Pe aceeași temă
Ion Barbu si Tudor Vianu
In ultimele doua episoade am analizat modul in care stupefiantele au influentat viata si opera poetului Ion Barbu. Cand lua narcotice, lui Ion Barbu ii placea sa aiba companioni. Un exemplu este prietenul sau Tudor Vianu.Cu el consuma uneori cocaina la inceputul anilor ’20, in Germania, unde se aflau amandoi la studii. "De la Berlin- ii scria Barbu lui Vianu la 27 octombrie 1922 - sa-ti aduc Cocà. Sa vedem Nürembergul prin[cocaina]!"Sau, intr-o scrisoare catre Vianu din 28 septembrie 1922, Barbu planuia - ca "prim punct din program, evident"- o "sedinta"de cocaina la Berlin impreuna cu prietenul lor comun Simon Bayer.
In fine, in acelasi an, la 10 octombrie, Barbu ii scria lui Tudor Vianu: "Am trait[la Berlin] patru zile, dupa formula noastra: vizitand muzee (...) luand Cocà" 1. Parerea scriitorului Ion Vianu, fiul istoricului lite, este ca, daca tanarul Tudor Vianu va fi luat cocaina inGermania anului 1922, faptul s-a petrecut ocazional, probabil la initiativa lui Ion Barbu.
Ion Vinea
Un alt exemplu este poetul Ion Vinea (concitadinul sau din Giurgiu), cu care Ion Barbu isi administra uneori narcotice in Bucurestiul anului 1924. Insemnarile lui Eugen Lovinescu in agenda cenaclului Sburatorulsunt destul de vagi: "Prin Cismigiu,scut bu - lunga convorbire. Era dupa o «stupefiare» si imi descrie senzatiile «drogei».[El] [stupefierea] comun cu Vinea" 2. Lovinescu nu specifica despre care "droga"e vorba (probabil cocaina sau eter). Nota din jurnal este facuta la 7 iulie 1924. Ion Barbu se afla atunci in climaxul narcomaniei si al depresiei psihice. Peste circa o luna poetul va fi internat pentru dezintoxicare la spitalul de boli mintale amenajat in Manastirea Marcuta de langa Bucuresti. Anul 1924 a fost foarte important atat pentru miscarea romaneasca de avangarda, cat si pentru revista , condusa de Ion Vinea si la care colabora si Ion Barbu. Este anul marii expozitii internationale avangarda organizate la Bucuresti, in decembrie 1924,de Vinea si de gruparea din jurul publicatiei.
A fost "stupefierea"un act pasager in cazul lui Ion Vinea? Nu stim. Intr-un poem autobiografic publicat in 1938, intitulat subintitulat de autobiografie, poetul Vinea tanjeste dupa "clipa de fericire"si starea de extaz ("Extazul: este tocmai ce-mi lipseste"), se plange ca s-a "lasat de tutun"("la punct inima sa-mi pun") si admite ca "in sange mi s-a distilat veninul aventurii"(, 20 iunie 1938).
Termenul "venin"apare si in titlul unui roman cu elemente autobiografice (Ion Vinea, de mai, publicat postum), in care apar nu numai erotomani, ci si nar. Doctorul Rossini, de pilda, sta "toata ziua tolanit"si "fumeaza narghilele, dupa moda veturco-fanariote" 3. Printre narcomani se afla si persoAdam Guna, in spatele caruia se ascunde un opioman real, poetul simbolist, mecena si publiciAlexandru Bogdan-Pitesti (1871-1922), prieten cu AlexandruMacedonski si prefatator (si finantator) al uneia dintre acestuia aparute in Franta (, Paris, 1897).
Mateiu Caragiale
Asa cum rezulta din jurnalul sau, si Mateiu Caragiale a fost, in perioada 1912-1922, in relatii foarte stranse cu Alexandru Bogdan-Pitesti ("ma duceam sa-l vad foarte des"). A fost intretinut financiar de acest aristocrat decadent ("mi-a imprumutat cu foarte mare buna-vobani"), a trait cu metresa acestuia ("amanta lui incesa ma dezonoreze cu intimitatea ei"), a calatorit cu el la Berlin (in 1916) etc.4
Nu este exclus ca Mateiu Caragiale sa fi trecut impreuna cu Bogdan-Pitesti si prin anumite experiente narcotice. Intr-un articol recent, Ion Vianu a sustinut - cu destule argumente - ca Alexandru Bogdan-Pitesti ar fi fost modelul lui Pasadia din Craii de Curtea-Veche 5. Unele trimiteri la practici narcotice sunt presarate in acest roman. Pasadia traverseaza "in rastimpuri"diverse stari cvasipsihedelice, de la "amorteala stranie"si "sumbra toropeala"pana la "furii"si "pandalii groaznice". "Veninul, veghea, vitiul ii mistuisera trupul[lui Pasadia] a-i vatama catusi de putin insa duhul care-si pastrase pana la sfarsit toata recea-i limpezime."
Pantazi ("un alt eu-insumi"), Pasadia si povestitorul (nu si Pirgu) stateau adesea "afundati in perne", fumand din "ciubuce[cu aroma] vanilie". Ei zaceau "tolaniti greceste", "in trandava-aromeala"- cum suna un vers dintr-un sonet de tinerete al scriitorului (, 1910). Taifasurile lor "erau adesea urmate de acele lungi caderi pe ganduri"si de rataciri "in lumea visarilor ca-ntr-o betie". Dar nu de o "betie de vutca"e vor, care - ca in poemul mai sus citat - te-ndeamna sa "in"sau sa "razi prosteste"si sa "joci din buric"cand te "leagana maneaua". Este vorba - cum precizeaza Mateiu Caragiale in de Curtea-Veche- de o "betie de felul celor de mac sau de canepa, atatand inchipuirea deopotriva si urmate de treziri nu mai putin amare".
Cel care, de regula, curma reveriile celor trei crai era codosul Pirgu: "Ia mai lasati, nene, ciubucele astea, sa mai vorbim si de muieri". Pirgu era o "buna calauza", dar in "calatoria in viata care se vietuieste, nu in aceea care se viseaza". Cu alte cuvinte, "licheaua fara seaman"numita Gore Pirgu putea sa ghideze craii "poteca vitiilor"primare, dar nu si prin "gradinile amagirii", cum se intituleaza un alt poem de tinerete al scriitorului 6.
Opiomania lui Pasadia
Exista in roman si o remarca explicita privind opiomania lui Pasadia. "Tot iti suna coliva- ii spune cinic PirguPasadia. nu stie lumea ca de mult numai in(...) iti mai sta nadejdea?""Magiunul"la care se refera Pirgu nu este vreun inocent gem de prune, ci un opiat. La sfarsitul secolului al XIX-lea, in lui Lazar Saineanu, primul inteles al cuvantului "magiun" era "amestec de opiu, mac si aloe". Termenul vine din turceste () si din araba (’jū).
In 1716, de pilda, boierul fanariot Nicolae Mavrocordat - fost domnitor - trimitea patriarhului Ierusalimului, Hrisant Nottara, un electuar opiaceu preparat dupa o reteta speciala: "un magiun socotit ca pentru noi insine, cand eram la Cotroceni" 7. Pe la 1829, farmacistul transilvanean J.M. Honigberger, din Brasov, ajuns medic la curtea maharajahului din Lahore (nordul Indiei), descrie reteta prepararii in Orient (Turcia, Egipt, Arabia, Persia, India) a "magiunului"de indica. Acestmajoon(cum scrie Honigberger in engleza) este uneori amestecat cu seminte de ciumafaie(stramonium), "ceea ce ii sporeste efectul" 8.
Cu toate ca episodul in care Pirgu aminteste de "magiunul"pe care il consuma "de mult"Pasadia este unul erotic (legat de frumoasa "ovreica"Raselica Nachmansohn), nu cred ca se refera neaparat la functia afra opiului, cum comenteaza Matei Calinescu9. Pirguse refera la vigoarea batranului Pasadia in general (inclusiv la cea sexuala), careia "numai in magiun ii sta nadejdea".
"Abuz de alcool si tutun"
In Jurnalullui Mateiu Caragiale (tinut in perioada 1927-1935) si in Acta-Memoranda(1923-1936) apar unele referiri la propriile sale "manifestari penibile", provocate scriitorului "de abuzul de alcool si tutun". In urma unei "puternice depresiuni nervoase", pentru a-si "asigura echilibrul"si a-si "restabili nervii", Mateiu Caragiale a fost nevoit in 1933 sa-si "reduca simtitor doza de vin", ba chiar sa suprime fumatul si consumul de cafea si de ceai. Pe pagina respectiva a jurnalului se afla un pasaj cenzurat ulterior (se pare de Tuski, fiica lui I.L. Caragiale), inlocuit de editor cu crosete. Dupa cum isi aduce aminte Serban Cioculescu (care a citit jurnalul complet), pasajul cenzurat se referea la dezechilibrul psihic pe care abuzul de alcool si tutun l-ar fi produs asupra parintelui diaristului, I.L. Caragiale.
Interesant este faptul ca, in toamna anului 1935 (10 octombrie-18 noiembrie), Mateiu Caragiale culegea in Gradina Botanica de pe dealul Cotrocenilor anumite plante din farmacopeea populara cu efecte somnifere si sedative. O facea cu doar 2-3 luni inainte de a muri, la 17 ianuarie 1936, in urma unei hemoragii cerebrale. In Agendasa, el consemna faptul ca strangea "graunte[seminte] virnant"(graveolens, macrophylta) si "numeroase capsule"de patarins, fara sa specifice cum si in ce scop le folosea. sau este o planta medicinala folosita de tarani impotriva insomniilor si a durerilor de tot felul, inclusiv de cap ("creierii se limpezesc"). In ramase de la ul Mateiu Caragiale se observa interesul sau fata de imbaierea in vin ("parfumat cu mirodenii"), menita sa "redobandeasca vigoarea pierduta"a trupului. Era fascinat de baile termale Tivoli (Paris), unde pe la 1800 mergeau persoane "cu adevarat distinse"pentru a-si ingriji "nervii lor osteniti, spasmele, intunecarile creierului". Acolo faceau "o baie aromatizata cu vinuri intrematoa", urmata de "frectii afrodisiace"cu "Balsam de Peru","cantartide pisate"s.a.
In jurnalul tinut de Mateiu Caragiale apar si referiri explicite la consumul de droguri puternice, dar la adresa altor persoane. Despre Nicolae Titulescu, de pilda, scriitorul comenteaza in 1928 zvonul ca ministrul roman de Externe "ar fi cocainoman" 10.
(in numarul urmator)
1) Barbu in corespondenta, , 1982, pp. 274, 279, 281.
2) E. Lovinescu, "Sburatorul". Agende literare, , 1993, p. 85.
3) Ion Vinea, de mai, Romanesc, Craiova, 1990, p. 537.
4) Mateiu Caragiale, , Editie de Barbu Cioculescu, enciclopedic, 2001, pp. 361-375.
5) Ion Vianu, pentru o psihologie a lui Mateiu I. Caragiale, , nr. 12, 2007, pp. 15-18.
6) Mateiu Caragiale, ed. cit., p. 20.
7) N. Vatamanu, veche romaneasca, . stiintifica, 1970, p. 184.
8) J.M. Honigberger, si cinci de ani in Orient, Editie de Eugen Ciurtin, , 2004, p. 243.
9) Matei Calinescu, I. Caragiale: recitiri, Apostrof, , 2007, p. 112.
10) Mateiu Caragiale, , ed. cit., pp. 301-307, 341, 349, 491-493, 507, 836.
