Scrieri intermediare

Nu e deloc improbabil ca pentru totalitatea cititorilor sai, Andrei Cornea sa fie un autor cu doua chipuri: unul, de presupus cel mai cunoscut, este al publicistului politic implicat, pasionat si adesea pasional, energic, taios, uneori chiar intratabil, cu preferinte neascunse si radical exprimate, celalalt este al carturarului rafinat si erudit, iubitor de scrieri, imagini si limbi vechi, departe de actualitate si "actualitati".

Noua carte a lui Andrei Cornea* poate fi considerata rezultatul unei incercari de coalizare a celor doua identitati, in paginile ei jurnalistul combatant si traducatorul lui Platon se infratesc, isi unesc fortele, coopereaza, se sprijina mutual. Militantul din transeele cotidianului si invatatul filolog si istoric de arta se asociaza intr-o aventura comuna. Titlul volumului sugereaza de altfel acest efort de armonizare interna, un termen cu aspect de arhaism (cuvintelnic), probabil inventat de autor, fiind ironic insotit de o formula atat de intrata in jargonul gazetaresc (fara frontiere), incat a devenit material curent de constructie lexicala pentru oricine are deplina incredere in posibilitatile personale de a fi spiritual sau macar nostim, fara mare consum de energie intelectuala. Ironia este insa aici una de protectie, fiindca in cartea lui Andrei Cornea lipsa, depasirea ori stergerea "frontierelor" fixeaza un principiu si anunta o metoda.

Alcatuita din 44 de texte numerotate, fiecare avand ca titlu un singur cuvint, Cuvintelnic fara frontiere e o carte situata mai degraba "intre frontiere". Isi creeaza propriul spatiu de existenta, extragandu-si materia prima din doua teritorii ce nu par sa aiba prea mult ori prea multe in comun: umanioare si actualitate politica.

De-o parte elina, ebraica, latina, literaturile antice, filosofia, istoria vremurilor de demult si, de cealalta parte, Iliescu si Constantinescu, PDSR (PSD) si CDR; de-o parte Osiris, Agamemnon, regele David, de cealalta Miron Cosma si Marius Tuca Show, ba chiar si nasul de pe trenuri. Nefiind totusi compuneri satirice ori umoristice, registre pentru care Andrei Cornea pare mai curand inapt, accentul nu este pus pe contraste si distante, ci pe nebanuite legaturi tinand, cele mai multe si in cazurile cele mai fericite (exista si cazuri mai putin fericite…), de viata secreta a cuvintelor...
...A cate unui cuvint: fiecare dintre cele 44 de articole contine "o poveste", povestea cuvantului din titlu.
Cuvintelnicul e o lista de cuvinte-personaje, un "pomelnic" (dupa modelul acestui termen, s-ar parea, a nascocit Andrei Cornea "cuvintelnicul", desi pomelnic e venit ca atare din slava, nu e format prin adaugarea sufixului - elnic, precum prepuielnic sau indoielnic!). Se va fi gandit autorul si la Ingeniosul bine temperat al lui Mircea Horia Simionescu, mai exact la Dictionarul onomastic?! Nu e cu neputinta. Un alt reper, poate mai plauzibil, sunt Mitologiile lui Roland Barthes, rapide exercitii de descifrare sociologica.

Fiindca nici Andrei Cornea nu avea nevoie sa imagineze nume si patanii ori sa puna in miscare morile fanteziei: cuvintele au, cele mai multe, daca nu toate, istorii fabuloase, nu e chiar o noutate. Calatoresc dintr-o limba in alta, atat pe firul mostenirilor, cat si pe orizontala vecinatatilor, isi schimba infatisarea si sensurile in parte sau cu totul, decad ori se inalta, se pierd si reapar, sunt bunul tuturor, dar nu la-ndemana oricui. Pentru a le descoperi tezaurele ascunse e nevoie de calauze si initiati.
Este ceea ce face Andrei Cornea.
Cunoscatorul de limbi "matriciale", pentru ceea ce numim astazi, desigur ca impropriu!, cultura si civilizatia de tip europeana (cu originalele ei prelungiri dincolo de Atlantic), isi pune stiinta lui rara si pretioasa la contributie si sapa la radacina cuvintelor, iluminandu-le intelesurile, tainele, cararile. Nu o face insa ca "specialist" pedant si scortos, el impartaseste, introduce, arata calea. Pe care si greselile (sau "greselile"?!) sunt ori au fost fecunde - "La inceput a fost Cuvintul", de pilda, este o eroare de traducere, logos, termenul folosit in elina avea mult mai multe sensuri decit verbum, cum a devenit in traducerea latina. Mult mai multe, dar nu si pe acela de cuvint! Cu aceasta dezvaluire incepe, de altfel, cartea lui Andrei Cornea si lectura se anunta copioasa (pentru cititorii care nu cunosteau textele din Observator cultural, unde au fost publicate, cele mai multe, la o rubrica numita cu titlul volumului de acum).

Fiindca o asemenea carte se citeste in primul rind cu placere, autorul stie multe si are talentul rar de a insufleti o materie ce poate iute deveni, sub maini nepricepute, arida si opaca. Sunt veritabile evadari, calatorii pe aripile de vis (uitat) ale cuvintelor aceste povestiri in parte lexicografice, in parte istorice ori literare si filosofice. Pentru cititor, dar, poate, si pentru autorul insusi, bucuros de a putea schimba gazeta, fie si pret de numai citeva ceasuri, pe Dictionar si Enciclopedie.

Caderea in glume

...Dar exista si o revansa a jurnalistului, nemultumit probabil de a fi fost trecut in conditie subalterna. Unele dintre texte fac serioase concesii unor actualizari delicioase pentru unii, contrariante pentru altii.

Cibernetica si chiverniseala, de exemplu, se trag din acelasi cuvant, elinul "kybernis" , care insemna "carma", verbul derivat avand sensul de "a carmui", "a conduce", pastrat si in preluarea latina, gubernare (de aici pina la "guvern" si "a guverna" nemaifiind decat un pas - istoric si totdodata lingvistic). Venit din neogreaca in romana, chiverniseala a ajuns sa insemne imbogatire, inavutire. Andrei Cornea iese aici din povestea cuvantului si observa repede ca, incepand cu Nicolae Filimon, literatura romana s-a inversunat impotriva micii burghezii care se "chivernisea", de unde o digresiune sarcastica in care, in spirit de editorial militant, sint denuntate dintr-un foc spiritul anticapitalist, xenofobia si ruralismul retardat ce ar caracteriza mai toata literatura romana: "Obsedati de prejudecati anticapitaliste, vazand in negustor si in omul de afaceri canalia, "strainul", scriitorii romani, in frunte cu Eminescu, Duiliu Zamfirescu sau Alexandru Vlahuta, pana la Sadoveanu si chiar Rebreanu, prizau doar pe oier, pe plugar, pe cel fixat intr-o traditie statica, rurala, pe boierul scapatat si inutil economiceste".

Concluzia este enorma: "Scriitorul roman, adesea sovin, tindea sa vada, in clasa targovetilor, "grecotei cu nas subtire" si nu pe promotorii unei "cibernetici" a propasirii burgheze".

Strict in raza de actiune a cuvintului chiverniseala ramanand, e totusi poate mai de folos sa observam ca, in vreme ce buna parte din cuvintele imprumutate de romana din neogreaca au capatat un sens comic sau chiar peiorativ, acesta si-a pastrat seriozitatea. Ceea ce, daca facem psiho-lingvistica, spune altceva.

Diversele alergii ale jurnalistului pot lua direct forma inexactitatii, ca in afirmatia, facuta la cuvantul fostii, ca "Presedintele Frantei, Mitterrand, devenise ,"fost" cu totul, cind s-a aflat despre existenta lui Mazarine, fata sa din flori, necunoscuta", in realitate, existenta acestei fiice a fost dezvaluita in timp ce Mitterrand era presedinte si, mai mult, chiar la initiativa lui discreta! Iar "secretul" era cunoscut de ziaristi de multa vreme. E drept insa ca jurnalistii francezi sunt destul de discreti, chiar infinit mai discreti decit colegii lor britanici, de pilda, in privinta vietii personale a demnitarilor. Un "caz", cum a fost cel al printesei Diana, este in presa franceza de neconceput!

Surprinzatoare cu adevarat sunt insa concesiile facute unui gust, care poate fi numit de unii "popular", desi pentru altii este doar indoielnic. Autorul (care dintre ei?!) scrie astfel, alintandu-se nesarat, "printre trebusoarele indeplinite de cuvinte, una dintre cele mai serioase si mai responsabile pare sa fie", "sa nu-i uitam si pe romanasii nostri", "judecand dupa toate nefericirile ce cazura pe capul nostru, fie si numai in tarisoara", "partitura aceasta rustic-naturala a vietii, a carei presupusa eternitate filosofii mioritici ai culturi noastre ne-o tot canta" (sublinierile mele), asemenea glume, intrate intr-un fel de repertoriu standard al comicului de larg consum, confera cartii lui Andrei Cornea caracterul de scriere intermediara. Incepe de altfel cu greseala (Greseala!) traducerii logos-ului prin cuvant si se termina cu o lista de cuvinte false perechi, sursa de calambururi nu tocmai reusite ("El era batos - un par, ea malaiata - o para"; "El era la targ - un troc; ea la grajd - o troaca"; "El te taia - un fier; ea te musca - o fiara" etc.). Desi s-ar putea sa fie si o chestiune de gust personal: cronicarul il prefera si-l admira pe celalalt.

* Andrei Cornea - Cuvintelnic fara frontiere, Editura Polirom, 2002