Provocările lui Jacob

Jonathan Safran Foer, deja cunoscut în Ro­mânia datorită romanelor Extrem de tare şi incredibil de aproape (tradus la Hu­ma­nitas, 2007) şi Totul e iluminat (Hu­ma­nitas, 2008), publică în 2016 cel mai bun roman al său de până acum, Here I Am, tradus recent de Humanitas cu titlul Ia­tă-mă - e replica pe care o dă Avraam lui Dumnezeu, care îi ceruse să îl sacrifice pe fiul său, Isaac, pe muntele Moria. Tânărul J.S. Foer (născut în 1977) împarte cu fai­mosul său predecesor Philip Roth acel ames­tec fascinant, tipic evreiesc, de ana­liză lucidă, logic-raţionalistă, aproape per­fec­tă, cu o sensibilitate exacerbată, în con­flicte identitare, iar cu Zeruya Shalev te­ma­tica familiei şi a trădării.

Bestseller multipremiat, romanul Iată-mă se citeşte foarte re­pe­de, deşi are 645 de pagini. Este o poveste de familie supra­eta­jată, din Washingtonul zilelor noas­tre, în care eroul, Jacob, scenarist pen­tru HBO, romancier ratat, e căsătorit cu Julia, arhitectă care nu îşi permite să construiască casele viselor sale, dar care oferă o viaţă îndestulătoare celor trei co­pii pe care îi au: Sam, Max şi Benjy. Pri­mul cerc familial e reprezentat deci de acest cuplu cu trei copii încă mici, în care iubirea pluteşte în aer pe fiecare metru pă­trat. Deşi agnostici, Jacob şi Julia au ri­tualuri prin care asigură de fapt coeziunea casei lor (de Sabbat, de exemplu, se plim­bă cu ochii închişi prin casă, cu toţii). Al doi­lea cerc familial, concentric, e în­tru­chipat de Irv şi Deborah, părinţii lui Ja­cob. Urmează al treilea cerc, adică bunicul lui Jacob, Isaac Bloch.

Intriga se dezlănţuie odată cu un telefon mobil secret al lui Jacob, care conţine SMS-uri pornografice trimise unei femei şi care e descoperit de Julia. În ajunul ri­tualului de bar mitzvah al lui Sam, fiul cel mare, deşi Jacob spune că nu a în­şelat-o în realitate pe soţia lui - ceea ce e ade­vărat -, iar aceasta îl crede, tot edi­fi­ciul inexpugnabil al familiei este greu pus la încercare. În decurs de o lună, până la bar mitzvah-ul lui Sam, are loc un cu­tremur devastator în Israel, urmat de un război mondial pe care Ţara Sfântă îl va câştiga, dar cu costuri extrem de mari.

Romanul este foarte ambiţios pentru că menţine la aceeaşi tensiune înaltă şi de­molarea lentă a tinerei familii Bloch, şi pro­blemele de comunicare ale lui Jacob cu tatăl lui, şi provocarea teribilă a Juliei şi a lui Jacob de a avea trei copii supradotaţi, dintre care cel mare, Sam, trăieşte într-un joc în spaţiul virtual, în care are drept ava­tar o femeie, iar Benjy, mezinul, este ob­sedat de moarte, şi un război al Israelului cu ţările arabe. Julia e tentată de adulter cu un coleg, Jacob are discuţii com­plicate mai întâi cu bunicul lui, Isaac, apoi cu Tamir, vărul său israelian, venit în vizită. Problema identităţii evreieşti este dis­cu­tată amplu, de la dorinţa lui Jacob şi a Ju­liei de a-i organiza totuşi un bar mitzvah lui Sam, cel care, vrând să forţeze ta­bu­urile, scrie nişte cuvinte obscene pe o hâr­tie, la şcoală, şi crede apoi că astfel se va în­depărta de un ritual pe care nu şi-l do­reşte, şi până la reproşurile pe care isra­e­lianul Tamir le are faţă de evreii ame­ri­cani. Cu toate acestea, ceea ce învinge în încleştările de idei, de dialoguri, de sen­ti­mente reprimate sau exprimate cu pa­siu­ne este umorul. Foer are un umor nebun. De la conversaţiile între părinţi şi copii, oricare le-ar fi vârsta, până la cele dintre soţi sau dintre evrei trăitori pe continente diferite, umorul, adesea dulce-amar, este cel care domină textul.

Chiar dacă familia ar fi singura mi­ză a romanului, tot ar fi de ajuns să fie un roman absolut re­mar­ca­bil pentru că scriitorul ştie să problematizeze criza de cuplu dintre Jacob şi Julia, faptul că după 16 ani de mariaj au ajuns să fie cei mai buni părinţi şi cei mai buni prieteni, dar să nu se mai dorească fizic, o dramă care va du­ce la divort. O separare fără o în­şe­lare pre­alabilă, cum s-a crezut la început, o de­ci­zie asumată de doi oameni care preţuiesc foarte mult fericirea, de aici întreaga dis­cuţie în jurul frazei „Să nu ai de ales e tot o formă de alegere“. Inclusiv felul în care trebuie să le comunice co­piilor decizia lor este dezbătut ca o lege, deşi copiii, cu in­teligenţa şi sensibilitatea lor ieşite din co­mun, simţiseră deja ce avea să se în­tâm­ple.

Dar romanul include şi o sofisticată cău­tare identitară a eroului, care o continuă de altfel pe cea a bunicului său, Isaac. Con­fruntându-se cu Tamir, Jacob se în­treabă: „Altceva îl înfuria pe Jacob la el şi îi stâr­nea fără doar şi poate invidia. De ce Ta­mir nu putea să semene mai mult cu el? Asta era întrebarea. Şi de ce Jacob nu pu­tea să semene mai mult cu Tamir? Asta era cealaltă întrebare. Dacă s-ar fi putut întâlni la jumătatea dru­mu­lui, ar fi alcă­tu­it împreună un evreu re­zonabil“. Exis­tă mari diferenţe între Isaac, cel care a ve­nit în America desculţ, cu documente fal­si­ficate, şi Jacob, cel care con­sideră că ţa­ra lui e America. Şi mari diferenţe între Jacob-americanul şi vărul Tamir, cel care pleacă imediat după cu­tremur să lupte în ţara lui, Israel, alături de fiul lui, Noam, care va fi grav rănit în război.

Jacob nu e întâmplător numele eroului, se face referire la episodul din Vechiul Tes­tament, în care Iacob se luptă cu Îngerul o noapte întreagă, iar în zori Dumnezeu îl numeşte „Israel“, adică „cel care se luptă cu Dumnezeu“. Jacob are propriii demoni cu care trebuie să se lupte, în principal cu incapacitatea lui de a fi într-o relaţie altfel decât „complet onest“, ceea ce, conform psihanalistului său, îl expune la foarte mul­tă suferinţă şi pe el, dar şi pe cei din jurul lui. Apoi, cu nemăsurata lui nevoie de fericire: „iubeam prea mult fericirea“, spune el. Jacob scrie pe ascuns un sce­na­riu în care personajele sunt chiar el şi fa­milia lui, la care adaugă un soi de ghid de citire al acestui manuscris, intitulat „Bi­blia“. Îşi imaginează cum va fi singur la bătrâneţe. Cum se va recăsători Julia. Cum vor deveni fiii lui nişte oameni de toată isprava. Până atunci, în real, Jacob vrea să plece să lupte în Israel, dar se răzgândeşte. Aşa cum şi Tamir se răzgândeşte şi nu se va mai muta în America.

După semnarea armistiţiului, în Israel, Tamir îi va scrie lui Ja­cob: „Am câştigat războiul. Am pierdut pacea“. Apoi su­bli­niază: „Pacea cu noi înşine“. Este poate cheia în care trebuie citit ro­ma­nul. Căutarea de sine a eroului prilejuieşte savante, dar accesibile referinţe erudite, dialoguri despre Dumnezeu, sunt evocate spendide pilde din Talmud, iar dezbaterile dintre rabin şi Jacob sau dintre Jacob şi Isaac ori dintre Tamir şi Jacob au, ca şi discuţiile conjugale dintre Julia şi Jacob, o pecete inconfundabilă. Este vorba despre Legea morală şi încălcarea ei. Apoi despre viziunea despre lume a iudaismului, în care „a numi un lucru înseamnă a-i da viaţă“, despre responsabilitate, despre asu­mare, despre loialitate, în plan per­so­nal, ca şi în Istorie, despre alegerea Vieţii ca „valoare evreiască supremă“, după cum spune în cuvântarea sa rabinul, la în­mormântarea lui Isaac.

Un roman impregnat de dezbateri etice şi de căutări spirituale, în care umorul co­pii­lor e poate cel mai savuros: „... cu si­gu­ran­ţă nu vreau să fiu îngropat, zise Sam,... mai ales dacă aşa cere legea evreiască./ - Mai bine incinerat, ca mine, spuse Max./ - Sau mai bine să nu mori, sugeră Ben­jy“. Romanul Iată-mă de Jonathan Sa­fran Foer este un regal, o explozie de in­te­li­genţă şi de farmec irezistibile, cu cer­ti­tu­di­ne unul dintre cele mai bune romane americane apărute în ultimii ani.