Stagiunea de Teatru Politic 2021

Ce înseamnă munca unui lucrător comercial sau a unui livrator în timpurile Corona? Cum te poți pune în pielea cuiva care doar îți servește nevoile? În pielea unui pasager din tren? În pielea unei mame extenuate? În cea a unui manager de supermarket? Sau a unui părinte de copil neuroatipic? Sau a unui lucrător cultural independent?

Cu umor, în primul rând, și cu multă empatie, ar părea să fie răspunsul pe care-l desprindem din bogatul repertoriu de piese din cadrul Stagiunii de Teatru Politic 2021. Găsesc o dimensiune socratică în piesele semnate de David Schwartz, această capacitate a trata lucrurile deopotrivă serios și amuzant, ca singura / sigura cale de a apropia spectatorii de mesaje tragico-absurde, greu de digerat. La nivel dialectic e probabil cel mai eficient discurs, în condițiile în care este în natura umană să refuzăm să ne acceptăm limitările atunci când ne sunt arătate direct cu degetul, accentuate, ridiculizate. Dar mai există și varianta în care umorul este înlocuit de estetic, în sens performativ, în spectacolele Irinei Gâdiuță și Monicăi Marinescu.

„Artiștii trebuie să creeze la aceeași scală la care societatea poate distruge” scria artista Sherrie Rabinowitz într-o lucrare în neon în 1984. La o primă vedere, textul trimite către o presiune productivă enormă asupra artiștilor, însă, în profunzime, conduce către procesele metabolice de construcție (anabolism) și de deconstrucție (catabolism). Iar acest sens pare caracteristic Stagiunii : pe de o parte într-o direcție exoscheletică – a accesibilizării unui conținut bogat și frecvent ca variantă la conținuturi mainstream – dar și endoscheletică – a modului în care piesele se construiesc și se deconstruiesc scenografic, într-un minimalism estetic firesc, nepretențios, sub ochii spectatorilor.

Despre ce e, totuși, vorba ?

• Capete Înfierbântate

Text: Mihaela Michailov, David Schwartz

Cu: Alexandru Potocean, Oana Rusu, Teodora Retegan, Maria Sgarcitu

Regia: David Schwartz

„Sănătatea celor mulți vs câștiguri pentru puțini. Medicină socială vs profit cu orice risc. Lucrători precari care se ceartă între ei și staruri TV care se împacă perfect. Și niște fantome care bântuie, răzbunătoare, dar neputincioase”, explica succint regizorul, David Schwartz. Regizorul mai privise și cu 10 ani în urmă la înfierbântarea din ‘90, iar acum, la trecerea în acest nou regim de normalitate, revine să investigheze intercalarea public-privat, cu accent pe actuala criză sanitară provocată de SARS-CoV-2. Spectacolul analizează cauzele vulnerabilizării sistemului medical, demantelarea serviciilor publice și efectele distrugerii statului social, pericolele reducerii cheltuielilor și privatizării în sănătate.

Spectacolul este construit – în maniera proprie lui Schwartz – dintr-o serie de viniete legate cursiv cu momente muzicale. Vedem un medic care devine persona non-grata pentru proprietara apartamentului în care locuiește și pentru vecinii săi în timp ce e, totodată, eroizat la nivel discursiv; un antreprenor coronasceptic care vede doar efectele dăunătoare asupra businessului și economiei; un pacient de dializă care povestește detașat lipsa măsurilor preventive anti SARS-Cov2 în cazul Diaverum, în timp ce pe fundal auzim jingle-ul fals empatic al clinicii; un bărbat care vine să-și vadă mama, decedată din cauza virusului, și mituiește asistenta să poată merge lângă cadavru, în timp ce își ține masca sub bărbie; o emisiune TV în care doi analiști de business discută oportunități ale perioadei.

Capete înfierbântate 2020 este un spectacol despre consecințele dureroase ale unor politici publice care privilegiază, inclusiv în domeniul sănătății, profitul și logica eficientizării cu orice preț în defavoarea interesului public și medicinii sociale.

• Lucrător Universal

Cu: Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban; scenografia: Irina Gâdiuță; muzica și versurile: Maria Sgârcitu; coregrafia: Carmen Coțofană; identitatea vizuală: Cătălin Rulea; regia și scenariul: David Schwartz.

Câte activități diferite poți face la locul de muncă? Cum e să alergi de la casă în depozit, de la numărat bani la cărat paleți și de la schimbat prețurile la raft la spălat pe jos în magazin? Cum o scoți la capăt între presiunile de la manager și insultele din partea clienților?

Ce faci când deși tocmai ai primit o mărire de salariu, n-ai bani nici să plătești toate datoriile? Cum reacționezi când compania sabotează sindicatul? Cum îți poți proteja drepturile și negocia condiții de muncă mai bune? „Lucrător universal” povestește experiențele, istoriile personale și relațiile de muncă a patru lucrători și lucrătoare din „Mon Ami”, un supermarket fictiv din București. În România, peste 800 de mii de persoane sunt salariate în comerț, domeniul cu cel mai mare număr de lucrători din țară. Dintre acestea, 83 de mii lucrează în companii multinaționale. Realizat în parteneriat cu Federația Sindicatelor din Comerț și bazat pe cercetare extinsă (Veronica Lazăr, Alice Monica Marinescu, Rodica Novac, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, David Schwartz, Andrei Șerban, Andra Tarara), spectacolul vorbește, într-un cadru ficțional, despre problemele, presiunile și provocările cu care se confruntă angajații și sindicatele din comerț în context local.

• București livrator

Construit pe o structură similară, însă alături de echipa Teatrului Masca (deci separat de Stagiunea de Teatru Politic) București, Livrator merită de asemenea menționată, în continuarea discursului de vizibilizare a lucrătorilor precarizați și a modului în care aceștia au fost și sunt afectați de pandemie, în mod particular. Ce îi împinge pe oameni să devină livratori Glovo ?

Cum poți duce o zi de lucru intensă în care ai de a face cu zeci de oameni și trebuie să menții un zâmbet fals, în timp ce presiunile financiare și orele lungi te erodează până la disperare? Și cum poți dramatiza acest sentiment, astfel încât spectatorii să nu plece și mai încărcați emoțional decât înainte? Să conștientizeze, dar să mai și râdă, fie că e prin muzică, dans, performativitate, fie că e vorba de comicul de situație sau de hiperbolizarea unor trăsături și situații din cotidian.

Ce îi motivează pe curieri? Care sunt condițiile de muncă, câștigurile, visele și aspirațiile lucrătorilor de tip nou, care sunt „propriii lor șefi” și „parteneri” ai companiilor de curierat? Schwartz face un nou apel la conștientizare: livratorii nu au un sindicat care să îi reprezinte, nu își pot permite luxul de a contrazice regulamentele interioare ale companiilor pentru care lucrează și au un statut vag precizat din punctul de vedere al Codului Muncii. Iar noi uităm adesea că în spatele produselor pe care le comandăm se află un OM.

• MATERN

Concept şi scenariu: Alice Monica Marinescu; cu: Oana Rusu şi Alice Monica Marinescu; mişcare scenică: Carmen Coțofană; scenografie: Irina Gâdiuță; muzica și versurile: Maria Sgârcitu şi Teodora Retegan.

Într-un fel de black cube, spațiu -metaforă a închiderii în care se desfășoara drama și bucuria maternității, spectacolul gândit de Alice Monica Marinescu aduce în fața privitoarelor și privitorilor ceea ce nu se vede din spatele discursului pozitivității false (așa cum se întâmplă și în cazul livratorilor): singurătatea vs sfaturile de peste tot, disforia corpului în urma nașterii, costurile, familia, ca spațiu sigur și totodată spațiu dramatic.

Matern este un spectacol de explorare cu mijloace performative a transformărilor la care este supus corpul și psihicul femeilor care devin mame. Sarcina, nașterea, alăptarea sunt etape fundamentale ale maternității, care presupun transformări radicale, riscuri și provocări semnificative pentru psihicul și corpul feminine. Maternitatea este considerată o etapă dezirabilă în viața femeilor, ceea ce face ca aspectele mai dificile cu care se confruntă multe dintre femei pe durata maternității să rămână un tabu în societate, cu un potențial impact negativ asupra imaginii de sine sau bunăstării emoționale și psihologice a acestora. Spectacolul Matern este centrat pe conflictul dintre idealizarea condiției de mamă și presiunile, angoasele, greutățile concrete (emoționale și economice) cu care acestea se confruntă.

• RAFINA

Regie : Irina Gâdiuță

Cu : Irina Artenii, Benő Kinga, Carmen Lopăzan, Cătălina Oance

Text : Bogdan Georgescu

Scenografie : Andreea Grigore

Muzică : M. Balabaș, Teo Retegan,

Mișcare scenică : Carmen Coțofană

În premieră în Stagiunea de Teatru Politic, RAFINA vorbește despre peisajul emoțional-afectiv al apropiaților unui copil neuroatipic. Gâdiuță alege să construiască în jurul absenței personajului principal, copilul „cu nevoi speciale” care, într-o decizie regizorală lăudabilă, nu este reprezentat, probabil tocmai din principiul dreptului la auto-reprezentare și al pericolului unei reprezentări în tușe groase, caricaturale, din greșeală. Vedem cum nucleul din care este construită piesa ține de scenografie, de această țesătură diafană dintre sunet și lumină. Totul este scufundat în beznă, parcă mai opacă decât în alte spectacole, și pe ici-pe colo găsim o insulă de lumină (de speranță? de viziune de viitor?), în timp ce liniștea plată, profundă este uneori întreruptă de zgomote bruște, puternice, ciudate, repetitive.

Astfel, RAFINA investighează, în teritoriu poetic, principiul neuronormativității, pe care se întemeiază convingerea că neurodivergența/ neurodiversitatea este o abatere de la normă, o anomalie, și pe care se fundamentează un întreg set de practici socio-culturale care marginalizează, diagnostichează, instituționalizează mințile neconforme. Neurodiversitatea, așa cum este definită de Nick Walker, este „înțelegerea variației neurologice ca formă naturală a diversității umane, supusă acelorași dinamici societale ca și alte forme de diversitate”, cum sunt genul, etnia sau orientarea sexuală. RAFINA redă, în șapte acte, peisaje socio-afective unde se manifestă insidios sentimentul rușinii, al neîncrederii și suspiciunii, unde se consolidează stigma, opresiunea, izolarea și unde istoria personală se intersectează cu istoria recentă.

Piesele din Stagiunea de Teatru Politic pot fi citite ca exerciții complexe, duioase, amuzante, dramatice, de empatie. Empatie cu cel diferit, pentru că nu ne putem separa, cu adevărat, de comunitate, și pentru că nu putem fi decât în relație cu celălalt.

Dacă urmăriți pagina de Facebook a proiectului, veți putea urmări o parte dintre producții online (și trebuie să spun aici și un mare bravo echipei de producție video, care a reușit să accesibilizeze acest conținut pentru vremurile actuale și a cărei muncă cade adesea în invizibil) și sigur veți afla când le puteți urmări și în format tradițional, la sală, la Centrul Educațional Replika. Dar până atunci, puteți „arunca o ureche” la piesa de teatru radiofonic „Teroarea și mizeriile celui de-al 3-lea Reich”, seria video „Solitare solidare”, și în curând și seria „Business Class”. //