Pe aceeași temă
Stiu, din experienta de interviu cu martorii unor evenimente indepartate sau apropiate in timp, in ce masura astfel de publicatii mai mult sau mai putin oneste, venite de la oameni mai mult sau mai putin credibili sau informati, influenteaza apoi memoria celorlalti, chiar si a celor care au participat la evenimente in mod direct, fiind specifica memoriei individuale si colective aceasta remodelare permanenta in functie de diverse cadre de referinta preexistente, intre care, raportarea la textul scris, mai ales atunci cand acesta ia forma unei carti, e foarte frecventa.
De aceea, analiza "pozitiilor" de pe care sunt scrise aceste carti, demontarea argumentelor de natura ideologica si a partizanatelor pe care le exprima diferitele puncte de vedere emise si diferitele interpretari propuse, lucruri pe care Ruxandra Cesereanu le intreprinde cu minutiozitate si atentie, reprezinta un exercitiu necesar de prevenire si informare, de care cel putin cercetatorii, istorici sau nu, vor trebui sa tina seama. Cu atât mai mult cu cât analiza are ambitia de a se baza pe o bibliografie cvasiexhaustiva si de a face si o clasificare a opiniilor din trei perspective esentiale: cei care sustin ideea revolutiei pure, cei care sunt adeptii complotului (intern sau extern) ca baza a evenimentelor din decembrie 1989 si cei care sunt adeptii ideii hibridarii celor doua forme (de partea carora Ruxandra Cesereanu inclina ea insasi a se plasa). In interiorul fiecarei categorii sunt apoi avansate nuantari ale pozitiilor si, ceea ce e mai important, e dezvaluit fara ezitari esafodajul argumentativ, retorica discursului care modeleaza intr-un anume fel realitatea unor evenimente despre care s-a cerut de atatea ori in ultimii ani, pe un ton mai vehement sau mai potolit (din ce in ce mai potolit, as zice), adevarul. Cat de greu ne e sa ajungem la el prin hatisul variantelor, prin filtrul intereselor, prin chiar aglomeratia si graba suspecte cu care diverse personaje compromise au incercat sa ocupe primplanul memoriei si sa-si impuna adeseori agresiv propriul punct de vedere sau propria demonstratie, e vizibil prin simpla parcurgere a cartii, care ne expune in acest fel la o benefica terapie. Ne recomanda nu doar prudenta, ci ne strecoara in suflet si un scepticism, as zice, igienic din punct de vedere moral.
Personal, mi-as fi dorit sa stiu mai multe despre unii dintre autorii cartilor luate in discutie, unii mai putin celebri decat, sa zicem, Ion Iliescu sau Silviu Brucan, mai putin marcati de apartenenta la serviciile secrete (fie ele si de contrainformatii), ca Pavel Corut, Filip Teodorescu, Teodor Filip, sau la primele esaloane ale puterii militare sau ale fostei nomenclaturi (ca Ion Coman, de pilda) si mai putin cunoscuti mie decat unii dintre timisorenii revolutionari "pe bune", cum s-ar zice azi. O scurta fisa biografica (schitata pe alocuri) a fiecaruia dintre autori ar fi fost utila si pentru viitor, pentru ca nu se stie in ce masura timpul care trece va sterge o parte din amintirile noastre inca foarte vii azi sau ii va face pe cei mai tineri sau pe strainii care vor avea in mana cartea sa se intrebe cine era unul sau altul dintre autori.
Pentru ca, vrand-nevrand, orice bilant al receptarii unui eveniment contribuie la chiar redimensionarea acelui eveniment, el este si sindromul unei epoci, marturie despre problemele pe care oamenii si le pun la un moment dat. Cu atat mai mult cand e vorba de o scriitoare cunoscuta si de o analista redutabila, care nu s-a sfiit sa-si asume sarcini incomode, sa abordeze subiecte litigioase, neintampinate la unison cu simpatie sau bunavointa si care adesea provoaca alergie la o parte macar a publicului: problema violentei la romani (care se prezinta cel mai adesea ca apartinand unui popor bland si iubitor) sau cea a copiilor strazii*.
Este mereu ceva provocator in cartile Ruxandrei Cesereanu, ceva "deranjant", in masura in care ne obliga sa luam act de realitati mai putin placute, mai putin magulitoare pentru imaginea noastra despre noi insine.
Subiectul "revolutie" nu e unul comod. Am vorbit despre imaginea unei memorii in miscare, ca efort de remodelare. Din care lipseste deocamdata vocea omului de pe strada, a celui care traia in confuzia acelor zile momente de exaltare sau de groaza, impartit intre frica si speranta, intre sublim si ridicol, intre emotie si luciditate, intre lozinci si gloante, intre frustrari si umilinte recente si revanse si eliberari pe cale de implinire. "Aveai impresia ca istoria se croieste prin tine, nu-ti dadeai seama ca, totusi, reprezinti pe o anumita scena mai mare un pion", spune unul dintre ei, intr-un interviu. Lipseste si vocea celor carora li se dedica volumul, ranitii si rudele celor care au murit. Nu era treaba Ruxandrei Cesereanu sa faca acest lucru in carte, caci asta ar fi depasit ceea ce ea si-a propus deocamdata. Stiu ca astfel de documente exista nu doar in forma publicata (cateva dintre culegeri sunt citate in bibliografia cartii) si sunt sigura ca va ajunge vremea sa se faca si bilantul lor. Comparand aceste marturii cu interpretarile celor care au scris carti si cu documentele deja accesibile, pe care autoarea le indica in cartea sa, si "deconstruind", ca sa folosesc cuvantul pe care il prefera ea, si acest discurs, ar iesi la iveala acel halou emotional al evenimentului trait si simtit, acel sentiment al participarii redescoperit ca o forma de autenticitate, dupa ce participarea fusese atatia ani doar mimata sau prilej de infinite frustrari. Mi se pare important ca Ruxandra Cesereanu evoca, in doua capitole premergatoare intrarii in tema anuntata a cartii, revolta minerilor din 1977 si revolta de la Brasov din 1987. Nu numai ca se da astfel contur istoriei revoltelor prin care, in diferite momente, s-a indraznit nesupunerea (ar mai fi fost de amintit poate 1956 sau 1946), ci se face transparent orizontul politic in care ceea ce s-a intamplat in 1989 avea sa se desfasoare: adica unul in care represiunea era raspunsul la orice solicitare de dialog, la orice forma de revendicare. Iarasi un lucru important pentru viitor, pentru intrebari ale celor mai putin stiutori sau mai repede uitatori, de genul "de ce nu v-ati revoltat mai devreme" sau pentru afirmatii mai mult sau mai putin inocente de genul "lasa, ca nu era dracul chiar asa de negru". Pentru ca, ceea ce arata clar cartea Ruxandrei Cesereanu - si asta mi se pare important - este faptul ca reprimarea si teroarea nu veneau de la o singura persoana sau de la un cuplu fatal, ci erau parti ale unui intreg aparat, constituit si consolidat special in acest scop.
Confruntarea cu aceasta perspectiva face cu atat mai insuportabila prezenta - adesea, de altfel, cinica, insolenta si sfidand chiar si regulile unei "minima moralia" -, pe scena publica a memoriei, a unor persoane care au fost direct implicate in acest aparat. Este desigur expresia - mi se va spune si imi spun, ca sa ma consolez - a unei democratizari firesti a memoriei insesi. Dar este si expresia unei lipse de bun-simt sfidatoare si a unei provocari. Exercitiul de demontare a logicii in care sunt facute aceste marturii este, din acest punct de vedere, unul in primul rand de corectie etica, absolut necesara. Dincolo de asta, as sublinia insa un deficit care rezulta direct din optiunea autoarei pentru o clasificare a surselor, pe care le foloseste dupa perspectiva pe care o adopta in legatura cu evenimentele: revolutie, complot sau hibrid al celor doua. Se regasesc astfel, in cuprinsul aceluiasi capitol, securisti si analisti politici, revolutionari si oameni politici ai vechii si noii puteri, ziaristi. De acord cu faptul ca nu exista memorie inocenta, in sensul ca nu exista povestire sau analiza din care sa lipseasca argumentatia de suprafata sau implicita. Mi s-ar fi parut mai potrivit ca macar analistii politici sau istoricii sa fie analizati cu alte instrumente si in alta perspectiva, avand in vedere ca discursul lor se supune sau ar trebui sa se supuna, macar in principiu, altor reguli decat celor ale unei "simple" marturii sau ale jurnalismului de ocazie si ca in cazul lor sursele pe care le invoca si natura argumentelor ar trebui sa fie alta. Ne trezim astfel "audiind" in acelasi capitol, pentru ca sustin aceeasi imagine a evenimentelor, pe Radu Portocala cu Angela Bacescu sau Ilie Stoian, pe Anneli Ute Gabany cu Ion Pitulescu sau Pavel Corut. Desi uneori se incearca grupari de genul "cei din afara puterii" si "cei din interiorul puterii" (in cap. Puristii), nu se respecta consecvent acest criteriu sau altul, din necesitati adesea impuse de mersul analizei.
Dincolo insa de aceste aspecte, cartea Ruxandrei Cesereanu este una extrem de utila viitorilor cercetatori a ceea ce, desi ne-a marcat atat de profund viata si destinul, oscilam in a denumi intr-un fel sau altul. Autoarea face de altfel, in mod inspirat, un inventar al denumirilor - osciland intre eufemisme si catalogari de circumstanta - prin care s-a incercat, in acesti 15 ani, redefinirea cuvantului revolutie. O redefinire cu atat mai dificila cu cat ea e masura revolutiei pe care fiecare din noi a fost mai mult sau mai putin capabil sa o gandeasca si sa o faptuiasca pe cont propriu si impreuna cu altii. Diversitatea definitiilor este si oglinda diversitatii proiectelor in functie de care ne definim de atatia ani, expresia lipsei de convergenta a acestor proiecte, care ne face sa ne intrebam nu doar cum ar trebui sa denumim acel Decembrie '89, ci si cum se va numi perioada de dupa aceasta lenta tranzitie.
Addenda ne arata ca definirea termenilor nu e in cazul de fata o simpla problema de optiune lingvistica, ci una de tatonare a adevarului (cf. cap. Teroristii) si ca o cale de analiza posibila, in afara cronologiei evenimentelor, e si cea a termenilor cheie prin care ele pot fi citite, ca Procesul si executia lui Ceausescu sau rolul Armatei in revolutie. Ruxandra Cesereanu are meritul de a ne face sa ne punem intrebari incomode, de preferat certitudinilor de altadata.
Am citit de curand si marturiile unor studenti ai ei de la Jurnalistica, asupra unui subiect delicat, cel al marginalilor unui oras: cersetorii, "boschetarii", "aurolacii" etc. Studentii acestia participasera la un proiect de antropologie urbana pe care Ruxandra Cesereanu l-a coordonat, avand excelenta idee de a publica nu doar interviurile rezultate din aceasta activitate, dar si ceea ce de obicei antropologii numesc "jurnalul cercetarii" participantilor la experiment: studentii viitori jurnalisti. E vorba de oameni foarte tineri deci, care depun marturie despre cum se contureaza azi raportul dintre "normalitate" si ceea ce ar fi diferenta acesteia in sensul cel mai larg, obligandu-ne sa meditam la raporturile dintre centru si margine in toate variantele lor, sa ne reflectam in oglinzi care nu ne arata totdeauna ceea ce am dori sa vedem.
Ruxandra Cesereanu, Decembrie '89. Deconstructia unei revolutii, Polirom, Iasi 2004, 225 pp.
