Scriitorii romani si narcoticele (8)Contemporanii

Andrei Oisteanu | 18.06.2008

Pe aceeași temă

Evaziune si subversiune

 

Anii ‘80 au reprezentat ultima faza a regimului co­mu­nist in Romania. Unii scriitori romani si-au plasat, atunci, su­biectele literare intr-o perioada cu unele caracteristici ase­manatoare: ultima jumatate de veac a epocii fana­rio­te. Despotismul si decadenta de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea rimau cu coor­do­natele socio-politice din ultimul deceniu al dictaturii co­mu­niste. Acest artificiu literar a fost o forma de evaziune si subversiune, in proportii diferite de la un scriitor la al­tul. Am ales, in mod intentionat, trei exemple complet di­fe­rite intre ele: Eugen Barbu, romanul Saptamana ne­bu­nilor (1981), Silviu Angelescu, romanul Calpuzanii (1987) si Mircea Cartarescu, poemul epic Levantul (scris in 1987).

Fiind vorba de epoca fanariota, mai toti scriitorii au in­trodus in trama romanelor in discutie diverse forme de in­toxicare cu substante narcotice si halucinogene. In Sap­tamana nebunilor, tabietul boierilor fanarioti este cel uzual: se bea intr-una "cahvea" si se fumeaza "tabac de Ianina" sau "tiutiun dulce de Stambul" din "ciubuc din lemn de Alep". Se consuma "afion" si se mesteca "nes­cai frunze" ca sa alunge "stenahoria". Dar se in­ge­rea­za si "otravuri fine", luate cu bani multi de pe la "spi­ce­rii" si tinute in "bocaluri" si "flacoane mici": "pravuri" si "eteruri" care dau "o senzatie de plutire, de impacare, de visare" 1.

Si in romanul lui Silviu Angelescu, Calpuzanii - o cro­nica fictiva din vremea lui Nicolae Mavrogheni (1786-1790) -, se fumeaza din ciubuce si se bea "afion" ames­te­cat in cafea2.

 

Mircea Cartarescu: visuri de marire in Levant

 

In Levantul lui Mircea Cartarescu, la inceput de "veac al nouaspe", dervisii fumeaza hasis. Turco-grecii si moldo-valahii beau vin ce li "se suie drept la mecla" si fumeaza opiu amestecat cu tutun. Fumul din nar­ghi­le­le produce "visuri de marire" in "tinuturi fantasma­go­ri­ce" unde "cheful e lege".

"Ei tacea privind la fumul care flori suia-n tavane / Ca si visuri de marire in gandirile cei vane, / Ca o soapta de iubire in urechi de eunuc: / E tutunu-n nar­ghilele indesat pan’ la butuc. / E tocat marunt, us­cat e d-ale Lumii Noi fecioare, / impanat apoi cu opiu, aromat cu cuisoare, / Iara fumul lui de aur pan parfum este trimis, / Ce-i pastrat in scobitura nar­ghilelei de cais. / Parlagiu sa fii sau cioclu, de sor­besti tabac esti rege / P-un tinut fantasmagoric unde cheful tau e lege, / Unde de voiesti si tronul ce-i in ceruri il castigi, / Pe regina cea din Saba in crivat o incovrigi / si ii jefui elefantii, preste mari esti heghemon / si te-asemuiesti ca fala cu Lixandru Machedon" 3.

Mircea Cartarescu a compus probabil cel mai frumos poem cu "vis de opiu" (o sintagma macedonskiana) din li­­teratura romana. "Este un elogiu adus fumatului, com­pus de un nefumator", imi spunea deunazi Mircea Car­tarescu.

 

Anul macului

 

Alte pagini memorabile, de aceeasi factura, le-a com­pus Cartarescu in trilogia romanesca Orbitor. In Aripa stanga (1996), de pilda, toata comunitatea unui sat intra in "anul macului", semanand seminte din care creste o "floare minunata", necunoscuta de sateni. O floare "care aduce visele, care face pruncii sa taca si sa doar­ma bustean toata noaptea, care largeste pu­pile­le muierilor si le face dornice de-mpreunare".

Oamenii au primit saculetul cu seminte de mac de la niste tigani care hoinareau prin Balcani. O reteta epica fo­losita si de Gabriel García Márquez in romanul Un veac de singuratate. Cei care aduceau in Macondo lu­cruri stranii (magnetul, lupa, gheata etc.) erau tot tigani no­mazi, condusi de Melchiade.

In romanul lui Cartarescu se declanseaza o febra ha­lu­cinogena si afrodiziaca produsa de "laptele sfintilor", muls din maciuliile de mac - opiu "care te ducea in rai si te facea cunoscut, inca viu, ingerilor din nori". Epi­de­mia narcotico-erotica a comunitatii a tinut toata vara: "Toti, flacai si fete, gospodari si neveste, si-au scos bun­dele si camesile si s-au impreunat de-a valma, prin­tre caini si copii, mama cu fiu, tata cu fiica, fra­te si sora, si-asa au tinut-o, cu pupilele largi cat iri­sii ochilor, cu o sudoare limpede si-nghetata picu­ran­du-le de pe obraji, pana cand toamna s-a aratat" 4.

 

Opiumul din Valea Uitarii

 

Narcoticele apar destul de frecvent in proza lui Car­ta­res­cu, inclusiv in Orbitor. Aripa dreapta. In capitolul de­spre "stramosi" (polonezul Witold si evreica Miriam), de pilda, narco-metaforele abunda: "ca un opioman cu bo­bul sau dulceag izvorat din capsulele de mac", "cu o privire fericita de mancatoare de opiu", "cu ochii lucind ca ai morfinomanilor", "ca intr-o fanta sinap­tica in care s-ar elibera dopamina sau IMAO", "cu aviditatea cu care-ar fi tras pe nara, printr-o tea­va subtire, pulberea alba care deschide mintea ca pe-o corola fantastica", "in curenti de endo­mor­fi­ne" etc. Dar nu numai frecventa acestui subiect con­tea­za, ci si importanta lui in constructia epica.

Mircisor, naratorul copil, trece printr-o experienta fee­ri­ca: o calatorie initiatica in lumea de dincolo. Sunt relua­te cateva dintre motivele mitice cunoscute, cu care ope­rea­za basmele traditionale: drumul anevoios spre "Mun­te­le de sticla", unde "vremea nu vremuieste" si unde-si are salasul "imparatul serpilor", calauza salvata, inghi­ti­rea eroului de catre "imparatul serpilor" si apoi regur­gi­ta­rea lui "de zece ori mai zdravan", "margica de dupa ma­sea" care indeplineste protagonistului "orice dorinta" etc.

De regula, in basme, la apropierea de lumea de din­co­lo, eroul este cuprins de un somn letargic. M-am ocu­pat cu alt prilej de acest motiv mitic5. In unele basme popu­­lare romanesti, eroii adorm cand traverseaza "cam­pul cu somnul", iar intr-un celebru basm cult (Frank Baum, Vrajitorul din Oz, 1900) eroii intra in letargie in "cam­pul cu maci ucigatori".

Din eruditie sau intuitie, Mircea Cartarescu a folosit si el acest motiv epic. Inainte de-a ajunge la "muntele de sticla unde-si avea salasul imparatul serpilor" eroul tra­verseaza "Valea Uitarii", plina de "maci ametitori", "prin care toti trecem la portile Raiului, urmand ca­ra­rea somnului si a reveriei". In paranteza fie spus, o ast­fel de floare creste (si "suflete-amageste") la intrarea in lumea de dincolo, deci nu numai "la portile Raiului", ci si la cele ale Iadului: "Iara floarea macului / sede‑n poarta Iadului / si tot creste si‑nfloreste / Multe su­fle­te‑amageste", se spune in poezii populare.

Ceea ce Frank Baum doar sugereaza, Cartarescu ex­ploa­teaza la maximum. Somnul letargic devine narcoza psihedelica si sinestezica: "Valea era plina de maci vineti, maci de hasis [de opiu - nota A.O.], ametitori si atat de veninos parfumati, ca pasarile nu treceau pe deasupra. Am intrat in vale, m-am afundat pan-la brau, apoi pana la piept intre florile carnoase, am stors cu degetele laptii din capsulele lor cat nis­te capete de copii. (…) Am sorbit endomorfina invar­to­sa­ta ce picura din acele teste, am zambit ca un Buddha cu buzele-ncalecate, cu pleoapele-nchise, cu globii ochilor intorsi catre izvorul interior al pla­ce­rii. Si deodata culorile explodeaza si miresmele de­vin dureroase ca niste sabii". Pentru aspectele literare (si stiintifice) ale sinesteziei provocate de stupefiante (la Baudelaire, Rimbaud, Macedonski etc.), vezi episodul anterior al acestui studiu (22, nr. 24, 10 iunie 2008).

In fundul "Vaii Uitarii" erau "macii crescuti ca ar­bo­rii", iar dupa "codrul de maci" cresteau mari plante car­ni­vore si "muscarite uriase" (ciuperci psihedelice Ama­ni­ta muscaria), care emanau "aburi otravitori". Din "cre­ie­rii celor adormiti" era extrasa "apa vie", tinuta in "cupe de aur canelat": "ambrozie si nectar, hidromel si mes­calina, opiu si enkefaline, ce-ti deschideau ochii su­fletului, de stateai la masa cu Dumnezeu. Era ata­ta fericire in mine, ca pielea-mi crapa si oasele mi se faceau tandari, si cu un urlet de flacara galbena iz­bucneam deodata liber ca pasarea-n lume".

Evident, dupa aceste experiente initiatice, pentru erou urmeaza "caderea din Paradis" si revenirea in "lu­mea de dincoace". Un drum (katabasis) ce trece ine­vi­ta­bil prin "Valea Aducerii-aminte" 6.

 

LSD si "Aer cu diamante"

 

Cu cativa ani inainte de aparitia cartii Levant, Mircea Car­tarescu si alti "optzecisti" (Traian T. Cosovei, Florin Iaru si Ion Stratan) au publicat un volum colectiv de poe­zie, intitulat Aer cu diamante (Litera, 1982), dupa un poem omonim compus de Iaru. Pentru cunoscatori (dar nu si pentru cenzorii comunisti), titlul cartii trimitea la ce­le­brul cantec psihedelic al grupului The Beatles, Lucy in the Sky with Dimonds, compus de John Lennon in 1967. Initialele titlului formau numele drogului psihedelic LSD.

Influente ideatice, uneori si stilistice, ale miscarilor beat (anii ’50) si hippie (anii ’60-’70) pot fi detectate la scriitorii romani din generatia ’80. Poetul beatnic cu un impact major a fost Allen Ginsberg (1926-1997). El a jucat rolul de pod intre miscarea literar-artistica beat si cea hippie, punand in legatura pe William S. Burroughs, Jack Keruak, Timothy Leary, Ken Kesey, Rod McKuen, Bob Dylan, The Beatles s.a.

Memorabila a fost intalnirea lui Ginsberg cu Mircea Eliade, fascinat pe atunci de hippies. Intalnirea s-a pro­dus, la cererea poetului, la Chicago, la 25 februarie 1967. Printre altele, Allen Ginsberg i-a povestit lui Eliade (si acesta a consemnat cu grija in jurnal) despre "ex­pe­rien­tele sale cu droguri" (mescalina, LSD etc.) si me­ca­nis­mele "inspiratiei poetice" 7.

 

Imunitate narcotica

 

In ultimii ani, cativa scriitori romani au inceput sa vor­beasca mai liber despre experientele lor psihedelice. Deo­camdata sunt putini si sfiosi, dar fenomenul s-a de­clan­sat. Curajul de a vorbi despre un viciu tinde sa de­vi­na o virtute.

Intr-un recent articol din Dilema veche, Alex. Leo Ser­ban isi povesteste deziluziile privind efectele asupra sa al catorva tigari de marijuana: "Senzatia a fost de compresa fierbinte pusa direct pe creier, gandurile (ace­lea care erau) mi-au zburat din minte cateva mi­nu­te si mi s-au intors greoi inapoi". Criticul de film a ga­sit si o explicatie convenabila, menita sa-l opreasca de pe "drumul pierzaniei": "Sunt ceea ce se cheama un control freak (un maniac al controlului), iar dro­gu­ri­le se pun de-a curmezisul acestei savuroase ma­nii" 8. "Eseistul afirma, de fapt, ca fiinta care se con­tro­leaza este superioara celei care se abandoneaza", a comentat ulterior Adrian Mihalache9.

Imunitate fata de actiunea diferitelor substante psi­ho­tro­pe prezinta si un straniu personaj din Orbitor-ul lui Car­tarescu: "Am incercat sa beau si n-am facut de­cat sa-mi vars matele, mi-am varat shit [heroina] in vana si m-am simtit ca dupa un ceai de macese, am tras pe nari [cocaina] pana mi-am perforat sep­tul, cu singurul rezultat ca am stranutat zile-n sir" 10.

 

Al. Vakulovski si "existentialismul narcotic"

 

Romanul de debut al lui Alexandru Vakulovski, Piz­det (2002), contine elemente autobiografice. Fiind stu­dent basarabean in Romania, protagonistul isi poves­tes­te viata plina de promiscuitate din caminele studentesti: betii, prostituate, droguri. Se fumeaza "iarba" (travca, in ar­goul ruso-basarabean) si se inghit pastile in diverse com­binatii: tramadol, efedrina, glutetimid, demetrin s.a.

Narcoticele sunt considerate "vize gratis la cer" si "calea spre Dumnezeu". Clisee facile (precum cel al "Pa­ra­disului artificial") si imagini banale supravietuiesc tenace: "Iarba [marijuana] iti da sentiment de elibe­ra­re, de pace. Cand nu te mai intereseaza ce se in­­tam­­pla in jurul tau. Nici de tine nu te interesezi, dar iti simti existenta, simti ca e frumoasa, acele culori, acea fascinatie a urcarii in ceruri (…) in acele clipe crezi ca Dumnezeu exista, ca toate au un rost".

Reprezentata de cativa tineri scriitori (Vakulovski, Bu­cu­renci s.a.), "literatura stupefiantelor" de astazi si-a gasit si un tanar exeget avizat: Marius Chivu. El abor­deaza frontal subiectul "existentialismului narcotic", fara false pudori morale, punandu-l in context international. "Cartea [lui Vakulovski] - comenteaza Chivu - nu-si va gasi admiratori printre critici, dar pentru tinerii care, atunci cand piata drogurilor e-n criza, se inter­nea­za la dezintoxicare pentru a supravietui cu sub­sti­tute Pizdet ar putea fi o carte-cult. Caci, in fond, ro­manul lui Al. Vakulovski este marturisirea unei crize existentiale a unui tanar narcoman, o marturie a unei realitati nebanuite in care alcoolul, drogurile si prostitutia sunt imaginile existentei zilnice" 11.

In 2004 Vakulovski a recidivat cu un roman similar, Le­topizdet, "o (auto)pastisa, ceva mai consistenta", scrie M. Chivu, observand in final subtirimea mizei: "in loc (…) sa faca politica atitudinii, sa-si justifice, pana la urma, modelul existential, Yo, naratorul ro­ma­nelor lui Vakulovski, da un pumn si sparge o mu­tra, dupa care trage un joint si/sau un gat de vodca cu aerul ca face dizidenta social-politica. Refugiul in (i)rea­li­ta­tea narcotica nu exclude problematizarea crizei".

Pana la urma, ar fi vorba intr-adevar de o "dizidenta" socio-politica, dar una - constata criticul - plina de locuri co­mune: "Femeile sunt curve si proaste, scoala sucks pentru ca induce conformismul social, societatea ma­nipu­leaza, legile sunt nedrepte, statul e vinovat de tot, capitalismul e o hotie, americanii - imperialisti s.a.m.d., astfel ca existentialismul dependentei chi­mi­ce devine un soi de haiducie narcotica proliferatoare de clisee stangiste in slang basa" 12.

 

Dragos Bucurenci: "Prajirea creierului"

 

Dragos Bucurenci a publicat, in 2004, un fel de jurnal de narcoman, RealK. Cartile lui Vakulovski si Bucurenci sunt primele de acest gen in literatura romana. Auto­bio­gra­fica in mare masura, RealK descrie experientele psi­he­delice ale unui tanar in varsta de vreo 20 de ani (varsta autorului). Niciun aspect nu este eludat in acest pseudo-jurnal: dependenta de droguri, procurarea lor, problemele financiare, bad & good trips, clubbing, eufo­riile, depresiile, alienarea, chinurile sevrajului s.a.m.d. Pro­­tagonistul experimenteaza mai multe tipuri de dro­guri: marijuana, hasis, cocaina, LSD si mai ales keta­mi­na (pe scurt K, pe lung clorura acida de ketamina). Este un anes­­tezic disociativ cu efect psihedelic, care se injecteaza intramuscular sau se prizeaza. Fiind folosita in practica veterinara, substanta este relativ usor de pro­cu­rat.

In carte este inserat un cvasidictionar de droguri, in­titulat Manualul visatorului amator. Un dictionar foarte incomplet, autorul avand circumstanta atenuanta ca trimite cititorul interesat la diverse link-uri. Jurnalul mai contine o tipologie ironica a drogatilor din under­ground-ul bucurestean: "taranii - ketaminosii", "pro­le­ta­rii - dependentii de hero", "burghezii - pastilatii", "in­te­lectualii - consumatorii de iarba", "intelectualii cu bani - consumatorii de coca", "aristocratii - con­su­ma­to­­­­rii de raritati: timbre [LSD], opiu, ciuperci, delicatese".

Cartea se termina cu evadarea autorului din inchi­soa­rea dependentei de droguri, inainte sa se produca "pra­ji­rea creierului". In prefata, poetul Florin Iaru (nu intam­pla­tor autorul a apelat la un poet optzecist) il avertizeaza pe cititor sa nu cada in capcana facila de a recepta car­tea dintr-o perspectiva etica: "Il si vezi [pe protagonist] cum baga in vena, baga sub piele, baga in muschi, baga sub limba, trage pe nas, in fel si chip, de ai zice ca ar trebui sa crape dracului odata, imbibat si su­focat. Dar el se trezeste iar si iar si se razboieste cu noi, cu orbii, burghezii, mediocrii care perpetuam spe­cia si asiguram schimbul de maine. Aceasta carte trebuie citita cu mult calm, cu multa detasare mo­ralista".

 

Andrei Codrescu: "Pedagogi psihedelici"

 

Intr-o recenta carte-dialog, Andrei Codrescu isi po­ves­teste experientele cu droguri traite in mediul studen­tesc al Americii anilor 1965-1975. Un spatiu si o epoca de glorie pentru consumul de stupefiante. Intoxicarea cu ma­­­­­rijuana si LSD facea parte din "ritualurile gene­ra­tio­nale": "Prietenii mei de atunci - spune Codrescu - nu fumau tigari (tutunul era «establishment») si nu con­­sumau alcool (viciul parintilor)". Codrescu atinge aici un punct esential: "ideologizarea" consumului de nar­co­tice. Pentru Allen Ginsberg, un avocat al legalizarii dro­­gurilor usoare (gen marijuana), tutunul era "the official Dope", la care trebuia sa renunti in favoarea ade­va­ratului drog: "Nu fuma nicotina, / Nu fuma drogul ofi­cial, / Fumeaza drogul-drog" (Put Down Your Ciga­rette Rag, 1971). La randul sau, Mircea Eliade, preo­cupat sa inteleaga miscarea hippie, isi nota in 1968 in jurnal faptul ca "succesul fara precedent al dro­gu­rilor halucinogene in randurile tineretului" este una dintre for­mele de "a proclama zgomotos desolidari­za­rea de idealurile morale, politice si estetice ale pa­rin­­­tilor" 13.

Pentru tanarul Andrei Codrescu rostul drogurilor nu a fost atat "dereglarea tuturor simturilor", ca la Arthur Rim­baud (Lettre du voyant, 1871), cat "acuitatea gandirii si fervoarea simturilor si a spiritului", ca la Charles Bau­delaire (Les paradis artificieles, 1860). "Sfios cum eram - se destainuie Codrescu -, sub influenta ma­rijuanei m-am uitat la semeni, la apropiati si am ga­sit curajul sa-i admir fizic si intelectual, sa-i ascult, sa-i inteleg. Am ascultat muzica, am gustat si am privit mai atent tot ce-am auzit, mancat, atins. Atentia era egala cu dragostea. M-a cuprins un val de dragoste pentru tot ce era viu sau vioi".

Pentru Codrescu, drogurile sunt "pedagogi psihe­delici"; "plante-invatatoare", cum le mai numeste el. "Pana prin mijlocul anilor ’70, marijuana a fost pen­tru mine un instrument pedagogic", isi continua Andrei Co­drescu marturisirea. "Am meditat (in liniste sau in scris) la cele mai mici sunete, gusturi, emotii. Mari­jua­na a fost profesor blajin. Nu tot asa cu Regele LSD, un drog initiatoriu, cel mai nou din familia pe­da­gogilor psihedelici ai samanilor din toata lumea. Asa-zisele «halucinogene» sunt extrem de raspandite in natura, de la «ciupercile magice» la mescalina din plante. Acesti profesori au fost lasati pe planeta noas­tra de fiintele inteligente care ne-au pornit roti­tele pe drumul evolutionar si au fost folosite de magi si samani pentru a intelege si a se identifica cu sacrul care patrunde tot ce exista". Privirea lui An­drei Codrescu este astazi una nostalgica. "Plantele-inva­ta­toare" si "pedagogii psihedelici" nu-i mai sunt pro­fe­sori. "Daca-i vizitez - conchide el - e din nostalgie, nu ma mai invata mare lucru" 14.

 

"Portile perceptiei"

 

Lasand la o parte usoara exaltare juvenila, teoriile lui Andrei Codrescu au prospetime. Fara sa aiba pretentia noutatii, ele sunt totusi noi in spatiul cultural romanesc. Drogul nu este un scop, ci un mijloc. Odata deschise "por­tile perceptiei" (the doors of perception), lumea ii apare omului "asa cum de fapt este: Infinita", spunea poetul William Blake (The Marriage of Heaven and Hell, 1790).

Faimoasa formulare a lui Blake l-a influentat pe unul dintre marii teoreticieni ai narcofiliei, Aldous Huxley. Lu­cra­rea acestuia, The Doors of Perception (1954), a fost scrisa in urma unor experiente cu mescalina si LSD. Cartea lui Huxley i-a influentat, la randul ei, pe poetii mis­ca­rii hippie. Pe extaticul poet american Jim Morrison, de pilda, care a creat in 1965 grupul rock intitulat, nu intam­pla­tor, The Doors. De altfel, el a murit la Paris in 1971, la 27 de ani, din cauza unei supradoze de heroina.

Pe de alta parte, "pedagogii psihedelici" - sustine Codrescu - te invata sa vezi si sa intelegi lumea. Cu unele amendamente, imi recunosc propriile mele medi­tatii in urma unor experiente similare. De fapt, acesti "in­­va­tatori" indeparteaza conventiile si cliseele mentale, impuse prin educatie de alti "invatatori". Ei sunt, mai degraba, niste "dez-vatatori", care iti curata de zgura gea­murile de la "portile perceptiei". In 1884, scriitorul bri­tanic Charles Howard Hinton (azi aproape uitat) a in­ven­tat un personaj de nuvela numit chiar asa: Unlearner ("dezvatator"). El elibereaza mintea de sub stapanirea conventiilor, permitandu-i sa perceapa lumea in toate dimensiunile ei. Ocupandu-se de recuperarea celei de-a patra dimensiuni a Universului si de istoria calatoriilor in "lumea de dincolo", Ioan Petru Culianu a considerat ca Hin­ton a anticipat cele mai recente teorii privind "Starile Mo­dificate ale Constientei" 15.

 

1) Eugen Barbu, Saptamana nebunilor, Albatros, 1985, pp. 27, 45, 85, 188, 199, 215, 217.

2) Silviu Angelescu, Calpuzanii, Cartea Romaneasca, 1987, pp. 72, 81.

3) Mircea Cartarescu, Levantul, editia a doua, Humanitas, 1998, pp. 24 si 155 (prima editie: Cartea Romaneasca, 1990).

4) Mircea Cartarescu, Orbitor. Aripa stanga, Humanitas, 1996, pp. 38-41.

5) Andrei Oisteanu, Ordine si Haos. Mit si magie in cultura traditionala romaneasca, Polirom, 2004, pp. 20-42.

6) Mircea Cartarescu, Orbitor. Aripa dreapta, Humanitas, 2006, pp. 303-341, 497-501.

7) Mircea Eliade, Jurnal, vol. I, Humanitas, 1993, p. 571-573.

8) Dilema veche, nr. 14, 2004.

9) Adrian Mihalache, Euforia bine temperata, in Secolul 21, nr. 1-4, 2004, pp. 199-208.

10) Mircea Cartarescu, Orbitor. Aripa dreapta, ed. cit., p. 519.

11) Marius Chivu, Existentialism narcotic, in Romania literara, nr. 24, 2002.

12) Marius Chivu, Pizdet contrafacut, in Romania literara, nr. 26, 2004; vezi si Idem, Joint-uri, doze & lecturi,

in Maxim, februarie 2008.

13) Mircea Eliade, Jurnal, vol. 1, Humanitas, 1993, pp. 597-598. Pentru relatia lui Eliade cu miscarea hippie, vezi Andrei Oisteanu, Religie, politica si mit. Texte despre M. Eliade si I.P. Culianu, Polirom, 2007, pp. 57-61.

14) Andrei Codrescu, Miracol si catastrofa, Dialoguri cu Robert Lazu, Hartmann, Arad, 2005, pp. 52-54.

15) Ioan Petru Culianu, Calatorii in lumea de dincolo, Polirom, 2002, p. 62.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22