Prin Europa interbelică, în căutarea evreilor rătăcitori

Codrut Constantinescu | 11.01.2022

Etapa poloneză a periplului său este mult mai consistentă decât cea românească, poate și pentru că minoritatea evreiască din Polonia interbelică era cea mai mare din Europa.

Pe aceeași temă

În anul 1929, Albert Londres s-a îmbarcat într-o altă aventură extraordinară. Scopul ei era acela de a descoperi minoritatea evreiască din Europa. Volumul a apărut în anul 1930 și avea să fie pen­ultimul publicat în timpul vieții sale.* Marele reporter francez nu avea cum să-și dea seama de importanța demersului său, pentru că oricât de ager ar fi fost, nu avea cum să cuprindă cu mintea grozăviile care urmau să se petreacă în Europa după un deceniu (și ce este un deceniu la scara istoriei sau chiar a vieții unui om? Mai nimic) și Holocaustul care avea să decimeze exact comunitățile evreiești pe care le-a vizitat de-a lungul lungii sale călătorii. Dar au fost destui evrei care nu au crezut nici când erau bruscați către camerele de gazare, căci mintea omului refuză acceptarea tragicului, este construită pentru a trăi și, mai ales, a spera la viață. Călătoria lui Londres a început în Marea Britanie, la Londra, capitala unui imperiu formidabil, care încă era  cea mai mare putere a lumii la acel moment. Aici Londres încearcă să se strecoare în comunitate, căci metoda sa predilectă era studiul de aproape. A întâlnit și a vorbit cu un rabin a cărui comunitate rămăsese în Galiția și care venea la Londra pentru a solicita sprijinul financiar al co-religionarilor, mult mai prosperi din punct de vedere economic. Încă din începutul relatării sale are cuvinte grele față de țara noastră din perioada interbelică: „Polonia și România au succedat Rusiei, dar ambele țări au cumpărat de la ruși și stocuri de antisemitism. Evreul pe acolo este mereu un evreu. Poate că este om, dar, cu siguranță, nu e nici polonez și nici român. Și dacă este om, cu siguranță este un om care trebuie împiedicat să se dezvolte”. Puțin mai departe se referă la esența problemei, la un antisemitism european care făcea furori în perioada interbelică, o adevărată modă intelectuală și politică ce a făcut ravagii (Holocaustul nu a apărut din senin). „Chestiunea evreiască este complicată, dar eu cred că se rezumă la o problemă de aer. A respira sau a nu respira. Nici mai mult, nici mai puțin”. Un negustor evreu de origine lituaniană care trăia la Londra de patruzeci de ani i-a lăudat umanismul britanic, care le-a permis evreilor ce s-au stabilit în Arhipelagul Britanic să se dezvolte, să prospere, să trăiască fericiți, să se integreze în societatea britanică: „Sunt un supus britanic fidel. Am tresărit de mândrie atunci când cei doi fii ai mei au plecat la război” (în Primul Război Mondial). Reporterul francez a vizitat și o școală talmudică (religioasă), unde șase sute de băieți învățau Tora. După această primă etapă, Albert Londres a trecut și s-a oprit la Praga, unde s-ar fi stabilit cea mai veche comunitate evreiască din Europa. Până să ajungă la Praga, le-a făcut un elogiu lui Teodor Herzel și sionismului inițiat de el, punctul de plecare până la urmă al creării statului israelian. „Herzel a murit. Visul lui continuă!”, concluzionează el. La Praga a observat magazinele deținute de evrei, care aveau aceleași firme precum cele ale coreligionarilor din Londra. Însă Londres căuta aventura, iar civilizata Praga nu i-o putea oferi. De altfel, și în Cehoslovacia interbelică, o democrație funcțională superioară celei românești, antisemitismul era periferic, iar evreii se bucurau de aceleași drepturi precum celelalte numeroase comunități (cehi, slovaci, maghiari, germani-sudeți, polonezi). A luat trenul spre Mukacevo, un orășel din Transcarpatia, spre a-i întâlni pe evreii ultraortodocși. Prin acest coridor se asigura legătura între Cehoslovacia și România în perioada interbelică, state aliate în cadrul Micii Înțelegeri. După nenumărate peregrinări, această zonă se află azi în granițele Ucrainei. A ajuns și în Hust, însoțit de doi evrei, Ben și Salomon, vizitând un sat montan unde în 20 de cabane  de lemn sufereau de foame și frig câteva zeci de evrei. Pe drumul de întoarcere întâlnește și un evreu rătăcitor, care călătorea pe jos spre România și care nu mai urcase niciodată într-o mașină. Născut la Cluj, în Transilvania, fugise de „pogromurile din 1927 care  l-au făcut să plece. Bătut de studenții români, cu casa incendiată, Tora pângărită în piața publică. La Cluj era negustor în piețe”. Compătimește starea jalnică a evreilor din Rutenia, care înainte de 1918 coborau în câmpiile ungare, unde munceau trei luni, putând trăi restul anului din ce agoniseau vara. După 1918, această liberă circulație fusese întreruptă de apariția frontierei între cele două state. „Pământul aparține rutenilor, care îl împart cu zăpada. Șase luni rutenii, șase luni zăpada”.

 

În această regiune mărginașă a statului cehoslovac trăiau 150.000 de evrei, ca într-un ghetou, pentru că nu vorbeau decât limba idiș. Albert Londres face și o scurtă trecere în revistă a pogromurilor care ar fi „ca un incendiu de vegetație. Ia foc un prim copac, iar apoi focul cuprinde toată pădurea”. Pe un frig teribil, semisiberian, la -26 de grade Celsius, Londres a coborât din tren la Oradea Mare (în perioada interbelică) în România Mare, prima lui escală românească. Orice încercare  de a studia chestiunea evreiască din perioada interbelică trebuia să se aplece neapărat  și asupra evreilor din România Mare, având în vedere numeroasa (și diversa) comunitate evreiască, formată din evrei pământeni, cum au fost numiți, aparținând cultural României, dar și evrei germanofoni, evrei rusificați sau maghiarizați. Conform recensământului din 1930, în România trăiau 728.115 evrei, care formau cel de-al patrulea grup etnic, după românii majoritari (71,89%), maghiari (7,89%) și germani (4,13%). Se pare că numărul lor ar fi crescut până spre 800.000 către finalul decadei. La Oradea a vizitat o familie de comercianți evrei, ce avusese de suferit în urma organizării unui congres al studenților naționaliști români care, înfierbântați de discursurile antisemitice, s-au repezit în centrul Oradei, spărgând vitrinele prăvăliilor cu nume evreiești, o practică tradițională a antisemitismului românesc. O fi fost România Mare antisemită, dar alte țări din zonă erau încă și mai antisemite. De la Oradea, Albert Londres a luat trenul și a ajuns la Chișinău (Londres nu oferă nici o descriere a României). „Basarabia este un mușuroi de evrei. Rusia țărilor, în oroarea ei față de Israel, i-a consemnat pe evreii săi la periferii. Astfel că un mare număr de evrei ruși, în urma ultimelor tratate, s-au găsit separați de Rusia”. Din Basarabia au plecat mulți sioniști, care s-au stabilit în Palestina, scăpând astfel și de contribuția antonesciană la Holocaust. Din Chișinău s-a îndreptat spre Cernăuți. Nu înțelegea de ce într-un oraș aflat atât de departe de mare existau atât de multe birouri ale unor agenții de voiaj transatlantice. De fapt, ele funcționau pentru a înlesni plecarea evreilor către Lumea Nouă. În Cernăuți trăiau 80.000 de evrei, la o populație de 140.000 de locuitori, iar din 100 de comercianți, 92 erau evrei. A făcut și un mic sondaj de opinie în rândul evreilor cernăuțeni, care nu s-au arătat foarte entuziasmați de plecarea către Palestina. Et pour cause, căci ei erau citadini, ocupându-se cu comerțul sau practicând diverse meserii intelectuale, iar în Palestina era nevoie de pionieri care să muncească pământurile, să crească animale etc. Londres a întâlnit și o familie de evrei care cunoscuse experiența palestiniană, dar, dezamăgită, se întorsese la Cernăuți.

Etapa poloneză a periplului său este mult mai consistentă decât cea românească, poate și pentru că minoritatea evreiască din Polonia interbelică era cea mai mare din Europa. La Lvov a vizitat ghetoul unde se îngrămădeau în condiții teribil de insalubre 80.000 de evrei, care trăiau în oraș alături de 200.000 de polonezi (și ucraineni). „Cartierul înoată în miasme de ceapă și scrumbie. O scrumbie este prea mult spus, o scrumbie se împarte la șase”. Reporterul francez consideră Varșovia „capitala evreiască a Europei... și, pardon, a polonezilor”. Aici ar fi trăit 360.000 de evrei. Remarcă politicile antisemite oficiale poloneze, destul de similare cu cele din România. La Varșovia a vizitat marele seminar teologic, „fabrica de rabini”, unde erau trimiși să studieze șapte ani băieți din Cehoslovacia, România, Ucraina și chiar Belgia. Seminarul nu le oferea cursanților decât o masă pe zi, seminariștii fiind nevoiți să devină paznici de noapte în numeroasele prăvălii evreiești, pentru a avea un acoperiș deasupra capului. A însoțit un agent fiscal al statului polonez în dificila lui misiune de a stoarce impozitele de la evrei. Acesta era însoțit de o căruță, pentru a putea căra mobilele confiscate. Scenele descrise de Londres sunt rocambolești, evreii nefiind foarte entuziasmați să plătească taxe statului polonez. Evreii aveau dreptatea lor, având în vedere că acești bani nu reveneau neapărat în comunitate. În plus, unii dintre ei nici nu-și doriseră în mod deosebit să ajungă în Polonia, a cărei limbă nici nu o vorbeau. „Evreii religioși îl așteaptă pe Mesia. Cei asimilați devin lorzi în Anglia și deputați în Franța. Sioniștii mărșăluiesc plini de viață în visul lor, dar noi, evadații din ghetouri? Noi suntem adevărații evrei rătăcitori”, îi mărturisea ghidul său evreu.

Albert Londres a debarcat în anul 1929 și în Palestina, care în perioada interbelică era administrată de către Imperiul Britanic, ce primise mandat de la Societatea Națiunilor în acest sens. Nu e clar dacă britanicii au avut intenția de a anexa regiunea în imperiul lor uriaș, cert este că Al Doilea Război Mondial avea să modifice în profunzime relațiile internaționale, ducând și la disoluția conglomeratului imperial britanic. Însă politica lor de divide et impera a fost aplicată strict și aici. Inițial au încurajat implantarea evreiască ce a luat avânt, mai ales că evreii aduceau și capital, forță de muncă, transformând peisajul destul de anost și sărăcăcios al Palestinei.

Arabii nu au privit cu ochi buni această revenire, iar violențele dintre cele două comunități au luat amploare, după cum descrie și Albert Londres. Cele din 1929 au izbucnit în urma unor șicane din jurul Zidului Plângerii și Moscheii Al-Aqsa din Ierusalim, care vor deveni marcă înregistrată după aceea. Discutând și cu cealaltă parte, Londres scria încă de atunci despre intențiile arabilor, care aveau o majoritate zdrobitoare în 1929 (erau 600.000) de a-i masacra pe toți evreii (care ar fi fost  numai 140.000), profitând și de faptul că administrația britanică era anemică și nu deținea forțe de ordine capabile să preîntâmpine violențele care izbucneau frecvent, dar nu la scala dorită de fruntașii arabi. Fiind un analist fin și inteligent, Londres își dădea seama că viitorul evreilor rezidă în materializarea idealurilor sioniste de întemeiere a unui cămin național în Palestina. Care, ulterior, s-a transformat în puternicul stat Israel de astăzi, respectat și temut, deopotrivă. „Ești sionist prin instinct. Este o pasiune și vedem în fiecare zi un număr apreciabil de persoane care nu pot rezista pasiunii lor”.

Nu numai că sioniștii nu au fost uciși sau aruncați în Mediterana de către arabi, dar de la câteva sute de mii de oameni, implantarea evreiască a ajuns la cele 8 milioane de astăzi, dacă vorbim strict de israelieni, și nu de întreaga populație, care număra undeva la 9,5 milioane de oameni. În afara balanței numerice, la care arabii au stat mereu de sute de ori mai bine, structura statală a Israelului și-a dovedit viabilitatea și rezistența la intemperii. Concluzia lui Albert Londres este clară: „Evreul rătăcitor a ajuns. De ce nu?” //

 

* Le Juif errant est arrive,
Albin Michel, Paris, 1930.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22