Propagandă și rețele de influență

Autoare a unui remarcabil studiu – pe ca­re l-am semnalat cu alt prilej - despre no­men­klatura scriitoricească sovietică (Les in­génieurs des âmes en chef, Berlin, 2008), Cécile Vaissié – profesoară la Universitatea din Ren­nes și excelentă cu­nos­că­toare a realităților rusești – publică acum o carte in­titulată Rețelele Krem­li­nu­lui în Franța (Les réseaux du Kremlin en France, edi­tura Les petits matins, Pa­ris, 2016). Este o cercetare extrem de bine do­cu­men­tată, care analizează mo­da­litățile prin care puterea de la Kremlin în­cearcă să construiască, în spațiul francez, o imagine pozitivă a Rusiei și a liderului ei. Operație cu atât mai importantă în ul­timii ani, când Rusia a anexat Crimeea și a declanșat ostilitățile în Donbas.

Care sunt principalele „ținte“ pe care Kremlinul le consideră ma­nipulabile? Mai întâi, diaspora rusă și cu deosebire descendenții emigranților „albi“, cei care fu­giseră de puterea bolșevică; politicienii fran­cezi, bineînțeles, cu precădere cei de la extrema dreaptă și de la extrema stân­gă, dar nu numai ei; oamenii de afaceri, seduși de perspectiva pătrunderii pe o enor­mă piață de desfacere; unii inte­lec­tuali și artiști, o serie de tineri naivi și, în fine, persoane care ignoră problemele ru­sești, dar sunt sensibile la anumite „mi­turi“, de la mitul „Sfintei Rusii“ până la ace­la al Uniunii Sovietice – „țara so­cia­lismului biruitor“ și „țara care a învins nazismul“ (de unde, strădania constantă a propagandei rusești de a instrumentaliza istoria și de a-l reabilita pe Stalin). E gre­șită teoria, subliniază autoarea citându-l pe un analist rus, conform căreia Putin ar dori să introducă o nouă „Cortină de Fier“, un alt Zid al Berlinului: dimpotrivă, el visează la un nou Komintern, la „pu­ti­nizarea“ Europei și a lumii, proiect te­o­retizat de ideologul său favorit, Aleksandr Dughin.

Cécile Vaissié arată rolul pe care l-au jucat în agresiunea asupra Crimeei oligarhi pre­cum Constantin Malofeev sau Vladimir Ia­kunin (ambii, cu numeroase contacte în Oc­cident). Vedem, apoi, cât de puternică este rețeaua formată din foști ofițeri KGB, unii dintre ei, de altfel, colegi și prieteni de-ai lui Putin. Biserica Ortodoxă are și ea un cuvânt greu, cauționând, bineînțeles, ac­țiunile Kremlinului. În paranteză fie spus, la Paris se construiește, în plin cen­tru (lângă Turnul Eiffel), ca urmare a pro­misiunii pe care Sarkozy i-a făcut-o lui Putin, o nouă mare biserică rusească, în care se vor investi, pare-se, peste 100 de milioane de euro și lângă care vor func­ționa școli și un „institut slav“; o altă bi­serică rusească este proiectată a se cons­trui la Strasbourg. Asta și pentru că în Franța unul dintre obiectivele prioritare a fost, repet, atragerea și manipularea „com­patrioților“. Să nu uităm că, în țările Uni­u­nii Europene, 6,5 milioane de persoane au limba rusă drept limbă maternă, iar Mos­cova este foarte atentă la soarta „com­patrioților“, așa cum am văzut că s-a în­tâmplat în Crimeea... Cu participarea unor figuri ale exilului (dar mai putem oa­re vorbi aici de „exil“?), cum ar fi contele Șeremetiev sau prințul Trubețkoi, și cu un substanțial sprijin financiar, au fost create în Franța cercuri de studii sau chiar ins­titute, de exemplu Ins­ti­tu­tul Democrației și al Coo­perării care, sub pretextul organizării unor colocvii și conferințe, face pro­pa­gan­dă activă pentru Kremlin. Discursul an­ti­oc­cidental (și, firește, an­ti­a­merican) este omniprezent, Occi­den­tul e acuzat că vrea să su­pună și să „dez­mem­breze“ Rusia (nu vorbea deunăzi un post TV de la noi, specialist în

ma­ni­pu­lări, de „ruperea în trei a României“?). Mare atenție este acordată canalelor me­dia, ieri Vocea Rusiei, azi Sputnik, la care se adaugă TV Libertés (plus alte tel­e­vi­zi­uni tot de pe Internet), Boulevard Vol­taire și multe alte site-uri și bloguri. Aces­te canale media sunt apropiate de extrema dreaptă și se remarcă printr-un virulent antiamericanism, prin atitudinea anti-UE și prin critica acerbă a liberalismului. Co­laborează acolo ziariști îndoielnici și pre­tinși experți, printre care un anume Ale­xan­dre Latsa, al cărui patronim real ar fi... Stefanesco. Printre colaboratori îl aflăm și pe trist-celebrul Thierry Meyssan, fon­da­torul rețelei Voltaire și autor al unei cărți în care atentatele din 11 septembrie 2001 sunt calificate drept o „îngrozitoare im­postură“; Meyssan este deseori invitat în stu­diourile televiziunilor rusești. Krem­li­nul nu se zgârcește și plătește generos o mulțime de „postaci“, al căror rol este ca, prin intervențiile pe Internet, să provoace confuzie și să facă să circule neadevăruri; „postacii“ care cunosc mai multe limbi stră­ine sunt chiar remunerați regește, cu 700-800 de euro pe lună, în condițiile în ca­re, în 2015, aproape 50% dintre ruși câș­tigau mai puțin de 125 de euro pe lună... S-a răspândit, de pildă, zvonul că în Ucrai­na guvernează „fasciștii“ și „neonaziștii“, situație – nu-i așa – intolerabilă pentru exemplara democrație rusească...

In ceea ce privește clasa politică, Rusia lui Putin găsește înțelegere deplină la extrema dreaptă și la extrema stângă. Despre Frontul Național se știe, grație unor solide investigații jurnalistice, că a primit finanțări de la Kremlin. Cécile Vaissié amintește, oportun, că sistemul ban­car rusesc este controlat de oameni pro­veniți din KGB... Marine le Pen a apro­bat fără rezerve așa-zisul „referendum“ din Crimeea și nu obosește să-și exprime admirația față de Putin și să laude ini­țiativele Rusiei. Moscova nu poate decât să se bucure când Frontul Național denun­ță aservirea Uniunii Europene de către Statele Unite (cunoașteți refrenul: „or­di­nele care vin de la Washington“) și când amenință că va cere ieșirea Franței din UE și din NATO. Poziții practic identice sunt susținute de Frontul de Stânga și de exal­tatul Jean-Luc Mélenchon, secondat de di­verse grupări comuniste, precum și de Jean-Pierre Chevènement, promotorul „na­țional-republicanismului“. Seria afir­mațiilor scandaloase făcute de Mélenchon (care este, vai!, idolul stângiștilor fran­cezi) e lungă: Euromaidanul a fost o „lu­cră­tură“ a Statelor Unite și a NATO, în Ucraina s-ar afla 600 de parașutiști ame­ricani, la Kiev sunt acum la putere „neo­naziștii“, refuzul Franței de a mai livra Rusiei navele Mistral este o „trădare“, o dovadă că Parisul este „vasalul Wa­shing­tonului“, iar declarațiile sale după asasinarea opozantului Boris Nemțov sunt de-a dreptul siderante - Nemțov ar fi fost un „golan“, un „aventurier“, iar ade­vă­rata victimă politică a acestui asasinat ar fi de fapt... Vladimir Putin! Pe de altă par­te, o serie de politicieni de dreapta (de­putatul Thierry Mariani, fost ministru al lui Sarkozy, e un caz notoriu; oricum, și Sarkozy, și fostul său premier François Fillon s-au situat pe poziții pro-Putin), ca să nu mai vorbim de suveraniști și an­ti­europeni înverșunați ca Philippe de Villi­ers, au foarte bune relații cu Kremlinul, relații ce de regulă aduc cu ele interesante avantaje economice și financiare. Nu numai în Franța: se știe că fostul cancelar Gerhard Schröder – alt admirator al lui Putin - a fost numit în consiliul acțio­na­rilor de la Gazprom, ceea ce i-a adus un ve­nit de 250.000 de euro pe an. În con­trapartidă, acești politicieni protestează împotriva sancțiunilor aplicate Rusiei și închid ochii la toate abuzurile comise de regimul lui Putin. Să nu-i uităm nici pe eternii „idioți utili“, pe intelectuali și pe artiști, de la Gérard Depardieu (care, prin­tre alte isprăvi, a participat la campania „mândria de a fi rus“ – sunt convins că slo­ganul vă stârnește amintiri) la aca­de­miciana Hélène Carrère dʼEncausse și la eco­nomistul Jacques Sapir.

Sigur, nu trebuie exagerate efec­tele acțiunilor propagandistice ale Kremlinului. Sondaje recente arată că 85% dintre francezi nu au încredere în Putin. Dar, pe de altă parte, trebuie ținut cont că Rusia chel­tuie 3,5 miliarde de dolari pe an pentru pro­pagandă (și e vorba de o țară ce tra­versează o gravă criză economică și unde salariul minim era, la 1 ianuarie 2016, de 78 de euro pe lună). Observatori avizați con­sideră că Rusia a reușit să construiască, în Europa, o rețea de formațiuni popu­liste, că, indubitabil, politicieni, intelec­tuali, partide și organe media se bucură de „stimulente“ financiare generoase din partea Kremlinului și că misiunea lor este de a răspândi idei antiamericane, antieu­ropene și antiliberale, de a destabiliza Uniunea Europeană și NATO.

Sistematică și de o coerență ireproșabilă a demonstrației, cartea lui Cécile Vaissié dă seama de amploarea efortului propagandei rusești, care utilizează arme binecunoscute din vremea Uniunii Sovietice, dar mereu eficiente – finanțările oculte, minciuna, ma­nipularea, diversiunea, intoxicarea.