Pe aceeași temă
„În timp ce jurnalismul se zbate să-şi găsească locul în lumea digitală, nu trebuie să uităm că informaţia minimală şi livrarea ei rapidă nu vor înlocui poveştile bine documentate, bine scrise şi bine produse, care explică, investighează, creează emoţie şi construiesc o comunitate.“ (Cristian Lupşa)
Decât o Revistă a organizat la Bucureşti, în zilele de 5 şi 6 octombrie, The Power of Storytelling, a doua conferinţă anuală de jurnalism narativ, un gen care s-a născut în Statele Unite şi care începe să prindă rădăcini şi în România. După cum scrie Cristian Lupşa, fondator al publicaţiei trimestriale Decât o Revistă, jurnalismul narativ este „un gen care introduce metode literare într-un text jurnalistic, fără a compromite integritatea faptelor“: e descriptiv, are personaje, dialoguri şi urmăreşte să stârnească emoţie în rândul publicului.
Titlul conferinţei e greu traductibil în limba română, aşa cum observa şi Cosmin Alexandru în editorialul de săptămâna trecută al revistei 22. Puterea din povestiri, o traducere mot à mot, poate duce cu gândul la basme, la Feţi Frumoşi şi Zmei, numai că povestirile încadrate în genul jurnalismului narativ nu au legătură cu ficţiunea, ci se bazează strict pe fapte reale, relatate cu acurateţe, într-o formă mai apropiată de literatură decât de stilul sec al ştirilor de presă.
Pe parcursul celor două zile ale conferinţei, nouă invitaţi de peste Ocean le-au vorbit participanţilor despre importanţa acestor povestiri şi despre tehnici narative (pentru forma scrisă, dar şi pentru materiale multimedia). Printre vorbitori s-au numărat profesori de jurnalism, câştigători sau nominalizaţi la Premiile Pulitzer şi profesionişti ai mass-media nord-americane. Iată lista lor completă: Jacqui Banaszynski, Chris Jones, Mike Sager, Walt Harrington, Travis Fox, Alex Tizon, Starlee Kine, Pat Walters şi Evan Ratliff.
Două dintre prezentările din prima zi a conferinţei mi-au atras atenţia. Prima dintre ele, axată pe valoarea acestor povestiri umane pentru societate, a fost susţinută de Jacqui Banaszynski, câştigătoare a unui Pulitzer în 1988 pentru AIDS in the Heartland – povestea unui cuplu de fermieri gay - şi profesor la Missouri School of Journalism. Aceasta a vorbit, printre altele, despre diferenţa dintre a scrie o ştire şi a scrie povestea oamenilor implicaţi în acea ştire. Exemplul dat a fost unul din sport: poţi scrie sec despre un meci de box, trecând în revistă protagoniştii, scorul şi momentele importante ale partidei, sau poţi merge dincolo de aceste aspecte tehnice, descoperind povestea din spatele ringului, în care unul dintre competitori are un frate geamăn care a renunţat la tot pentru a-i sprijini cariera. „Povestea unuia devine povestea mai multora“, relevantă în contextul societăţii, a spus Jacqui Banaszynski.
O altă intervenţie, de data aceasta despre motivaţia din spatele acestor povestiri, i-a aparţinut lui Chris Jones, câştigător a două National Magazine Award pentru Home – povestea a trei astronauţi izolaţi pe o staţie spaţială după ce a explodat naveta Columbia – şi The Things That Carried Him – un articol despre cum este adus acasă, în SUA, trupul neînsufleţit al unui soldat ucis în Irak. Chris Jones a declarat că scrie pentru el, pentru cititori, dar şi pentru personajele din articolele sale, dând exemplul mamei soldatului ucis în Irak, care, prin articolul lui Jones, a simţit un fel de consolare în faptul că povestea fiului său, spusă cu acurateţe şi compasiune, a ajuns să fie cunoscută pentru milioane de oameni. „Multă lume crede că jurnaliştii trebuie să fie cinici, să critice totul. Eu sunt de părere că, dincolo de simţul curiozităţii şi de sinceritate, un jurnalist trebuie să aibă o inimă mare şi să creadă că ceea ce el scrie contează“, a spus Chris Jones.
În jurnalismul narativ, un articol necesită luni întregi de documentare, atât pe teren, cât şi în arhivele clasice sau cele online. După ce e scris, textul trece prin mâna unui editor, care verifică scrupulos toate informaţiile şi face sugestii legate de unghiul de abordare, cursivitate, putere de impact. În contextul în care rapiditatea cu care sunt diseminate informaţiile creşte, mai ales în era digitală, un astfel de demers jurnalistic pare nefezabil. În România sunt însă câteva publicaţii, printre care Decât o Revistă şi Esquire, care publică astfel de articole ample (şi a căror realizare este, să recunoaştem, costisitoare). După ce am văzut sutele de participanţi la conferinţa The Power of Storytelling din acest an, nu pot decât să sper că jurnalismul narativ va câştiga mai mult teren în mass-media autohtone.
