Scriitorii lumii la Neptun

JORGE SEMPRUNM
Fiul meu e casatorit cu o romanca

Exilat in Franta incepand cu 1937, Jorge Semprun se inscrie in organizatia comunista de rezistenta si in 1942 devine membru al partidului comunist spaniol. Arestat de Gestapo, este trimis in lagarul de concentrare de la Buchenwald. Din 1953 coordoneaza activitatile clandestine de rezistenta impotriva regimului lui Franco. In 1964 este exclus din partidul comunist datorita divergentelor de opinie si se dedica integral scrisului. Revine pe scena politica in calitate de ministru al Culturii intre 1988-1991, iar in 1996 devine membru al Academiei Goncourt.
Primul sau roman, Marea calatorie (1963), primeste Premiul Formentor, iar A doua moarte a lui Ramon Mercader (1969) Premiul Femina. In 1995, pentru memoriile sale, Scrisul sau viata, primeste Premiul Literar al Drepturilor Omului. Jorge Semprun traieste acum in Franta.

Domnule Semprun, in anii ‘60 vi s-a tradus in Romania primul roman, Marea calatorie, iar acum Mortul care trebuie - cel mai recent roman. Sunt acestea cele mai bune romane ale dvs.?
Nu, nu stiu. Nu sunt eu cel care ar putea sa spuna. Sa spunem ca cel mai bun roman este cel pe care inca nu l-am scris, urmatorul. Primul roman nu este, cu siguranta, cel mai bun, pentru ca eram foarte tanar pentru un scriitor, eram prea tanar pentru viata insasi, nu aveam inca experienta scrisului. Ultimul nu este nici el cel mai bun, pentru ca este un roman prea precis, prea concret, prea personal, e un episod din viata mea pe care-l uitasem, pe care-l refuzam.
Romanul pe care-l prefer, pe care-mi place sa-l citesc nu s-a tradus inca in limba romana si se cheama Ce duminica frumoasa!. L-am scris in 1980 si am adunat acolo toata experienta lagarului, pe care am descris-o cu inocenta tanarului comunist care nu stia ce inseamna Gulag.

Apoi un alt roman, care este insa unul de fictiune pura, o carte putin cunoscuta, care n-a fost un mare succes si care se cheama L’Algarabie. Un mit, o epopee a romanului despre Franta anilor ‘68 de dupa miscarea studenteasca din acel an. Este o critica utopica, ironica, sarcastica a esecului revolutiei. Din punct de vedere romanesc, nu este o experienta personala, nu este un roman autobiografic precum Ce duminica frumoasa!.

Daca ati putea rescrie aceste romane, ati schimba ceva?
Cu siguranta, insa ideea de a rescrie un roman nu ma incanta, mai ales ca e vorba cumva de aceeasi carte, aceeasi tematica, aceleasi personaje... Chiar daca unele lucruri se schimba, exista intotdeauna acelasi raport. S-a intamplat insa un lucru amuzant. Atunci cand am publicat Marea calatorie, Carlos Fuentes m-a intrebat de ce nu traduc chiar eu cartea in spaniola. S-a dovedit a fi pana la urma o alta carte, intalnirea cu o alta limba schimba totul, schimba chiar raportul dintre personaje.
Oricum, idealul oricarui scriitor este acela de a rescrie mereu aceeasi carte si de a-si pune mereu alte probleme.

Este adevarat ca fiecare scriitor scrie romanul pe care ar vrea sa-l citeasca?
Pentru mine, nu. Eu vreau sa citesc cartea pe care n-o pot scrie. De exemplu, n-as putea niciodata sa scriu romane istorice, dar imi place sa le citesc.

Insa istoria este foarte prezenta in cartile dvs.
Da, e adevarat, insa undeva in fundal.

Cum arata Personajul romanelor dvs.?
Nu este un personaj tip, care sa hotarasca ce se intampla in roman, chiar daca in ansamblu stiu de unde vine si unde va ajunge. Nu stiu ce se va intampla pe drum. Stiu doar metafora si structura de ansamblu. Apoi ma apuc de scris. Bineinteles, atunci cand personajul nu sunt, de fapt, eu.

Aveti un scriitor preferat care va inspira mereu?
Nu am un scriitor fetis, dar sunt cativa pe care-i am ca model, scriitori-cult. Ar fi Faulkner, din romanul clasic Stendhal, apoi scriitorul spaniol care este model tuturor romancierilor: Cervantes. Don Quijote este inventia romanului si romanul ca inventie, orice ai scrie gasesti acolo. Bineinteles, difera doar maniera, este romanul imaginatiei, al tehnicii romanesti, personajul principal a devenit un mit. L-am citit de vreo sapte ori si am descoperit de fiecare data calitatea si frumusetea lui ca si cum nu l-as fi citit niciodata. Din romanul rus am o mare pasiune pentru Dostoievski, iar Demonii e preferatul meu. Bazat pe realitatea unui secol trecut, cu revolutionari nihilisti, pune niste probleme extrem de actuale, in ciuda retoricii si a felului in care este scris si care nu mai sunt ale noastre.

Va place literatura avangardista, experimentala?
Gasesc ca e foarte interesanta. Important e ca romanul sa fie reusit, nu neaparat bun, pentru ca forma romanului este cea mai mobila, plastica, cea mai proteica, un gen care se inventeaza de fiecare data intre scriitor si cititor. Exista romane cu un singur personaj care nu se misca din camera lui, insa tot ce se intampla in mintea lui poate fi un roman. Sunt romane scrise numai cu dialog, altele fara nici un dialog, unele au 200 de personaje, altele nici unul, doar obiecte care vorbesc...

Sunteti prieten cu Robbe-Grillet?
Nu, nu sunt prieten cu el, doar il cunosc, ma amuza pentru ca se poarta provocator... Robbe-Grillet a zis ca intre scriitor si societate nu trebuie sa existe nici un raport. Nu sunt de acord cu el.

Pentru cine scrieti?
Nu scriu deloc cu intentia, ideea sau iluzia de a schimba lumea - este o idiotenie sa crezi asta -, scriu pentru ca am nevoie sa scriu, asa cum sculptorul sculpteaza, cineastul face filme. Scriu pentru ca am o nevoie si aceasta nevoie vine din istorie, din copilaria mea, din familia mea. Pur si simplu scriu, nu sunt muzician sa fac muzica si nu cred ca e vreo alta forma de arta mai proteica decat literatura. Romanul mi se potriveste. Scriu! Nu am nici un mesaj de dat, sunt pur si simplu eu in carte, ideile mele in forma romanesca.

La ce bun sa scrii literatura intr-o societate comunista?
Exact, cu atat mai mult. Traim intr-o societate ale carei alienari si pericole le cunosc foarte bine, stiu ca astazi cultura s-a vulgarizat. Scriu insa pentru tineri. Se spune ca tinerii nu mai citesc, folosesc tot mai mult Internetul, dar si-acolo sunt texte pe care le citesc. Exista un mare fenomen de alfabetizare, dar, in acelasi timp, plecand de la progresul tehnic ne indreptam spre o cadere, spre un declin al culturii. Insa nimeni nu va putea impiedica scriitorii sa scrie si pe altii sa citeasca.

Ce reprezinta in biografia dvs. ruptura de comunism?
Este experienta intima, personala a lagarului, apoi si o experienta intelectuala de practica politica de cea mai mare importanta. Am fost determinat de aceste doua experiente. Ruptura de comunism a fost radicala, nu poti spune despre comunism ca doar s-a intamplat rau, a iesit rau, a fost un hazard... Sunt oameni inteligenti care o spun, dar nu, comunismul nu poate duce nicaieri. Ii respect mult pe militanti, pe aceia care s-au sacrificat pentru o idee - vorbesc despre comunismul din Vest, care n-a avut niciodata puterea, si nu comunismul care a devenit nomenclatura, coruptie, forta opresiva...
Este o ruptura radicala si in acelasi timp si un indemn la reflectie, pentru ca leninismul, de pilda, n-a fost altceva decat o utopie sangeroasa.
Eu eram la Paris si ziceam ca era rau comunismul: nu, era mai rau decat credeam! Dar asta nu ne impiedica - chiar daca n-ar fi existat comunismul - sa luptam impotriva unor nedreptati si ilegalitati. Chiar daca n-am fi auzit de comunism, trebuie sa se lupte impotriva lor.

Ce sperati de la cititorii din Romania?
Sper intr-o lectura noua, caci Marea calatorie a fost publicata in anii ‘60, era cartea unui tanar. Ma intorc spiritual catre un cititor tanar. Sper ca ma vor descoperi asa cum ii voi descoperi si eu pe ei. Si poate se vor traduce si alte carti si atunci va exista un dialog asa cum am cu cititorii francezi, spanioli, americani. Sper ca in urma acestei descoperiri reciproce voi avea un dialog cu cititorii romani. Romania este atat de aproape, deci n-ar fi greu. Si-apoi exista o legatura intima, familiala cu Romania. Din intamplare. Am un baiat care este medic si care e casatorit cu o romanca, pe care a cunoscut-o in Spania, s-a indragostit de ea, a cautat-o. Acum au doi copii mici si cred ca am inceput sa cunosc Romania odata cu ei. Mama lor, Anca, mi-a povestit multe. Asadar, am o legatura directa, aproape fizica cu Romania. O alta legatura, intelectuala, de data aceasta, ar fi Paul Celan, un poet pe care-l iubesc mult. A existat si o legatura politica cu nomenclatura din 1956, dar aceasta s-a terminat.

Un sfat pentru cititorii si tinerii scriitori romani!
Nu-mi place sa dau sfaturi. Sa fie curiosi, lumea e interesanta, trebuie cunoscuta, sa incerce sa cunoasca lucrurile, sa fie ei insisi, sa fie curajosi. Curajul nu e un lucru dificil, dar curajul inseamna sa consideri unele lucruri mai importante decat altele. E mai important sa fii liber decat bogat, e mai important sa spui ce crezi decat contrariul, numai pentru a reusi in viata. Deci, curajosi, curiosi si hotarati sa fiti voi insiva!

ALAIN ROBBE-GRILLET
Religiile monoteiste sunt catastrofale

Nascut in 1922, Alain Robbe-Grillet reuseste sa atraga atentia asupra sa odata cu romanul Le Voyágeur (1950) pentru care primeste Premiul Criticilor. Gumele (1953), Gelozia (1957) si In labirint (1959), precum si scenariul filmului Anul trecut la Marienbad realizat de A. Resnais in 1960 il impun treptat ca cel mai important innoitor al romanului.
Publica in 1963 culegerea de eseuri Pentru un nou roman recunoscuta ca manifestul nouveau-roman, iar Robbe-Grillet devine si teoreticianul grupului din care mai faceau parte Marguerite Duras, Natalie Sarraute, Claude Simon, Michel Butor, R. Pinget s.a.
Calatoreste in toata lumea, inclusiv in URSS impreuna cu J.P. Sartre, sustine conferinte, publica articole, dar, incepand cu romanul Proiect pentru o revolutie la New York (1970), literatura lui nu se mai bucura de acelasi succes, ba chiar devine excesiv de erotica atragand multe critici negative. Cel mai recent roman a aparut anul trecut si poarta titlul La Reprise.

De ce vrei sa stai de vorba cu mine?
Poate pentru ca ma intereseaza literatura dvs.?! Mi-a placut In labirint, Gumele prea putin...
Dar acestea sunt carti de acum o jumatate de secol. Acum sunt un dinozaur...

Tanar in spirit, cred...
Ai dreptate. Chiar o fosila nu sunt. Toti oamenii acestia sunt scriitori?

Nu, mai sunt si editori, jurnalisti, traducatori... Ati mai fost in Romania?
Da, la Sibiu - mi-a placut salamul de Sibiu -, la Cluj prin anii ‘60. Dar e prima oara cand vad Marea Neagra de aici, pentru ca am vazut-o o data de la Varna.

Calatoriti mult?
Foarte mult. Uite, am plecat de la Paris la Göteborg, am venit aici, ma voi intoarce la Paris si, pana la sfarsitul anului, voi mai merge in cateva locuri.

V-a tentat vreodata sa scrieti in alta limba?
Nu, nu vorbesc decat franceza si nu cred ca un scriitor poate fi la fel de bun scriind in alta limba decat a lui. Scriitorul e legat organic de limba in care a crescut.
D-na Robbe-Grillet: Nabokov era un geniu.
Fara indoiala.

Dar Cioran?
Cioran nu era propriu-zis un scriitor, era un ganditor. Toate scaunele astea imi amintesc de inceputul piesei lui Ionescu.

Apropo de Cioran, l-ati cunoscut?
Dar bineinteles. Era un tip glumet.

Cioran?
Da, un pesimist glumet.

Si Ionescu?
Ionescu era un glumet trist. Apoi a devenit un cretin, a inceput sa scrie la Figaro. Nici un intelectual francez nu citea Figaro.

Cum arata teatrul azi in Franta?
Nu mai exista. In literatura nu se mai intampla nimic interesant. Azi oamenii sunt prea destepti, iar arta s-a institutionalizat. Inainte arta traia prin ea insasi. Scriau atunci Ionescu, Beckett, Adamov..., iar teatrul se facea cu pasiune.

Cunoasteti teatrul lui Matei Visniec? Un dramaturg roman devenit francez. A luat ceva premii si lucreaza la Radio France International...
(Catre d-na Grillet) Ai auzit de el? (Catre mine) Nu, nu-l stim.

Dar poezia?
Poezia e... (semn de lehamite). Literatura e la pamant.

Nici lumea nu o duce prea bine.
Si stii din ce cauza? Din cauza religiilor monoteiste. Crestinismul, iudaismul, islamismul, toate sunt catastrofale... Toate razboaiele omenirii s-au purtat in numele lor. Uita-te si azi! Tot ce se intampla in lume vine de aici. Bush, Sharon, Hussein sunt toti la fel. Citeste cartea lui Fukuyama Sfarsitul istoriei!

Nu confirma atacurile de la WTC eroarea teoriei?
Dimpotriva.

Adica nu putem fi religiosi si sa traim in pace in acelasi timp?
Nu. Eu nu cred in Dumnezeu.

Dar in cine/ce credeti?
In Mine. Spinoza, filosoful evreu, spunea ca oamenii sunt niste fictionari. Cu cat inteleg mai putin, cu atat cred mai mult. Dumnezeu, daca intelege tot, nu e capabil de fictiune. Asta a spus Spinoza acum cateva sute de ani.

Si nouveau-romanul?
Exact. Romanul e o specie fara Dumnezeu...

(In acest punct al conversatiei Alain Robbe-Grillet l-a zarit pe Jorge Semprun si m-a parasit. Incercarea mea de a-l gasi ulterior si de a continua discutia a esuat. In acea seara a luat Marele Premiu al Festivalului si ne-a indemnat sa-i citim cartile daca cumva n-am facut-o pana acum. A doua zi l-a intalnit, impreuna cu ceilalti participanti la festival, pe presedintele Ion Iliescu.)