Stimați bogați, treziți-vă!

Trăim vremuri sfâșietoare. Realitatea răz­boiului hibrid strigă din adâncul neantului său: temeți-vă! Iubirea nu există, fru­mo­sul nu există, nuanțele nu există, dialogul nu există, gândirea nu există! Fie-vă frică și atât! Cam asta și-ar dori minoritatea descreierată a cărei principală armă, ofe­rită pe tavă chiar de dușman, se numește mass-media. Audiența hiperbolizată pe ecra­­ne și rețele sociale, amplificarea de zeci, de sute de ori a unor prestații be­li­ge­rante de joasă speță reprezintă tot atâtea ca­douri indirecte pe care victima i le face agresorului, generând un cerc vicios per­fect. Fără mediatizare și fără tehnologiile avansate ale comunicării, Jihadul mile­niu­lui III nu ar face doi bani. Căci, în fond, e o luptă nevitejească. Probabil războiul cel mai nebărbătesc din istorie. Teoretic, te­ro­rismul ar trebui să paralizeze societatea de­mocratică și totuși acest lucru nu se în­tâmplă. Cultura civică occidentală de sor­ginte creștină conservă un fundament so­lid (deși zguduit din temelii) care o învață să reziste lucid, să asume suferința, să mear­gă înainte, să spere, să fie solidară. Pe fron­tul haotic al noii conflagrații in­ter­ci­vi­liza­țio­na­le, viața își urmează așadar cur­sul, cu obligația constantă și deloc sim­plă de a depăși răul prin bine. Urâtul prin frumos. Dacă, biologic, suntem neajutorați în fața unui atac sinucigaș, devenim de ne­înfrânt atunci când optăm în mod liber pen­tru semnificații superioare. Care dăi­nuiesc.

Pe un astfel de fundal, vă propun să aducem în prim-plan Cu­min­țenia Pământului. Nu vă mire această extrapolare care pune fa­ță în față armonia și dizarmonia. Ordinea și dezordinea. Haideți la BNR, un­de poate fi (re)văzută lunile acestea! Să privim atent, din toate unghiurile, trupul ghemuit care se cere parcă luat în brațe și alinat. Să constatăm personal vibrația li­nii­lor pure, aparent sărace, care ne cheamă să le mai dăm roată o dată și încă o dată, milimetru cu milimetru, răsfirând evan­ta­iul sensurilor înmagazinate de acest anti-chip cioplit perfect. Să receptăm intuitiv harul brâncușian al cioplirii directe, îna­inte de a ne documenta mai temeinic în legătură cu revoluția pe care a generat-o în istoria artei moderne sculptura de idei a Gorjanului. În fine, trăgând aer în piept, să înțelegem că putem contracara ni­mic­ni­cia vremurilor tulburi, investind în fru­mosul etern. Universalitatea lui Brâncuși este cea care trebuie să ne facă mândri că e român. Chintesența creatoare pe care o atinge ne obligă să nu privăm Muzeul Na­țional de una dintre expresiile ei majore. Dar, încă o dată, nu pentru că Brâncuși e ro­mân, ci pentru că, fiind român, a ajuns universal. Luându-ne în arca lui.

Până pe 31 octombrie, Cuminţenia Pământului este expusă la Banca Națională a României.

Stimați bogați, vouă vi se adresează rân­du­rile ce urmează. Campania lansată de Mi­nis­terul Culturii în luna mai 2016 ne-a adus o gură de oxigen, după ce, timp de un an și jumătate, guvernanții bătuseră pa­sul pe loc în negocierea dreptului de pre­empțiune. De atunci însă, situația lasă de do­rit. Organizarea colectei naționale – ca­re până la 30 septembrie ar urma să adu­ne nu mai puțin de 6 milioane de euro – nu are o strategie eficientă și, mai ales, nu v-a luat în vizor ca entitate socială. Nu și-a propus, din păcate, un minim dialog de sensibilizare, măcar cu unii dintre po­se­so­rii unor averi de sute de milioane. Lozinca prăfuită „Brâncuși e al tău așa cum și țara asta e a ta“ nu avea cum să-și cro­iască vad spre buzunarele românilor de rând, care, după cum probabil știți, nu au donat până acum decât vreo 360.000 de eu­ro! Cum să ne închipuim că în cele două luni rămase până la scadență, în toiul verii, națiunea se va mobiliza pentru a duce la bun sfârșit ambițioasa sub­scrip­ție, propusă fără un plan judicios? O so­cietate grevată de neîncredere și frustrări nu avea cum să fie promptă în aprecierea sau susținerea unei capodopere despre ca­re i s-a vorbit prea puțin consistent. Tim­pul e deci scurt și presează. Donația prin SMS și teledonul preconizat abia pentru septembrie nu vor modifica radical situa­ția. Numai intrarea dumneavoastră în sce­nă, stimați bogați, poate schimba cursul lucrurilor, la ora de față. În acest context, devine stringentă mobilizarea celor care ar urma să vă tragă de mânecă, a for­ma­torilor de opinie (din administrație și din cultură) care să vă explice cât de elegant și simplu v-ați putea lega numele de un gest nobil, pentru viitorime. Primele 10 lo­curi din Topul 2016 al revistei Capital sunt ocupate de domnii: Țiriac, Pavăl, Ni­culae, Teszari, Dascălu, Comănescu, Cris­tes­­cu, Popoviciu, Tudor și Becali. Dacă fie­care ar contribui cu câte 500.000 de euro, s-ar acoperi dintr-o dată cinci milioane din cele şase. Ca să nu mai spunem că ur­mă­torii cinci din ierarhie ar completa les­ne diferența. Nu e neapărat o utopie.

Care ar putea fi motivele unui re­fuz din partea dvs.? Argumentul că nu aveți bani destui nu se sus­ține, plaja primilor zece clasați fiind de la 240 de milioane în sus. Argumentul că nu credeți în valoarea operei de artă pe care ne zbatem să o păstrăm în proprietatea statului nu rezistă nici el, dacă aveți bunăvoința de a con­sul­ta orice monografie Brâncuși sau de a cere opinia oricărui expert român sau străin. Posibila întrebare „de ce noi, și nu cei­lalți?“ e redundantă, în contextul discre­panțelor sociale enorme, pe care le cu­noaș­­teți. Iar eventualele dubii privind re­tro­cedarea nu anulează hotărârea ire­vo­ca­bilă a justiției și, implicit, dreptul pro­prie­tarilor de a înstrăina definitiv Cumințenia Pământului. Dincolo de posibilele motive ale refuzului de a sprijini o situație patri­mo­nială crucială, există argumente care v-ar putea determina să acționați pozitiv. Un asemenea argument îl reprezintă ga­leria de modele care vă stă la dispoziție. Pe de o parte, memorabilele acte de me­cenat sau filantropie din România mo­der­nă, iar pe de alta, reflexul contemporan tot mai răspândit în rândul marilor deți­nă­tori de averi de a reinvesti nonprofit (ca­ritabil, cultural sau științific), pentru pres­tigiu, pe termen lung. De ce nu ați comite și dvs. pasul către această nouă filosofie a câștigului? Orice masă rotundă la care ați fi invitați în saptămânile următoare de către responsabili din Ministerul Culturii, guvern sau muzeele naționale v-ar putea detalia în mod edificator acest trend, dacă ar încerca.

Stimate domnule Ion Țiriac, recent, la fo­rumul intitulat Sportul – disciplină che­ie pentru dezvoltarea personală, desfă­șurat la parlament, spuneați așa - citez de pe ziare.com, din 27 iulie: „D-le vice­pre­mier, eu mâine dimineață pun 50 de mi­li­oane de euro pe masă, dați și dvs. 50 de milioane ca să începem împreună ce­ea ce înseamnă marketing sportiv, să fa­cem facultatea aia să nu mai continue în grajd. E facultatea mea de educație fizică și sport, ea m-a ajutat mult, iar acum func­ționează în niște grajduri și nu pu­tem să avansăm deloc“. Absolut justă pre­o­cuparea pentru starea sportului ro­mâ­nesc, a educației sportive în general, ca­re ne întregește benefic existența, fizic și psi­hic. În fond, putem vorbi de cultură spor­tivă așa cum vorbim de cultură li­vres­că sau plastică. Nu cred, așadar, că ar fi o exa­gerare să ne imaginăm că într-una din zile ați da tonul, anunțând o donație (mi­nimală, zău!) pentru... Cumințenia Pă­mân­­tului. Găsiți un moment de răgaz, mer­­geți la BNR unde se află expusă până în octombrie și admirați această sculptură de pionierat, care pune într-o subtilă ecua­ție spiritul și trupul, transfigurând ri­gi­di­tatea pietrei. Apoi, poate schimbați pla­nul. Propuneți 49 de milioane pentru ne­ce­sara redresare a UNEFS și treceți un mi­lion către Brâncuși. Sigur ați crea un pre­cedent demn de urmat.

Stimați bogați, trăim vremuri gre­le! „Adusu-mi-am aminte de pro­orocul ce strigă: eu sunt pă­mânt și cenușă; și iarăși m-am uitat în morminte și am văzut oase goale și am zis: oare cine este îm­păratul sau ostașul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul?“ În epoca incer­ti­tudinii generalizate, a imprevizibilului, a neo-terorismului, avem îndatorirea să dis­cer­nem sever între lucrurile esențiale și de­șertăciuni. Cumințenia Pământului este numai un exemplu, între multe altele.