Superbiografii

Cristian Patrasconiu | 10.01.2023

E, cred, un privilegiu să citim în limba română cărți precum cele despre Cehov și Dostoievski, cărți spectaculoase, așezate, atașante ale acestui autor atât de special, Henri Troyat.

Pe aceeași temă

Este remarcabil întrutotul și minunat că Editura Polirom a ales, într-un interval de aproximativ un an și jumătate, să ne (re)aducă în limba română două biografii literare extraordinare, marca Henri Troyat. Mai întâi, cartea despre Cehov (în 2021), apoi (pe final de an 2022), o altă mare operă –ca și cea menționată anterior: nu doar de istorie literară, ci și de hermeneutică – despre F. M. Dostoievski. Pe același interval, la aceeași editură a apărut și volumul – în același registru, al biografiilor – despre ultimul țar, Nicolae al II-lea. H. Troyat a dedicat și altor uriași scriitori ai secolului al 19-lea lucrări similare: ar fi minunat să avem, chiar de la Polirom, portretele inconfundabile pe care acest scriitor francez de origine rusă le-a dedicat unor Pușkin, Lermontov, Tolstoi, Gogol; foarte probabil că le vom și avea în curând.

Cehov –viața pur și simplu și generozitate

Să scrii despre A. P. Cehov, așa cum o face H. Troyat, este, în mod evident și cu fiecare pagină a cărții, semnul unei mari pasiuni. O formă superioară de admirație pe care Troyat însuși o (ex)pune în cuvinte precum acestea: „Cehov mă încântă prin modestia, rectitudinea morală, fermitatea, stoicismul lui surâzător. Era sceptic, dar credea cu candoare în perfectibilitatea speciei umane. Îi plăcea să râdă, dar bucuria lui avea un fond de tristețe. Era generos, sociabil, dar prietenii nu îl puteau cunoaște cu adevărat. Se dedica profesiunii sale de medic cu pasiune, dar în același timp, deși bolnav de tuberculoză, lucra cu înverșunare la o operă literară în care nu-și punea mari speranțe”.

Henri Troyat a scris această biografie despre Cehov în 1984. În anul care a dat titlul unui faimos roman, dar, în cazul de față, fix în anul în care se împlineau 80 de ani de la moartea marelui scriitor rus (care avea și ambiția de a rămâne în amintirea oamenilor ca un mare medic). A. P. Cehov nu a trăit mult – 44 de ani (1860-1904); a trăit însă foarte intens - și, cum e și firesc, această notă este, în multe feluri, surprinsă de exercițiul de admirație pe care i-l face Troyat. Pe de o parte, a trăit intens – scindat oarecum: Cehov a fost un medic neobișnuit, extrem de atent și de generos, cu o mare empatie față de cei care îi erau, accidental sau de durată, pacienți; alternativ sau mai degrabă simultan, Cehov a trăit intens (și contra-cronometru, am putea spune la fel de bine, cu o constituție psiho-somatică fragilă, în condițiile unei sănătăți mai mereu precare) condiția de scriitor – modernitatea literară îi datorează enorm acestui atât de mare, în chip natural mare, scriitor. Apoi, de menționat, există – în raport cu Cehov - și o intensitate în mare parte impusă, o intensitate care vine de la accelerarea istoriei în care, fatalmente, scriitorul (și medicul) rus își trăiește cele patru decenii și jumătate de viață: Rusia țaristă își consumă chiar în acea perioadă amurgul imperial, o face convulsiv, zgomotos, greu de îndurat de către oamenii simpli; de altfel, unele dintre personajele pe care le vom regăsi în biografia lui Troyat despre Cehov vor migra, firesc, în biografia despre Ultimul țar (Nicolae al II-lea). Să adăugăm scurtelor observații de mai sus și acest pasaj – care trimite direct la copilăria lui Cehov: „Tatăl lui Cehov era un băcan destul de sărac, cu o fire cazonă şi evlavioasă. Şi-a silit fiul să lucreze ca vânzător în prăvălia sa şi l-a înscris într‑un cor bisericesc pe care îl dirija el însuşi. În ciuda blândeţii mamei sale, copilăria a rămas pentru Cehov o amintire dureroasă. Convins întotdeauna că face voinţa lui Dumnezeu, cu care se afla în relaţii privilegiate, tatăl impunea familiei sale o disciplină de fier, cu toţii tremurau îndată ce ridica el vocea. Când apărea, aveau impresia că i-a şi prins cu o greşeală. La cea mai mică abatere, clocotea de mânie, înjura, gesticula, tuna şi fulgera, lovea. Dădea potop de palme, iar în cazurile grave lua biciul din cui şi-şi sufleca mânecile. «Tata a început să-mi facă educaţia, mai bine zis să mă bată, când nici nu împlinisem cinci ani», va scrie Cehov. «Dimineaţa când mă trezeam, mă întrebam întâi şi-întâi dacă mă va bate.» După primirea unei pedepse aspre, cu fundul numai vărgi, Anton trebuia, după datină, să sărute mâna părintelui său”. Și să facem suma: genial (fără să fie însă conștient de aceasta), hipersensibil, cu o acuitate a observației ieșită din comun, un om ca o rană mai mereu deschisă, Cehov topește în opera sa magistrală istorie mare și istorie mică după un calapod unic. Toate acestea - și multe altele – sunt povestite și demonstrate / argumentate în această uluitoare biografie scrisă de Henri Troyat.

Dostoievski. Și Dumnezeu

„Când îl citesc pe Cehov, am impresia că un prieten foarte drag îmi vorbeşte în şoaptă”, notează la un moment dat Henri Troyat. Ar fi putut spune/scrie la fel și despre F.M. Dostoievski. Poate cu o mică nuanță – un prieten foarte drag și atât de neliniștit. Pentru că, acesta este un citat chiar din Dostoievski, „în ce mă privește, în viața mea n-am făcut decât să împing la extrem ceea ce Domniile Voastre n-ați îndrăznit să duceți nici până la jumătate”. Și pentru că, acesta este un citat din H. Troyat: „Opera lui Dostoievski nu reprezintă un răspuns, ci o întrebare. Nu mai suntem aceiași după ce am citit-o. Credeam până nu demult că suntem bine înrădăcinați într-o lume veche de mii de ani, cu legi științifice, precepte morale, obiceiuri sociale sfinte și de neclintit. Și, dintr-odată, iată că decorul se clatină și că ne fuge pământul de sub picioare. Suntem înconjurați de abisuri. Dostoievski ne deșteaptă din somnul nostru comod și ne trezim la marginea neantului. Unde ne sunt minciunile patente, vechile noastre arme sigure? Unde suntem noi înșine? Ce suntem?”. Ce suntem – fără armurile tradiționale, fără marile scuturi de protecție verificate de atât de multe ori de-a lungul istoriei? Ce (ne) dă scriitorul care – printr-o operă atât de radicală – aproape că aruncă în aer vechea ordine? O spune, antologic, H. Troyat: „Nimic, aproape nimic, vor spune unii. Totul, vor răspunde alții. Dostoievski a introdus noțiunea de insolubil în metafizica romanescă. Ne-a îmbogățit nu cu o certitudine, ci cu o infinită îngrijorare. Nu ne-a impus o dogmă nouă, ci ne-a poftit să avem multă răbdare. Nu ne-a dat un motiv de așteptare, ci ne-a învățat gustul așteptării. «Crede că Dumnezeu te iubește cât nici cu mintea nu poți gândi»”.

Cum face aceasta F. M. Dostoievski (împingând „la extrem ceea ce Domniile Voastre n-ați îndrăznit să duceți nici până la jumătate”!)? Argumentul lui Troyat în acest sens - și demonstrația, totodată – e complex și imbatabil. Utilizând un loc comun, am putea spune că Troyat își construiește argumentul povestind viața, analizând opera și legând, în foarte multe feluri (uneori în chiar surprinzător) viața de operă și opera de viață. Pentru ambii termeni - și pentru viață, și pentru operă – există un mare moment de cotitură, o uluitoare răsucire de destin. Povestea acestei răsturnări (care produce, e lesne de dus mai departe gândul, și o răsucire a minții, o metanoia) are în centrul ei condamnarea la moarte a lui Dostoievski și comutarea, dramatică, a acestei pedepse într-o alta, mai blândă, în detenția dură (dar și re-edificatoare, pentru că, într‑un fel adânc, binecuvântată) din Siberia. Există (și) la Dostoievski un „înainte” și un „după”. Punctul de inflexiune – cei patru ani în care, cum o spune chiar el, Dostoievski a fost „discipolul ocnașilor”. „Cei patru ani petrecuți acolo sunt într‑un fel izvorul secret din care geniul său se va hrăni de acum înainte. Există un Dostoievski de dinainte de Amintiri din casa morților și un Dostoievski de după Amintiri din casa morților ”Acolo, la ocnă, un Dostoievski (pe care mulți îl credeau definitiv pierdut) aflat la jumătatea vieții, are parte de miracolul unei triple întâlniri: „cu poporul, cu Rusia, cu Evanghelia”. Toate trei, împreună, sunt importante, dar cea din urmă e culminația: „Evanghelia înseamnă deja victoria inimii asupra sufletului”, scrie H. Troyat. „Rolul mediator jucat de Biblie a fost pentru Dostoievski de o importanță capitală. Toate operele sale, întreaga sa existență vor purta de acum înainte pecetea doctrinei evanghelice.” În formula devenită iconică, formula pe care i-o datorăm lui Dostoievski, „dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos e în afara adevărului și realmente de-ar fi ca adevărul să existe în afara lui Hristos, eu aș prefera să rămân cu Hristos și nu cu adevărul”. Opera lui Dostoievski, toată, am putea spune, e „un cânt de slavă trecut prin focul îndoielii”.

 Sunt mai mulți autori, mari autori care scriu admirabil biografii. Biografia – ca specie literară – e (iarăși) la modă (asta, pentru cine acceptă că ar fi fost un moment, în ultimii zeci de ani buni, când se va fi demodat), are val bun, tot mai înalt și producții literare pe măsură. Un Paul Johnson, un Simon Sebag Montefiore, un Stefan Zweig sunt, cu numeroase titluri subsumate acestei specii, strălucitori și cuceritori. Henri Troyat e între ei, negreșit: și anume, în centru, sus de tot - și prin longevitate, și prin profunzime; și prin actualitate, și prin cultul aparte pe care îl are pentru un anumit trecut (pentru acela care se cere neapărat povestit); și prin șarm, și prin rigoare, și prin spectacolul pe care îl provoacă fiecare dintre cărțile sale de gen – spectacol de intrigă, spectacol stilistic, spectacol de înțelegere adânc. E, cred, un privilegiu să citim (de ce nu – să recitim!) în limba română ediții recente, cărți precum cele despre Cehov și Dostoievski, cărți spectaculoase, așezate, atașante ale acestui autor special. //

0

HENRI TROYAT HENRI TROYAT

Cehov Dostoievski

Traducere: Marina Vazaca Traducere: Marina Vazaca

Editura Polirom, 424 pagini, Iași, 2021 Editura Polirom, 488 pagini, Iași, 2022

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22