Primul Război Mondial văzut prin ochii unei muscelence

Codrut Constantinescu | 06.09.2016

Anella Robănescu notează în jurnalul său detaliile unei epoci sângeroase, dinamice şi tulburătoare, care a marcat spiritele românilor.

Pe aceeași temă

 

Cărţile au darul de a produce un impact şi de a scoate din uitare chiar şi persoanele mai puţin cunoscute şi făuritoare de is­to­rie. Este şi cazul jurnalului şi amintirilor Anellei Robănescu în pro­blematicii ani ai Primului Război Mondial (Editura Vre­mea, 2015). Să nu ui­tăm că în luna august s-a îm­plinit un secol de când Regatul României a intrat în război (15 august, după calendarul iulian; 29 au­gust, după calendarul gre­gorian, adoptat în mod ofi­cial de România în 1919). În curând, în septembrie-noiembrie, se va împlini tot un secol de la înfrângerile du­reroase care au dus-o pe Anella Ro­bănescu, împreună cu familia, în refugiul moldovean.

 

Evident, nu oricine putea pleca din teritoriul ocupat, Anella fi­ind fiica unui moşier şi om po­litic muscelean, Nicolae Crassan, care a fost deputat, senator, dar şi prefect al judeţului Muscel (în România antecomunistă, funcţia de prefect avea importanţa şi prestigiul ei, în primul rând pentru că nu existau preşedinţi de consilii judeţene) din partea Partidului Con­ser­vator, de orientare unionistă, facţiune ca­re gravita în jurul lui Take Ionescu şi Ni­colae Filipescu. De altfel, Crassan îşi pu­sese semnătura pe un apel din 1914 al personalităţilor conservatoare care militau pentru intrarea în război de partea An­tan­tei pentru eliberarea Transilvaniei, intrând în coliziune cu sentimentele lui Carol I. Acesta a fost şi motivul pentru care fa­mi­lia a plecat din Câmpulung în refugiu du­pă înfrângerile militare din octombrie-no­iembrie 1916, lui Nicolae Crassan fiindu-i frică de răzbunarea germană. Care era cât pe ce să aibă loc, fratele său, rămas la Pi­teşti în teritoriul ocupat, fiind anchetat în locul său, până când autorităţile germane s-au dumirit de confuzia produsă şi i-au dat drumul. Prefectului i-ar fi fost frică de faptul că nemţii l-ar fi împuşcat, însă, cu toate ororile sale, Primul Război Mondial nu a cunoscut o represiune atât de feroce precum avea să aibă loc peste două de­cenii. Mai mult ca sigur, el ar fi fost doar arestat, eventual trimis undeva în Ger­mania.

 

Fără a avea un talent literar deosebit, Anella Robănescu notează în jurnalul său detaliile unei epoci sângeroase, dinamice şi tulburătoare, care a marcat spiritele ro­mânilor. În Moldova liberă, viaţa refu­gia­ţilor chiar de condiţie bună nu a fost de­loc roz, întreaga regiune fiind ameninţată de tifosul exantematic și de o serie de lip­suri. „Viaţa e din ce în ce mai grea. Grija de boli, mai ales de tifosul exantematic, şi lipsa de alimente ne înfioară.“ Jurnalul este o consemnare sârguincioasă (chiar da­că destul de plată) a evenimentelor poli­tice și militare, autoarea conspectându-le din presa vremii, foarte bine periată de cen­zura militară, care permitea publicarea veştilor bune, cele negative fiind pur și sim­plu inexistente. Un cititor mai naiv pu­tea crede că forţele Puterilor Centrale se aflau în pragul colapsului încă din 1917, când, de fapt, nici cele proprii nu stăteau cu mult mai bine. La această consemnare se adaugă diverse zvonuri auzite în cer­cu­rile pe care le frecventa Anella Robănescu (nu cele mai influente). In­teresantă şi plină de au­tenticitate este descrierea si­tuaţiei încordate care a cuprins Moldova româ­neas­că în vara anului 1917, când au avut loc celebrele lup­te de la Mărăşeşti-Mă­răşti-Oituz, incertitudinea care domnea în spatele fron­tului pe măsură ce toa­te trupele româneşti dispo­nibile au fost trimise pe front pentru a su­plini debandada celor ruse. În acest con­text, al nesiguranţei, şi în zona frontului rus din Bucovina, tatăl său a mutat familia de la Botoşani mai la sud, în aparent fe­ritul Huşi. Familia a fost nevoită să trans­porte cu trenul nouă cufere!

http://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-codrutddd.jpg

ANELLA ROBĂNESCU - Jurnal de război (1916-1918). Amintiri din viaţa mea

(Editura Vremea, Colecţia Aristocărţi, Bucureşti, 2015)

 

Anul 1918 a fost unul plin de evenimente care sunt con­sem­nate cu conștiinciozitate, de la ago­nie la extaz fiind un pas. Anel­la Robănescu consemnează mersul negocierilor pentru armistiţiu şi apoi dureroasa Pace de la Buftea, care i-a permis familiei să revină acasă, la Câm­pu­lung. La 8 martie 1918 consemnează şi în­ceperea întoarcerii prizonierilor de război români din Germania care supravieţuiseră calvarului (mulţi fiind folosiţi la diverse lucrări de fortificare a Frontului de Vest, unii murind în condiţii oribile). Din nefe­ri­cire, jurnalul se sfârşeşte abrupt în aprilie 1918, când s-a semnat Pacea de la Buftea, eludând partea cea mai interesantă a anu­lui. Care este întregită doar parţial de par­tea a doua a volumului. Primind aprobarea autorităţilor germane de ocupaţie, familia autoarei a revenit la Câmpulung în august 1918, după ce trei luni a suferit de foame în Moldova, mâncând numai fasole (ciorbă sau iahnie). Casa principală a familiei dând la bulevard, fusese ocupată de nemţi, care organizaseră o casă de re­cre­ere pentru un regiment bavarez. Spre sfârşitul răz­bo­iu­lui, şi în tabăra germană, observa autoarea cu agerime, ar fi apărut disensiuni între bavarezi, mai concilianţi şi omenoşi, şi pru­sacii războinici şi ne­cruţători. Casa era ocupată şi de un prinţ - ofiţer bavarez, care le trimitea fetelor din familie invitaţii la aperative, care cons­tau în tartine cu pâine neagră, proaspătă şi slănină afu­mată, peste care se mai adău­ga un strat de carne de conservă, bine con­dimentate cu piper şi mărar. Însă lip­su­rile alimentare erau atât de mari, încât muscelencele, vor­bitoare de germană, nu-şi permiteau să facă nazuri. Când au aflat de semnarea armistiţiului, la 11 no­iem­brie 1918, ba­va­rezii au fost foarte fe­ri­ciţi, prinţul lă­sându-le cheile înainte de ple­care pentru a preîntâmpina jefuirea casei.

 

Anella Robănescu a avut o exis­tenţă fericită în perioada in­ter­belică, cel puţin în prima par­te, până în 1931, când i-a murit soţul, inspector silvic general, lăsând-o cu doi copii mici, fiind obligată să trăiască din pensie şi resursele pe care le genera o moşie din judeţul Buzău şi din chi­ria casei din Câmpulung, ea stabilindu-se definitiv cu copiii la Bucureşti. A vândut casa de la Câmpulung şi a cumpărat una de vacanţă la Balcic, dar istoria nu o va ierta, pierzând în 1940 atât proprietatea din Cadrilater, cât şi moșia de 75 de hec­tare din Buzău, naţionalizată după 1945. Este imposibil să ne punem în pielea aces­tei clase de mijloc româneşti care a fost dis­trusă de comunism nu numai prin în­carcerări şi moartea fizică în Gulagul ro­mânesc, dar şi prin spolierea unor averi mun­cite, transmise din generaţie în gene­raţie, timp de secole. La vârsta de 65 de ani, Anella Robănescu a fost arestată, pe­trecând cinci ani de viaţă în sistemul car­ceral comunist. La întoarcere cântarea 39 de kilograme. A avut totuşi o viaţă lungă, murind la 92 de ani. Amintirile Anellei Ro­bănescu, menite a întregi portretul jur­nalului, au fost scrise în anul 1973 și moș­tenitorii au avut noroc ca ele să nu fie des­coperite de Securitate, care nu putea to­lera astfel de păreri (a se vedea şi cazul in­ginerului Ursu). „Noroc că aţi terminat stu­diile înainte de ocupaţia rusească“, scrie ea la final, „altfel nu aţi mai fi avut dreptul la învăţătură. Eu am plătit cu în­chisoarea o faptă creştinească, de ajutor moral şi material, oferind adăpost unui om care era fugărit şi fugea de urgia ca­re se abătuse asupra noastră, a tutu­ror. Dumnezeu m-a ajutat să rezist groaz­ni­cului regim al închisorii, al umilinţei şi decăderii umane, despre care nu se va scrie niciodată aşa cum a fost şi cât este de necrezut cum au putut suferi oa­menii de la... oameni!“. Din fericire, acea p­e­ri­oa­dă întunecată şi sângeroasă din is­toria noastră a apus şi, chiar dacă a lăsat ur­me durabile, destine precum cel al Ane­l­lei Robănescu alimentează conştiinţa noas­­tră naţională, oferind exemple de ab­ne­gaţie şi perseverenţă. Cu atât mai mult, cu cât vin din partea unor actori minori ai istoriei mari.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22