Pe aceeași temă
The Fountain/Fantana (2006) e unul dintre cele mai interesante filme din ultima vreme. E regizat de Darren Aronofsky (Pi, 1998; Requiem for a Dream, 2000), un pasionat de divagatii filozofice. Îi merge foarte bine acest gen si construieste povesti captivante (scenariile scrise de cele mai multe ori tot de el). The Fountain te acapareaza si cu povestea (bazata pe una dintre temele fundamentale ale omenirii: dragostea), dar si cu vizualul. Desi usor spre kitsch uneori, fantezia regizorului e debordanta si compune tablouri foarte puternice vizual. Te poarta prin mai multe lumi si mai multe epoci si nu e un film de povestit, ci de descoperit!
De asemenea, The Prestige/Prestigiul (2006) vine de la un regizor american foarte în voga - Christopher Nolan (Memento, 2000; Insomnia, 2002; Batman Begins, 2005). Prestigiul ne spune, în maniera semi-policier, o poveste din lumea iluzionistilor. Rasturnarile repetate de situatii o fac putin obositoare, sunt momente în care nu mai stii cine cui îi e fidel si cine pe cine tradeaza. Nolan (care semneaza si scenariul) stie sa manuiasca bine itele încurcate ale relatiilor umane înca si mai încurcate din povestea filmului si da senzatia unei constructii elaborate cu grija si migala.
Infamous/Scadalos (2006), de Douglas McGrath, e al doilea film în ultimii doi ani care îl are ca subiect pe fascinantul scriitor american Truman Capote. Fascinant si prin ceea ce a scris, dar si ca personaj în sine. Replicile acide, extrem de savuroase, sunt punctul cel mai tare al filmului, la acelasi nivel cu rolul pe care-l face Toby Jones jucandu-l pe scriitor, cu nimic mai prejos decat cel al lui Philip Seymour Hoffman în Capote, pentru care acesta din urma primise si Oscarul pentru cel mai bun rol principal masculin. Infamous a avut o soarta destul de nedreapta atunci cand a fost lansat la scurta distanta dupa Capote, fiind umbrit de acesta. Oricum, merita vazut în aceeasi masura ca si Capote.
Unul dintre cele mai impresionante filme din ultimul timp e pelicula cu care Robert Altman si-a terminat (stralucit) cariera: A Prairie Home Companion/Ultimul radio show (2006). Altman a murit la 20 noiembrie 2006, dupa o cariera de exceptie. A Prairie Home Companion e unul dintre varfurile filmografiei lui, la acelasi nivel cu MASH (1970), Nashville (1975) sau 3 Women (1977). Impresioneaza, în A Prairie Home Companion, tristetea de sfarsit de lume a unui teatru de radio show-uri. E, în acelasi timp, un film premonitoriu: Altman probabil ca simtea ca o sa moara în curand si introduce personaje (un înger) care prevestesc acest lucru. Probabil ca stia si ca acesta va fi ultimul lui film, poate de aceea vorbeste cu atata tristete de o comunitate care dispare. O bijuterie, care va ramane în istoria cinematografului drept unul dintre acele "cantece de lebada" - ultime filme ale unor regizori de marca.
Sunshine (2007) nu e un SF obisnuit, la care sa conteze doar efectele speciale, eventual cu o gaselnita prin scenariu. Filmul lui Danny Boyle (Trainspotting) are o dimensiune metafizica si vorbeste, la fel ca Solaris-ul lui Tarkovski, despre singuratatea absoluta a fiintei umane. Actiunea e plasata în ajunul disparitiei civilizatiei noastre, cand Soarele va fi pe punctul de a muri, iar Pamantul se va fi transformat într-o planeta de gheata. Un echipaj de astronauti încearca sa duca la capat o misiune foarte dificila - sa provoace o explozie solara care sa retrezeasca astrul la viata. Efectele speciale sunt OK, dar, dincolo de acestea, ceea ce ramane e mai ales senzatia de sfarsit de lume, faptul ca avem de a face cu ultimii oameni în viata. Singuratatea e sentimentul predominant, iar omenirea e atat de batrana, încat aproape ca nu-si mai doreste altceva decat sa moara...
Alte filme lansate în ultima vreme nu se remarca prin mare lucru, iar multe din ele se uita odata ce ai iesit din cinematograf.
Dincolo de o imagine foarte buna, horror-ul spaniol Frágiles/Oase fragile (2005), de Jaume Balagueró, nu are nimic prin care sa atraga. O reteta încercata cu mai mult sau mai putin succes de cateva ori si cam atat. La fel filmul de animatie (bazat pe serialul TV) Teenage Mutant Ninja Turtles/Testoasele Ninja: Reteaua (2007), de Kevin Munroe, care, cu exceptia a 2-3 scene de actiune bine realizate computerizat, nu ramane prin nimic.
Nici Ghost Rider/Ghost Rider - Demon pe doua roti (2007), regia Mark Steven Johnson, nu ofera nimic spectatorului, nici macar un rol de retinut al lui Nicolas Cage. E un film fantastic presarat cu demoni si lupte între fortele Binelui si Raului, acel gen de film în care un actor celebru (Nicolas Cage în cazul de fata) accepta sa joace doar pentru bani.
Iar despre Rocky Balboa (2007) ce sa mai spunem... E încercarea penibila si trista a lui Sylvester Stallone (regizor si actor principal) de a reiesi la rampa. Încercare, evident, ratata.
Smokin’ Aces/Asii din maneca (2007), de Joe Carnahan, e doar un alt film cu agenti FBI, multa lume interlopa si foarte putina inspiratie, asa cum Epic Movie/Despre super-eroi si... alte aiureli (2007), regia Jason Friedberg si Aaron Seltzer, e doar o alta parodie gretoasa si gretos de proasta! Ambele de evitat.
Nici 88 Minutes/88 de minute (2006), regia Jon Avnet, nu reuseste nici pe departe sa fie un thriller captivant asa cum si-ar fi dorit (si cum poate ar fi fost daca ar fi iesit din mana lui Joel Schumacher, de exemplu). Cu un Al Pacino obosit si la propriu, si în rol.
Nici dintre comedii nu se remarca vreuna. Night at the Museum/O noapte la muzeu (2007), regia Shawn Lew, merge eventual pentru copii, gratie efectelor speciale cu animale si personaje istorice care învie noaptea într-un muzeu, dar nu si pentru adulti. Cu Ben Stiller si Robin Williams.
Music and Lyrics/Muzica si versurile (2007), de Marc Lawrence, e una dintre acele comedii în care Hugh Grant face roluri de-acum pe banda, chiar daca nu tocmai rele. O are ca partenera pe Drew Barrymore, iar filmul are cateva scene inspirate. În rest - déjà-vu.
Employee of the Month/Premiantul lunii (2006), de Greg Coolidge, e una dintre cele mai insipide si mai teziste comedii ale sezonului, facand apologia consumismului, iar comedia romantica Trust the Man/Ai încredere in barbati (2005), regia Bart Freundlich, una dintre cele mai sablonarde, cu cele doua cupluri care tind sa-si schimbe partenerii/ele între ele.
In ciuda cliseelor, Norbit (2007), regia Brian Robbins, are cateva scene amuzante, cu un Eddie Murphy destul de în forma. Nu pierdeti mare lucru totusi daca-l ratati (înca mai e pe ecrane).
Asa cum nu pierdeti nimic daca ratati doua filme istorico-romantice: pe de o parte, River Queen/Regina raului (2005), regia Vincent Ward; iar pe de alta parte, The Painted Veil/Valul pictat (2006), regia John Curran, o ecranizare dupa W. Somerset Maugham. Ambele au peisaje frumoase - primul din Noua Zeelanda, al doilea din China - si nici unul nu are mai mult decat atat. Doua filme marca Hallmark, în genul carora poti vedea cu zecile la TV, netrebuind sa te deplasezi pana la cinematograf.
