Portretul artistului in filigran

Valentin Dumitrescu | 10.08.2005

Pe aceeași temă

Henric al IV-lea de Luigi Pirandello
Traducere: Ion Frunzetti; Adaptare literara: Luminita Raut; Cu: Marcel Iures, Camelia Maxim, Razvan Vasilescu, Cornel Scripcaru, Andreea Bibiri, Serban Pavlu, Valentin Popescu, Mihai Verbitchi, Gheorghe Ifrim, Alin Olteanu, Emanuel Parvu; Decor: Octavian Neculai; Costume: Maria Miu; Lumini: Ioan Lazar; Regia: Liviu Ciulei; Teatrul “L.S.Bulandra”; Stagiunea 2005-2006

Sunt putine momente spectaculare in montarea regizorului Liviu Ciulei, realizata la scurt timp dupa premiera Sase personaje in cautarea unui autor. Succesiunea nu e intamplatoare si, dincolo de rumorile pasagere derivand dintr-un soi de partizanat abia ascuns sub ambalaj hermeneutic, Henric al IV-lea accentueaza momentul de cotitura in creatia unui maestru al experimentului dialogant.
Uitat poate, devenit istorie (desi, cu toata precaritatea mijloacelor tehnice, inregistrarile video poseda in continuare valoare de marturie), fenomenul se cuvine a fi mentionat fie si cu titlul de referinta. A suprapune o teorie, datata sau nu, operei ca atare, poate fi o intreprindere utila in arheologia imaginarului, dar irelevabila faptului scenic. Si inca, ideii de destin. Cu atat mai mult cu cat, prin cele doua spectacole pirandelliene, Liviu Ciulei demonteaza masinaria teatrului cu propriile-i instrumente si nu printr-un gest arbitrar in genul nihilismului incarcat de reflexele “strazii” - foarte gustate in complexul tranzitiei romanesti, cu o componenta demonic-dostoievskiana de a spune lucrurilor pe nume convertibila in limbaj de cartier, psihanalizabila altminteri -, ci prin simpla lor “punere in pagina”. Intr-un anume sens, un discurs despre criza si iluminarea de dincolo de decor, prag pe care trebuie sa-l percepi in desenul conventiei pentru a o depasi, eliberand imaginarul de ipocrizia inscenarii si artificiul fastidios, aceasta a doua natura a bunului spectator contemporan.
Nebunia din Henric al IV-lea, de la personajul care disimuleaza cosmarul luciditatii intre carnavalesc si tragicul dezvaluirii la societatea care isi indeplineste rolurile conform standardelor acceptate, e, in adaptarea literara a Luminitei Raut, motivul conceptual pentru edificarea simplitatii esentiale proprie dialecticii reprezentatiei. Una a planurilor multiple in jocul dintre realitate si inchipuire, cand conflictul se pune, paradoxal, in termenii adevarului si credintei acolo unde formele mint si aparentele sunt inselatoare. Tragedia lui Pirandello recompune traseul unui “accident”. Eroul scos din timp in cursul unei cavalcade se refugiaza intr-un trecut simbolic din care, dupa douazeci de ani, umbrele prezentului uitat vor incerca sa-l readuca printre cei “vii”. Numai ca viata lor este mai culpabila decat cel ce, adoptand o masca, intoarce spatele timpului suficient siesi, trauma traita intr-o solitudine dedublata pana la gestul damnat. Uciderea prietenului tradator inchide cercul acestui insuportabil joc al luciditatii pentru o lume ce subzista prin compromisuri si in tipare formale. Scenograful Octavian Neculai imprima atmosfera inghetata a castelului imaginar, cu ferestre oarbe, ascunzand perspectiva. Singurele pete de culoare sunt nisele ce strajuiesc tronul cu tablourile tineretii pierdute si poarta luminata vestind aparitia nefericitului “imparat”. Rol de referinta in cariera lui Marcel Iures, actor care stie sa faca sa se auda cuvantul scenic, fara ornamentatia rostirii ce se transforma in vocalize, simple inflorituri ce paraziteaza comunicarea in teatrul actual. Personaj complex conceput cu o mare economie de mijloace, Henric al IV-lea e in interpretarea sa bufonul si resoneurul ambivalentei acestui destin tragic descifrand fatetele multiple proprii constiintei omului modern. Transfigurata, schizoidia inceteaza a fi un sindrom si, ca la antici, conduce prin reprezentare la catharsis.
Imaginativa, consecventa proiectului regizoral, Maria Miu caracterizeaza prin costum cele doua ipostaze ale eroului. Hlamida imperiala e asimilabila unei sutane trimitand la conditia actorului-preot din Grecia antica, acoperita in primele scene de haina umilintei, semn al martiriului asumat. De altfel, fiecare dintre personajele spectacolului lui Liviu Ciulei e pregnant infatisat de creatoarea costumelor, fie ca e vorba de arogantul duplicitar Tino Belcredi (caruia Razvan Vasilescu ii imprumuta dezinvoltura si umorul inteligent al actorului de clasa), eroina interpretata de Andreea Bibiri (accente precise, prezenta, forta relationala), Di Nolli (Serban Pavlu elocvent in datele personajului) ori doctorul pentru care Cornel Scripcaru compune o gama definitorie de “masti”. Intr-o nota de epoca prefabricata apar tinerii de la imaginata, prin arta prefacatoriei - daca nu cumva prin arta insasi, caci doar in labirintul ei se poate petrece acest act al initierii -, curte imperiala unde, ca la Shakespeare, “oamenii sunt doar actori”: alaturi de Gheorghe Ifrim, Alin Olteanu, Emanuel Parvu si Valentin Popescu, Mihai Verbitchi contureaza plastic atmosfera de complicitati si buna-credinta pe care se sprijina aceasta lume a iluziei si care, precum intr-un desen a lui Escher, sfarseste intr-o alta himera. Este un triumf al oglinzii si o prabusire a eroului in atemporalul fictiunii din care a incercat sa evadeze printr-un act de justitie umana, fatal in ordinea lucrurilor care de fapt a provocat-o. Sigur ca interpretarea actorului Marcel Iures da stralucire acestui spectacol ce nu se pliaza categorisirilor preconcepute, cel mai adesea dintr-un spirit de fronda prost directionat in inactuala lui “actualitate”: Iures e un concentrat de energii expresive, captand atentia publicului printr-o retorica a firescului, cuceritor prin jocul dezinhibat si neatins de tentatii exhibitioniste. Nu si singurul. Ii raspund majoritatea interpretilor ce compun o trupa omogena, voci distincte intr-o reprezentatie structurata pe fiecare palier al conceptiei regizorale cu minutie de bijutier. Filozofia spectacolului lui Ciulei, de o remarcabila concentrare ce se comunica in sala ca o stare privilegiata de spirit, nu poate fi asimilata gustului comun nascut din asaltul divertismentului marca TV.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22