Pe aceeași temă
Trăim vremuri sfâșietoare. Realitatea războiului hibrid strigă din adâncul neantului său: temeți-vă! Iubirea nu există, frumosul nu există, nuanțele nu există, dialogul nu există, gândirea nu există! Fie-vă frică și atât! Cam asta și-ar dori minoritatea descreierată a cărei principală armă, oferită pe tavă chiar de dușman, se numește mass-media. Audiența hiperbolizată pe ecrane și rețele sociale, amplificarea de zeci, de sute de ori a unor prestații beligerante de joasă speță reprezintă tot atâtea cadouri indirecte pe care victima i le face agresorului, generând un cerc vicios perfect. Fără mediatizare și fără tehnologiile avansate ale comunicării, Jihadul mileniului III nu ar face doi bani. Căci, în fond, e o luptă nevitejească. Probabil războiul cel mai nebărbătesc din istorie. Teoretic, terorismul ar trebui să paralizeze societatea democratică și totuși acest lucru nu se întâmplă. Cultura civică occidentală de sorginte creștină conservă un fundament solid (deși zguduit din temelii) care o învață să reziste lucid, să asume suferința, să meargă înainte, să spere, să fie solidară. Pe frontul haotic al noii conflagrații intercivilizaționale, viața își urmează așadar cursul, cu obligația constantă și deloc simplă de a depăși răul prin bine. Urâtul prin frumos. Dacă, biologic, suntem neajutorați în fața unui atac sinucigaș, devenim de neînfrânt atunci când optăm în mod liber pentru semnificații superioare. Care dăinuiesc.
Pe un astfel de fundal, vă propun să aducem în prim-plan Cumințenia Pământului. Nu vă mire această extrapolare care pune față în față armonia și dizarmonia. Ordinea și dezordinea. Haideți la BNR, unde poate fi (re)văzută lunile acestea! Să privim atent, din toate unghiurile, trupul ghemuit care se cere parcă luat în brațe și alinat. Să constatăm personal vibrația liniilor pure, aparent sărace, care ne cheamă să le mai dăm roată o dată și încă o dată, milimetru cu milimetru, răsfirând evantaiul sensurilor înmagazinate de acest anti-chip cioplit perfect. Să receptăm intuitiv harul brâncușian al cioplirii directe, înainte de a ne documenta mai temeinic în legătură cu revoluția pe care a generat-o în istoria artei moderne sculptura de idei a Gorjanului. În fine, trăgând aer în piept, să înțelegem că putem contracara nimicnicia vremurilor tulburi, investind în frumosul etern. Universalitatea lui Brâncuși este cea care trebuie să ne facă mândri că e român. Chintesența creatoare pe care o atinge ne obligă să nu privăm Muzeul Național de una dintre expresiile ei majore. Dar, încă o dată, nu pentru că Brâncuși e român, ci pentru că, fiind român, a ajuns universal. Luându-ne în arca lui.
Până pe 31 octombrie, Cuminţenia Pământului este expusă la Banca Națională a României.
Stimați bogați, vouă vi se adresează rândurile ce urmează. Campania lansată de Ministerul Culturii în luna mai 2016 ne-a adus o gură de oxigen, după ce, timp de un an și jumătate, guvernanții bătuseră pasul pe loc în negocierea dreptului de preempțiune. De atunci însă, situația lasă de dorit. Organizarea colectei naționale – care până la 30 septembrie ar urma să adune nu mai puțin de 6 milioane de euro – nu are o strategie eficientă și, mai ales, nu v-a luat în vizor ca entitate socială. Nu și-a propus, din păcate, un minim dialog de sensibilizare, măcar cu unii dintre posesorii unor averi de sute de milioane. Lozinca prăfuită „Brâncuși e al tău așa cum și țara asta e a ta“ nu avea cum să-și croiască vad spre buzunarele românilor de rând, care, după cum probabil știți, nu au donat până acum decât vreo 360.000 de euro! Cum să ne închipuim că în cele două luni rămase până la scadență, în toiul verii, națiunea se va mobiliza pentru a duce la bun sfârșit ambițioasa subscripție, propusă fără un plan judicios? O societate grevată de neîncredere și frustrări nu avea cum să fie promptă în aprecierea sau susținerea unei capodopere despre care i s-a vorbit prea puțin consistent. Timpul e deci scurt și presează. Donația prin SMS și teledonul preconizat abia pentru septembrie nu vor modifica radical situația. Numai intrarea dumneavoastră în scenă, stimați bogați, poate schimba cursul lucrurilor, la ora de față. În acest context, devine stringentă mobilizarea celor care ar urma să vă tragă de mânecă, a formatorilor de opinie (din administrație și din cultură) care să vă explice cât de elegant și simplu v-ați putea lega numele de un gest nobil, pentru viitorime. Primele 10 locuri din Topul 2016 al revistei Capital sunt ocupate de domnii: Țiriac, Pavăl, Niculae, Teszari, Dascălu, Comănescu, Cristescu, Popoviciu, Tudor și Becali. Dacă fiecare ar contribui cu câte 500.000 de euro, s-ar acoperi dintr-o dată cinci milioane din cele şase. Ca să nu mai spunem că următorii cinci din ierarhie ar completa lesne diferența. Nu e neapărat o utopie.
Care ar putea fi motivele unui refuz din partea dvs.? Argumentul că nu aveți bani destui nu se susține, plaja primilor zece clasați fiind de la 240 de milioane în sus. Argumentul că nu credeți în valoarea operei de artă pe care ne zbatem să o păstrăm în proprietatea statului nu rezistă nici el, dacă aveți bunăvoința de a consulta orice monografie Brâncuși sau de a cere opinia oricărui expert român sau străin. Posibila întrebare „de ce noi, și nu ceilalți?“ e redundantă, în contextul discrepanțelor sociale enorme, pe care le cunoașteți. Iar eventualele dubii privind retrocedarea nu anulează hotărârea irevocabilă a justiției și, implicit, dreptul proprietarilor de a înstrăina definitiv Cumințenia Pământului. Dincolo de posibilele motive ale refuzului de a sprijini o situație patrimonială crucială, există argumente care v-ar putea determina să acționați pozitiv. Un asemenea argument îl reprezintă galeria de modele care vă stă la dispoziție. Pe de o parte, memorabilele acte de mecenat sau filantropie din România modernă, iar pe de alta, reflexul contemporan tot mai răspândit în rândul marilor deținători de averi de a reinvesti nonprofit (caritabil, cultural sau științific), pentru prestigiu, pe termen lung. De ce nu ați comite și dvs. pasul către această nouă filosofie a câștigului? Orice masă rotundă la care ați fi invitați în saptămânile următoare de către responsabili din Ministerul Culturii, guvern sau muzeele naționale v-ar putea detalia în mod edificator acest trend, dacă ar încerca.
Stimate domnule Ion Țiriac, recent, la forumul intitulat Sportul – disciplină cheie pentru dezvoltarea personală, desfășurat la parlament, spuneați așa - citez de pe ziare.com, din 27 iulie: „D-le vicepremier, eu mâine dimineață pun 50 de milioane de euro pe masă, dați și dvs. 50 de milioane ca să începem împreună ceea ce înseamnă marketing sportiv, să facem facultatea aia să nu mai continue în grajd. E facultatea mea de educație fizică și sport, ea m-a ajutat mult, iar acum funcționează în niște grajduri și nu putem să avansăm deloc“. Absolut justă preocuparea pentru starea sportului românesc, a educației sportive în general, care ne întregește benefic existența, fizic și psihic. În fond, putem vorbi de cultură sportivă așa cum vorbim de cultură livrescă sau plastică. Nu cred, așadar, că ar fi o exagerare să ne imaginăm că într-una din zile ați da tonul, anunțând o donație (minimală, zău!) pentru... Cumințenia Pământului. Găsiți un moment de răgaz, mergeți la BNR unde se află expusă până în octombrie și admirați această sculptură de pionierat, care pune într-o subtilă ecuație spiritul și trupul, transfigurând rigiditatea pietrei. Apoi, poate schimbați planul. Propuneți 49 de milioane pentru necesara redresare a UNEFS și treceți un milion către Brâncuși. Sigur ați crea un precedent demn de urmat.
Stimați bogați, trăim vremuri grele! „Adusu-mi-am aminte de proorocul ce strigă: eu sunt pământ și cenușă; și iarăși m-am uitat în morminte și am văzut oase goale și am zis: oare cine este împăratul sau ostașul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul?“ În epoca incertitudinii generalizate, a imprevizibilului, a neo-terorismului, avem îndatorirea să discernem sever între lucrurile esențiale și deșertăciuni. Cumințenia Pământului este numai un exemplu, între multe altele.
