Războiul regal al ținutelor

Ioana Moldovan | 12.10.2021

Comentatori și experți ai familiei regale au văzut mereu în alegerile vestimentare făcute de membrii săi marcanți mesaje și opinii etalate clar pentru cei suficient de atenți.

Pe aceeași temă

Cu o întârziere de 19 luni, al 25-lea film din seria James Bond a avut premiera mondială la Londra la Royal Albert Hall (28 septembrie). Primul eveniment de promovare a superproducției ar fi trebuit să aibă loc în februarie 2020 în China, dar programul a fost suspendat din cauza situației sanitare. Alte câteva date ulterioare au fost propuse (noiembrie 2020 și mai apoi aprilie 2021), pentru ca până la urmă premiera să aibă loc cu abia două săptămâni în urmă.

Filmul culege titluri de prima pagină, fiind prima producție cinematografică cu încasări substanțiale realizate fără aportul sălilor de profil din China. Până acum, sumele mari realizate de filme nu erau imposibile fără o lansare prealabilă și în China.

Dar în seara premierei la Royal Albert Hall, nu echipa artistică a făcut prima pagină. Patru membri ai familiei regale britanice au onorat cu prezența premiera, manifestându-și public simpatia și susținerea pentru cel mai cunoscut agent MI5 din serviciul Majestății Sale. James Bond, cu 25 de acțiuni reușite la activ, reprezintă un pilier important al identității britanice.

Prințul Charles și soția sa, respectiv Ducele și Ducesa de Cambridge (titlurile oficiale ale Prințului William, respectiv al soției acestuia, Kate Middleton), au fost invitații cei mai importanți ai acestui eveniment cinematografic. Asta pentru că imediat ce Ducesa de Cambridge și-a făcut apariția pe covorul roșu, toate obiectivele aparatelor foto ale presei din lumea întreagă au uitat și de actorii prezenți, dar și de ceilalți invitați ai serii.

Îmbrăcată cu o superbă rochie de seară aurie semnată Jenny Packham și inspirată de seria de filme cu Agentul 007, Ducesa de Cambridge a lăsat fără replică întreaga asistență. Cu o siluetă ce amintea de Hollywoodul glamour al anilor '20, Kate Middleton a pășit în lumina reflectoarelor cu o siguranță, o grație și o eleganță ce au stârnit admirația tuturor. A doua zi, presa britanică – de regulă exigentă, snoabă și deloc generoasă cu membrii familiei regale – de data aceasta n-a contenit cu laudele și adjectivele.

Nu, acesta nu este nici un articol people și nici un articol de modă, ci un articol de­spre războiul regal care se desfășoară de cele două părți ale Atlanticului. Dacă Kate a fost îmbrăcată în auriu, Ducesa de Cornwell (n.r., Camilla Parker Bowles) a purtat o rochie de seară, argintie. Ceea ce spune multe despre cele două generații care se susțin reciproc și își concertează eforturile pentru a imagina și viitorul monarhiei. Această asortare între cele două soții regale afirmă sus și tare că nimic n-a fost lăsat la voia întâmplării, că cei patru fabuloși nu mai sunt William - Kate - Harry – Meghan, ci William - Kate - Charles - Camilla. Mai mult, Kate îmbrăcată cu o rochie care costă aproximativ 5.400 $, mamă a trei copii, timidă și rezervată, poate să strălucească la fel de puternic ca orice star de cinema. Îmbrăcată în auriul Jenny Packham, Ducesa de Cambridge a fost peste orice a putut vreodată oferi Meghan în sânul familiei regale britanice.

De la începutul relației cu Meghan, Prințul Harry a încercat să tranșeze în favoarea partenerei sale tot ceea ce înseamnă moștenirea Diana: puterea de a străluci în orice context, de a se interesa de cauze dificile, de a munci fără odihnă, de a se dedica interlocutorului indiferent de mediul social, etnic sau național. Și, da, Meghan a strălucit, deși niciodată în haine pe care clasa de mijloc britanică și le‑ar fi putut permite. Pe când Kate apare mereu purtând haine semnate de firme care se adresează marelui public. Iar rochia din seara premierei de care vorbim are un preț acceptabil pentru evenimentul la care trebuia îmbrăcată și în raport cu rangul.

Dar de ce atâta importanță acordată unor hai­ne? Familia regală britanică nu se explică și nu se plânge. Însă are canalele sale prin care comunică cu fiecare gest lucruri pe care nu le vor spune în cuvinte niciodată. Comentatori și experți ai familiei regale au văzut mereu în alegerile vestimentare făcute de membrii săi marcanți mesaje și opinii etalate clar pentru cei suficient de atenți.

E celebru cazul unui expert în broșele reginei care a încercat în iulie 2018 să citească gândurile Elisabetei a II-a cu ocazia vizitei de stat a președintelui american Donald Trump. Acolo unde regina nu poate refuza întâlnirile cu șefii de stat pe care guvernul său i le propune, regina se poate exprima prin alegerea accesoriilor pe care le va purta. Astfel, cei doi s-au văzut de trei ori, iar de fiecare dată regina a purtat o altă broșă. La prima întâlnire, Elisabeta a II-a a purtat o broșă primită cadou de stat de la președintele Obama; cu a doua ocazie a purtat o broșă oferită cadou de premierul Canadei (în 2018, Trump avea numai cuvinte de critică și nu în limbaj diplomatic la adresa premierului J. Trudeau). Ultima broșă a fost un cadou oferit de regina-mamă și care a fost văzută ultima dată la funeraliile regelui George VI, în 1952.

Pentru cei mai puțin familiarizați cu familia regală britanică și care sunt la curent doar cu evenimentele care fac marile titluri pe mapamond, o carte precum Război regal (minciuni și trădări) a istoricului britanic Robert Lacey oferă toate detaliile și analizele pentru a înțelege războiul din sânul familiei britanice, război care opune pe primul născut - și moștenitorul tronului - fratelui său cadet. Lacey - ale cărui cunoștințe au fost angajate de realizatorii seriei Netflix The Crown (Coroana) - a publicat de curând ultima carte care analizează evenimentele recente survenite în sânul familiei. Apărută în iunie 2021 în limba engleză și în septembrie în limba franceză, cartea reia toate argumentele care îi apropie, dar și îi desparte pe cei doi frați regali.

William și Harry sunt pentru dinastia britanică moștenitorul și rezerva. Nu este prima frăție din sânul familiei regale care se confruntă cu această luptă a ego-urilor între un moștenitor și rezerva sa. Prințul Charles are nu un frate, ci doi: Prințul Andrew și Prințul Edward. Rezerva a fost însă Prințul Andrew. Deși Andrew a fost un copil dorit și avut nu din motive dinastice, ci din motive familiale, evoluția ulterioară a fiului preferat al reginei ridică multe semne de întrebare. De la erou de război în Insulele Falkland (1982) și salvator al Castelului Windsor (în noiembrie 1992, a fost cel care a ghidat primele eforturi de limitare a incendiului izbucnit), la prietenul controversatului om de afaceri Jeffrey Epstein, Prințul Andrew a devenit membrul familiei pe care nimeni nu mai vrea să-l vadă, fiind forțat să renunțe la poziția de membru activ al casei regale și să păstreze distanța.

Harry însă a plecat exact atunci când toată lumea conta pe ajutorul său și al soției. Reacția lui Harry însă nu este ceva neașteptat. În paginile destinate copilăriei sale, Lacey explică faptul că Harry a fost mereu un copil-problemă. În toamna lui 1997, la câteva zile după moartea mamei sale, Harry trebuia să se confrunte și cu faptul că la Colegiul Eton unde studia a trebuit să repete clasa. Nu numai că și-a pierdut mama, dar și-a pierdut și prietenii, și colegii de clasă.

Multe sunt informațiile oferite de istoricul britanic care consolidează poziția și imaginea Prințului William și ale soției sale. Cei doi se demarcă prin efortul depus pentru a se ridica la înălțimea obligațiilor și așteptărilor atât ale familiei regale britanice, cât și ale poporului britanic în general. Apariția Ducesei de Cambridge în superba rochie Jenny Packham este o ultimă confruntare câștigată de timida britanică hotărâtă să strălucească și să câștige inimile tuturor prin acțiunile sale, prin educația dată copiilor ei și chiar și prin ținute. Mereu elegantă, dar niciodată cu ținute care să lase publicul cu gura căscată, Kate a înțeles că va trebui să aibă curajul și folosească toate armele de care dispune pentru monarhie, pentru a reda strălucire blazonului familial.

Apariția în auriu a ducesei survine la câteva zile după ieșirea în public a cumnatei sale Meghan - prima după nașterea celui de-al doilea copil. Presa a pus-o pe prima pagină, de unde Kate a detronat-o cu o apariție de câteva minute. Nicio îndoială cine are praf de stele pe umeri!

Săptămâna trecută, Prințul William a debutat la BB1 cu o emisiune în serie dedicată mediului și realizată în colaborare cu cunoscutul profesor David Attenborough (naturalist). Pe 5 octombrie, Kate a avut o întrevedere telefonică cu David Glover (cofondatorul casei de producție 72 Films) și se pare că va fi implicată într-o serie de emisiuni legate de educația copiilor în primii lor ani de viață, o temă care o interesează profund.

Cât despre premiera de la Royal Albert Hall, Kate a demonstrat că e o adevărată Bond Girl - adică o persoană dedicată Coroanei.//

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22