Romane-reverență în fața mitologiei grecești

Mai jos, pe scurt, despre două cărți (relativ) recente de la Editura Trei și alte două de la o subdiviziune a Grupului Editorial Trei, Editura Pandora M. Toate aceste patru romane, scrise de patru femei, au în centrul lor mai ales personaje feminine – o răsturnare de perspectivă remarcabilă, provocatoare și foarte utilă pentru o înțelegere și mai adecvată a articulațiilor unei lumi fascinante – cum e Grecia mitologică.

1. Clitemnestra de Costanza Casati e cel mai recent dintre titlurile care stau în arealul tematic al mitologiei grecești. E romanul de debut al unei tinere scriitoare născute în Texas, pasionate de limbile clasice, în mod aparte de limba greacă – și e unul memorabil. Filmic într-un mod evident (nu ar fi de mirare dacă această carte va avea o declinare cinematografică în curând; are numeroase virtuți în acest sens), romanul are în centru una dintre marile și foarte puternicele personaje feminine care populează legendele Olimpului – pe foarte inteligenta, dura și răzbunătoarea regină Clitemnestra. Adică, dacă e să mergem la etimologie (și pentru numele care populează Grecia mitologică e mereu nevoie – și e cu mare folos): „cea faimoasă din cauza pețitorilor” sau „nobilă intrigantă” – a fost în mitologia greacă fiica Ledei și a lui Tindar, regele Spartei, soră cu dioscurii și Elena. Nu mai puțin faimoasă e Clitemnestra și pentru că îl ucide pe soțul său Agamemnon (la rândul său nu mai puțin faimos; al doilea soț, după ce Agamemnon însuși îl omorâse pe Tantal, primul soț al Clitemnestrei), după terminarea Războiului Troian. Într-un cerc al patimilor care se închide, Clitemnestra e și ea ucisă: și anume, de Oreste, chiar fiul ei. În The Times se notează, foarte inspirat, că „în romanul puternic și captivant cu care debutează Casati nu există zei, eroi sau monștri. Există doar oameni, mânați de pasiunile și vulnerabilitățile lor“. Și în aceasta rezidă și marea forță de atracție a cărții – vorbind despre ființe care au existat, fie și numai în povești, ea vorbește despre patimile, pulsiunile, legile și fărădelegile noastre. Bref: o carte pe alocuri sălbatică, foarte pasională și, deși mai ales despre zei, semizei sau eroi care stau în imediata vecinătate a acestora, mai ales umană, atât de umană.

2. Din nou, inversare de perspectivă, din nou efect extraordinar obținut: Odiseea, dar nu, desigur, în versiunea iconică a lui Homer, ci într-una, nervoasă, pe alocuri inovativă și foarte atent construită, cu „cadrarea” pe care o fac povestirile unor personaje principale feminine, grație lui Marilù Oliva. Cu alte cuvinte: Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso și celelalte. Cu alte cuvinte: ceea ce avem aici este refacerea unui drum „de poveste” (fondator și refondator, în multe sensuri), însă povestit altfel decât îl știm până acum. Altfel spus (în cuvintele autoarei, de data aceasta): „Intenția Odiseei mele povestite de femei a fost să realizez o rescriere fidelă a textului original, care să dea glas diferitelor și puternicelor femei întâlnite aici, al căror rol este revoluționar, comparativ cu celălalt poem homeric. Am încercat să nu omit nimic semnificativ, unele părți au fost sintetizate (întâlnirea zeilor din cântul I, de exemplu), iar redundanțele au fost omise. S-a schimbat structura narativă, însă numai cea inițială: dacă în Odiseea cititorul îl întâlnește pe protagonist în cântul V, aici se întâmplă încă de la început, iar Telemahia, adică cele patru capitole ce corespund călătoriei lui Telemah (I-IV), a fost mutată și restrânsă semnificativ”. Rezultă un roman – o Odisee în proză, nu în versuri – care, pe de o parte, elogiază opera primă, opera-mamă, și care, pe de altă parte, e bine ancorat în prezent. Marilù Oliva, din nou: „Dacă universalitatea și longevitatea acestei epopei se datorează nenumăratelor referințe la ea, care s-au decantat în două milenii (numeroasele opere literare și plastice stând mărturie în acest sens), marea forță a Odiseei este capacitatea sa de a se oglindi în prezent”.

3. Pat Barker e un nume greu al literaturii britanice de astăzi – destul de bine cunoscut și la noi. Barker a publicat 15 romane, în fruntea listei sale personale aflându-se capodopera din 1982, Union Street. Drumul fantomă, carte care aparține trilogiei despre Primul Război Mondial (Trilogia regenerării), considerată una dintre cele mai apreciate capodopere pe temă istorică din literatura britanică. Pentru acest roman, de altfel, Pat Baker a fost recompensată cu Booker Prize. Un alt roman – care are, relativ de curând, și versiune în limba română –, Tăcerea femeilor, a fost nominalizat la Women’s Prize for Fiction, The Gordon Burn Prize și Costa Book Awards, iar în 2019 a câștigat The Independent Bookshop Award. În anul 2000, Barker a primit prestigioasa distincție de Commander of the Order of British Empire. Femeile din Troia reînvie atmosfera posibilă din cetatea care a fost ținta unui mare război și, totodată, locul în care s-a forjat una dintre marile povești ale umanității – și anume, într‑un interval, de asemenea posibil, de după căderea sa. E Troia de după victoria aheilor, dar încă nepărăsită de aceștia – în intervalul pe care ni-l decupează Pat Barker ei încă stau  în cetatea pe care o cuceriseră după un război teribil și foarte îndelungat, așteptând un vânt bun, prielnic, pentru a reveni pe meleagurile natale cu o pradă foarte bogată. E un timp al așteptării cel care cadențează acest roman – o așteptare tensionată deopotrivă pentru învingători și pentru cei care au pierdut lupta. Mai mult și mai exact: al așteptării și al recompunerii, inclusiv al renașterii unor vechi dușmănii. În centrul narațiunii și al acțiunii e Briseis, regina care ajunsese cândva sclava lui Ahile. Ea se aliază cu Hecuba – acum văduvă a mărețului rege Priam – și, împreună, încearcă să se răzbune pe învingători. Din nou un mare plus: decăderea Troiei de după decădere văzută, rafinat, prin ochiul unei femei!

4. „Sper că, ajunși la sfârșitul acestei cărți, cititorii vor privi eroismul ca pe un lucru pe care toți îl avem în noi. Nu le aparține doar bărbaților, așa cum consecințele tragice ale războiului nu le aparțin doar femeilor”. Afirmația, puternică, îi aparține lui Natalie Haynes; romanul, puternic și el, scris de Haynes, se intitulează O mie de corăbii. E o carte – publicată în engleză în 2019 – cu un destin de audiență relevant, în care autoarea „dă glas femeilor până acum tăcute din Războiul Troian”. Creusa, nu neapărat un personaj principal în versiunile iconice în care se relatează despre Războiul Troian (dar un nume demn de a fi reținut, pentru că e fiica lui Priam, rege al Troiei, și soția celui care supraviețuiește asediului Troiei și al cărui drum ne dă o altă mare epopee, Eneas), se trezește în miez de noapte, în mijlocul flăcărilor. Așa începe acest roman. În câteva ceasuri, flăcările vor face cenușă marea cetate. Ce se întâmplă atunci, în acele ore astrale ale mitologiei, și de ce s-a întâmplat așa, cum a fost posibilă o asemenea luptă – ale cărei urmări aveau să cutremure eroi, zei și oameni deopotrivă, de la Muntele Olimp până la Muntele Ida din Troia: la toate acestea, romanul lui Natalie Haynes ne oferă un posibil și convingător răspuns. Poate că este o exagerare de marketing ceea ce se notează în „Globe and Mail” despre această carte – și anume „un roman fascinant, o poveste despre pasiuni, trădare și putere pe care Homer însuși și-ar fi dorit să o scrie”. Dar că este o declinare neobișnuită, inventivă, încântătoare și foarte puternică a Iliadei - „una dintre operele fundamentale pe tema războiului și a războinicilor, a bărbaților și a masculinității”, așa cum consideră chiar autoarea că este marea carte a lui Homer –, acesta este un fapt.

O notă de final, pentru a sublinia încă o dată și din alt unghi acest admirabil efort de a prezenteifica mitologia greacă pe care îl face Grupul Editorial Trei: înaintea tuturor acestor patru cărți menționate și (blitz-) rezumate mai sus, la Editura Trei a apărut o trilogie nu mai puțin încântătoare. O semnătură unică – Stephen Fry (scriitor britanic), actor, jurnalist și regizor multipremiat – și trei cărți antologice intitulate „Mythos. Miturile Greciei repovestite”, „Eroii. Muritori și monștri, căutări și aventuri” și „Troia”. Tripticul acesta – un fel de Legendele Olimpului la cub, mult mai bine scrise și mai șarmante – poate sta ca un complement ideal pentru cele patru romane care fac obiectul cronicii de față.