Putin și obsesia imperiului

Cea mai recentă lucrare a lui Armand Goșu, intitulată sugestiv Putin, obsesia imperiului, în care sunt reunite cronologic articolele publicate începând cu 2006 în Revista 22 sau pe platforma Contributors, se pot constitui și ca o mini-istorie a Rusiei contemporane (dar și a spațiului unde acest colos cu picioare de lut interferează, falsifică, minte și ucide precum în Siria, statele ex-sovietice din Asia Centrală, Bielorusia- de altfel cea de a treia secțiune care ordonează materia volumului se numește Fostele republici sovietice din Europa de Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală, tot mai departe de Rusia). Evident că totul se concentrează pe dictatorul de la Moscova, pe care Armand Goșu îl urmărește încă de când Putin a ajuns la putere.

Interesantă și foarte relevantă pentru momentul în care a ajuns Vladimir Putin este și fotografia de pe copertă, care oferă privirii și cititorului român un om îmbătrânit, hăituit, foarte singur și care pare a fi surprinsă destul de recent, după declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina. Vladimir Putin este totuși reprezentantul unei elite sulfuroase, care probabil încă speră ca acesta să găsească o soluție miraculoasă care să salveze Rusia din imposibila situație în care a aruncat-o Putin. „Timp de două decenii, Putin a știut să iasă învingător din tot felul de situații critice. Chiar și atunci când se părea că nimeni și nimic nu l-ar mai salva, a întors lucrurile în favoarea sa. O mare parte a elitei ruse speră ca acest lucru să se repete și acum. Poate că asta explică de ce stă încolonată cuminte în spatele Kremlinului. Nu se știe însă pentru câtă vreme.“ Această elită politico-financiară a contabilizat la rubrica de pierderi, până acum, zeci și zeci de miliarde de dolari, fapt ce nu are cum să o facă foarte fericită. Pe de altă parte, rămâne de dezbătut dacă are capacitatea de a-l înlătura pe un Putin care are cunoștințe suficient de ample de istorie a Rusiei ca să se păzească de cuțitul în spate, care i-ar fi fatal. Rămâne de dezbătut vinovăția poporului rus, care nu este deloc de neglijat și ar trebui să pună în gardă toate țările care au regimuri gri, de democrație puțin consolidată sau/și fără mari tradiții democratice. Contractul social semnat neoficial între Vladimir Putin și ruși a dus exact la invazia Ucrainei și moartea a zeci de mii de oameni, atât din rândul celor două forțe armate, care se înfruntă cu o violență demnă de cel de Al Doilea Război Mondial, dar și din rândul populației civile. Căci lui Putin i s-a oferit o putere nelimitată. Analiza lui Armand Goșu ne oferă elementele schimbării acestui contract social, de la cel prin care poporului rus i-a crescut nivelul de trai (dar nu prin diversificarea industriei, ci prin exportul de hidrocarburi și permiterea investițiilor occidentale care acum au cam părăsit teritoriul Federației) la proiectul imperial. Care s-a realizat încetul cu încetul, fără mari costuri umane sau economice. Asta, până în februarie. Să nu uităm că Rusia lui Putin a organizat și penultima ediție a Campionatului Mondial de fotbal, ceea ce spune multe despre corupția FIFA și dorința lui Putin de a părea altceva decât este. Nu putem decât să sperăm că Armand Goșu are dreptate și în acest verdict necruțător și net. „Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârșitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluțiile istorice în spațiul euroasiatic”. Nu este exclusă dezintegrarea Federației Ruse și chiar o lungă tranziție către democrație. Răbdare să avem.

Trebuie să îi mulțumim domnului profesor Armand Goșu pentru că nivelul ridicat al expertizei sale în domeniul afacerilor ruse s-a răsfrânt în mod direct asupra noastră, a celor care îl ascultăm și îl citim de mulți ani, pentru că domnia sa a urmărit ceea ce se întâmplă în acest uriaș spațiu (mai degrabă geografic decât uman, având în vedere că populația Rusiei scade în fiecare zi, fie prin repatrierea fiilor, soților, taților în coșciuge, fie prin exod, după cum am văzut în zilele când regimul a decretat mobilizarea parțială), nu este o întreprindere ușoară. Fiecare articol din acest volum este rezultatul rafinat a zeci de ore de reflecție și nu în ultimul rând de ascultare atentă a perverselor mijloace mass-media moscovite. Nici la acest nivel rușii nu au fost mai norocoși, căci sedimentarea dictatorială a Rusiei nu avea cum să permită funcționarea unei mass-media libere și critice la adresa autorităților. Să nu uităm că primii eroi care au luptat și au murit pentru libertate în Rusia după 2000 au fost tocmai ziariștii ruși, care, în frunte cu Anna Politovskaia, au fost asasinați de regim. Nu voi uita niciodată scurtele mele vizite la redacția Revistei 22 în anii când Armand Goșu era redactor-șef. Îl regăseam pururi învăluit în fumuri de pipă, delectându-se cu o transmisie a vreunui radio oficial de la Moscova, care transmitea și online, încercând să deslușească nuanțele sau tendințele politice ale regimului și vieții politice din Rusia. La fel se petrecea și în Occident, în timpul Războiului Rece, când se analiza „la sânge” folosirea unei prepoziții sau a unui verb de către secretarul-general al PCUS.

Last but not least, trebuie subliniat geniul rezumativ al lui Dan Perjovschi, care concentrează sute de cuvinte, idei, date istorice printr-o simplă întorsătură de penel, în note pline de umor, ironie și critică socială. //