Pe aceeași temă
"Pana la ce punct societatea pluralista poate primi, fara sa se dezintegreze, straini care nu o recunosc?" Aceasta este intrebarea fundamentala de la care Giovanni Sartori porneste pentru a contura un raspuns mai larg care priveste in primul rand comunitatea musulmana din Europa. Sartori isi propune sa arate ce anume blocheaza integrarea comunitatii musulmane in oferta identitara a societatii deschise occidentale. Intreaga sa carte* este construita pe antiteza pluralism-multiculturalism. De fapt, pentru Sartori, multiculturalismul devine marele vinovat pentru esecul de integrare a imigratiei islamice din Europa.
Dar ce este pluralismul si ce tip de societate descrie acesta? Pluralismul accepta si incurajeaza diversitatea culturala. Insa, in primul rand, pluralismul dezvolta un spatiu social care afirma toleranta si predispozitia pentru recunoastere reciproca. La o prima vedere, culturi foarte diferite ajung sa interactioneze, sa comunice, sa coopereze in numele unui bine comun si in scopul avansarii unui bine public. Totusi, in spatiul public, cei mai vizibili sunt cetatenii, pe care trebuie sa ii privim ca indivizi radical independenti fata de orice grup de apartenenta culturala. Pluralismul societatii liberale trebuie privit ca un exces de conexiuni intre individ si comunitatea politica, capabile sa traverseze orice nivel de identitate intermediara etnica, religioasa. Societatea pluralista reuseste sa afirme un spatiu public care-l plaseaza pe individ intr-o retea de legaturi fundamental politice, neutre cultural si care merg dincolo de loialitatile primare de tip religios sau etnic. Societatea pluralista nu respinge formele de apartenenta care afirma un anumit specific cultural, dar le "privatizeaza", le impinge in sfera privata. In spatiul public, toti suntem cetateni si ne recunoastem ca atare, in ciuda tuturor diferentelor religioase, etnice, culturale care ne definesc in spatiul privat. Societatea pluralista il extrage pe individ din comunitatea privata, plasandu-l in comunitatea simbolica a tuturor cetatenilor (un corp politic format din indivizi in masura sa se detaseze de orice determinari particulare).
Multiculturalismul, dimpotriva, deformeaza logica pluralista a societatii deschise, ba chiar o inverseaza, pentru ca prioritatea sa devine grupul de apartenenta culturala. Multiculturalismul caricaturizeaza diferenta, o consolideaza si il conditioneaza pe cel care apartine unei minoritati culturale sa gandeasca relatiile cu ceilalti in termeni de "noi" si "ei". Accentul se pune pe ceea ce ne desparte, nu pe ceea ce ne uneste. Pluralismul gandeste spatiul public din perspectiva cetateanului neutru, indiferent la diversitatea culturala (toti suntem cetateni), in timp ce multiculturalismul opereaza clivaje fundamentale intre "noi" si "ei". Rezultatul acestei ultime tendinte este ca se ajunge la o mentalitate de asediu, la minoritati care se simt oprimate de majoritati. Efectul este o fragmentare a comunitatii pluraliste in "subansamble de comunitati inchise si omogene". Societatea multiculturalistilor devine una a clivajelor consolidate, in care etnia, religia conteaza mai mult decat cetatenia.
Multiculturalismul il impinge pe individ inapoi spre un grup de apartenenta primara, care il izoleaza intr-o identitate culturala exclusivista; pluralismul inverseaza aceasta directie, in masura in care ii deschide individului oportunitatea sa apartina unui spatiu public neutru si sa fie impreuna cu ceilalti membri ai comunitatii politice.
Sartori considera ca efectele multiculturalismului se pot observa cu usurinta in cazul imigratiei musulmane recente din Europa. In ce societate ajunge imigrantul musulman? Cum este el intampinat de societatea deschisa occidentala? El ajunge intr-o societate desfigurata de multiculturalism, o societate care-l impinge pe strainul islamic in bratele celor asemenea lui, spre comunitatea sa etnica, spre comunitatea sa religioasa. El se familiarizeaza, cunoaste, invata societatea occidentala, dar totul este interpretat dintr-o perspectiva monoculturala exclusivista. De fapt, comunitatea ajunge sa gandeasca in locul sau. Treptat, devine constient de cat de diferita este lumea de afara: "Orice comunitate presupune o izolare, o reculegere impreuna, care inseamna si o inchidere spre afara, o excludere". Sfera actiunilor sale zilnice tinde sa fie circumscrisa de o logica a polarizarii, care-i desparte pe "noi" de "ei". El merge la scoli musulmane, traieste in cartiere musulmane, se informeaza din mass-media arabe. Imigrantul musulman se izoleaza in aceste insule de lume araba din mijlocul societatii deschise. Un element foarte important al imigratiei musulmane in Europa a fost acela al enclavizarii acestui fenomen, sau al ghetoizarii, in masura in care musulmanii europeni traiesc in enclave urbane sau suburbane exclusiviste, compacte si coezive. Sa nu uitam ca el traieste autentic religios intr-o lume profund laica. El are sens, simte ca apartine numai acestui spatiu. Insa, in afara lui, el devine un mare strain. Societatea deschisa si libertatea sa raman o zona neexplorata, nefamiliara. In aceste conditii, imigrantul musulman acumuleaza o identitate neclara mai ales fata de aceasta virtuala si iluzorie comunitate de cetateni ce se articuleaza dincolo de lumea lui. Nu se recunoaste in proiectul politic pe care cetatenia il exprima. Nu se simte parte a acestui univers laic, pentru ca ramane ancorat cognitiv intr-o lume in care etica religioasa primeaza. In societatile occidentale contemporane, devine din ce in ce mai vizibila o tensiune majora intre loialitatea politica, civica, secularizata a comunitatii de cetateni si loialitatile religioase ale minoritatilor culturale. Absenta acestui sentiment de a apartine societatii occidentale, spatiului public si social european va genera o criza identitara si chiar un sentiment de alienare la nivelul acestor minoritati religioase. Sentimentul cel mai acut al alienarii este identificabil la nivelul generatiilor de tineri care nu au de castigat de la o cultura politica secularizata, care le induce doar un sentiment si mai acut de dezorientare si pierdere a oricarei identitati. In acest sens, dinamica multiculturala europeana nu va reusi niciodata o reala integrare a imigratiei islamice recente, singurul efect fiind acela al consolidarii unei identitati musulmane care primeaza afirmarii loialitatii fata de noul stat laic adoptiv.
Multiculturalismul este un pericol, in masura in care se afirma ca un proiect ideologic care isi propune sa reamenajeze societatea occidentala pluralista, astfel incat sa creeze un stat sensibil la diferente culturale si o cetatenie diferentiata. Pluralismul afirma cu necesitate neutralitatea statului fata de identitatile particulare, pentru a produce cetateni egali in fata legii. Dar cetatenia diferentiata ajunge sa acorde un plus de drepturi anumitor cetateni care provin din grupuri de apartenenta minoritare considerate de multiculturalisti ca fiind oprimate de majoritatile culturale. Neutralitatea spatiului public se anuleaza, pe masura ce incepe sa fie interpretat exclusiv din perspectiva identitatilor private. Scenariul extrem devine o societate fragmentata si "balcanizata" (metafora aminteste de razboaiele interetnice din fosta Iugoslavie), o stare de natura care poate fi cel mai bine descrisa prin sintagma huntingtoniana a ciocnirii civilizatiilor - o coliziune a culturilor.
*Giovanni Sartori, Ce facem cu strainii? Pluralism vs multiculturalism, Humanitas, 2007
