Pe aceeași temă
Pe lunga lista a brailenilor celebri se afla, si inca printre cei dintai, savantul francez Serge Moscovici. E cam pe-alaturi de Panait Istrati, al carui traseu biografic l-a si repetat intr-o anumita masura: e tot un fost brailean, pornit de jos si de la margine, ajuns la Paris si aureolat de o faima mondiala. Se va fi stiind in orasul sau natal de existenta lui?!
Este insa drept ca autorul teoriei reprezentarilor sociale si unul dintre intemeietorii psihologiei sociale ca stiinta, de nu chiar veritabilul parinte al acestei discipline, nu pare a fi (re)cunoscut nici de Academia Romana.
Care, se vede, e cu mult mai exigenta decat Academia Europeana de Stiinta, decat New York Academy of Sciences, decat Academia Rusa, decat Academia Ungara de Stiinta, al caror membru plin sau onorific este Serge Moscovici, ori decat atatea Universitati care i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa - din Geneva, din Glasgow, din Sevilla, din Bologna, din Roma, London School of Economics and Political Sciences s.a.m.d. Admirabila severitate romaneasca! Si ce distanta, ce aristocratica indiferenta! Nici macar bunul oportunism politic nu a biruit-o, imprejurarea ca vreme de cinci ani, din 1997 si pana in 2002, ministrul Integrarii Europene din guvernul francez a fost Pierre Moscovici, unul dintre cei doi fii ai savantului, i-a lasat de piatra si pe conducatorii Academiei, si pe rectorii Universitatilor romane... Si ce daca ministrul spusese, la Bucuresti chiar, ca este pe jumatate roman, trebuia neaparat sa se si intereseze cineva al cui anume fiu este el?!
Nascut in 1925 la Braila, Serge Moscovici si-a trait copilaria aici, dar si la Galati, Cahul si Bucuresti. Amestecat in miscarea clandestina comunista, va fi insa iute dezgustat, dupa august 1944, de apucaturile noii clase. Nu-si face iluzii si incearca sa fuga din Romania, dar este prins si trimis in fata Tribunalului Militar din Timisoara. Nu e totusi inchis, incearca din nou si reuseste, in 1947, sa ajunga la Budapesta, de aici la Viena, apoi in Italia si pe urma la Paris. Avea 22 de ani si o diploma de bacalaureat, facuse in Romania un liceu industrial.
Dupa terminarea liceului, lucrase un timp ca muncitor la Malaxa, bacalaureatul il trecuse in 1945. Fusese, marturiseste, primul dintre ai sai ajuns la acest nivel de studii...
La Paris nu cunostea pe nimeni. Incepe sa munceasca ici-colo, mai intai intr-un atelier de confectii, pe urma intr-un depozit en-gros de incaltaminte.
Mananca si se adaposteste pe unde gaseste. O duce asa cam un an si jumatate. Se hotarase sa-si continue studiile, dar ca strain ii erau interzise o multime de specialitati. Nu prea are de ales si se inscrie la Psihologie, una dintre putinele licente "libere" in epoca.
Aici are inca un avantaj, frecventa nu e obligatorie, studentii isi pot cumpara cursurile si invata acasa. Are si noroc, nimereste intr-o grupa de care se ocupa o italianca, ea ii ajuta pe studentii saraci si pe cei care munceau imprumutandu-le cursuri. Tanarul refugiat roman munceste ziua, iar seara isi pregateste examenele.
In 1949 obtine licenta in psihologie, iar un an mai tarziu isi ia si diploma de studii superioare. Dupa licenta, da lectii particulare, la una din familiile unde preda are si o masa asigurata, lucreaza ca sezonier intr-un laborator de neurofiziologie unde diseca broaste, face conspecte din germana pentru un doctorand etc. Va locui prima data intr-un apartament in 1955, iar in 1957 obtine cetatenia franceza. Scrisese, publicase, participase la simpozioane, lucra la CNRS. In 1961 i s-a editat si si-a sustinut teza de doctorat, La psychanalyse, son image et son public, lucrare astazi considerata fundamentala in istoria psihologiei sociale. In 1963 devenea presedintele Asociatiei Europene de Psihologie Sociala Experimentala: de la riscanta fuga din Romania trecusera abia 15 ani...
Acest fabulos itinerar biografic si continuarea lui sunt evocate intr-o substantiala si pasionanta carte de convorbiri* intre Serge Moscovici si profesorul universitar iesean Adrian Neculau, si el specializat in psihologie sociala, inca mai precis cel caruia i se datoreaza relansarea si impunerea in Romania a acestei stiinte dupa 1990.
Viata, cariera, cercetare
Trei sunt marile centre de interes ale acestei carti si toate sunt de natura sa captiveze atentia unui cititor care nu este neaparat curios ori in mod deosebit preocupat de psihologia sociala. Ambii profesori, cei doi interlocutori poseda o buna, rafinata arta a comunicarii, stiu sa faca atragatoare si chiar palpitante subiecte si teme potential aride. Purtat in limba franceza, dialogul a fost tradus intr-o romana fluenta, nuantata si mai ales inteligibila, mentiune necesara intr-un moment cand se inmultesc traducerile grabite, facute la kilogram sau la kilometru.
Chiar daca tinta principala a convorbirilor consta in evocarea biografiei lui Serge Moscovici si a parcursului sau stiintific (in prezentarea unui "proiect de viata si implinire profesionala", cu termenii lui Adrian Neculau), cartea se bizuie pe un discret si totodata foarte sugestiv paralelism. Voit sau nu, dialogul pune fata in fata si doua lumi, nu doar doua experiente sociale, profesionale si de viata diferite: lumea occidentala si cea rasariteana, lumea libera si lumea privata de libertate. Mai tanar decat interlocutorul sau cu 13 ani (este nascut in 1938), Adrian Neculau a facut cariera stiintifica si universitara in cadrul aceleiasi discipline, dar in Romania comunista. Era o autoritate recunoscuta pe plan national a domeniului (spre exemplu, un Dictionar de psihologie sociala aparut in 1979 il mentioneaza in "cuvantul inainte" ca referent), dar el va face prima lui calatorie in Vest abia in 1991, la 53 de ani. Deosebirea fata de evolutia lui Serge Moscovici este abisala. Comparatia dintre sistemul deschis in care se formeaza, lucreaza si se afirma tanarul Moscovici si cel inchis, de cazarma, din Romania comunista, in care a trait, a lucrat si s-a afirmat tanarul Neculau se impune de la sine ca una dintre liniile de forta ale acestei carti exceptionale care este Urmele timpului.
Izolarea, inhibitia, timorarea sunt, in evocarile autobiografice ale profesorului iesean, fapte de viata, nu abstractiuni - iar contrastul fata de amintirile lui Serge Moscovici despre stralucita sa integrare in lumea stiintifica franceza si europeana, apoi cea americana, este enorm. Si ar fi fost, poate, nevoie de amintit, pe langa atatea alte sumbre episoade rememorate de Adrian Neculau, si ca in primavara anului 1971, cu putin timp inainte de brutalele "teze din iulie", la Bucuresti aparea o voluminoasa antologie de sociologie franceza contemporana (autori: Ion Aluas si Ion Dragan), ce cuprindea chiar si texte de Raymond Aron, iar la sfarsit avea o lista a "sociologilor francezi in viata", unde erau trecute pana si adresele personale ale acestora. Serge Moscovici figura si el pe aceasta lista (fara a i se mentiona insa originea romaneasca). Din ratiuni lesne explicabile, in studiul introductiv se platea cuvenitul tribut ideologic, "faptul ca psihologia sociala a aparut si s-a dezvoltat cu preponderenta in tarile capitaliste si intr-o forma puternic legata de ideologia dominanta in aceste tari este explicabil prin preocuparea burgheziei de a folosi cit mai eficient factorii si «relatiile umane» in scopul cresterii randamentului productiv si de a utiliza toate mijloacele de cunoastere si manipulare a constiintelor in favoarea propriilor sale interese", se preciza acolo. O precautie care nu a ajutat prea mult, volumul avea sa fie discret scos din circulatie dupa "tezele din iulie"...
Daca viata, cariera si cercetarea reprezinta in mod firesc principalele axe ale dialogului, de-a lungul carora sunt subtil marcate diferentele dintre doua moduri de viata si de realizare profesionala profund si inevitabil influentate de specificul sistemelor social-politice, elementele ireductibile ale personalitatii nu sunt totusi estompate.
Fiindca reusita exceptionala a fostului fugar din Romania nu poate fi redusa la avantajele de mediu, oricat ar fi fost acestea de mari in raport cu tara de origine. Voind, cum spune in prefata cartii, sa-l faca pe faimosul sau interlocutor sa "dezvaluie motivele si imprejurarile care au declansat nasterea si afirmarea atator idei originale, care au produs o adevarata revolutie in stiinta noastra", Adrian Neculau obtine de la Serge Moscovici un raspuns mai degraba difuz si indirect. Acest raspuns, distilat in aproape fiecare fraza rostita de savantul francez, poate fi totusi redus la un singur cuvant: libertate.
Epistemologia taranului roman
Foarte semnificativ este momentul deciziei de a pleca din Romania. Tanarul militant comunist ia parte la o mare defilare de 1 mai. E printre muncitori si, cand ajunge in fata tribunelor, il vede pe Gheorghiu-Dej, "in smoking, cred, oricum un costum negru si cravata, aranjat, prosper, inconjurat de generali cu pieptul plin de cate decoratii primisera... Muncitorii fusesera adusi la defilare in camioane... Principalul, daca nu cumva singurul lor fel de mancare era constituit, pe atunci, din cartofi. Aceasta imagine, discrepanta dintre unii si ceilalti, m-a scandalizat si s-a produs atunci un declic afectiv". Acest declic nu s-a tradus insa doar in hotararea de a pleca din tara natala (in alta parte, Serge Moscovici afirma ca nu apartine acelei categorii de oameni care "vorbesc mai tot timpul despre radacini", "arborii - zice el - au radacini, or eu am convingerea ca oamenii nu sunt arbori"), a devenit si tema de reflectie. Pentru psiho-sociologul de mai tarziu, comunistii nu puteau opera "transformarea" invocata ritualic, ei erau "burghezi, apartineau, mental, tot secolului al XIX-lea", iar factorul ideologic era folosit in discursul lor politic doar pentru a le garanta detinerea puterii. "Un vid de subiectivitate, intr-o lume care, obiectiv, se schimbase", caracterizeaza el lumea romaneasca de dupa venirea rusilor. Si tot din acea experienta a tineretii, o teza din anii ‘70: ca "liantul intregii gandiri de stanga, deci inclusiv comuniste, este acela ca, daca schimbi obiectivitatea, atunci se schimba subiectivitatea.
Oamenii de stanga nu sunt deloc interesati de subiectivitate". Un punct de vedere care contrazice multe prejudecati...
Acest mod foarte personal (= foarte liber) de a gandi si reactiona poate fi cu siguranta pus in legatura cu ceea ce Serge Moscovici numeste epistemologia taranului roman. "Intotdeauna am admirat empirismul si scepticismul lor fata de orice lucru in legatura cu care nu posedau o experienta nemijlocita. Nu credeau decat in ceea ce vazusera cu ochii lor", marturiseste el despre tarani. Si continua astfel: "Epistemologia lor avea un principiu, pe care-l repetau adesea: «Ce-i in mana nu-i minciuna».
Empirism si scepticism care si-au pus amprenta si asupra mea". Marturisirea fusese facuta in cartea lui de amintiri despre perioada traita in Romania, Chronique des années égarées, aparuta la Paris in 1997 si publicata doi ani mai tarziu in traducere romaneasca, sub titlul Cronica anilor risipiti. Este o carte fundamentala pentru orice discutie - istorica, politica, sociologica, inevitabil si culturala - despre Romania interbelica.
Serge Moscovici a formulat in aceasta carte conceptul de razboi civil larvar, foarte probabil un concept-cheie pentru o dezbatere serioasa asupra acelei perioade. Unele teme din acel volum de amintiri, si in primul rand tema antisemitismului, sunt reluate si in cartea de acum, unde intre altele se face o fina distinctie intre "marginalitate" si "discriminare" (evreii din Romania, sustine Serge Moscovici, au fost discriminati, nu marginalizati). Si poate ca dialogul realizat de Adrian Neculau va duce si la o relansare a Cronicii..., carte scufundata intr-o inexplicabila tacere. Un dialog care, daca ar exista asa ceva, ar putea fi citit si ca un manual de libertate (de actiune, de gandire, de viata). Cum insa asemenea manuale nu exista, ar fi o contradictie in termeni!, ar fi insa de reflectat la aceasta confesiune: "Credinta mea este ca stiinta si filosofia implica ceva ce tine de artistic si de intuitiv. (...) Filosofic vorbind, ma declar un oportunist, oricare ar fi reprosurile pe care am a le primi din aceasta cauza. Pur si simplu scopul meu nu este sistemul filosofic, ci inventarea a ceva. Si, cum ideile reprezinta o creatie libera, nu putem spune nimanui ce poate si ce nu poate sa faca". E confesiunea unui spirit liber.
*Urmele timpului. Iluzii romanesti, confirmari europene - Serge Moscovici in dialog cu Adrian Neculau, traducere din limba franceza de Lidia Ciocoiu, Editura Polirom, 2002
