Pe aceeași temă
Unele reactii din spatiul public romanesc fata de condamnarea de catre presedintele Basescu a regimului comunist, la data de 18 decembrie 2006, s-au concentrat pe doua teme majore: asa-zisul Sonderweg al comunismului romanesc si eventuala validitate (fragmentara sau reziduala) a comunismului. Din punct de vedere comparativ, a doua tema poate fi un îndreptar analitic pentru clarificarea primeia. Procesul gradual de "dezvrajire" a stangii europene fata de doctrinele inspirate de Marx si implicit fata de experimentul socialist de tip sovietic este exact antiteza tendintei comunismului autohton de redogmatizare mediata prin discurs nationalist.
Cartea coordonata de Doina Jela si Vladimir Tismaneanu se concentreaza exact pe unul dintre momentele majore de jonctiune dintre evolutia sistemului socialismului de stat si gandirea radicala de stanga. Volumul vine în ajutorul celor care vor sa înteleaga legatura dintre "dezghetul" destalinizarii si resuscitarea revizionismului interbelic marxist în Europa Centrala. Lucrul remarcabil legat de aceasta aparitie editoriala este acela ca în cuprinsul sau se afla, pentru prima oara în Romania, versiunea integrala, adnotata la zi (de catre Armand Gosu), a Raportului Secret prezentat de Hrusciov la Congresul PCUS din 1956. Totodata, contributiile dedicate Ungariei, Romaniei si discutarea dinamicii opiniei publice franceze în epoca ofera cititorului o arie larga de subiecte, care permit încadrarea cazului romanesc în tendintele acelor ani.
Raportul Secret prezentat de Hrusciov, pe langa denuntarea cultului personalitatii, atinge si subiecte precum latura populista a activitatii unui partid leninist, functia pedagogica a conducerii bolsevice, conducerea colectiva ca redemocratizare a activitatii de partid, importanta obtinerii încrederii din partea populatiei, evitarea violentei de stat, revenirea la "legalitatea socialista", precum si respectarea politicii leniniste privind nationalitatile. Motivul principal de subtext al Raportului este evitarea terorii, ca politica de stat, care subminase atat legatura dintre partid si mase, cat si moralitatea comunista (implicit însusi proiectul de "construire a omului nou"). Pe de alta parte, asa cum observa Nicolas Werth, "Raportul Secret ramane un text foarte selectiv - si superficial - de condamnare a stalinismului (...) Raportul Secret trece cu vederea chestiunea cruciala: cea a responsabilitatii partidului, în ansamblul sau, fata de societatea sovietica" (p. 92). Cu toate acestea, datorita caracterului sau eretic fata de dogma care dominase lagarul socialist începand cu 1945, se poate afirma ca acest document reprezinta inceputul sfarsitului blocului sovietic.
V. Tismaneanu, în capitolul Prima lovitura. Anul 1956, demonstreaza ca Raportul Secret a generat posibilitatea "revoltei mintilor" - o miscare de regandire a optiunii de stanga inspirate de marxism, în afara traditiei interpretarilor continute de modelul sovietic. Asa-zisa necesitate istorica a optiunii sovietice (esentializata în stalinism) este complet compromisa de critica lui Hrusciov. Astfel apare miscarea revizionista în Europa de Est, aflata la originea încercarilor de reformare a socialismului de stat în Polonia, Ungaria si RDG. In esenta, revizionismul a avut doua componente fundamentale: umanismul socialist, bazat pe revenirea la tanarul Marx, si ideea "cailor nationale catre socialism".
Raportul Secret combinat cu evenimentele din Ungaria (cu consecintele acestui moment istoric) a însemnat primul moment în procesul de disolutie endogena. Cazul ungar este crucial, pentru ca, în conditiile accentului pus pe "individualizarea regimurilor comuniste" (Jowitt), revizionismul devine baza reformismului de stat. Spre deosebire de Polonia sau RDG, initiativele si discutiile intelectualilor pe marginea gandirii marxiste sunt reflectate in politicile guvernului Nagy. In contributia sa, Andor Horváth afirma ca "toate informatiile disponibile în prezent confirma ipoteza ca revolutia nu a fost scapata de sub control, nici nu tindea spre restaurarea sistemului capitalist" (p. 124). Astfel, în opinia lui Horváth, "decizia finala privind soarta revolutiei a fost determinata de considerentele de ordin international, de prestigiu si de imagine".
V. Tismaneanu exploreaza aspectele esentiale ale legaturii dintre revizionism (ca solutie intelectuala pentru aporia stalinismului) si reformismul "caii nationale catre socialism". Imre Nagy este prezentat drept imaginea simbolica pentru aceasta problematica: "se poate spune ca Imre Nagy a pornit ca reformator si a sfarsit ca revolutionar" (p. 152). Tismaneanu insista asupra naturii miscarii din 1956, de posibila solutie pentru rezolvarea "contradictiilor si tensiunilor structurale dinauntrul matricei de autoritate si dominare existente". Astfel, înfrangerea miscarii conduse de Imre Nagy "a fost doar înfrangerea unor indivizi eliminati de pe pozitiile ce ofera putere si influenta, si nu esecul unei platforme politice democratice si de stanga cu baze largi" (p. 146). Revizionismul care a însotit reformele lui Nagy a optat pentru pluralism, atacand dogma "partidului de avangarda" si centralismul democratic. Gandirea revizionista a subminat canonul discursiv al ideologiei prin intermediul unei rediscutari la nivelul vulgatei marxiste (compusa din concepte precum alienare, exploatare, reificare etc.). Se poate spune ca a fost rezultatul intersectarii a doua traditii de gandire marxista nonsovietica: pe de o parte, influenta socialismului democratic gradual promovat de Eduard Bernstein; pe de alta parte, analiza moral-filozofica a scrierilor lui Marx facuta de Georg Lukács în Istorie si constiinta de clasa. Problema fundamentala a revizionismului anului 1956 a fost însa continua fascinatie fata de viziunea redemptiv-revolutionara: "Atata timp cat acesti intelectuali continuau sa graviteze în jurul mitului revolutionar marxist, ei puteau doar denunta, nu si suprima vraja ideologica" (p. 168).
In analiza reactiilor fata de momentul 1956 din presa franceza, Doina Jela identifica tendinta de a eticheta miscarea din Ungaria drept "contrarevolutie", dar si dorinta de a accepta revizionismul, fara insa a rupe cu URSS. Putini intelectuali francezi de stanga au privit fenomenul Nagy sau discutiile din Polonia în octombrie 1956 drept o ruptura totala cu modelul sovietic, o încercare de rediscutare a traditiei marxiste. Presa de stanga din Franta s-a aflat în fata unei dileme foarte bine definita de Sartre în Les Temps Modernes: "daca socialismul tolereaza tunurile de pe cuirasatul Aurora, de ce ar condamna tancurile lui Jukov?" (p. 250). Concluzia lui Sartre asupra semnificatiei anului 1956 lasa impresia incapacitatii de a percepe importanta sustinerii miscarii antitotalitare revizioniste: "edificarea socialista este privilegiata prin aceea ca, pentru a o întelege, trebuie sa te alaturi miscarii ei si sa-i adopti obiectivele; într-un cuvant, judeci ceea ce face în functie de ceea ce vrea, judeci mijloacele în functie de scopuri" (p. 255).
Doina Jela contrapune reactiilor presei de stanga grupajul din Les Temps Modernes, coordonat de Ferenc Fejtö, care prezenta pentru prima oara textele programatice si dezbaterile intelectuale ocazionate de miscarea din 1956 în Ungaria. Fejtö caracterizeaza acest moment drept "prima revolutie sovietica antisovietica", încercand astfel sa scoata în evidenta dorinta compatriotilor sai de a reforma socialismul dincolo de cadrul birocratic al stalinismului. Prefata lui Fejtö este urmata de 6 sectiuni, care, prin continutul lor, prezinta principalele idei ale miscarii revizioniste în Ungaria, relatia ei fata de URSS si mostenirea stalinismului, cat si dorinta intelectualilor de reintegrare în traditia de stanga europeana.
Volumul contine si trei contributii (Ioana Boca, 1956 în Romania; Elis Neagoe-Plesa, Cazul Alex. Jar; Cristian Vasile, PMR si "domesticirea" tinerilor scriitori la sfarsitul anului 1956) care aduc în discutie rolul PMR în momentul de criza 1956. Ioana Boca propune un cadru unitar al miscarilor studentesti ale acelui an, remarcand faptul ca "declansarea în acelasi timp a acestor proteste si, mai ales, sustinerea acelorasi revendicari indica o anumita unitate care trebuie subliniata" (p. 171). Totusi, problema fundamentala a opozitiei tip 1956 în Romania a fost incapacitatea ei cronica de a afecta natura comunismului romanesc. De exemplu, critica facuta de Jar ingerintei partidului în activitatea literara nu a reusit sa capete amploare, nefiind sustinuta de scriitorii si intelectualii romani. Incercarile de reforma din Romania s-au desfasurat în "spirit partinic", nereusind sa creeze un for alternativ care sa contrabalanseze influenta partidului comunist. Cazul grupului de poeti iconoclasti din jurul lui Labis scoate în evidenta reactia preventiva a Securitatii împotriva oricarei tendinte de contestare a establishment-ului cultural-politic.
Ungaria 1956 poate deschide o discutie asupra mostenirii gandirii marxiste în Europa. Condamnarea regimului comunist în Romania nu este nicicum sinonima cu condamnarea lui Marx sau a traditiei gandirii antiautoritare de stanga. M. Botez, într-un articol în Agora (iulie 1989), remarca lipsa sintezelor de gandire marxista în planul editurilor din acea vreme, dar si prezenta unor titluri departe de idealurile revolutionare promovate de PCR. Asadar, comunismul din Romania, acceptand medierea nationalismului, a capatat, mai ales în ultimul sau deceniu, o coloratura pronuntat de dreapta. Optiunea de stanga în Romania a fost compromisa fara a-si fi intrat vreodata în drepturi. De aceea, cunoasterea mostenirii revizionismului neomarxist poate fi un punct de plecare pentru o analiza care înca îsi asteapta autorii. Este crucial însa ca o astfel de initiativa sa fie constienta de pericolele dogmatismului cliseelor revolutionare si de iluziile teleologiei marxiste. Altfel, vom fi în pozitia lui Alasdair MacIntyre, care visa la o societate nealienata, în care proletarul va face casa buna cu doctorul Jivago, modelul, pentru el, al intelectualului constient de reificarea lumii în care traieste, dar incapabil de a se emancipa. Destinele unor ganditori precum Kolakowski, Ernst Bloch sau Agnes Heller au demonstrat periculoasa naivitate a acestei candide imaginari a comunismului.
Ungaria 1956: revolta mintilor si sfarsitul mitului comunist (coord. Doina Jela si Vladimir Tismaneanu), Editura Curtea Veche, 2006
