Rosu Nemtoi

Acesta este un material mai degraba polemic decat analitic, prin care voi incerca sa demonstrez ca lucrarile lui Ioan Nemtoi trebuie sa fie considerate arta mai degraba decat obiecte decorative. Daca ne intoarcem la inceputurile artei europene, observam ca grecii nu faceau distinctia intre arta si mestesug: astfel, crearea unui scaun, a unei sculpturi, compunerea unei piese muzicale erau denumite "technai" (mestesuguri). Conceptul de arta asa cum este el perceput astazi a aparut in perioada romantica, arta fiind definita ca un proces de "creatie artistica" capatand conotatii noi de talent, geniu, creativitate etc., fara sa aiba in vedere efortul depus si cantitatea de sudoare care, de altfel, au ramas aceleasi inca din antichitate. Nu a fost inca data o definitie logica a artei, in timp ce simpla definitie "de lucru" a artei cu care trebuie sa operam are un grad mare de flexibilitate. Totul a inceput in a doua jumatate a secolului nouasprezece, o data cu aparitia fotografiei, a cinematografiei, a artei de mai tarziu, ce se baza pe notiunea de timp a noilor veniti in panteonul artelor surori (pictura, sculptura, arhitectura). Aceste noi forme de arta implica si folosirea materialelor neconventionale, cum ar fi cartonul (ex. Alexander Archipenko si sculptorii cubisti din perioada timpurie), utilizarea materialelor industriale, ca plexiglas (ex. Naum Gabo, Antoine Pevsner si constructivistii) sau sticla. Ioan Nemtoi este un artist care lucreaza cu sticla. Opera sa ar putea fi impartita in doua categorii, una in care lucrarile au un rol functional si/sau decorativ si alta care tine de arta in aceeasi masura in care lucrarile apartinand acestui grup sunt complet lipsite de telos (scop sau finalitate practica); aceste lucrari sunt o forma de arta al carei unic scop este sa ne ofere placere estetica. Deja foarte cunoscut la nivel international, Ioan Nemtoi a reusit sa se impuna in Marea Britanie de la prima expozitie, este vorba de My Extravaganza, organizata la Oxo Tower Wharf in Londra (7-25 aprilie 2004), o expozitie de instalatii din sticla conceputa special pentru acel spatiu transformat astfel intr-un spatiu magic. Acest eveniment a condus la realizarea altor expozitii, o expozitie de un an (2004-2005) la noul inaugurat McLaren Technology Centre, si un proiect pentru 2005, foarte indraznet, la o scara mai mare, la Canary Wharf, prestigiosul centru de afaceri londonez.

Compania McLaren, de altfel cunoscuta pentru masinile de Formula 1, si-a inaugurat pe 12 mai 2004, in prezenta Reginei, sediul spectaculos, proiectat de Sir Norman Foster, unul dintre cei mai celebri arhitecti. Nemtoi a fost invitat sa mute intreaga expozitie de la Oxo Tower Wharf si sa creeze cateva lucrari noi pentru noul spatiu McLaren Technology Centre gata de inaugurare, iar rezultatul este o simbioza perfecta a operei lui cu arhitectura modernista a lui Foster. Cu toate ca nu toate instalatiile au fost concepute ca "site-specific", ele si-au gasit locul potrivit si l-au transformat insusindu-si-l in masura in care acum cu greu se poate imagina o separare a lor.
Pentru a da doar un exemplu: lucrarea Perpetua Energia (2003), compusa din aproximativ 300 de tuburi serpuitoare ce populeaza acum malul lacului artificial care constituie, intr-un fel, elementul central al cladirii McLaren. Atunci cand este soare, reflexiile rosii ale tuburilor sclipesc in apa ca un recif misterios de corali, cu un efect incredibil. Ar trebui poate sa vorbim mai mult despre acest rosu care este creatia lui Nemtoi si care joaca un rol atat de important in arta lui; nu este un rosu strident, ci unul echilibrat care, in combinatie cu sticla mata, are perfectiunea materialelor naturale, in aceasta ipostaza amintind de coral. Asa s-a nascut rosul Nemtoi, similar istoriei rosului de Pompei sau albastrului de Voronet. O instalatie similara, de un albastru intens, din tuburi de sticla contorsionate, numita In ritmuri de Gershwin, este un omagiu adus talentatului compozitor american a carui Rhapsody in Blue continua sa delecteze iubitorii de jaz; aici dinamismul elementelor intortocheate face aluzie la ritmul sincopat al jazului. Ar fi interesanta comparatia cu un alt artist influentat de jaz in arta sa: Piet Mondrian. Acesta si-a petrecut ultimii ani in New York, unde a descoperit jazul, a carui influenta poate fi observata in ultimele sale compozitii, Broadway Boogie-Woogie si Victory Boogie-Woogie, unde tusele negre severe ale structurilor dreptunghiulare specifice lui Mondrian au fost inlocuite cu spatii albe jucause alternand cu patrate viu colorate care vor sa redea ritmurile de jaz si ritmul rapid al stilului de viata american. Asemanarea in acest caz este mai degraba conceptuala decat la nivel vizual, dar la anumite lucrari putem detecta si asemanari vizuale, un omagiu adus suprarealismului, in special lui Joan Miro sau Alberto Giacometti. Astfel, la lucrari precum Cina (2002) sau Anamorfoze (2002), structurile rotunde cu tepi ne trimit la "obiectele suprarealiste" ale lui Giacometti, cum ar fi Obiectul dezagreabil, sub forma unei tepuse amenintatoare cu conotatii erotice, o prezenta extrem de nelinistitoare in adevarata traditie suprarealista. Intre Nemtoi si Brancusi, pe care acesta il considera mentorul sau si de a carui scoala se marturiseste influentat, s-a stabilit o legatura foarte speciala. As dori sa fac referire in special la lucrarea Samanta - Omagiu lui Brancusi (2003), compusa dintr-o coloana pe care sta oul embrionar al lui Brancusi - cu toate conotatiile sale metafizice - reprodus in sticla.

Lucrarea este complet rosie, contrastul cu albul virginal al lucrarilor Sculptura pentru orbi sau Inceputul lumii fiind provocator la modul extrem. Ar fi putut sa nu mearga, de fapt ar fi putut fi un esec total, dar merge, cu toate ca intr-un sens cu totul nou, ceea ce ma face sa ma gandesc la un lucru important: interesant este nu faptul ca avem forme similare reproduse in culori diferite cu un efect dramatic, ci faptul ca avem forme similare reproduse cu ajutorul unor materiale diferite. Acesta este probabil motivul pentru care alegerea rosului in acest caz a fost o decizie necesara, si nu accidentala: accentuarea importantei materialelor. Valorizarea materialelor a fost una dintre cele mai importante caracteristici ale operei brancusiene, in gradul in care de la el incoace aceasta avea sa devina formula magica a tuturor sculptorilor moderni, inclusiv Henry Moore. Brancusi a fost de fapt sculptorul care a pus accentul pe importanta materialelor in sculptura, astfel rupand canoanele mimesis-ului pana acolo incat un portret al lui Bernini era elogiat pentru reproducerea trupului uman in marmura pentru a-l face sa para "real". Acest lucru este evident nu numai prin felul in care Brancusi isi pretuia diferitele materiale pe care le folosea, cum ar fi marmura, alabastrul, piatra, lemnul sau bronzul, dar si prin dragostea lui pentru suprafete. El este binecunoscut pentru slefuirea suprafetei bronzurilor pana la perfectiune, in acelasi timp adoptand o tehnica complet diferita in cazul lemnului sau al pietrei, acestora respectandu-le intocmai calitatile intrinsece si asprimea texturii. A indraznit chiar sa mearga si mai departe, combinand diferite materiale pe verticala, astfel incat putem avea mai multe baze care alterneaza, din materiale diferite, in varful carora avem o sculptura de marmura sau bronz cu un efect dramatic. Aceasta este o lectie pe care Nemtoi a invatat-o si pe care o vedem aplicata in lucrari ca Dupa Stonehenge (2004), care este compusa din forme din sticla mata cioplita, cu aspect de periscop, asezate pe baze din lemn, care-si are originea in Samanta - Omagiu lui Brancusi, mai sus amintita, unde baza este suflata din sticla rosie ca si ovoidul, in timp ce aici bazele sunt trunchiuri de copaci in forma bruta. Am avut onoarea sa vizitez atelierul lui Ioan Nemtoi in Dorohoi, unde am inteles cate ceva din complexitatea lucrului cu sticla. Din sticla fluida incandescenta care clocoteste in cuptor la 1.5000C trebuie sa sufli o forma, si aici incepe efortul imens, dar si entuziasmul creator, pentru ca travaliul gasirii armoniei intre mijloacele tehnice si conceperea obiectului artistic este ostenitor. Este foarte asemanator cu munca sculptorului in lemn si piatra; o miscare gresita a daltii inseamna stricarea materialului. Este si mai dificil sa stabilesti o relatie intre concept si posibilitatile infaptuirii lui in diferite materiale la alegerea artistului, iar Brancusi a invatat sa inteleaga si sa-si controleze materialele intr-un grad egalat de putini artisti. Acelasi grad de precizie este necesar de-a lungul intregului proces de modelare a sticlei.
Nu as putea gasi o fraza mai potrivita pentru a-mi incheia articolul decat citarea celebrului aforism al lui Brancusi care sintetizeaza adevaratul raison d'être al creatiei artistice si care l-a inspirat si pe Nemtoi: "Iti ofer bucuria pura".

Sanda Miller
Critic de arta
Londra, 6 septembrie 2004.

Traducere: Marilena Mihail