Pe aceeași temă
München la sfarsit de München
Socul a venit in 1982 imediat dupa debutul la Ajax. Marco a marcat inca din primul sau meci doua goluri de adolescent miop la sisteme defensive.
Apoi a functionat fara incetare 10 ani, cu aceeasi figura usor detasata de student exceptional la drept. Lumea s-a oprit brusc si a remarcat usor incantata, usor ingrozita, ca Marco nu poate fi oprit, ca Marco nu poate fi blocat, ca Marco e pur si simplu cel mai mare atacant al vremurilor noastre. Cultul a izbucnit delirant in ziua de 25 iunie 1988 la München. Olanda-URSS, finala Campionatului European a fost practic anihilata in minutul 54. Meciul ar fi trebuit rejucat. Inregistrarile au demonstrat fara dubiu o tulburare grava de camp magnetic, in urma careia, vreme de cateva secunde, constantele fizice terestre au fost suspendate. Era 1-0 pentru Olanda si Arnold Muhren a centrat lung peste apararea sovietica in zona moarta din preajma fanionului de corner. Marco van Basten se afla acolo si era de asteptat o preluare, urmata de o pasa sau o noua centrare. Cei 72.000 de oameni din tribuna si zecile de milioane care se uitau la televizor nu terminasera inca acest gand, cand Marco van Basten a lovit din volé. La reluare s-a putut vedea spasmul necontrolat al marelui portar rus Rinat Dasaev. Se mai vad cateva figuri de aparatori sovietici si inaintasi olandezi.
Unii dezamagiti, altii amuzati. Voleul lui van Basten a plecat ca un proiectil spre Bagdad, a planat o secunda la o inaltime ridicola si s-a infipt apoi in vinclu. Asa a izbucnit cultul. Putin cam tarziu, dupa gustul lui Johann Cruyff, care vestise lumea inca din 1982 ca s-a nascut "al doilea Cruyff". Dar Johann Cruyff a fost mereu un geniu incomod si rece. Zicerile sale oraculare n-au fost nicicand bine primite. Cand profetia s-a adeverit, prea putini au mai laudat profetul. Urgenta era cu totul alta. Van Basten trebuia adjudecat. Marile cluburi nu o puteau face decat cu bani. Adversarii, numai prin violenta. Asa au aparut ultima clipa de maretie si pierzania lui Marco van Basten. Pironit in fata televizorului, Silvio Berlusconi a murmurat: "Gasiti-l pe acest om si aduceti-l!". Van Basten a venit la A.C. Milan, unde a fost fericit si a jucat cel mai frumos fotbal de atac post-Cruyff. Sentinta a fost pronuntata de adversari, la 26 mai 1993. Olympique Marseille a castigat, la München, finala Ligii Campionilor contra lui A.C Milan, dar in minutul 86 Basile Boli a adjudecat cazul van Basten. Un atac oribil din spate a zdrobit glezna olandezului, care a petrecut urmatorii doi ani pe mai toate mesele de operatie ale Europei.
Zadarnic. Sfarsitul fusese dictat la München, acolo unde se nascuse si cultul.
4.000 de cuvinte dupa sapte ani de tacere
Van Basten s-a retras imediat din fotbal, de langa fotbal, din viata publica si de langa oameni. Tacerea a tinut sapte ani. Dar, saptamana trecuta, Marco van Basten a hotarat sa vorbeasca. Reintrarea lui Marco in lume e la fel de socanta ca fotbalul pe care l-a jucat in fata noastra pana la izgonire. Van Basten ne propune din nou viitorul. Un articol de cam 4.000 de cuvinte, publicat in Hard Gras, o revista obscura de sport si literatura, pune capat chinului trait de van Basten pe durata Cupei Mondiale 2002, in fata televizorului. "Fotbalul n-a suferit niciodata atat de mult din pricina propriilor reguli. Ceva fundamental e gresit" - spune Van Basten, exasperat de concertul de potlogarii care au doborat Cupa Mondiala 2002. Articolul scris de Marco impreuna cu jurnalistul Hugo Borst poarta titlul Fotbalul trebuie sa devina mai corect, mai curat si mai spectaculos. Propunerile lui van Basten pot intr-adevar salva fotbalul. Mai intai, iata premizele care garanteaza proiectul. Marco van Basten nu e parte interesata.
Jucatori si, in special, antrenori de aiurea au cerut vehement schimbarea regulamentului si introducerea mijloacelor electronice de referinta, dar au facut-o aproape intotdeauna reactionand la un esec sau o decizie de arbitraj impotriva propriei echipe. Van Basten nu mai joaca, nu mai antreneaza si nu mai are echipa, iar Olanda nici nu s-a calificat la Cupa Mondiala 2002.
Lamuriti poporu’/Cu televizoru’
Ideile lui Van Basten pornesc de la cateva observatii elementare "Fotbalul modern e un joc atat de rapid incat deciziile instantanee ale arbitrilor nu mai au cum sa fie corecte. Un arbitru nu mai poate decide cu ochiul liber daca, de pilda, un jucator se afla in pozitie de offside". Exemplul cel mai recent si cel mai scandalos e Italia la Cupa Mondiala 2002. "Italienilor le-au fost anulate patru goluri valabile. In plus, un mare numar de actiuni de gol ale italienilor au fost oprite de erori de arbitraj. Iar italienii nu sunt singurii in aceasta situatie." Van Basten declara insa o boala de sistem, nu doar o criza limitata la Cupa Mondiala 2002.
El scoate la lumina un incident din 1993. Anglia si Olanda au jucat atunci in preliminarii. In cursul unui atac englez, Ronald Koeman l-a trantit in careu pe David Platt. Arbitrul n-a vazut bine ce s-a intamplat si i-a acordat lui Koeman doar cartonasul galben. Meciul a continuat si Koeman, care n-ar mai fi trebuit sa se afle in teren, a inscris in repriza a doua dintr-o lovitura libera. Olanda s-a calificat in locul Angliei la Cupa Mondiala 1994. "A fost o nedreptate crunta" - scrie van Basten. Dupa 10 ani ne aflam in aceeasi situatie "legala" anormala. "Sistemul trebuie schimbat. Un meci e televizat cu 10-20 camere. A venit timpul sa le folosim" - conchide Marco van Basten inainte de a face prima propunere.
Legile Basten
a) trei arbitri independenti vor urmari meciul in cabina de transmisie. Ei vor urmari rapid reluarea oricarei faze neclare si vor comunica in casca arbitrului de centru verdictul. Intreruperile nu ar depasi un minut. Ceea ce e putin in comparatie cu suma intreruperilor uzuale intr-un meci: auturi (10-20 sec.), lovituri de poarta (30-60 sec.) si lovituri libere (30-90 sec.);
b) in caz de dubiu, regula de baza trebuie sa fie: jocul continua. Nici o actiune la limita nu trebuie oprita. Decizia va fi luata dupa incheierea fazei de joc si vizionarea inregistrarii;
c) jucatorii vor fi sanctionati, ca la baschet, cu greseli personale. La 4-5 greseli jucatorul e eliminat. Doar primii doi eliminati pot fi inlocuiti;
d) fiecare antrenor are dreptul sa ceara un time-out de un minut pe meci. De ce ar trebui sa ii tinem neputinciosi la tusa pe acesti oameni care pregatesc un meci saptamani in sir?
e) un meci are doua reprize a cate 35 de minute de joc efectiv. Cronometrul central e oprit la fiecare intrerupere de joc.
Proiectul lui van Basten merge mai departe cu propuneri de detaliu. Indiferent de amploare, toate schimbarile propuse de Van Basten pot fi contestate. De pilda, nu e deloc limpede de ce nu vede van Basten ca arbitrajul videocontrolat va elimina un gen de controversa doar pentru a introduce un alt gen de controversa. Cearta si imbrancelile pot fi reorganizate in fata tabelei video de reluari. Cei trei arbitri din camera de transmisie pot fi la randul lor suspectati. Posibil. Insa sensul schimbarilor sugerate de van Basten trebuie inteles si acceptat in cu totul alt orizont.
Recurs in anulare de sine
Fotbalul e azi un joc atacat din propriul sistem de reguli. Nimic, nici o contragreutate de sistem nu poate impiedica un arbitru sa ia decizii profund "arbitrare". Prezenta discretionara a persoanei in functia de administrare a regulamentului e aproape o invitatie la abuz. Ceea ce nu inseamna ca nu exista arbitrii buni, ci doar ca nimic nu poate impiedica un arbitru sa fie "rau" daca asta doreste sau atat poate. Nerenovat de un amar de ani, fotbalul seamana tot mai mult cu o birocratie judiciara vulnerabila la toane, capricii si interese personale. Functia de recurs, vitala in orice sistem legal, e in mod curios, extrem de redusa in jocul de fotbal. Ideile celor ce propun de cateva luni introducerea mijloacelor electronice nu fac decat sa semnaleze aceasta fisura si sa propuna solutii de intarire a functiei de recurs. Fotbalul nu mai poate fi simultan cel mai iubit joc al omului si maidanul celor mai primitive nelegiuiri.
Pastrand actuala sa formula de organizare legala, jocul de fotbal ramane etic in urma epocii pe care o domina ca spectacol. Aici trebuie plasata remarca lui van Basten care spune, aparent fortand: "Daca fotbalul era un joc american, regulamentul lui ar fi fost demult schimbat". Intr-adevar, fotbalul e (inca) un joc european, dar e un joc european acceptat in toata lumea. De aici impresia de subdezvoltare etica pe care, de pilda, fotbalul Cupei Mondiale 2002 a lasat-o celor ce privesc cu ochi larg miscarea jocurilor si a sporturilor in lume. Interesant, avertismentul cel mai articulat a pornit, prin Johann Cruyff si Van Basten, din Olanda. Cruyff a fost singurul comentator important care a criticat virulent nivelul de joc si starea structurala a fotbalului de la Cupa Mondiala 2002. Van Basten a mers mai departe, propunand reforma legala. Si unul si altul au deschis discutia tocmai pentru ca Olanda e cea mai mare forta de inovatie istorica a fotbalului, fondatoarea unei traditii pozitive de reamenajare a jocului de fotbal, si in plan tactic, si in plan etic. In afara fotbalului, automobilismul de Formula 1, competitie care depinde agresiv de propria modernizare, nu mai are de mult asemenea probleme. Recent, Bernie Ecclestone si Max Mosley, cei doi TurboSupremi ai circuitelor, au fost in stare sa propuna o modificare de regulament ametitoare: ingreunarea masinii lui Michael Schumacher, campion mondial, dupa cate se pare, pe mai multe vieti. Acest gen de dispozitie spre risc, aceasta pasiune pentru sacralitatea competitiei lipsesc inca in fotbal.
In greseala sta puterea
Proiectul van Basten are inamici colosali. In ziua de 27 iunie, dupa masacrul legal de la Cupa Mondiala, presedintele FIFA ne-a informat ca ne aflam, de fapt, in plin umanism, nu intr-un pustiu legal demn de floarea Procuraturilor sovietice reunite. Rugat sa raspunda celor ce propun tot mai insistent introducerea mijloacelor electronice, Sepp Blatter a remarcat intelept: "Erorile fac parte din joc.
Eliminarea factorului uman ar lipsi jocul de emotie. Trebuie sa traim cu greseli". Mica iesire filozofica a lui Sepp Blatter e mult mai importanta decat s-ar putea crede. Mai intai, din cauza lipsei de onestitate intelectuala. Presedintele FIFA evoca o anume splendoare a vietii imperfecte. Certurile coloreaza existenta de familie si - nu-i asa? - cartea veche e frumoasa si fiindca are cotorul ros.
Acest argument e insa periculos de indata ce nu mai circula pe la sezatorile FIFA si e lasat sa intre pe terenul de joc. Ascultati-l pe van Basten: "Greselile dau frumusete jocului? Serios? I-ati intrebat si pe italieni? Dar pe belgieni?" (golul valabil al lui Wilmots impotriva Braziliei a fost anulat incredibil), "dar pe americani?" (mana unui fundas german a oprit un sut american pe linia portii, arbitrul nu a vazut si nu avea cum sa vada). De fapt, remarca van Basten, "eu stiu ca frumusetea jocului de fotbal vine din spectacol, nu in erori. Or, astazi traim intr-un fotbal rasturnat: lumea discuta prea des dupa meci despre cutare decizie de arbitraj, in loc sa discute despre joc".
Linia de gandire Sepp Blatter nu e insa vinovata doar de erori logice. Nu e nevoie de reluari video pentru a intelege inca un motiv, poate primul, pentru care Blatter nu numai ca respinge reforma legala, dar are neaparata nevoie de pastrarea sistemului actual. Cine a studiat scandalul Grigorescu poate banui o clipa mai devreme care e raspunsul. E vorba de campul de manevra nelimitat pe care il pune la dispozitia FIFA sistemul actual de arbitraj. Atata vreme cat rezultatul unui meci depinde pana la urma de calitatea arbitrajului, iar arbitrii depind de FIFA, e limpede ca FIFA are enorm de pierdut prin introducerea mijloacelor de corectie electronice. D-l Moreno sau d-l Poll, ambii cu arbitraje penale la Cupa Mondiala 2002, nu vor mai putea transforma in lege pe teren deciziile lor tembele, odata introdus sistemul de verificare video. Iar FIFA nu va mai rezolva cutare chestiune politica presanta gasind nataraul de serviciu in Ecuador sau Vanuatu. Cu noul regulament, FIFA ar trebui sa gaseasca pe putin un natarau la centru, plus alti trei natarai in camera de transmisie.
Ceea ce nu e imposibil, dar e mai greu.
