul său este în mâinile multora, dar partea bună este că oamenii încă doresc să își facă auzită vocea și să asigure spațiu pentru dezvoltări alternative, care să se facă simțite pe toată linia. Prin urmare, Valea Hârtibaciului și Moara Veche merită cu siguranță întotdeauna o vizită, dar este de asemenea de dorit ca expoziția să stimuleze discuții și în alte locuri. Astfel, poate e bine de știut că Șura Culturală poate fi închiriată pentru seminare și evenimente; cazarea în sat este organizată de echipa de la moară. //
Joachim Cotaru,
fondator Asociația Hosman Durabil
