Pe aceeași temă
Nimic mai sanatos pentru trupul si constiinta dumneavoastra!
Cititi si minunati-va!
Inca inainte de inceperea Jocurilor Olimpice de Iarna de la Salt Lake City, inainte chiar ca Tom Welch, fost director al Comitetului de Organizare, in prezent cea mai neintervievata sursa de informatii din lume, sa fi plasat primul plic cu bani contra vot in interiorul lui Jean-Claude Ganga, membru congolez al Comitetului International Olimpic, si chiar inainte ca Monsieur Ganga sa fi fost supranumit, in virtutea capacitatilor sale absorbante, "aspiratorul uman", inainte ca primul porumbel sa fie slobozit spre inalturi in urale, inainte ca oratori distinsi sa proclame dorinta de frumos, pace si virtute sportiva a umanitatii care saluta Jocurile Olimpice, ei bine, inainte de toate acestea, Jocurile Olimpice stabilisera deja primul record. Si putem oare visa la o competitie mai buna decat competitia la care recordurile incep sa curga inca inainte de deschiderea competitiei? Desigur nu! Adevarat, Jocurile Olimpice de Iarna au fost organizate la Salt Lake City numai dupa ce Tom Welch si echipa sa au mituit in toate punctele cardinale, usurand pe parcurs orasul de 10 milioane de dolari.
Efortul n-a fost zadarnic.
Olimpiada de iarna a inceput cu un record stabilit inainte de deschiderea competitiei.
Darbe si Eritro - zeitele olimpice
Candva in ultimele 12 pana la 14 luni sportivii, antrenorii si harnicele colective de medici ale loturilor olimpice nationale au reusit sa lichideze mostenirea de trista amintire a Olimpiadei de vara de la Sydney, inlaturand Eritropoetina din amintire.
Hormonul sintetic ingurgitat de nobilii aparatori ai principiilor olimpice pana la ingrosarea sangelui ca marmelada de la micul dejun al membrilor Comitetului Executiv CIO a fost dat uitarii. In locul Eritropoetinei, colectivele mai sus amintite au introdus in timp record, gata pentru olimpiada de iarna, Darbopoetina, sora mai mica si mai netestata a Eritropoetinei.
Record olimpic absolut, olimpicii au reusit schimbarea de picior intre olimpiade si au pornit spre aur cu Darbopoetina in sange. Dar nu despre asta vreau de fapt sa va vorbesc.
Alcoolicii - precursori ai olimpismului modern
O explicatie. Darbopoetina gasita in sangele d-lui Johann Muehlegg, medaliat cu aur la schi fond, dupa nume spaniol get beget, si al doamnelor Larissa Lazutina si Olga Danilova nu e un produs chiar misterios.
Darbopoetina se gaseste din septembrie 2001 la farmacii si poate fi cumparata pe reteta de orice bolnav de anemie, rezultata din complicatii renale. Medicamentul mareste numarul de globule rosii permitand astfel anemicului sa mute piane, iar doamnelor si domnilor pomeniti un pic mai sus sa castige aur olimpic, glorie si respect.
Asadar, Darbopoetina nu e rezultatul farmaceutic al vreunei coproductii cu laboratoare secrete nord-coreene si intermediari sicilieni. Dimpotriva.
Darbopoetina e un medicament deja plictisit de atata stat pe rafturi in farmacii. Insa echipele olimpice l-au mirosit aproape instantaneu si au dat fuga dupa retete sau au cumparat en gros de pe piata neagra. Aflam de aici ca olimpicii nostri iubiti sunt oameni cu simturile in alerta continua. Radarul lor neadormit a functionat prompt. S-a bagat Darbopoetina in farmacii! Pe ea! Olimpicii nostri iubiti sunt, in tremurul vicios cu care cauta gloria, inseparabili de toxicomanul care cumpara, fura sau se vinde de indata ce afla ca drogul e undeva prin preajma, in mana traficantului sau pe raftul farmaciei. Dar ce mai e atunci acea multime care defileaza in treninguri superbe si ne face cu mana dintre porumbei pe la ceremonii emotionante? Sportivi? Dupa treninguri, da.
Dar nu despre asta voiam de fapt sa va vorbesc.
Menu Méridien - Fa(u)x a la Somalie
Doamnelor si domnilor, am impresia ca micul dejun e la fel de fin si la hotelurile din Lausanne, unde isi incep ziua inaltii functionari CIO, si la Hotelul Le Méridien din Paris. Nu am putut sa ma conving personal.
M-am aflat o singura data in fata hotelului, daca nu ma insel in Place Vendôme, mama, tata si bunicii dinspre ambii parinti ai splendorii pariziene, si adevarul e ca n-am indraznit sa intru. Insa d-l Farah Addo, cetatean al Republicii Somalia, prin urmare subiect juridic al unui stat care abia urmeaza, cu noroc, sa fie redat in folosinta, a indraznit. Dansul e membru in Comitetul Executiv FIFA, vicepresedinte al Confederatiei Africane de Fotbal, presedinte al Federatiei Somaleze de Fotbal (ultima functie urmeaza sa intre in functie dupa intrarea in functie a statului somalez, functie de toanele bandelor ce hotarasc pe unde curge apa, cine moare, cine traieste si dintre acestia cine poate juca fotbal in Somalia).
Intr-o dimineata de noiembrie a anului 1998 Farah Addo a intrat in Hotelul Le Méridien pentru un mic dejun de lucru. Si ce mai lucru minunat! Zeci de delegati FIFA s-au adunat acolo inainte de a trece la alegerea noului presedinte FIFA. Candidati: suedezul Lennart Johansson, presedinte UEFA, si Joseph "Sepp" Blatter, un catarator elvetian descoperit si propulsat de Horst Dassler, mai mare peste imperiul Adidas. Micul dejun a fost in acea dimineata ceva mai agitat decat s-ar putea crede. O puzderie de oameni iuti cu mana dreapta ocupata de un plic alb au intrat si iesit din sala. La un moment dat a fost vazut si Mohammed Bin Hamman, distins reprezentant al Quatar-ului, in Comitetul Executiv FIFA si prieten binecunoscut al onor candidatului Sepp Blatter. Apoi, in cam o ora, o ora si jumatate, s-au petrecut cateva lucruri cu adevarat remarcabile. In primul rand, cel putin 18 reprezentanti ai tarilor africane au avut o revelatie si si-au schimbat parerea despre candidati. Toti au hotarat sa nu il mai sprijine pe Johansson, desi cu o seara inainte, la cina, jurasera deschis credinta suedezului. Acum, la micul dejun, dupa chifle proaspete si magiun gros ca sangele de atlet olimpic, aceiasi 18 si-au marturisit credinta in Blatter. Revelatiile par a fi fost stimulate de plicurile albe din mainile celor ce s-au perindat prin sala. 5.000 de dolari pe loc, 5.000 dupa vot. Farah Addo a refuzat. In cazul lui, oferta a ajuns la 100.000 de dolari, pentru ca de cuvantul lui ascultau si alti reprezentanti africani. Gata sa provoace scandal, Addo a primit imediat o tema proaspata de lucru. Un fax sosit de la Faxul din Somalia il anunta ca Federatia inceteaza sa il mai considere reprezentant cu drept de vot la FIFA. Dupa aproape 4 ani, cei cativa oameni in zdrente care sustineau de sub un camion ca sunt Federatia Somaleza de Fotbal au recunoscut ca au primit de la d-l Bin Hamman 10.000 de dolari, faxul, hartia si pixul cu care a fost scris si trimis mesajul care il dezmostenea pe Addo. Apoi s-a trecut la vot. Blatter 118 - Johansson 80.
Va incepe FIFA o ancheta dupa dezvaluirile lui Addo?
Mai sunt trei luni pana la Campionatul Mondial. Atunci va avea loc si Congresul FIFA si va fi ales noul presedinte. Va candida Blatter din nou?
Dar nu despre asta voiam de fapt sa va vorbesc.
Ein Blutt Espanol
Herr Muehlegg e un mare schior de fond.
Alpii Bavariei si aerul lor inghetat i-au intarit muschii.
Insa bietul om a avut mereu o problema cu sangele.
Prin 1998, ceva in sangele lui Johann Muehlegg a inceput sa deregleze aparatura de testare a Federatiei Germane.
Aparatura nu era o problema, insa onoarea Federatiei era. Asa incat, dupa cateva schimburi purtate in limbaj prefilozofic german si dominate de conceptul intemeietor de "RAUS!", Muehlegg s-a imbolnavit la Blutt si Volk. Brusc, Muehlegg a simtit ca in sange ii clocoteste alt neam. Si anume un neam meridional. Dar clocotul nu era limpede. Nu se intelegea bine ce neam anume. Muehlegg a crezut mai intai ca e italian. Asa ca a dat fuga peste muntii care ii arcuisera muschii, la Torino, si si-a oferit serviciile. Discutiile au fost dominate acolo de un concept postfilozofic cu terminatia in "... culo!", asa incat marele schior cu sangele in mai multe feluri s-a intors acasa.
N-a trecut insa mult timp si Muehlegg si-a dat seama ca sangele lui trebuie ca e spaniol. A plecat la Madrid si acolo a ramas. Dupa un an a devenit cetatean spaniol, in baza unei legislatii care s-a nascut putin inainte de solicitarea sa si a murit subit dupa rezolvarea ei. Muehlegg a reprezentat la Salt Lake City celebra scoala de schi fond spaniola, calita sub gerul Andaluziei si printre ghetarii Valenciei.
Data fiind aceasta ilustra traditie subpolara, Muehlegg a castigat trei medalii de aur. El a pierdut insa testul antidoping, in ultima zi a Olimpiadei, inecandu-se la mal, aidoma cetateanului cu rom in sange. Senor Muehlegg era doldora de Darbopoetina. Ceva mai inainte insa distinsul campion primise o scrisoare augusta. Regele Juan Carlos al Spaniei il felicita si remarca printre altele ca Muehlegg ar trebui sa fie "un model pentru toti sportivii nostri".
Cum a reusit Regele sa se puna intr-o situatie atat de delicata nu e greu de presupus. Sfetnicii l-au sfatuit si Regele a incuviintat.
Cum au reusit sfetnicii sa se dovedeasca atat de ticalosi e ceva mai complicat de povestit. Ei stiau desigur cum a devenit Herr Johann Muehlegg, Senor Juan Mulliego, dar dorinta de glorie imbata la fel si sportivi, si curteni. Ei stiau, de asemenea, ca presa spaniola sugerase demult ca e ceva in neregula cu viitorul senor Mulliego, dar patima trufiei e la fel de mare si printre slujitorii zeitelor Darbe, si Eritro si printre natiuni. Ei stiau ca Muehlegg se vede cam prea des cu un anume medic portughez pe care il frecventeaza la fel de des si de suspect Martin Fiz si Abel Anton, spanioli, campioni mondiali la maraton si, dupa banuielile acelorasi ziare, piosi slujitori ai zeitelor Darbe si Eritro.
Dar nu despre asta voiam de fapt sa va vorbesc.
Sir Nigel si baietii lui ca niste dulapuri sunt brutali si nu stiu sa manance, dar nu primesc plicuri
De fapt, voiam sa va spun ca am vazut sambata dupa-amiaza Irlanda-Scotia la rugby in Turneul Celor 6 Natiuni si n-am inteles nimic.
Nu ma pricep la rugby, asa ca imi scapa tot ce inteleg la fotbal.
Cine joaca bine si de ce, ce jucator e bun fundas sau inaintas si cum de o echipa castiga meciul, iar cealalta il pierde. Insa am inteles altceva. O minune!
50.000 de oameni pe Lansdowne Road, nici un huiduit in plus, doar oftaturi la placaje naucitoare, aplauze la degajari lungi si precise si ovatii la iesiri din gramezile cele mai inclestate.
In teren 28 de barbati puternici, nepasatori la pericole, manati de ideea sacrificiului pur.
Cel mai violent joc al celor mai violente natii ale Europei de Vest e strivit de o ordine de fier. Regulamentul e o retea de otel care interzice cea mai mica miscare necinstita, neloiala sau inlesnita prin scurtaturi. Intre echipe, figura de zeu, diriginte, procuror si tata: Arbitrul. In acest caz, Nigel Whitehouse, un sergent de politie galez.
Stiati ca atunci cand se adreseaza arbitrului acesti barbati care pot sfarama o casa cu umarul vorbesc cu "Sir"? Aici nu suntem in tarla lui "pertu". Baietii, abia iesiti de sub 200 de kile de gramada, cu sangele siroind pe fata, stau drepti in fata arbitrului si asculta. El le vorbeste cu "Boys" (ca un tata) si incheie cu "Please!" (asigurandu-i astfel ca si pe terenul de rugby tot civilizatie e). Aici suntem intr-un joc inventat de englezi pentru a educa bestia din om, nu pe partie, cu senor Muehlegg, care se culca german, viseaza ca e italian si se scoala spaniol. Aici nimeni nu isi da sangele la ingrosat, pentru ca in viata trebuie sa rabzi si sa castigi si nimeni nu e mai celebru decat se cuvine, pentru ca important nu e sa te stie altii, ci sa-ti cunosti singur puterile. Aici se canta inainte de meci Flower of Scotland si fete cu par rosu celtic stau in tribuna infasurate in tricolorul irlandez ca sa-si vada barbatii tocati in picioare, sculati din gramezi apocaliptice si struniti de reguli aspre. Aici lumea nu stie sa manance si nu s-ar descurca cu chelnerii de la Le Méridien. Ar ramane afara, statui de bronz in Place Vendôme.
