Pe aceeași temă
Fost editor la Dacia vreme de un sfert de veac, din 1969 pana in 1994, bunul poet clujean Vasile Igna a intocmit o carte uimitoare si emotionanta* despre impotrivirea culturala din Romania la comunism, inteles deopotriva ca ideologie, sistem si regim politic. Este o carte uimitoare, fiindca Subteranele memoriei restituie intr-un chip sistematic, desi probabil nu si complet, o fata deloc sau putin cunoscuta a rezistentei intelectualilor romani din primul deceniu de ocupatie sovietica (1944-1954). Unele date, fapte si nume dintre cele evocate de Vasile Igna mai fusesera mentionate, intr-un fel sau in altul, dupa 1990 ori in exil, mai inainte; este insa pentru prima oara cand se procedeaza la o investigatie metodica vizand obtinerea unei imagini de ansamblu. Iar rezultatul, aceasta carte, este coplesitor. Va fi de-acum, dupa Subteranele memoriei, ori imposibil, ori descalificant sa se mai reia la nesfarsit lamentatiile masochiste sau pretins "justitiare" despre lasitatea generala a intelectualitatii romanesti fata cu ocupatia sovietica si regimul impus de aceasta in Romania. Literatul Vasile Igna descopera si restituie un capitol pana acum necunoscut ca atare al istoriei romanesti postbelice.
Il restituie si totodata il scrie, ori macar il schiteaza in datele esentiale, cu seriozitate, aplicatie si, lucru rar, modestie. Desi este o carte larg deschizatoare de orizont, volumul are aspectul discret al unei antologii si este subintitulat, inca si mai modest, "pagini din rezistenta culturii in Romania, 1944-1954" (s.m., M.I.). Si pe coperta, si pe pagina de garda, numele lui Vasile Igna nu apare in ipostaza de autor de carte, ci in aceea de antologator si de prezentator. Aceasta decenta, poate cam excesiva, contrasteaza insa mult cu delirantul autorlac ambiant, ilustrat nu numai de impostori caracterizati, ci si de persoane cu totul onorabile cultural, cazute, pare-se, la mania gigantismului bibliografic. In realitate, Subteranele memoriei este mai mult si cu totul altceva decat o selectie de texte insotite de un studiu introductiv: este revelarea documentata si documentara a unei parti capitale din istoria Romaniei de dupa ocupatia sovietica. O parte scufundata sau, mai degraba, ingropata in uitare, ignoranta, superficialitate. Uitarea a fost cea premeditata a regimului comunist, ignoranta si superficialitatea sunt ale unora dintre trubadurii si tenorii confortabilelor consideratii depresive ori vehement inchizitoriale de dupa 1990. Carte indirect polemica, Subteranele memoriei pune in cauza si aceste detestabile atitudini.
Studiul introductiv al cartii lui Vasile Igna incepe cu o marturisire de situare istorica si deopotriva intelectuala. "Fac parte - scrie Vasile Igna - dintr-o generatie care a aparut in viata intelectuala romaneasca dupa anul 1965. Erau binecunoscutii, de-acum, ani ai destinderii, in care speranta renascuse si cand a fost cu putinta sa ne iluzionam (cei tineri, mai mult decat generatia matura) ca raul pe care instaurarea comunismului stalinist il facuse lumii romanesti va fi curmat si ca ar fi posibila constructia unei Romanii normale. Eram lipsiti de inhibitii, relativa libertate de miscare de care beneficiam parea definitiv castigata, proiectele ne asaltau spiritele cu aceeasi frecventa si intensitate cu care veneau spre noi carti, filme, muzica, expozitii de arta pana atunci interzise". Cum insa chiar si cele mai indraznete proiecte au nevoie de repere si radacini, tanarul poet (Vasile Igna a debutat editorial in 1969), editor la proaspat infiintata editura clujeana Dacia, resimte "ca pe o trauma personala faptul ca, spre deosebire de vecinii nostri, carturarii romani au acceptat dictatura fara sa se opuna sau sa se revolte". Trauma personala, dar si senzatie de gol, de constructie pe aer, fara temelii: "acesta era durerosul, imensul gol care se interpunea intre noi, cei de la mijlocul anilor '70, si cei ce - la iesirea din al doilea razboi mondial - reprezentau valorile pe care intentionam sa cladim alta Romanie". Sub acest dublu impuls isi incepe, atunci, tanarul literat si editor drumul prin "subteranele memoriei"; cautare indelungata si dificila, care, mai marturiseste Vasile Igna, "m-a facut sa descopar acea zona obscura, necunoscuta la care istoricii n-au avut acces, deoarece era neinregistrata in documente. Am cunoscut oameni, am vazut arhive personale, am parcurs texte, pe unele adunandu-le, cu speranta ca va veni vreodata timpul in care vor putea fi scoase la lumina. Timpul a venit, intr-adevar, dupa 1990, dar el n-a fost, in anii trecuti de-atunci, un aliat intotdeauna generos" (s.m., M.I.). In tacita contradictie cu atatia autori care si-au facut din evocarea sau, mai frecvent, invocarea trecutului un ascensor social ori macar public, pentru Vasile Igna aceasta actiune de recuperare tine exclusiv, cum o spune el insusi de altfel, de datoriile de constiinta.
Cei care s-au opus
Pe un ton potolit, chiar molcom, Vasile Igna se detaseaza totusi ferm de "istoricii si publicistii care au investigat perioada" de inceput a regimului comunist in Romania. Acestia, observa el, "si-au concentrat atentia pe doua aspecte ale rezistentei, amandoua importante si demne de a fi studiate cu calm si obiectivitate: lupta anticomunista din munti si, in registru negativ, demisiile morale ale unor mari personalitati culturale si stiintifice". Nu cele doua directii de cercetare sunt puse sub semnul indoielii, ci maniera in care au fost investigate. "Noi credem, isi precizeaza Vasile Igna atitudinea, ca adevarul nu e bine slujit nici de spiritul de intoleranta cu care sunt privite cazurile de supunere la un regim tiranic, fara a cauta sa intelegem motivatiile fiecaruia, dar nici de transformarea actiunii armate anticomuniste intr-o legenda". Evocand, rapid, formele de rezistenta la comunism inregistrate in toate tarile Europei rasaritene colonizate de imperiul sovietic, Vasile Igna enumera rezistenta armata (in Romania, Polonia, Tarile Baltice), socurile populare (Berlin 1953, Budapesta 1956, Praga 1968, actiunile conduse in Polonia de sindicatul "Solidaritatea"), rezistenta surda a maselor, pentru a se opri la rezistenta culturii. Aceasta, sustine Vasile Igna, a fost de fapt cea mai importanta forma de rezistenta la comunism, fiindca opunea individul statului totalitar. Raspunzand probabil diversilor detractori bastinasi ai conceptului de rezistenta culturala, de obicei glumeti ori pamfletari, dar constant oarecum inculti, el (re)aminteste ca "rezistenta culturala nu este o inventie romaneasca; ea a fost un fenomen european si a reprezentat reactia intelectualilor impotriva ocuparii tarilor lor de catre marile imperii totalitare ale secolului XX: nazismul si comunismul". Acest concept, de rezistenta culturala, mai precizeaza Vasile Igna, "a intrat in istorie in Franta ocupata. La Résistance insemna, in intelesul originar, primar al cuvantului, opozitia clasei intelectuale fata de ideologia, metodele si scopurile ocupantului nazist, raspunsul pe care, direct sau indirect, elita il propune cetatii asediate, mesajul pe care aceasta il transmite concetatenilor: ca nu va abandona cauza lumii din care face parte, ca nu se va lasa sedusa de privilegii, ca nu va ceda in fata spaimei si a terorii". Dupa ce face o serie de utile diferentieri intre rezistenta si disidenta, Vasile Igna formuleaza o observatie fundamentala pentru cei care investigheaza diferitele forme si aspecte ale contestarii comunismului. Simpla si, cum se intampla, aparent de domeniul bunului simt: "La fel de importante ca si contestarea sunt valorile in numele carora se infaptuieste aceasta". Dar, adauga autorul Subteranelor memoriei, "din pacate in literatura autohtona dedicata rezistentei anticomuniste acest criteriu - fara de care intreaga discutie aluneca in confuzie - este fie eludat, fie insuficient accentuat. Anticomunism, desigur, dar in numele caror principii? Caci anticomunisti notorii au fost, de pilda, Spengler sau Céline, Mussolini si Hitler, Himmler si ceilalti...". Puteau fi adaugati, cu oarece folos, Nae Ionescu, Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu s.a.!
Vrand-nevrand, Vasile Igna este obligat sa urce in timp (ori sa coboare...) si sa mentioneze pentru perioada interbelica existenta unui "inexplicabil dezinteres al clasei intelectuale autohtone fata de multe din framantarile politice care agitau elitele Europei", precum si necoagularea "unei constiinte democratice luptatoare".
Este, va fi, de aceea, cu atat mai extraordinara multimea gesturilor de refuz al regimului comunist si al normativelor impuse de acesta. Actori (Marioara Voiculescu, Marieta Anca, Sorana Topa) care au refuzat roluri si onoruri, pictorul Theodor Pallady, care a refuzat titlul de artist emerit, poetul Vasile Voiculescu (a refuzat pensia de onoare oferita de regim), istoricul David Prodan (fost membru de partid din ilegalitate, demisioneaza in 1946, in semn de protest fata de falsificarea alegerilor), apoi contestatarii ironici (actorii Constantin Tanase si Puiu Iancovescu, scriitorul Pastorel Teodoreanu), delimitarea publica de oportunismele unor mari carturari (scrisoarea deschisa prin care Dinu Pillat isi motiveaza refuzul de a colabora la ziarul Natiunea, scos de G. Calinescu, profesorul al carui asistent devenise), apoi, din lumea muzicienilor, Mihail Jora, Dimitrie Cuclin, Paul Constantinescu s.a. Gesturilor individuale li se adauga cercurile, devenite, cum scrie Vasile Igna, "modele de existenta culturala alternativa" - cenaclul din casa lui Emanoil Ciomac, intalnirile avand caracter de universitate alternativa din casa compozitorului Mihail Andricu, cenaclul din casa colectionarului de arta Barbu Slatineanu, cenaclul Sburatorul, Cercul literar de la Sibiu, originala "universitate particulara" organizata de Petru Manoliu in anii 1948-1950, unde tineau prelegeri Alice Voinescu si Stefan Nenitescu.
In sfarsit, forma cea mai activa a rezistentei culturale au constituit-o asociatiile si societatile cu functionare clandestina ori legala (cat s-a putut), exemplele cele mai cunoscute fiind Asociatia "Mihai Eminescu" si Societatea "Amicii Statelor Unite". Aceasta din urma a avut si o publicatie, Revista Romano-Americana, iar intre 13 decembrie 1944 si 15 noiembrie 1945 a fost difuzata saptamanal la radioul national Ora Statelor Unite, cu un program coordonat de Petru Comarnescu. Studiul lui Vasile Igna se incheie cu evocarea a doua personalitati extraordinare, monseniorul Vladimir Ghika si savantul Grigore T. Popa, ambii victime ale terorii comuniste, ambii respingand net, de la inceput, regimul instalat de armata de ocupatie. Antologia, care sustine in chip elocvent studiul introductiv, contine texte fundamentale pentru schimbarea imaginii mult prea sarace si mult prea saracite de astazi despre comportamentul si atitudinea intelectualilor romani in primul deceniu al perioadei comuniste.
In tulburatoarea evocare a felului in care i-a fost publicat, in 1966, volumul Calcaiul vulnerabil, dupa ce initial cenzura il respinsese, Ana Blandiana scria in aceasta revista, saptamana trecuta, ca "Literatura romana contemporana nu este "un produs al cenzurii", cum sustinea cu suficienta cineva, ci mai curand un rezultat al rezistentei la cenzura". Parafrazand-o, se poate spune ca istoria intelectualitatii romanesti sub/in comunism este de fapt istoria rezistentei intelectualilor la comunism: cartea lui Vasile Igna deschide, prin restituirile si recuperarile ei, si calea spre reconstructia culturala democratica.
* Subteranele memoriei. Pagini din Rezistenta Culturii, 1944-1954. Selectie si prezentare de Vasile Igna. Editura Universal Dalsi, 2001
