Pe aceeași temă
José Saramago, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a debutat la vârsta de 25 de ani, în 1947, cu un roman pe care intenționase să îl numească Văduva, dar editorul a ținut să îl boteze Terra do Pecado/Tărâmul păcatului. Cartea a zăcut prin depozite, iar autorul, pe atunci simplu copist, după ce fusese mecanic, a revenit la scris două decenii mai târziu. Din 2022, romanul şi-a luat titlul pe care îl dorise Saramago, iar anul acesta a fost tradus de Simina Popa şi publicat de Editura Polirom.
Văduva este un roman tradiționalist, cu cronologie clasică, cu o intrigă de familie situată în mediul rural, la Ribatejo (locul unde se naşte, într-o familie săracă, Saramago). Eroina, Maria Leonor, o femeie educată şi bogată, rămâne văduvă la 30 de ani, având de crescut doi copii mici şi mai ales de condus o moşie. După ce moartea soţului o face să plonjeze într-o depresie profundă, ea îşi revine şi începe să se ocupe de casă, de moşie şi de copii. În jurul ei gravitează fosta ei guvernantă, Benedita, preotul Cristiano şi medicul Viegas. Aceştia doi se tachinează, în condiţiile în care preotul e îngăduitor cu ateismul medicului.
Curând însă, Maria Leonor devine tot mai nervoasă cu servitoarele şi se descoperă foarte răvăşită când constată că una dintre servitoarele ei se iubeşte noaptea, în hambar, cu unul dintre tinerii care lucrau pe moşie. Cumnatul ei, Antonio Ribeiro, care îşi făcea fără vreun chef meseria de doctor la Porto, vine cu intenţia declarată de a se odihni la moşie o vreme, dar apariţia lui o face atât de sensibilă pe Maria Leonor, încât aceasta cedează la sărutările lui şi sunt aproape de a fi surprinşi de Benedita. Deşi nu a văzut nimic, Benedita simte însă că s-a întâmplat ceva între cei doi şi începe o adevărată operaţiune de „salvare” a onoarei stăpânei sale, răspândind vestea că Antonio venise de fapt să ceară jumătate din moşie. Acesta pleacă imediat înapoi, la Porto, după ce îi lasă Mariei un bilet în care îi scrie că venise cu intenţia obţinerii unei părţi a moşiei.
Şi astfel începe un război psihologic extrem de dur între Maria Leonor şi Benedita, care face de fapt interesul romanului. Pe de o parte, întreaga comunitate, foarte puritană şi conformistă, pune o mare presiune pe felul în care Maria Leonor ar trebui să îşi trăiască viaţa de văduvă, pe de altă parte, Benedita e o bigotă care-şi iese din minţi când constată nevoile trupeşti ale stăpânei sale. Ea îşi depăşeşte cu mult condiţia, jignind-o şi aproape molestând-o pe Maria Leonor. Sfâşiată între vinovăţie şi tendinţa de a-şi trăi tinereţea, eroina oscilează între a o înfrunta pe Benedita şi a cădea apoi victima ei, terifiată. După ce îi cedează fizic lui Viegas, ea refuză – după ce acceptase iniţial – propunerea de a se căsători cu el, acesta spunându-i că numai astfel poate să o scape de dominaţia Beneditei, dar perspectiva evoluţiei psihicului Mariei e ameninţătoare.
Faptul că la 25 de ani Saramago descrie foarte convingător viaţa sufletească a unei femei tinere, în plus, văduvă şi bogată, este impresionant. Dar şi mai impresionantă este lupta de putere dintre cele două femei, cu intuiţia unor deviaţii psihice ale ambelor, care ne pot duce cu gândul la unele filme ale lui Hitchcock. Scenele dintre cele două femei, în care se trece de la afecţiune şi devotament la ură, iar rolurile lor sociale se inversează, sunt cele mai reuşite.
Singurătatea şi suferinţa unei femei fragile, ca Maria Leonor, într-o comunitate foarte conservatoare, intruzivă şi răutăcioasă, sunt descrise precis, la antipodul stilului idilic cu care e prezentată viaţa de familie şi de prieteni apropiaţi, de la moşie. Iar Benedita, cu capacitatea ei de a ghici şi de a manipula perfect stările stăpânei sale, cu ura ei faţă de iubire şi sex, cu care o chinuie pe Maria Leonor, e o figură malefică demnă de un thriller.
Văduva e un roman care are curajul de a denunţa pudibonderii şi bigotisme care făceau ravagii nu doar în anii ’40, şi nu doar în Portugalia, şi anunţă marile romane ale lui Saramago, cele care vor veni mult mai târziu. //
