Seducătoarea frivolitate

Serenela Ghiteanu | 31.05.2022

Farmecul literaturii lui Françoise Sagan constă în faptul că eroii săi întruchipează modul franțuzesc de a iubi, dragostea ca mod de a-ți ocupa (tot) timpul.

Pe aceeași temă

Editura Polirom a publicat recent romanul Capitularea al scriitoarei franceze Françoise Sagan, în traducerea (și notele) Mădălinei Ghiu. În prealabil, editura a publicat de aceeași autoare romanele Bonjour tristesse și Vă place Brahms?, ultimul fiind celebru grație unei ecranizări memorabile, în care joacă Ingrid Bergman, Yves Montand și Anthony Perkins. În fine, Polirom a publicat și romanul neterminat al lui Françoise Sagan, Cele patru colțuri ale inimii, care a văzut lumina tiparului târziu chiar în Franța și a făcut obiectul unor contestări asupra apartenenței manuscrisului.

Françoise Sagan este o figură specială în peisajul artistic franțuzesc de după Al Doilea Război Mondial pentru că reprezintă ceea ce numim un personaj, o femeie care prin stilul ei de viață stârnește multe polemici, admirație sau respingere. Totuși, mai mult admirație decât respingere. Debutând la doar optsprezece ani cu micul roman Bonjour tristesse, autoarea cunoaște imediat succesul de public, primește chiar Le Prix des Critiques și va scrie apoi o serie întreagă de romane care au ca unică temă dragostea. Va scrie și teatru, și alt gen de texte, dar rămâne celebră pentru microromanele ei sentimentale.

Viața ei tumultuoasă, făcută din mult alcool și legături amoroase mai mult sau mai puțin stabile, gustul ei pentru lux și mașini scumpe fac parte din mica legendă Sagan. De altfel, nici nu este acesta numele ei real, ci un pseudonim luat din romanul lui Proust, de la Prințesa de Sagan a acestuia. Deși se regăsește alături de stânga protestatară în 1968, scriitoarea este o boemă și în același timp „o mare burgheză”, după cum o etichetează chiar fiul ei, David Westhoff, o femeie care face artă din „plezirism”, cam ca în genul eroilor interbelici din proza scurtă a lui Drieu la Rochelle.

Romanul Capitularea (La Chamade) apare în Franța în 1965 și este unul din clasicele deja romane saganiene în care avem un trio amoros. Cartea a fost și ea ecranizată, de către Alain Cavalier, avându-i în distribuție pe Catherine Deneuve, Michel Piccoli și Roger Van Hool.

Personajele principale sunt Lucile, o femeie frumoasă în vârstă de treizeci de ani, și iubitul ei Charles, bogat și cu douăzeci de ani mai în vârstă. Lucile nu muncește și îl însoțește pe Charles la diverse evenimente, într-un dolce far niente demn de filmele lui Visconti și a lui Romă în care oamenii bogați se cam plictisesc, dar asta nu le displace!

La una din seratele organizate de Diane, o cunoștință veche a lui Charles, de vârsta lui de altfel, Lucile îl va cunoaște pe Antoine, un tânăr care lucrează la o editură și care e amantul Dianei. Apropierea dintre cei doi tineri e remarcată imediat de Diane, care constată că ambii râd împreună și o fac într-un anume fel, complice.

Lucile și Antoine se îndrăgostesc, iar dragostea lor nu poate trăi în minciună și trădare. Fiecare își părăsește partenerul, iar femeia se va muta în locuința precară a bărbatului. La Françoise Sagan, dragostea este o ocupație în sine, în special pentru eroinele sale. Ele au rareori un job, dacă îl au este în lumea modei sau a editurilor, unde nu rezistă mult pentru că sunt niște ființe făcute să lenevească, să caute plăcerea, iar toate acestea fără să fie lipsite de inteligență. O frază rezumă foarte bine felul de a fi al eroinei: „Fericirea era unica ei morală, iar nefericirea, dacă ți-o provocai singur, i se părea impardonabilă”. Cum Antoine câștigă puțin, Lucile înțelege că trebuie să aibă și ea un venit și va încerca să muncească. Fără prea mult succes. Apoi va rămâne însărcinată, din neglijență, iar renunțarea la copil o va marca într-un fel. Cititorul va parcurge felul în care evoluează și se termină această poveste de dragoste.

Farmecul literaturii lui Françoise Sagan constă în faptul că eroii săi întruchipează modul franțuzesc de a iubi, dragostea ca mod de a-ți ocupa (tot) timpul, complicațiile ei, până la sfârșitul inevitabil, pe un anume acord melancolic, rareori zguduitor, și mai constă în descrierea Parisului postbelic ca oraș fascinant prin viața lui de zi și de noapte. În Parisul saganian, viața e frumoasă chiar și când e tristă, Parisul e și el un personaj, iar imaginarul din literatura scriitoarei poreclite femeia-copil a devenit în timp iconic. Françoise Sagan evocă o anumită epocă fără griji, un stil de viață tipic franțuzesc, dintr-o țară și o cultură răsfățate, apoi un anumit oraș, al iubirii și al luxului, care încă stârnește fascinația și toate poartă deja marca Françoise Sagan. Este frivol, dar este încântător și se citește și în zilele noastre cu multă plăcere.

Françoise Sagan

Traducere: Mădălina Ghiu

Editura Polirom,
Iași, 2022, 216 pagini

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22