Spanioli în Gulag

Codrut Constantinescu | 17.02.2015

Pe aceeași temă

Anarhistul spaniol Vicente Monclús Guallar a cunoscut o adevărată epopee în Gulagul stalinist.

 

Este cunoscută implicarea lui Stalin şi a URSS în războiul civil spaniol (1936-’39) de partea republicanilor, dar şi faptul că Francisco Franco a făcut din lupta îm­po­triva comunismului unul dintre laitmotivele răz­bo­iului civil, legitimându-se1. Dacă El Caudillo a fost foar­te prudent în a se implică de partea Axei în Occident (chiar dacă nu-i suporta pe englezi în Gibraltar), a per­mis organizarea Diviziei Al­bastre Spaniole, formată din voluntari spanioli an­ticomunişti, care a fost tri­misă pe frontul de est, o formă de a-i mul­ţumi lui Hitler pentru ajutorul consistent oferit. Führerul nu a fost însă foarte mul­ţumit de această modestă contribuţie şi se pare că tocmai de aceea i-ar fi trimis pe spaniolii mediteraneeni tocmai pe frontul de nord, unde au luat parte la asediul Le­ningradului, respingând în februarie 1943 o ofensivă masivă a Armatei Roşii (trupele sovietice le depăşeau pe cele spaniole de şapte ori!), menită a sparge blocada fostei capitale. La 10 octombrie 1943, Franco, in­teligent, a dat ordinul de retragere de pe frontul de est, nefiind fidel unei cauze pier­dute. Însă în rândurile celor 47.000 de militari care au servit prin rotaţie s-au înregistrat pierderi mari – 4.954 de morţi, 8.700 răniţi şi 372 luaţi prizonieri de so­vie­tici. Doar 286 (o cifră destul de mare, având în vedere rata de mortalitate din rândul celorlalte contingente naţionale de prizonieri de război) au revenit în Spania la bordul navei Semiramis, oferită de Cru­cea Roşie Internaţională (care a mediat aceasta operaţiune, pentru că URSS şi Spa­nia nu aveau relaţii diplomatice), tocmai în aprilie 1954, după moartea lui Stalin, petrecând în Gulag şi Gulvit 11-12 ani.

 

Simpatică este descrierea pe care o oferă Aurel State în mărturia lui din prizonierat despre puţinii spanioli întâlniţi în lagărele de la Oranki, unde s-ar fi regăsit doar o duzină de ofiţeri falangişti, şi care „șase luni nu a schimbat un cuvânt cu cel mai tânăr dintre ei, fiindcă acesta, cedând ru­găminţii unei surâzătoare translatoare cu şolduri pline, îi promisese să-i dea el lecţii de spaniolă, în loc s-o trimită la Franco s-o înveţe - cum erau de părere ca­marazii lui“. Însă Aurel State a des­co­perit şi o altă duzină de spanioli de stân­ga, antifranchiști, care se refugiaseră naivi în raiul muncitorilor şi care ajunseseră şi ei în Gulag: „în afară de arborarea pe bor­deie a steagului roşu de 1 Mai, nu fă­ceau decât să scoată din când în când cuţitele pentru cucerirea celor câtorva femei internaţionaliste, în continuă ro­taţie în viaţa lor“2.

 

Anarhistul Vicente Monclús Guallar (născut în Abiego, provincia Huesca, ce ră­măsese în zona republicană în 1936) a cunoscut o ade­vărată epopee în Gulagul stalinist. El s-a oferit vo­luntar pentru a merge pe front, luptând în sectoarele Huesca, Zaragoza şi Le­van­te. În 1938 s-a înscris la o şcoală care pregătea piloţi pentru aviaţia republicană, în oraşul La Ribera, din Murcia, alături de alţi 250 de voluntari. Dintre aceştia, emisarii so­vie­tici care deja împânziseră toate structurile republicane au ales 60 care au primit „burse“ sovietice, având marele „noroc“ să fie instruiţi în URSS, fiind trimişi la Le­ningrad. Primul contact cu realitatea so­vietică a fost semnificativ: grupul a fost percheziţionat de NKVD, care a confiscat orice altă publicaţie în afara celor co­mu­niste. Paşapoartele le-au fost reţinute. Gru­pul spaniol a fost îmbarcat într-un tren şi trimis tocmai în oraşul Kirovabad3 din RSS Azerbaidjan, parcurgând 4.500 de kilometri. După şase luni de instrucţie, li s-a spus că războiul din Spania se ter­mi­nase, automat şi interesul autorităţilor so­vietice reducându-se la zero. Nu-i mai pu­teau folosi în Spania împotriva fas­cis­mu­lui, dar nu s-ar fi supărat dacă s-ar fi în­rolat în aviația sovietică. Membrii Par­ti­dului Comunist Spaniol, aflaţi în refugiu la Moscova, depinzând de bunăvoinţa şi schimbătoarele toane ale lui Stalin, au încercat să-i convingă pe tinerii piloţi să intre în partid, altfel urmând a fi con­si­deraţi trădători. 15 au cedat, dar mai ră­mâneau 40 care erau mai greu de convins (şi nu vorbim aici de adepţii lui Franco, carliști etc., ci de largul spectru politic care forma în 1936 tabăra republicană)4. Cinci dintre membrii grupului au fost însă racolaţi de NKVD pentru a deveni in­formatori şi a-i trăda pe ceilalţi, refuzând în continuare să servească URSS sub pre­textul că ei se oferiseră voluntari Re­pu­blicii spaniole, dorind să plece în Franţa sau Mexic, ceea ce era inacceptabil pentru partea sovietică. NKVD a montat rapid un proces, iar opt dintre cei mai încăpăţânaţi, inclusiv Vicente Monclús Guallar, au fost arestaţi şi internaţi la Butyrika, unde, du­pă opt luni de tortură, au fost condamnaţi la opt ani de Gulag, fiind acuzaţi că sunt troţkişti şi spioni.

 

Grupul a fost trimis, în sep­tem­brie 1940, să construiască acea cale ferată care trebuia să lege Rusia Centrală (prin Kotlas) de bazinul carbonifer Vorkuta, de­servit de munca sclavagistă din Vor­kutlag. Nici că se putea un şoc mai mare pentru un spaniol decât azvârlirea în iadul alb artic sovietic! Împreună cu alţi doi co­legi de suferinţă, Vicente Monclús Guallar a evadat şi a reuşit să se ascundă în pădure timp de trei luni. Ceilalţi doi mu­ri­seră când el a fost recapturat şi trimis îna­poi în lagăr, unde o doctoriţă care l-a luat sub aripa sa, considerându-l foarte exo­tic pentru Vorkuta, l-a salvat de la o moarte sigură. În 1942 a fost trimis în pădure să taie copaci, iar apoi în mine, deşi greu­ta­tea lui corporală ajunsese la 37 de ki­lo­grame! Fiind transferat într-un alt lagăr din zonă, a găsit un alt doctor care sim­patizase cu cauza republicană şi care i-a ofe­rit un răgaz să se pună pe picioare. Ulterior, a lucrat într-un atelier de vul­ca­nizare. A supravieţuit până în 1948, fiind singurul din grupul de 38 de piloţi spa­nioli care a reuşit această performanţă. După ispăşirea sentinţei, a avut noroc şi aceasta nu i-a fost prelungită automat, ci a fost consemnat la domiciliu obligatoriu în Samarkand, în RSS Uzbekistan. Acolo l-a descoperit pe Ramon Hernadez, unul dintre cei aproximativ 3.000 de copii ai republicanilor spanioli trimişi pentru si­gu­ranţă de părinţii republicani tocmai în URSS, de unde Stalin le va interzice să se repatrieze în Spania. Văzuseră prea multe. „La sosire, au fost primiţi cu muzică şi urale. Copiii au fost cazaţi în hoteluri de lux, apoi în 16 colonii confortabile la Le­ningrad, Moscova şi în Ucraina. Hrana era sănătoasă şi din abundenţă. După în­frângerea republicană, calitatea atenţiei şi a solicitudinii a scăzut: copiii de­ve­ni­seră o povară pentru statul sovietic, mulţi murind în URSS.“5 De asemenea, s-a mai întâlnit şi cu foşti piloţi sovietici care luptaseră de partea republicanilor şi care la întoarcere au fost arestaţi, unii asa­sinaţi, alţii trimişi în Gulag sau cu ma­ri­nari sovietici de pe nava Juventudes, ares­taţi şi ei, bănuiţi de o posibilă contaminare im­perialistă. Disperat să scape din iadul sta­linist, după aproape doi ani a încercat să fugă în Iran, însă a fost capturat în ia­nuarie 1950, dus la Moscova, unde a fost încarcerat chiar la Lublyanka, în celulă cu un informator spaniol al MGB de acum. Fiind torturat din nou (dezbrăcat, bătut, lip­sit de somn zile la rând – arsenalul cla­sic), a semnat o mărturie falsă de 246 de pagini. Trimis înapoi la Butyrka, a fost con­damnat la o altă pedeapsă de 10 ani de muncă silnică într-un lagăr secret, alături de un mozaic impresionant de alte na­țio­nalități. În aprilie 1955 a fost trans­por­tat în închisoarea Lefortovo, unde priz­o­nerii germani supravieţuitori aşteptau să fie re­patriaţi. Doar prin intermediul unuia din­tre aceştia, care a ajuns în lumea li­be­ră, familia sa a aflat că Vicente Monclús Gual­lar trăia, după 16 ani de la dispariţia sa în URSS! În 1956 procesul său a fost re­ju­de­cat, iar el a fost achitat şi i s-a permis să-şi revadă fratele care trăia în Franţa (şi nu în Spania franchistă). Mărturia sa des­pre odi­seea sovietică avea să apară la scurt timp6.

 

Soarta spaniolilor din Gulag, chiar dacă din punct de vedere nu­meric au fost destul de puţini, în comparaţie cu milioanele de ger­mani şi sutele de mii de japonezi, români, maghiari sau italieni, a reapărut la suprafaţa actualităţii atunci când, în sep­tembrie 2013, premierul Mariano Rajoy a făcut o vizită oficială în Kazahstan. Pre­şedintele-dictator kazah Nursultan Na­zar­baev i-a oferit drept cadou şi o listă cu 152 de nume de spanioli care au fost în detenţie în Gulagul sovietic, ispăşindu-şi sentinţele chiar în complexul con­cen­tra­ţionar din Karaganda (în lagărele Spassk şi Kok-Usek) localizat în fosta republică sovietică. Dintre aceştia doar 14 ar fi mu­rit în Gulag, o cifră destul de mică şi greu de crezut, restul supravieţuitorilor re­ve­nind în Spania după moartea lui Stalin. Di­rectorul arhivelor din Kazahstan a regăsit dosarele acestor cetăţeni spanioli în fon­durile arhivistice interne, iar soarta lor a devenit subiectul unui documentar rea­li­zat cu colaborarea celor două părţi, de am­basadorul Kazahastanului la Madrid şi de Enrique Gaspar, preşedintele Asociaţiei Nexos-Alianza, care declara că diferenţele politice marcante dintre deţinuţii spanioli (unii foşti combatanţi republicanii, alţii foarte duri adepţi ai lui Franco sau ai or­ganizaţiei fasciste a Falangei, voluntari an­ticomunişti în Divizia Albastră) s-ar fi es­tompat în lagăr, ceea ce nu poate fi decât o afirmaţie sentenţioasă, a wishful thin­king, având în vedere ce scria Aurel State despre ofiţerii spanioli şi intransigenţa lor politică. Care era la fel de mare precum aceea a republicanilor învinşi.

 

(Fragment din cartea Viaţa şi moartea în Gulag, în curs de apariţie)

 

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1300/foto_codrut.jpg

Spanioli din Divizia Albastră la Leningrad în 1943

 

Note

1. La fel au procedat și republicanii care i-au vopsit pe toţi contestatarii lor în culori fasciste.
2. Aurel State, Drumul Crucii. Amintiri de pe fronturi şi din gulaguri, Editura ROST, 2013, pag. 227.
3. Acum Ganja, al doilea oraș ca mărime din Azerbaidjan. A fost numit după numele lui Kirov, liderul bolșevic asasinat în 1934 la Leningrad.
4. A se vedea în acest sens o carte celebră – Omagiu Cataloniei, de George Orwell.
5. Bartolomé Bennassar, Războiul civil din Spania, Editura ALL, București, 2009, pag. 285.
6. 18 años en la URSS, Buenos Aires, Ed. Claridad, 1959.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22