Revanșa presei de investigație

Tania Radu | 19.02.2019

Cu România te iubesc ești silit să parcurgi un rechizitoriu scris cu furie calmă, alcătuit dintr-un fluviu de dovezi strivitoare ale nemerniciei, ale haosului perfect în care acceptăm să trăim.

Pe aceeași temă

Dacă ați supraviețuit volumului lui Radu Paraschivescu Orice om îi este teamă, mai puteți lua o porție aiuritoare de disperare citind România te iubesc*, cartea scrisă la invitația Editurii Humanitas de jurnaliștii ProTV realizatori ai seriei de reportaje cu același titlu. La Radu Paraschivescu râzi și tot râzi, până ce dai în plâns, de rușine și neputință. Cu reporterii ProTV ești silit, pur și simplu, aidoma unui suspect înaintea judecății, să parcurgi un rechizitoriu scris cu furie calmă și alcătuit dintr-un fluviu de dovezi strivitoare ale nemerniciei, ale haosului perfect, cu alură drăcească de perpetuum mobile, în care acceptăm să trăim. Chintesența realităților românești despre care se vorbește aici (e o selecție din reportajele difuzate de ProTV) e prinsă cel mai bine în vorbele unui personaj secundar, un „cetățean“ oarecare, aflat din întâmplare la fața locului, adică la Fâstâci, județul Vaslui, unde reporterul discută aprins cu un primar inenarabil: „Două probleme sunt infinitismale: universul e infinitismal și prostia e infinismală, spune omul, ținându-se de microfonul cu cubul ProTV (...) și o pornește cu greu la vale pe strada acoperită de zăpadă“.

Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu și Paul Angelescu, prefațați de Cristian Leonte, au transformat într-o admirabilă proză reportericească documentări de luni de zile, câteodată chiar de ani, pe subiecte care ustură îngrozitor: soarta celor care au nevoie de transplant de măduvă sau celule stem, „lagărele recuperării“, adică soarta celor instituționalizați pentru handicap, tembelismul legislației adopțiilor, copiii abandonați în spitale, româncele sclave sexuale în Sicilia, masacrul pădurilor, asasinarea mărcii ARO, distrugerea flotei de pescuit, a rețelei de căi ferate, groapa fără fund a investițiilor inutile de pe cursul românesc al Dunării sau a celor absurde la modul gogolian de care e plină țara ș.a.m.d.

Dezastrele sunt descrise cu crâncenă migală, uneori cu ironie subțire, dizolvantă. Lipsesc vituperările, sunt doar fapte, informații pe care nici măcar cei responsabili nu le pot contesta. Cei vizitați de reporteri – și aici talentul literar al jurnaliștilor e mai evident ca oriunde – sunt traversați de stări de spirit de tot felul. Îi vedem încurcați, inventând explicații jalnice, eschivându-se grotesc (unul se refugiază în... baie). Destui sunt ofensivi, ca să nu spunem obraznici, uneori amenință („Copile, ai grijă pe unde calci! (...) Este păcat de tine, ești tânăr și simpatic“, îi spune Miron Mitrea reporterului Cosmin Savu), puțini suferă că n-au putut schimba mare lucru, mulți sunt reci ca piatra (merită pomenită o infirmieră dintr-un spital de copii cu handicap unde mureau cam 60%, care revede imagini din anii nouăzeci și nu simte nimic. Întrebată dacă recunoaște pe careva, răspunde: „da, pe o colegă“).

Fapt e că, citite, aceste reportaje sunt mai puternice decât în varianta video. Efortul de a recupera în cuvinte expresivitatea imaginii duce la o condensare a efectului. Și când te gândești că revista Flacăra, perla presei „ofensive“, „de investigație“ din perioada Ceaușescu (și pe la care am trecut și eu) s-a căznit din răsputeri, fără rezultat durabil, să facă școală cu câteva condeie de reporteri! Aici, reporterii sunt sensibili și empatici, cum este Paula Herlo, curajoși și sagace ca Rareș Năstase, răbdători până la cruzime cu mișelia interlocutorilor, precum Cosmin Savu sau Paul Angelescu, ori alergând în toate direcțiile minciuna până ce o încolțesc în posturi penibile (Alex Dima). România te iubesc este o școală de reportaj excepțională. A făcut și pui, care tocmai ce sunt omorâți în fașă (România furată, serialul DigiTV scos de pe post).

Da, țara în care trăim (încă) liberi tolerează lucruri de neimaginat.

O mamă cu copil leucemic a încercat să rămână însărcinată ca să-i asigure fiului un transplant de celule stem. Pierde sarcina. „Nu mai are mama bebe. – Nu mai faci? – Nu.“

Un ministru al transporturilor (tot Mitrea) achiziționează 100 de vagoane RO-LA, de câte 100.000 de euro fiecare. De felul lor, transportă tirurile pe calea ferată, doar că România nu are șine să le poată susține și nici tunelurile nu sunt suficient de înalte să le încapă. Vagoanele circulă câteva săptămâni, numai de la Arad în Austria, apoi merg la cimitir, unde sunt și acum.

Spitalul Județean din Brăila a construit cu bani europeni: 1) o secție de terapie intensivă finalizată în 2011, nedată în folosință pentru că nu s-a putut face o ușă: cinci licitații n-au putut selecta firma care să spargă un zid de 30 de cm grosime; 2) o secție de radioterapie oncologică, cu două buncăre pentru instalațiile puternic iradiante: stă închisă pentru că termopanele n-au fost conforme și oricum rețeaua de electricitate nu era potrivită pentru consumul din buncăre; 3) un amfiteatru pentru studenți, după care și-au amintit că Brăila nu are universitate: nefolosit; 4) o secție de cardiologie cu toate dotările - nefolosită, doar gingașul angiograf e încălzit toată iarna cu o aerotermă; 5) o secție de pediatrie, nefolosită nici ea. Un nou bloc operator, ultramodern. Nu funcționează, nu a fost prevăzută în proiect rețeaua electrică. Pe șeful Consiliului Județean îl cheamă Viorel Mortu, iar pe secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Viorel Strâmbu.

La Tulcea, primarul a construit din metal și PVC o Bursă de pește în formă de păstrugă (inițial trebuia să fie calcan, a precizat) vopsită în galben spălăcit. În botul peștelui era prevăzut să fie restaurant. E goală. Ruginește de la infiltrații.

În Munții Dornei, la Borșa și în Apuseni aproape nu mai sunt păduri. Mafia lemnului are reguli siciliene. Polițiștii transpiră terorizați de orice întrebare. Sunt duși de jurnaliști să vadă lemnul proaspăt tăiat, nemarcat, li se arată făptașul filmat, dar spune că nu a fost surprins asupra faptei.

Primarul Priceputu de la Viziru, județul Brăila, nu are în scripte un spital social pentru tineri cu handicap, deși el există. Îi consideră deci oameni ai străzii și, tartuffian: „Nu pot, n-am auzit ca o primărie să țină oameni ai străzii. Cu tot respectul, mă gândesc dacă nu cumva aș putea să vi-i transfer dumneavoastră, să fie în grija dumneavoastră“.

Suspecții de contrabandă cu țigări răspund la audieri: „– De unde sunteți? – De treci codrii de aramă. – Țigări? – Nu, bomboane de pom“.

Școala din Fâstâci, județul Vaslui, e un poem ilfpetrovian. Primarul Aporcăriței a cheltuit 1,5 milioane de euro pentru școala cea nouă. E gata de mult, are bănci în ea, tablouri pe pereți, dar stă încuiată și se delabrează pentru că edilul e certat de zece ani cu constructorul. Copiii învață în încăperile Ocolului silvic. Ca să iasă la o tablă spartă, trebuie să se strecoare pe sub bancă. În toamna anului trecut erau tot acolo. Și școala cea nouă, și copiii.

Cel mai tare text din volum e însă Fluviul de prostie (autor Alex Dima, unul dintre cei mai buni prozatori de la România te iubesc), un fel de replică în cheie grotescă la tonul înalt al Cărții Oltului a lui Geo Bogza. Aici e vorba de investițiile cu bani europeni de pe cursul românesc al Dunării, de la Baziaș până la Sulina, iar tonul poate fi definit ca un sarcasm sobru. Milioane, milioane, milioane de euro în construcții dezafectate încă de la inaugurare. Ghinion, în 2008 se aștepta intrarea în Schengen, dar n-a fost să fie. Au rămas în lugubră paragină: terminale de pasageri, deși nu există condiții de acostare a navelor, clădiri administrative cu zeci de birouri care stau goale sau locuite sporadic de domnișoare care se joacă pe telefon, doamne care țin evidența navelor... care nu opresc acolo. Pontoane inutile.

Clădiri de patrimoniu (la Calafat) care se autodemolează, în timp ce peste Dunăre, la bulgari și sârbi, se refac cetăți ruinate, case cu arhitectură tradițională pescărească și duduie de turiști. La bifurcația cu brațul Borcea, insule de nisip blochează transportul fluvial și așa debil. Navele ocolesc 100 de kilometri pentru că nu s-a obținut autorizația ca să lucreze un utilaj. În schimb, ceva mai încolo, două drage private scot de zor nisip. La Brăila se traversează tot cu bacul, podul proiectat nu există, iar portul e pustiu. La Sulina, groapa de gunoi e neterminată, inutilizabilă. Gunoiul se aruncă pe fâșia dintre Dunăre și mare, unde o placă tronează cu textul „Aici este Rezervația Delta Dunării“. De știut: toată marfa încărcată în tiruri înșiruite pe lungimea Văii Oltului ar încăpea în opt convoaie pe Dunăre.

Ce mai aflăm:

Că România era, înainte de 1989, pe locul trei în lume după URSS și Germania la exportul de pește. Avea șaizeci de pescadoare gigant, care pescuiau în toate oceanele, dar mai ales în zona Africii. De ce? Pentru că pescadoarele transportau și arme (România fiind a patra țară producătoare de armament), inevitabil și spioni. Flota a dispărut rapid după ‘90, în contul unor misterioase datorii.

Că faimosul ARO a fost în top 5 mașini de teren vândute în lume. Fabrica a fost vândută pe nimic, investitorul nu a investit nimic și am putea continua așa la nesfârșit.

România te iubesc e un document unic, o carte strivitoare pentru ce va fi însemnând mândria de a fi român. Dar este și un transport de încăpățânată speranță, pe baza victoriilor – atâtea câte sunt – ale semnatarilor din volum: s-au adoptat legi (Registrul național al donatorilor neînrudiți), s-au schimbat legi (legea adopțiilor), au fost demiși miniștri și secretari de stat, au fost anchetați și condamnați câțiva lideri locali. Pornind de la investigații de aici, două femei extraordinare au fondat cea mai spectaculoasă organizație nonguvernamentală – „Dăruiește viață“ – care construiește acum primul spital de oncologie pediatrică din București

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22