Pe aceeași temă
Chiar din primele zile a fost disponibilă publicului festivalier recenta producție a Teatrului Național din Craiova cu Femeia mării în regia lui Andriy Zholdak, spectacol semnificativ pentru momentul actual creativ al cunoscutului regizor și nu în ultimul rând pentru teatrul craiovean care aliniază la rampă o trupă tânără , talentată și bine antrenată. Spectacolul comentat și în numărul trecut pune probleme de viziune și interpretare privind piesa lui Ibsen dar mai ales incită la comentarii privind vocabularul de semne teatrale al regizorului care imaginează trei spatii în care pot fi observate în simultaneitate actiunile personajelor prezente si absente în scenele în desfășurare. Deși regizorul nu a ținut cont de unghiul de percepție din perspectiva publicului care nu are acces la toate aceste spații , le-a presupus comunicante așa încât simpla sugerare poate fi la un moment dat sursa misterului pe care îl vizează autorul. Femieia – sirenă care e Elida, nu are însemnele vietății marine pe care s-ar crede că o întrupează dar are gesturile de care actrița abuzează cu eleganță, de când iese de sub duș și până când se avântă spre necunoscut printre scaunele spectatorilor. În poetica regizorului spectacolul acesta reprezintă o etapă pe care artistul o teoretizează cu grație ( orice se poate explica) , în istoria spectacolului însă , Elida , care se supune tratamentelor doctorului –soț care o tratează ca pe o bolnavă și manifestă o excitabilitate sexuală maladivă mângâindu-și la nesfârșit sexul nu e cea pe care a descries-o Ibsen invocând dorul de libertate al femeii care se emancipează de grijile și presiunile căminului conjugal. ( dor prezent de altfel în privirile lacome ale actriței)Tare mult ne-ar placea ca simbolurile cu care ne-a înzestrat marea literature să nu-și mai schimbe semnul pe scena contemporană pentru care se scriu azi atâtea piese cu injecții în venă și excese de sexualitate.
Celălalt spectacol al turneului craiovean , o creație mai veche a regizorului Radu Afrim , Inimă și alte preparate din carne, compus în pandemie, e o reprezentație din seria începută cu Pasărea Retro …de la Teatrul din Târgu Mureș, aplecată asupra realităților imediate din societatea românească. Cu umor amar și adesea sarcasm , cum și merită tratate anumite moduri de a înțelege și practica relațiile umane fie ele familiale, sociale, de prietenie sau muncă, spectacolul e în anumite privinte de un comic savuros desi profund dramatic. Afrim care recidivează cu folos pe această temă pune sub lupă carențele comportamentale ale românilor ante și postrevoluție producând hohote de râs în rândul spectatorilor, și sperăm și multe motive de îngrijorare la cei responsabili. Nu știu ce vor fi înțeles eventualii spectatori străini din aceste ieșiri sado-masochiste, dar nouă celorlalți ne-au mers la suflet.
În același sens semnalam încă din numărul trecut în articolul dedicat festivalului un spectacol al trupei independente de la Reactor de creație și experiment , respectiv ( In )Corect , provocarea Letei Popescu ca autor și regizor ,care aduce în fața publicului cazul unei familii reunite în jurul unei probleme ( un împrumut pentru cupărarea unei case , solicitat de unul dintre ei ) care le devoalează adevăratul fond uman tarat de ipocrizie, fals traditionalism, diminuarea afectelor în favoarea unui pragmatism vecin cu meschinăria. Autoarea alege să-i dea dreptate în fața acestei societăți dezumanizate ( unele personaje chiar suferă mutații în regnul animalier) tinerei care ripostează în ciuda primejdiei însingurării. Ce zice publicul nu știm sau nu ne spune în direct spectacolul.
Din zona teatrului cu fața la realitatea zilei, FITS a optat de asemenea pentru un spectacol apreciat și premiat , Katzelmacher sau Dacă n-ar fi vorba despre iubire , al Teatrului German din Timișoara în regia lui Eugen Jebeleanu , cu Niko Beker în rolul principal, actor lansat de curând pe scena Naționalului bucureștean în rolul lui Kostea Treplev din controversatul Pescăruș al aceluiaș regizor. Textul german din repertoriul faimosului regizor german Rainer Fassbinder ia în vizor problema emigranților focusată cu succes încă de pe vremea lui Mrozek în textul dramatic cu același nume. Viziunea regizorului german Fassbinder, mai aproape de realitățile zilelor noastre, o îmbogățește ,iar regizorul spectacolului de la Timișoara adaugă propriile obsesii.
Bine primit a fost și spectacolul Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois în regia lui Andrei Măjeri, după un text de Cosmin Stănilă, produs la acelasi harnic teatru independent, Reactor de creație…. Fiind vorba despre Alzheimer într-o poveste tandră despre o mama și un fiu care se cunosc mai bine în acest moment de criză, în spectacol se întâlnesc și se completează două generații de interpreți reprezentate de admirabila Emoke Kato și tânărul Lucian Teodor Rus care o acompaniază cu sensibilitate.
Din seria spectacolelor pe texte românești clasice înrudite prin interesul pentru o anume circumscriere a mentalităților românești, Teatrul Act și fondatorul lui Marel Iureș a prezentat la FITS 2022 , Rosto ( o sibilinică prescurtare a numelui Rostogan, Marius Chicoș, din schița dedicată de Caragiale loazelor din învățământul românesc de odinioară. Subiect de interes actual, nu ? L-au secondat Dan Rădulescu și Ionuț Toader, în regia verificată mai ales pe tema data a metehnelor românești ancestrale, a neobositului Alexandru Dabija.
Teatrul Masca și-a etalat și el producțiile Statuile vivante în costume de epocă , inspirate din Shakespeare au asudat din greu în zilele caniculare de care a avut parte festivalul, dar actorii au fost fericiți să se afle pe afișul unui festival exigent ca Fits.
Performanțele recente ale coregrafului și regizorului Răzvan Mazilu, au fost printre cele mai vândute spectacole. Atât Cabaret al Teatrului Odeon, dar mai ales Opera de trei parale, recenta premieră a Teatrului Excelsior, certifică izbânda acestui talentat și pasionat artist care cu răbdare , dar mai ales vocație a impus pe scenele românești genul musical despre care mulți credeau că nu ni se potrivește. Actorii formați de el în spectacole care și au făcut loc nu tocmai ușor pe scenele românești, l-au urmat și performează, unii dedicându-se chiar genului care înflorește . Cele două titluri de referință menționate, fac parte din repertoriul genului și au cum se știe modele de interpretare în lumea largă, chiar și la noi în țară. Fără inhibiție, echipa lui Răzvan Mazilu a atacat partiturile, oferind versiuni demne de respect și admirație. Așa încât Opera de trei parale , mai cu seamă, în adaptarea regizorului dar cu partiturile inițiale compuse de Kurt Weill pentru piesa lui Brecht este un spectacol viu, dinamic , performant musical și coregrafic , actual prin mesajul care vizează eterna nedreptate socială generatoare de infractionalitate, și alte subteme, genial intuite de dramaturgul german.
Au fost și câteva surprize prin dificultatea propunerii și modul de abordare. Întâmplător sau nu, titlurile la care ne referim în continuare apartin Teatrului Național Stanca din Sibiu și ilustrează un anumit mod de concepere a programului reportorial care îmbină preocuparea pentru textul contemporan (excelent ilustrată anul trecut de Conferința iraniană de Ivan Vîrăpiev) cu atenția acordată textelor mari, marelui repertoriu care-și bine merită locul pe afișul unui Național.
În această ediție am avut o dublă lansare, cea a unui nume din ce în ce mai vehiculat printre promisiunile viitorului, regizorul Botond Nagy , și versiunea originală aplicată de regizor tragediei shakepeareane Macbeth.
Nu mă interesează să fac un spectacol plin de topice macbetiene, precum fuga spre putere, asasinări, înșelăciuni, conspirații, etc. Mă interesează acel băiat care plânge în Macbeth, când el se simte singur și furios pe toată situația în care se afundă cu o viteză incredibilă. Mă interesează acel sentiment în interiorul unei femei lăsate singură cu visele și instinctele ei înăbușite în neputință, fără posibilitatea de a crea o familie, fără a da viața mai departe. Mă interesează acel om care credea în ceva atât de greu de definit, precum o prietenie. …
Vreau să redescopăr acele intimități prin care ajungem foarte aproape de ceva numit decădere umană și lumină Dumnezeiască.
Declarația aceasta curajoasă a tânărului regizor, vehiculată in presă , prefațează un spectacol de circa o ora si zece minute, centrat pe relația dintre 4 personaje , esențiale de fapt ale piesei, soții Macbeth, Banco și Macduff, și pe relațiile lor din perspectiva provocării la crimă a bravului general. Un ecran cu proiecții ilustrează grafic transformările interioare și miscarea gândurilor , personajele se înfruntă în momentele cheie ale dramei, vocea destinului apasă și vine din direcția unui imens crucifix luminat corespunzător, iar Lady Macbeth își vede de clasica ei misiune distrugătoare , mai puțin momentul morții anticipat straniu de regizor cu o scenă de necrofilie. Concentratul lui Botond Nagy vrea să ne trimită la esența dramelor umane ivite din forțarea limitelor ființei , fie că e vorba de viață, fie de moarte. O deplasare de accent dinspre politic ( lupta pentru putere) spre metafizic , mult mai adecvată unei reale abordări a Macbeth-ului- Shakespearean, mult prea des afectat de interpretări tendențioase. Trupa secției germane a Naționalului din Sibiu, răspunde cu dedicație și profesionalism acestei provocări, mai cu seamă interpreții cuplului regal : Daniel Plier și Emöke Boldizsér .
Un punct de atracție al showcase-ului românesc la FITS a fost și spectacolul TNRS cu Trei surori de Cehov în regia soților Andrea și Andrei Grosu. Tonul precipitat, neliniștea aproape isterică ce stăpânește scena, masa simbolică în jurul căreia se întâlnesc și se despart sunt câteva elemente care pun amprenta pe această nouă versiune a cunoascutei piese. Decorul lui Cosmin Florea cu peretele înclinat din fundal pe care aleargă încercînd să evadeze din strâmtoarea propriilor vieți personajele, funcționează spectaculos, punctând la timp accentele nevrotice ale acestora ( Ceva asemănător era și în spectacolul lui Luk Perceval) . Un spectacol de văzut în orice caz, în care actori cunoscuți ai scenei sibiene fac roluri de palmares , vezi Ofelia Popii în Masa , trepidând de viață , cu ieșiri histrionice marcante pentru latura excentrică a personajului sau Marius Turdean , un Verșinin mai înțelept, apt să asume situațiile în care-l pune viața, sau Ciprian Scurtea în rolul fratelui Andrei, care-și impune mai mult ca alteori modul personal de a înțelege reușita în viață. Ambele spectacole pot fi vazute în luna august prin programul Scena digital al TNRS.
Și… pour la bonne bouche , cum zice francezul, Săftița concertul big bandului Marius Mihalache care a umplut de fericire spectatorii din Sala Filarmonicii într-o după amiază toridă, cu acorduri de Rapsodie Enesciană și ritmuri îndrăcite de ciuleandră, pe care cunoscutul muzician cu instrumental său miraculous- popularul tambal- împreună cu fiul și ceilalți membrii ai ansamblului le-au dăruit iubitorilor de muzică. Pentru că da, FITS 2022 a fost și despre dăruire , alt cuvânt celebrat printre atâtea alese din dictionarul de suflet al făuritorilor evenimentului.
