Romanii si imaginarul violent

Doina Jela: Ruxandra Cesereanu este deja foarte cunoscuta si mediatizata, atat ca poeta, ca prozatoare postmodernista, cat si ca autoare a unor studii extrem de atipice si de originale, care au ca nota comuna violenta. Aceasta carte se numeste Imaginarul violent al romanilor si mi s-a facut o observatie interesanta: "de ce nu la romani?". Cititorii vor fi invitati sa dezbata, eventual, in jurul acestui titlu.

Ce este, de fapt, aceasta carte? Rasfoind presa romaneasca de la sfarsitul secolului al XIX-lea si pana in ultimii ani ai secolului XX, Ruxandra Cesereanu pare sa identifice niste stereotipuri psiho-etnice si o propensiune a celor mai renumiti publicisti romani pentru un limbaj violent, de unde ea deduce un imaginar violent. Aceasta carte ar putea sa scandalizeze, dar si sa incite, pentru ca primul publicist luat in discutie aici este spiritul tutelar al culturii romane moderne, Mihai Eminescu, caruia Ruxandra Cesereanu ii studiaza publicistica de la Timpul, o publicistica violenta si a carei analiza s-ar putea sa fie greu inghitita de catre publicul romanesc, incorsetat intr-o mitologie opresiva si poate deformatoare. Al doilea autor este Caragiale, urmand apoi publicistica lui Arghezi din perioada interbelica. Este analizata mai departe presa romaneasca de dupa 1947, cu violenta sa intrinseca si, in fine, presa postdecembrista, de la Dimineata, Azi si Adevarul la revista Romania Mare, prin excelenta violenta. Cartea se termina cu un capitol aproape imposibil si insuportabil de citit. Ruxandra Cesereanu a avut rabdarea si taria nervoasa sa citeasca toate scrisorile de insulta, calomnie si amenintare pe care le-a primit Ana Blandiana in primul an de dupa Revolutia din decembrie. Am inteles ca nici Ana Blandiana insasi nu a citit toate aceste scrisori teribil de injositoare pentru autorul lor. Daca acceptam generalizarile Ruxandrei Cesereanu, imaginarul violent al celor care le-au scris - e clar ca sunt scrise de mana Securitatii - ar fi chiar imaginarul violent al romanilor. Sigur ca si aceia sunt romani, dar nu stiu daca acela este imaginarul nostru, al romanilor, si daca ni-l putem asuma. Este o carte extrem de incitanta si care va starni binefacatoare dezbateri.

Vinovatia noastra are blazonul ei mioritic

Dan C. Mihailescu: Sunt unul din cei care au facut obiectia referitoare la titlu, care ar fi necesitat o schimbare: nu Imaginarul violent al romanilor, ci Imaginarul violent la romani sau Romanii si imaginarul violent.
Ii adresez invidia mea colegiala Ruxandrei Cesereanu care, alaturi de Marta Petreu si Stefan Borbély, reprezinta "tridentul" clujean, transilvanean, care musca din lenea noastra valaha, regateana. Ruxandra este unul dintre cei mai harnici istorici literari, analisti ai mentalitatilor, ai istoriei etno-psihologiilor etc.

Nici n-am terminat bine, acum doi ani, sa-i laudam o carte care analiza tortura politica in secolul XX, ca i-a si aparut un roman imbibat de sexualitate, Tricephalos, care a fost comparat cu Emmanuelle. Acum ne provoaca din nou pe linia stigmatizarii ideii romanesti, pe care o practica multe dintre mass-media occidentale.
Cartea incepe prin a analiza antropomorfizarea politica in cheie xenofoba din publicistica lui Eminescu, continua cu modul in care Caragiale isi exercita distileria de otravuri din suflet si ajunge in bolgia infricosatoare care este pamfletul lui Arghezi, din pacate stramosul uratei pamfletarii din Romania Mare, din fosta Saptamana a lui Eugen Barbu. Urmeaza un episod care mie mi-a placut foarte mult, echivalent cu imaginarul crancen din publicistica extremei drepte de la noi - ceea ce numeste, daca nu ma insel, "falizarea" sau "refalizarea" limbajului la Scanteia, organul partidului, si in toata publicistica lui Silviu Brucan. Faptul ca pot sa compar imprecatiile lui Ilie Radulescu din Sfarma-Piatra cu indemnurile la asasinat pe care le facea Silviu Brucan in Scanteia in '47 este un lucru pe cat de reconfortant, pe atat de tragic. Cea mai scandaloasa maniera prin care Securitatea calca in picioare tot ce avem este atunci cand afirma ca Memorialul de la Sighet este un bordel si ca acolo se fac orgii asa cum se faceau, probabil, in mintea lor, in beciurile Securitatii sau in Piata Universitatii.

De ce am eu o rezerva atat de mare in fata acestei carti? Pentru ca absolut tot ce este existent aici se gaseste la toate natiile, de cand e lumea si pamantul. Nu noi am facut teroarea din Vandeea, ci Revolutia Franceza care este mama sau matusa Revolutiei Rusesti. Nu noi am facut noptile Sfantului Bartolomeu, nu romanii au facut "noptile de cristal". Am avut si noi pogromurile noastre, cum au avut si spaniolii, portughezii, polonezii, rusii, ucrainienii, ungurii etc. Mineriade, daca ar fi sa cautam, exista de la Donbas pana la toate revoltele muncitoresti de pretutindeni. Exista in noi aceasta fiara infricosatoare care ne sta incolacita in viscere si care, din timp in timp, manipulata sau nu, iese la iveala. Cu acest bemol am citit eu cartea.
E un volum cu care suntem obligati sa ne luptam si, chiar daca afirmam ca peste tot in lume oamenii au aceiasi demoni in madulare si ca exista pretutindeni o relatie de interdependenta intre masochism si sadism, nu e mai putin adevarat ca si vinovatia noastra, in context, are blazonul ei mioritic.

"Fratricid" lingvistic

Ruxandra Cesereanu: Cred ca sunt datoare in primul rand cu explicatia acestui titlu, Imaginarul violent al romanilor. M-am gandit si eu la un titlu de tipul Imaginar violent la romani sau Imaginar violent romanesc, dar acestea mi s-au parut prea laconice si limitative, prea matematice. M-a interesat o corporalizare si o personalizare a acestui imaginar violent, chiar daca subiective. Imaginarul violent nu exista pur si simplu suspendat deasupra noastra ca un nor divin, ci romanii sau o parte a romanilor sunt cei care manifesta aceasta violenta de limbaj si aceste calupuri de imaginar violent pe care eu le-am investigat. Cartea nu se doreste a fi un indreptar sau o propunere de corectare a poporului roman, ci o fotografie, un flash, un portret de grup, prin niste dosare de idei si citate pe care le comentez si le analizez. Am pornit in mod intentionat de la Eminescu pamfletar la Timpul intre 1877-1883, pentru ca m-a interesat viziunea "profetului manios", in calitate de "castrator" lingvistic al liberalilor radicali, al greco-bulgarimii si de-abia in al treilea rand al evreilor. Am trecut apoi la Caragiale, care foloseste un verb interesant si ilustrativ pentru a sanctiona viciile natiei, anume "a inghimpa". Pentru a ajunge apoi la acest insolent genial care este Arghezi ultrapamfletarul si care apeleaza in mod predilect la un registru putrefact-excremential. In sfarsit, am panoramat revistele extremei drepte din Romania, care au mizat intentionat pe un fratricid lingvistic si nu doar in ceea ce-i priveste pe evrei, ci si pe romanii evreofili.

Apoi am inrudit acest imaginar cu acela al "fratilor" comunisti, care au preluat de la extrema dreapta imaginarul violent castrator si violator, dar nu impotriva evreilor, ci impotriva asa-numitilor "dusmani ai poporului". Am ajuns apoi la brutalul postcomunism romanesc si la felul in care s-a manifestat acesta prin ziare precum Adevarul, Azi, Dimineata, in falsul an de gratie 1990, cand ziarele respective au incercat in mod tendentios demonizarea si infractionalizarea in special a fenomenului Piata Universitatii si a Opozitiei politice. In vizorul meu a intrat si inflamata revista Romania Mare, definita ca o cloaca maxima, specializata pe un limbaj scatologic si libidinos. Am vizitat apoi lingvistic doua reviste-pamflet, extrem-hatre - Academia Catavencu si Plai cu boi -, care au pedalat pe un carnavalesc cu efect de catharsis social, printr-o bascalie spumoasa la adresa viciilor natiei. Am ajuns, in sfarsit, la oribilele scrisori primite de Ana Blandiana in perioada 1990-1995; si alte personalitati ale culturii noastre au primit astfel de mesaje de amenintare si maculare in primii ani ai dizgratiosului postcomunism romanesc, de aceea mi s-a parut emblematic dosarul Blandiana pe care l-am inclus in carte. In cea de-a doua parte a Imaginarului violent al romanilor m-a interesat o mito-politica autohtona in secolul XX, prin intermediul celor patru mituri propuse de Raoul Girardet in celebra sa carte Mituri si mitologii politice. Este vorba de mitul conspiratiei, al salvatorului, al varstei de aur si al unitatii. In ultima parte a cartii, am facut un studiu de caz pe fenomenul Piata Universitatii 1990 si pe toate mineriadele (1990, 1991, 1999), folosind perspectiva jurnalistica atat prin intermediul ziarelor Puterii, cat si prin intermediul ziarelor Opozitiei.

Nu ma simt nici mai putin, nici mai mult romanca scriind aceasta carte, ci pur si simplu romanca. Nu dau un verdict, nu reiese din studiul meu ca romanii sunt cel mai violent popor la nivel concret, lingvistic sau de imaginar. Exista destule popoare violente la nivelul imaginarului lor (si nu numai), iar romanii nu sunt nici cei dintai, nici cei din urma. Nu fac un studiu comparativ. Din cartea mea reiese doar ca romanii s-au manifestat in anumite cazuri printr-un fratricid lingvistic pe care eu l-am urmarit de la Eminescu (mitul nostru national) pana la scrisorile de amenintare primite de Ana Blandiana in perioada 1990-1995. Cartea mea este un potpuriu amar, dar amareala ei se vrea a fi exorcizatoare, nu punitiva. Romanii nu sunt nici ingeri, nici demoni. Nu am intentionat nici sa-i albesc, nici sa-i innegresc. Imaginarul lingvistic al acestui popor este violent mai cu seama atunci cand exista la mijloc un substrat politic, o ideologie. De aceea fratricidul lingvistic a fost concretizat cu prisosinta atat de extrema dreapta, cat si de comunisti. Cititorul sa judece mai departe.

A consemnat Razvan Braileanu