Pe aceeași temă
Bulgakov şi Ovidius! Sub aceste comparaţii strivitoare, datorate postfaţatorului Bogdan-Alexandru Stănescu, se chinuie să reziste romanul lui Ioan Lăcustă Replace all (Colcăiala)*, apărut postum. O carte uneori viguroasă, alteori încâlcită, turnată înverşunat în nonmateria fosforescentă şi înşelătoare a mlaştinii, o lume îndrăcită de vacarmul vocilor captive, care se suprapun pentru a-şi spune poveştile. Iar dacă autorul va fi crezut că de-abia de aici începe cariera lui de prozator (cum ne spune postfaţa), e mai bine să nu ştie că nu-i aşa.
Replace all nu este cea mai bună carte a lui Ioan Lăcustă, nu e nici pe departe un Maestrul şi Margareta românesc, ci o supra-ilustrare literară a unui loc (din păcate) comun: „la vremuri noi, tot noi“ – adică ei. Sau în cuvintele autorului: Aceia. Până să ajungem la Bulgakov, Ion D. Sîrbu din Adio, Europa, Caragiale din Kir Ianulea, Daniel Bănulescu din Cei şapte regi ai oraşului Bucureşti sau Eugen Barbu din Groapa sunt mult mai aproape şi au furnizat deja întunericul vâscos, viermuiala de vieţi care se mănâncă unele pe altele sub comandamentul vesel al principiului distrugător, pâlpâirile neliniştitoare care nu sunt lumină, ci semne ale celeilalte puteri. O carte sumbră şi scrâşnită, deşi zgomotoasă, şi care pică ciudat după răscolitorul Luminare de anul trecut.
Şi comunismul, şi postcomunismul românesc sunt reconstituite sub forma unui judeţ de la Dunăre, aproape de baltă (Balta Chirului, Ghiolul Negru). Romanul aduce o miniteorie simpatică: românii au furat de-au rupt cincizeci de ani pentru că n-au ştiut cum să facă altfel rău unui regim detestat. Sportul a cizelat performeri, care în judeţ sunt întreprinzătorii clanului Brandaburlea, cu afacerile lor pe bani europeni (Euro Taulet Brandaburlea & Brandaburlea, trustul media Brandaburlea & Brandaburlea, cofetăria Tryby Tromphy, struţăria ş.a.m.d.), iar în baltă sunt Aceia. Despre cei din urmă se spune că ar fi fost antrenaţi de Chirul, un legionar fugit în smârcuri de răul comuniştilor, că sunt adică teroriştii Revoluţiei. Cu alte cuvinte, şi judeţul, şi balta îşi au fiecare tartorul lor, miliţianul Goncea pe uscat, misteriorul Chirul pe apă. Ce nu se-nţelege într-o ordine trece în cealaltă şi nu mai are nevoie de nicio explicaţie, iar pe unde s-a găurit mai tare pânza ferfeniţită a acestei comunităţi caricaturale (sat-şatră-colonie penitenciară), intră nestingheriţi Aceia. Ei fac şi desfac, aşază cu mâna piesele de joc, ca să le iasă partida.
Pe doamna Pancratz o răpesc de la un ghişeu de mică publicitate şi o fac să dispară cu tot cu apartament(!). Pe septuagenara Valentina Lazarovici o trag definitiv pe dreapta, după ce o făcuseră să se simtă brusc „îmbobocită“. În general, se iţesc unde nu te-aştepţi, în momentele cheie, şi arată astfel: „înalt, burtos, cu chica roşcovană, cu părul zbârlit, lucind catraniu, strălucitor ca aura mâţelor negre, de parcă îl unsese din belşug cu untură de rechin. Pe piept îi spânzura un gherdan gros, din aur roşiatic, de care atârna un craniu minuscul, cu fălcile larg deschise, de parcă s-ar fi topit de râs“; „un ins slab, înalt, într-un fel de redingotă şi cu o vestă din petice colorate, cu cămaşa verde deschisă larg. Pieptul bombat, acoperit cu păr roşiatic, cârlionţat. Faţa ascuţită, prelungă, cu plete dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau ca semnalizatoarele cu halogen. Pe cap avea o tichie tricotată, prăzulie“; „Un bătrânel cocârjat, cu bărbuţă colilie, strângând la piept o servietă din vinilin verde (...) Râdea piţigăiat, sclipindu-şi şi el tăciunii aprinşi, ascunşi sub obloanele unor pleoape zgrunţuroase, groase, răsbuzate“; „Celălalt, deşirat, cu o faţă prelungă, mai mult albastră decât neagră, albastrul deschis al apelor coclite, cu o pălărie de paie de orez, model «Los Paraguayos» în turneul din vara lui 1963 la Urlaţi“.
Cei printre care se amestecă Aceia sunt monştri aproape banalizaţi: fostul securist învestit mare feudal postcomunist, clanul mafiotic trecut fără probleme peste pârleazul Revoluţiei, canaliile înnăscute, victimele constrânse să colaboreze, inocenţii dezaxaţi de bruiajul dezinformării sistematice, pleava potentă a animalităţii publice. Titlul însuşi trimite la coşmarul rescrierii mecanice a realităţii, dar mai ales la entitatea care „dă comanda“ şi care rămâne la post, rece, perfect disponibilă pentru înlocuirea următoare. Romanul începe şi se încheie ingenios: cu primele semne ale „schimbării“ (în sensul de replace all, fireşte) şi, respectiv, cu dispariţia într-un neant impur (balta) a cuplului orwellian Ilarion Tomnea şi Magda, care a încercat fără succes să se opună ordinii impuse. Faptele încalecă într-o veselie pragul măreţ al Revoluţiei, cu aceleaşi personaje înotând la largul lor în aceeaşi călduţă cloacă, totul flancat de siluete drăceşti de carnaval, cu însemnele arborate provocator, spre uzul prostiei comune.
În primul capitol al cărţii, când tocmai începuse marea substituire, Padro-padrone, alias generalul Goncea, e doar maior. Tocmai dă de toţi pereţii cu amanta lui, care vrea să-i facă un copil. Securistul are treburi mult mai importante. S-a dat ordin ca familiile deţinuţilor politici morţi în puşcărie să primească înapoi osemintele rudelor, ca să le facă în sfârşit înmormântarea creştinească de care fuseseră lipsiţi. În realitate, un act mai special dintr-o teribilă farsă. Maiorul Goncea: „N-aţi înţeles mesajul tâlcului nostru (…) Vrem să uităm, bă. Am făcut pace, ce s-o mai ţinem într-o duşmănie de clasă şi de caractere.
Izbucni în rîs. Se lăsă pe spate, cu scaun cu tot.
(…) Vă luaţi morţii şi vă vedeţi de treabă. Partidul v-a iertat.“
„Ce să se găsească dom’le? Nu ţi-am spus? Gata! Lichidarea! S-a terminat cu groapa. S-a-nchis. Am nivelat-o, am semănat gazon. Panseluţe, ochiul boului, busuioc şi tămâie, tot ce vrei. Tricolorul. Pionerii. Au mai rămas ăştia şase.
Nu-ţi place ăsta? Nicio problemă. Du-te dincolo, la oficiu, şi ia alt săculeţ, care-ţi place.“ „Ce v-am dat io să ştiţi că era cel mai întreg.“
În jurul lui Goncea (care va ajunge general, iar scriitorul Burtăncureanu îi va adapta o megabiografie pregătită pentru Ceauşescu însuşi) se adună magnetic zeci de figuri sinistre, scoase parcă din Daumier, iar cititorul e condamnat să le reîntâlnească haotic prin carte. Variantele se completează, se contrazic sau se confirmă reciproc. Vrei să scapi de ei şi nu ai cum: clanul Brandaburlea (Canguraşu, Limonadă, Ohaia Micigana, Gasperină, Andromada, Mantinela, Fărmăcata, Combinata, Macatist-Claxon, Girevencu, Stalone, Cantaflora etc.), prozatorul turnător Burtăncureanu, informatorul fost deţinut politic reşapat ca lider de partid istoric Afinoghiul Băcănel-Obănceanu, atâtea alte nume imposibile (Aulius Chiosea-Furnal, Pancratz Temelie) etc. Literar vorbind, intenţia satirică e limpede, dar forţează pe pagini lungi de tot nenumărate uşi deschise, iar efectul e mai degrabă iritant. Ifu şi Ţaca Genel ai lui Daniel Bănulescu spuneau şi puteau infinit mai mult.
Una dintre cele mai puternice (dar de necitat) scene este cea a pedepsirii adolescentei păcătoase Mantinela Brandaburlea, căreia mama (Fărmăcata), cuprinsă de isterie morală, încearcă să-i scoată pe viu copilul din burtă.
La o înmormântare, se caută cu nervi un DVD player dispărut în mod fraudulos şi se ajunge la o crudă reglare de conturi ideologice (cine pe cine a turnat, cine cu cine s-a ţinut). De parcurs pentru autenticitatea rară a dialogului.
Nu poate fi lăsată nepomenită scena de filaj securistic, atât de comic ratat, în care scriitorul Burtăncureanu trebuie să păzească o noapte întreagă o femeie fatală şi totală, pe vrăjitoarea Andromada, care nu trebuia lăsată să-şi exerseze vrăjile înainte de o presupusă întâlnire cu „Tovarăşa“. Rezultă o scenă erotică „hot“, de cea mai bună calitate.
În Replace all, Ioan Lăcustă străluceşte adesea pe spaţii mici. Ce nu i-a reuşit este întregul, rămas cumva nelocuit. După Luminare, în care contestarea comunismului şi a monstruoaselor lui imbricări angaja dinăuntru autorul şi trimitea totul înspre orizontul eventualei mântuiri, aici totul rămâne în manej, ca o dresură/tortură privită la infinit, „în buclă“. //
* IOAN LĂCUSTĂ, Replace all (Colcăiala), Editura Polirom, colecţia „Fiction Ltd.“, 2009, postfaţă de Bogdan-Alexandru Stănescu.
