Perfectiunea ucide

Dupa cate se pare, Roman Abramovici se pregateste sa traiasca. Nu e o intentie rea. Si nici foarte noua. Gandul care lucreaza, acum, în mintea exorbitantului Lord Chelsea e destul de vechi si foarte raspandit. La fel gandesc, de pilda, numerosi compatrioti rusi ai marelui miliardar. E obiceiul lor statornic sa se culce, seara, în baia istorica mizera a saraturii postcomuniste care le tine loc de patrie si sa spere ca se vor scula, a doua zi, daca nu într-o lume desalinizata, macar vii si ambulatorii. Diferenta vine din nuante si din mijloace. Iar ultima si cea mai mare diferenta, din consecintele finale ale acestor planuri de supravietuire atat de deosebite.

Norodul si Chelsea, în finala

Nuantele spun ca rusii ramasi acasa în baia de calcinat vieti a fostului Imperiu vor sa traiasca, pur si simplu. Fara nuante. Biologic si statistic. Tolerati de stapanire si ocoliti de coasa lata a demografiei. Rusii, mai ales barbatii, mor repede. Chiar înainte de 50 de ani, îi ajunge din urma un gaz invizibil si neiertator. Aerul infect si necrutator al patriei lor dezlantuite aduna, într-o miasma de Chanelov Mortalski, violenta cumplita a boierilor proaspeti, bautura si mucegaiul din creierul unei tari care n-a mai dat, de un veac, nici un gand nou. Supravietuirea, uneori pana dincolo de 50 de ani, e o victorie mare. Cat al doilea Mare Razboi Pentru Apararea Patriei sau, dupa calapodul vremurilor noastre, cat un loc în Finala Ligii Campionilor. Mai mult de atat nu e de sperat, caci adversarul care asteapta în Finala Ligii e de neînvins: Chelsea. De aici încep nuantele care disting cazul lui Roman Lord Chelsea. Si Roman Abramovici îsi propune sa traiasca, dar vrea sa traiasca în libertate, fabulos de bogat, la Londra. Alternativa e inacceptabila. Abramovici o cunoaste bine si a hotarat ca nu vrea sa traiasca în puscarie, ruinat, la Moscova. Ca Mihail Hodorkovski. Pana aici, nuantele. De aici încolo, mijloacele.

Vladimir vinde, Roman cumpara

Roman Abramovici e, de saptamana trecuta, cu 13 miliarde de dolari mai bogat. Stirea a facut ocolul ziarelor si a lasat, peste tot, impresia ca a sosit pentru a modifica ierarhia nababilor globali. Adevarat, Abramovici are acum o avere de cam 20 de miliarde, dar stirea vorbeste despre o achizitie foarte diferita. Abramovici a vandut pachetul majoritar în societatea petroliera Sibneft. Gazprom, gigantul petrogazos de stat rus, a platit 13 miliarde. Tranzactia trebuie citita însa de-a-ndoaselea. Caci Abramovici n-a facut decat sa cumpere dreptul de a ramane în libertate si bogat, la Londra, iar Gazprom n-a facut decat sa vanda indulgente contrasemnate de Vladimir Putin. Precedentul Hodorkovski a fortat acest tip antieconomic de tranzactie. In 2003, Hodorkovski, pe atunci marele Hodorkovski, cel mai bogat om din Rusia, proprietar al gigantului petrolier Yukos, a fost arestat. Yukos a fost dezmembrat si, practic, nationalizat. Hodorkovski a ramas acolo, a fost asezat din prima zi de ancheta într-o celula, de curand o noua celula, a închisorii Matroskaia Tisina, din Moscova. Despuierea si stramutarea lui Hodorkovski au fost dictate de un eveniment relativ previzibil: reîmpartirea sferelor de influenta în sistemul oligarhic si politienesc rus. Cu alte cuvinte, falanga marelui complex ex-KGB-ist rus a reluat ofensiva, sub protectia lui Vladimir Putin. Oligarhi ca Hodorkovski si Abramovici au devenit tinte vii. Complexul politienesc, refacut si relansat sub protectia politica a presedintelui Putin, s-a grabit sa redobandeasca, prin orice mijloace, controlul asupra economiei. Apoi, Hodorkovski a facut un pas gresit. In loc sa încheie un pact cu sefii camarilei lui Putin, el a crezut ca se poate înscrie în lupta politica, de la înaltimea multietajata a miliardelor adunate de Yukos. Hodorkovski a anuntat ca va finanta opozitia. Sediul Yukos a fost ocupat, slujbasii din Justitie s-au pus pe lucru, statul de drept rus a raspuns exemplar comenzilor de la Kremlin. Hodorkovski a fost eliminat. Condamnat la 8 ani, el va sta în celula un timp. Atat cat va fi nevoie pentru a-l transforma într-o epava pe fostul mare cavaler al economiei de piata rusesti.

Vladimir vinde, Roman cumpara, rusii platesc

Lectia nu i-a scapat lui Abramovici, care s-a ferit cu grija de orice declaratie politica si pare sa fi negociat un pact: Sibneft contra dreptului de a numara bani si de a aspira iahturi pentru uz personal si jucatori pentru Chelsea. Totul, în libertate, la Londra. Pactul victorios al lui Abramovici aduce viata noua si îndelungata unui personaj care va putea uimi, înca mai mult de acum înainte, prin forta stihiala de achizitie. De aici consecintele: uriase pentru Premiership, care risca sa rivalizeze, prin lipsa completa a riscului, cu vanatorile de ursi aranjate pentru demnitarii încaciulati ai Estului, de la Ceausescu la Andropov si de la Nastase la Putin. Economia rusa ar fi trebuit sa înregistreze, de asemenea, unda de soc. In fond, Putin a dat impresia ca aduna de la bogatii neaveniti ai anilor ’90, pentru a aduce, înapoi, în bratele slabite ale norodului, bogatii fara seaman. Acest travesti cumplit de reînzestrare nationala nu e, însa, decat un fel de a îndatora si mai aprig societatea rusa. Caci, mituindu-l pe Abramovici, Putin a cumparat cu bani publici o întreprindere furata de Abramovici din banii publici. Bilant: rusii au platit de doua ori la rand reglarile de conturi si putere din sanul marii oligarhii care îi conduce.

Despartirea de fotbal

Ramane, într-o anexa scurta, dar interesanta, efectul acestei tranzactii asupra fotbalului. Nemasurat de bogat, Abramovici îsi va permite sa mentina, cu usurinta, rata nebuneasca de finantare la Chelsea. Dominatia Chelsea e, deja, un fapt împlinit, care creeaza probleme enorme. Sub controlul stilistic impus de Chelsea, fotbalul campionatului englez e sobru, eficient si neinteresant. Chelsea conduce categoric, casele de pariuri accepta, deja, cu 31 de etape înainte de final, miza “Chelsea campioana”. In acest timp, lumea se plictiseste si sta acasa. Media de spectatori pe Stamford Bridge scade, preturile biletelor frizeaza nesimtirea (90 de dolari, fara reduceri pentru copii). Chelsea castiga sever si anost tot ce joaca, spectacolul se stinge, glaciatiunea coboara, sigur, asupra unui campionat altadata agitat si deschis. Inteleptii se plang, dar se plang degeaba. Arsene Wenger, Gianfranco Zola si chiar marele Cruyff îi cer lui Mourinho, pasnic, trist si resemnat, sa accepte ca o echipa mare nu poate juca sistematic urat. Chelsea refuza suficient sa fie un act de generozitate artistica. Sustinuta de a doua extorcare a cetatenilor rusi, Chelsea va putea dicta si impune acest fotbal nou, industrial si inutil. Va urma o epoca de saracie, lunga cat bogatia lui Abramovici. Caci scopul jocului de fotbal nu e trofeul, titlul sau palmaresul, ci popularitatea, viata între si pentru multimi. Despartirea de fotbal a început. Ea e rodul unui exces pe care multi suporteri îl viseaza doar spre a-l regreta: echipa perfecta, cumparata din bani fara numar. Abramovici a reusit sa puna în practica aceasta fictiune si, din clipa imediat urmatoare, ceva a devenit clar: definitia perfectiunii nu e perfectiunea însasi, ci reusita în ciuda mijloacelor. Perfectiunea, obeza de toate puterile si de toti banii lumii, ucide.